214 matches
-
într-un interviu acordat de Sorana Gurian, în 1953, ziaristei franceze Jeanine Delpech: "În 1939, a trebuit să mă întorc șde la Berckț în România. Curînd am intrat în opoziție, care la noi se afla în mîinile comuniștilor. [...] În 1942, Gestapoul a început să se intereseze de mine. Francezii mi-au venit în ajutor, preotul legației Franței, superioara pensionului Notre-Dame de Sion. Doi ani, m-am ascuns de-a dreptul, dormind într-o pivniță, aproape de calorifer. Apoi, la 23 august, au
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
neașteptate a fost multă vreme păstrat cu strictețe, pentru ca în cele din urmă să se afle că are strînse relații cu un anume Max Obler, director al Casei de filme germane «Avia-Film» și unul din cei mai primejdioși agenți ai Gestapoului. Sorana Gurian avea relații întinse. Relații cu oameni politici, cu diplomați străini, gazetari veniți din toate colțurile lumii și cu indiferent care ministru se plimba pe la indiferent care minister. Avea, cum s-ar zice, iarba fiarelor. Sorana Gurian, epava care
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
românească reportagii primite de la birourile lor de presă. În 1941, după rebeliune, Sorana Gurian oferea 1000 lei «PENTRU FIECARE NUME DE COMUNIST CARE A PARTICIPAT LA REBELIUNE», după cum se exprima dînsa, nume pe care le furniza lui Max Obler, agentul Gestapoului. Apoi Sorana Gurian dispare, dar reapare în 1942, cînd lucrează cu diverși miniștri antonescieni și înalți funcționari, pentru obținerea scutirilor de rechiziții, a carnetelor de scutire de muncă pentru evrei etc. Pînă cînd, într-o bună zi, anul trecut, apare
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
de teama poliției a apărut la... «Universul», unde semnează pe pagina I-a articole de politică externă. Mai aflăm că ilustra colaboratoare a «marelui ziar românesc» încasează diferite sume de bani de la oameni cărora li s-a rechiziționat automobile. Agenta Gestapoului de ieri se dă azi drept «om al Comandamentului Sovietic». Ce are de spus d. Lugoșianu?"25 "Demascarea" aceasta este scrisă neîndoielnic de un jurnalist versat. Ea mustește, precum se vede, de ură și cîteva informații sînt vădit distorsionate. Însă
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
o subține( ?)."26 La misteriosul domn se referă și o notiță din 4 octombrie 1941: "Sorana Gurian cu chestia Obler () arestat pentru corupție. Ce vrea de la mine ș?ț"27 Acuzația "Luptătorului" că Max Obler ar fi fost agent al Gestapoului și că Sorana Gurian ar fi lucrat pentru odioasa instituție germană pare, în concluzie, infirmată. � E greu de conceput că poliția română ar fi arestat în 1941, pentru corupție, un agent al Gestapoului) Certitudinea deplină ar putea-o însă
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
Obler ar fi fost agent al Gestapoului și că Sorana Gurian ar fi lucrat pentru odioasa instituție germană pare, în concluzie, infirmată. � E greu de conceput că poliția română ar fi arestat în 1941, pentru corupție, un agent al Gestapoului) Certitudinea deplină ar putea-o însă aduce doar arhivele Siguranței și ale poliției. Pînă ce acestea vor fi accesibile, trebuie să observăm că împricinata nu dă nicăieri vreo dezmințire a celor afirmate în anonima "demascare", iar faptele ce au urmat
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
Fost atașat al României la Madrid"...; "Asistent universitar la Cambridge"...; "Revine în țară din India, la începutul lui 1932"...; "în toamna anului 1945 a sosit în Anglia cu Aron Cotruș"...; "în 1943 e numit atașat cultural la Lisabonai"...; "Cooptat de gestapoul german"... etc. etc. Ce încredere putem avea în asemenea documente? Credeam cu naivitate că o expertiză grafologică ar fi suficientă, că ea ar lumina labirintul. Dar cine ar putea delimita discreditarea de culpă, plastografia de autenticitate, impostura de corectitudine? Pe
În preajma Centenarului Mircea Eliade - Rectificări necesare by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/9946_a_11271]
-
afurisiți arhiereii Sinedriului ce "se purtau că orice putere politică, chemând în sprijinul lor poliția politică" pentru a-l răpune pe cel ce se declară Fiul lui Dumnezeu. Demnitarii Templului nu pregeta să-l trateze pe prizonier că "într-un gestapou avânt la lettre..." Răstignirea lui Iisus "părăsit pe cruce" rămâne până în zilele noastre o enigmă multiplă. Ipotezele avansate de Ion Murgeanu sunt nu numai captivante dar și tulburătoare că de pildă în privința trupului înviat: "Nu era oare tânărul fugit ădin
Carte de reculegere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17746_a_19071]
-
chiar contraindicată, prin exces - de o reprezentare spectaculoasă, de proporții, a agresiunii, cu toate că și aceasta este prezentă, ca fundal istoric, în romanul lui Ian McEwan: o vizită în '81 la lagărul nazist de la Majdanek, o evocare din '46 a metodelor Gestapoului, un bilanț al suferințelor provocate de Zidul Berlinului. Autorul nu dorește totuși să ne țină o lecție despre violență. Violența disimulată este numai una dintre căile de acces la poveste. Desigur, ca purtători ai unei agresiuni fatale, fugind în final
Violența domenstică by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17263_a_18588]
-
de crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității. Tribunalul din București a condamnat 187 de persoane. Pe 14 februarie 1946 Tribunalul Poporului își reia activitatea prin judecarea procesului Centralei Evreilor, acuzată de fi executat ordinele Berlinului și Gestapoului în prigonirea evreilor. Președinte al completului de judecată a fost Al. Voitinovici, iar acuzatori publici A. Schreiber și M. Mayo. Pe 18 februarie 1946 s-a pronunțat sentința în acest proces: V. Isanceanu (în contumacie) și Nandor Gingold - munca silnica
Tribunalele Poporului () [Corola-website/Science/306629_a_307958]
-
universități. Pe 6 martie 1945, rezistența a atacat mașina în care se deplasa generalul SS Rauter. În cadrul represaliilor care au urmat, au fost uciși 116 ostatici la locul atentatului din localitatea De Woeste Hoeve, iar alți 147 de prizonieri ai Gestapoului au fost executați în diferite alte locații. Cu șase luni mai înainte, germanii comiseseră o altă crimă de război, când arestaseră peste 600 de oameni, pe care i-au deportat în lagăre de concentrare, unde au fost uciși ca represalii
Rezistența olandeză () [Corola-website/Science/314051_a_315380]
-
a schimba lucrurile pe ici, pe colo, rotunjind propria sa viziune. Trebuie să recunoaștem filmului lui Coppola o tensiune în încercarea de a sonda cu ajutorul personajului teme dificile, dar și hiperomantizarea pe care o imprimă personajelor și unor situații. Agentul Gestapoului, femeia de la camera șase cu care profesorul are o aventură este pusă să joace pe final de mandat spionistic o partitură melodramatică, lăsân-du-se ucisă pentru Dominic de către doctorul Rudolf apărut din senin la Geneva - în varianta Coppola - pentru a-l
Visul chimeric al tinereții eterne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6979_a_8304]
-
ei de memorialistică (La apa Vavilonului) își aduce aminte că i-a rescris în franțuzește cartea Ora 25, (care i-a adus succes și notorietate autorului), dar, apoi, a refuzat o nouă colaborare cu el, cunoscut ca fost agent al Gestapoului și, apoi, chiar al Securității. Într-un recent volum de corespondență emisă de Mircea Eliade se exprimă aceleași aprehensiuni față de imoralitatea lui Constantin Virgil Gheorghiu. Memorialistul nostru știe și relatează că, după succesul cu Ora 25, Constantin Virgil Gheorghiu a
Filigranul amintirii by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17177_a_18502]
-
vreau. Nu le știu. Colonelul îi înțelese chinul. Nu le știu numele, repetă Gurameto, pentru că n-au nume. O, nu. Tu mă duci cu preșul. Nici vorbă, Fritz. |ia n-au nume. Au numai porecle. Unul dintre ofițeri, cu însemnele Gestapoului, încuviință din cap. Colonelul rămăsese gânditor, moment în care stăpânul casei începu să-i spună ceva la ureche, la fel ca la începutul cinei, când se tachinau cu secretele Tavernei văduvei Martha. Îl ascultă o vreme, apoi, la fel de încet, îi
ISMAIL KADARE Cina blestemată by Marius Dobrescu () [Corola-journal/Journalistic/3276_a_4601]
-
însă în ultimul moment a schimbat ruta." Din corespondență, Jurnalul tipărit și cel inedit putem constata cu ușurință fantezia acestei note. Peste nouă ani apar alte învinuiri pur și simplu absurde: 3 decembrie 1954: "în trecut a fost colaborator al Gestapoului și al serviciului de spionaj englez, iar în prezent are legături strânse cu cele mai reacționare cercuri din Apus. Este un dușman înrăit al lagărului păcii și al regimului din R.P.R. Acest lucru îl manifestă în modul cel mai violent
Mircea Eliade în arhiva Securității - Noi date, certitudini și inexactități by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/7790_a_9115]
-
brațele" de care s-a servit bolșevismul (Securitatea, Miliția, Armata), rămâne un fapt că marele rău l-a reprezentat ideologia. Ajunși la putere, agenții Moscovei și-au perpetuat dominația prin crearea unui aparat represiv ce-și are egalul doar în Gestapoul hitlerist. În practică, relația dintre partid și serviciul secret era mai complicată. Personal, cred că Securitatea ajunsese, cu vremea, să domine totul. Nici măcar promovările pe linie de partid n-aveau loc fără avizul ei. Textele ideologilor au jucat în permanență
Zeama de varză ca poliție politică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10304_a_11629]
-
Pătrășcanu și ale grupului său, să declare că acesta s-a întâlnit cu niște americani în casa Lenei Constante, vechea prietenă a lui Harry, că însuși acesta a avut o activitate "periculoasă și dușmănoasă", că a săvârșit crime în slujba Gestapoului (el, evreu comunist), că împreună cu grupul amintit a făcut acte de "spionaj, naționalism șovin", că au încercat să suprime pe conducătorii partidului și pe membrii guvernului. Acuzațiile ating toate cotele absurdului: i se impută că a publicat (avea 13 ani
Amintirile lui Harry Brauner by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/8338_a_9663]
-
la Contra-Iancu, grătar spaniol. Asta înseamnă că restaurantul nu e evreiesc. Nu e nici creștin, majoritatea personalului fiind comunist. E un secret de București care atrage mulți antifasciști sau progresiști, cum a început să se spună. Și destui agenți ai Gestapoului ori Siguranței." (pag. 382) Iată-l, de pildă, pe finul oenolog și gastronom Al.O. Teodoreanu, pe veselul epigramist și atentul prozator Păstorel - mai cu seamă cel din Hronicul Măscăriciului Vălătuc - într-un recital deopotrivă scrobit în glumă și destins în
Memorie versus memorialistică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8776_a_10101]
-
Pentru standartenführerul Pruteanu, cultura e pistolul. Un pistol-mitralieră. Îl și văd citind în rafale din Gabriel Liiceanu, cel care l-a numit „arheul Pruteanu”, unui grup de intelighenți care urmează să fie împușcați în ceafă. Înțeleg, în sfârșit, de ce beciurile Gestapoului erau numite secția culturală. Pruteanu e o specie deosebită de traseist. Cu o determinare paranoidă, de alchimist al fecalei, ține să-și transforme, în ochii cui stă să-l privească, curvăsăria în morală erectă. După ce-și vinde un prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
privi cum mănânc. După un timp, l-am Întrebat: — Și? Ce-ai mai auzit? — Cadavrul unui bărbat a fost pescuit din Landwehr. Asta e ceva cam la fel de neobișnuit ca un conductor de tren gras, i-am spus. Canalul este toaleta Gestapoului, doar știi asta. A ajuns să fie mai ușor să cauți la biroul paznicului farului pe cineva care a dispărut În orașul ăsta blestemat decât să-l cauți la poliție sau la morgă. — Da, dar ăsta avea un tac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
În nas. I-a străpuns creierul, zic ei. Am pus jos furculița și cuțitul: — Te superi dacă amâni detaliile astea sângeroase până termin de mâncat? — Scuză-mă, spuse Stock. Păi, cam asta e tot, de fapt. Dar În mod normal Gestapoul nu face astfel de chestii, nu? — Nu se poate spune ce anume este considerat normal pe Prinz Albrecht Strasse. Poate că tipul și-a vârât nasul unde nu-i fierbea oala. Iar ei poate că au vrut să facă, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
gură și am pus niște mărunțiș pe masă, pe care Stock Îl luă fără ca măcar să se obosească să-l numere și zise: Ce caraghios, când te gândești că acolo era Școala de Artă - vreau să zic, acolo unde e sediul Gestapoului. — De-a dreptul hilar. Pun rămășag că, la acest gând, sărmanii nenorociți care sunt „lucrați“ acolo merg la culcare la fel de fericiți ca niște omuleți de zăpadă. M-am ridicat și am mers spre ușă: — Drăguț articolul despre cuplul Lindbergh. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
nu-i așa? Cineva ori a vrut să fie foarte sigur de ce face, ori era foarte mânios. Isuse, și vecinii n-au auzit nimic? — Se pare că nu. Și dacă au auzit, s-au gândit probabil că nu e decât Gestapoul care dă o mică petrecere. Incendiul nu a fost anunțat până la ora 3:10 a.m., când deja nu mai era nici o șansă de a-l ține sub control. Cocoșatul Își abandonă recitalul când soldații se lansară Într-o interpretare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
legate de cine să controleze Kripo. Te bagă În ceață când vine vorba de Întocmit un raport, că nu știi dacă ar trebui sau nu să fie implicați și amicii noștri În uniformă din Orpo. — Eu credeam că Sipo și Gestapoul sunt la cârma Kripo. — La nivelul eșaloanelor superioare de comandă, așa este, confirmă Illmann. Dar la nivelul de mijloc și la nivelurile inferioare Încă mai operează vechile lanțuri administrative de comandă. La nivelul municipalității, șefii poliției locale, care țin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cu Închisoarea de mulți ani, dacă i s-ar pune la dispoziție o rezervă nelimitată de bețe de chibrit. În același timp, Îmi aducea În minte imaginea clădirii cu nume asemănător de lângă aeroportul Tempelhof - Columbia Haus, Închisoarea din Berlin a Gestapoului. Țara asta Își arată În cele mai ciudate moduri admirația față de descoperitorul Americii. Etajul opt adăpostea un adevărat country-club alcătuit din doctori, avocați și editori, care se descurcau, săracii de ei, cu doar vreo 30 000 de mărci pe an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]