656 matches
-
o parte,/ creierul fumegând.// în cealaltă, elitrele aurii/ ale unei seri de iarnă." (Poem de dragoste II). Dincolo de aceste notații simple prezente în Portret ca și în alte texte, intervine o dublare a codului lingvistic de un limbaj "subteran", o gesticulație subînțeleasă menită să transforme poemul într-un mic text dramatic: "aici în colț o să-mi pictez gândurile -/ o claie informă de rufe murdare.// Pieptul - o oglindă cu poleiul zgâriat,/ va lăsa să se vadă interiorul/ (cu totul neînsemnat, în definitiv
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
totuși, sursele de inspirație fiind de o mare varietate și de o originală viziune caleidoscopică, de la autoportretizare până la pătrunderea subtilă în lumea „celor care nu cuvântă”, lumea ființelor gingașe și umile, evocate în versuri de o cuceritoare blândețe. Poetul evită gesticulația patetică, discursul clamoros, exteriorizându-se cu o spontaneitate firească. Lirica sa dovedește o percepție acută a cotidianului, a obișnuitului, din care degajă înțelesuri neașteptate. Uneori elementele exotice și livrești dau culoare, ca și digresiunile și divagațiile. Melancolia, bine temperată, este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286970_a_288299]
-
printr-un spațiu larg. Tabloul psihopatologic este dominat de deficiența mintală, atingând un grad variabil, de la forme ușoare la forme severe și profunde. Dezvoltarea psihomotoare pe etape este întârziată, are dificultăți la învățarea scrisului, iar desenul este rudimentar și inestetic. Gesticulația este mulți ani principalul mijloc de exprimare. Manifestă o sensibilitate pentru dans și muzică, fără a excela în aceste domenii. LAPSUS (< fr. lapsus) - Eroare făcută prin inadvertență, vorbind (lapsus linguae) sau scriind (lapsus calami) și care constă în a substitui
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
Duminică, 4 septembrie 2005, ora 5,30, în personalul Iași Putna, în stația Iași: prezentul din blocul vecin, sub șapcă părul inele, poate dai plecarea! în paralel se pregătește unul dintre acceleratele Iași Timișoara, bate la geam, se apropie receptivă, gesticulații, urcă și el, răsucesc dopul sticlei, bere ori suc, ajută-te și de perdea, nu reușesc, și nici el cîteva secunde, mai bine mănînc, lividă ca și tartina cu luminile albe din copertina peronului, reflexe albăstrii ambele trenuri, ieșind din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
se mai folosesc și termeni ca dactilolalie, sistemul dactil sau metoda dactilă de comunicare, instruire și educație a persoanelor deficiente de auz. Atât limbajul mimico-gestual cât și dactilemele, în transmiterea mesajelor utilizează semnele manuale. Din această cauză unii cercetători consideră gesticulația și dactiologia ca fiind limbaje extralingvistice. În realitate numai limbajul mimico-gestual este un limbaj extralingvistic. Dactilemele nu au nimic comun cu mimico-gesticulația, în comunicare decât folosirea mâinilor în aer,dar dactiologia apelează la mână în aceeași măsură în care și
Metode folosite de-a lungul timpului ?n educa?ia persoanelor deficiente de auz by Savo? Iulia , Pralea Raluca [Corola-publishinghouse/Science/83977_a_85302]
-
el mă soarbe” punctează prin familiarul „nu știu” natura spontană a lirismului, poeta fiind parcă o voce a lucrurilor, într-o rostire închegată din simultaneități, unificând iubire și maladie, maternitate și aprehensiune a morții, cotidianul și ritmurile eterne. Efervescența, mobilitatea, gesticulația retorică, iluminările nu pot disimula anxietățile, nici răsucirile lăuntrice, spaimele, nostalgiile acute; însă, spre deosebire de lirica feminină de până atunci, nu șoaptele, nu suavitățile, nu resemnarea sunt caracteristice. Tumulturile acestui lirism, cu urcușuri spectaculoase, accentele în notă socială activă, revoluționară chiar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287622_a_288951]
-
tendință esențială" (tendance essentielle) a psihologiei umane. Acesta distingea între "bovarsimul empiric sau patologic" și un "bovarism esențial sau metafizic"10. În primul caz, avem o automistificare deplină, o suprapunere a afectelor, fără rest, între modelul livresc, cu conduitele și gesticulațiile sale și subiect; în cel de-al doilea, subiectul își alege o atitudine romanescă, o conduită livrescă, deplin conștient de alegere, fapt în măsură să-i confere un stil de viață prin similitudine cu cel prestigios, care-i servește drept
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
glasul lui...<footnote Mihail Sadoveanu, Domnu’ Trandafir, în volumul Prietenul de la catedră, Editura Tineretului, București, 1962, p. 7. footnote> În aceste meșteșugite cuvinte este surprins un aspect esențial al comunicării didactice: trăirea afectiv-emoțională a conținutului Chemarea amintirilor transmis și utilizarea gesticulației și mimicii ca forme ale comunicării gestuale cu scopul de a sensibiliza sufletele copiilor și a le face să vibreze. Pentru copilul Sadoveanu, Domnu’ Trandafir era un fel de magician, care își fascina elevii cu glasul, cu vorbele și cu
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
adevărată. Ne asculta fără să clipească, un tip la vreo treizeci de ani cu plete blonde Înspicate și o față ca cioplită În marmură, goală de orice expresie, neparticipând cu nici o tresărire la toată tevatura noastră amplificată de mugetele și gesticulația lui Pepino care se străduia să ne explice cum că Steluța nu poate să lipsească mai mult de două săptămâni, asta-i perioada ei, eh, când i se face de locuri de verdeață și răcoare, așa că să nu se impacienteze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de asemenea, și la ceea ce se Întâmplă după Întâlnire. Am spune că ceea ce e mai important are loc În continuarea Întrevederii, În forul interior al celor care au participat la Întâlnire, și că decantările care urmează sunt mai valoroase decât gesticulațiile consumate aievea. Nu ceea ce se spune fățiș, ci consecințele unei Întrevederi contează (fiindcă te pune pe gânduri, te răscolește, te schimbă etc.). O bună Întâlnire te afectează puțin, te scoate din indiferență, poate declanșa și o anumită criză, o schimbare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
nici o deosebire (de știință, de conștiință, de trăire). Situarea tautologică, pe același plan, nu are nimic de-a face cu actul educativ autentic și eficient. „Pe copil Îi bine să-l săruți numai În somn” - spune o vorbă populară, iar gesticulațiile ingenue ale părinților sau ale bunicilor urmează dezinvolt această chemare. „Fă ce voiește elevul tău, dar fă-l să voiască ce vrei tu!” - sugerează și Rousseau, Într-un mod aparent paradoxal, acreditând ideea unei superiorități a educatorului În fața dorințelor naturale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
prilej constituie, de fapt, o situație cât se poate de normală de despărțire dintre discipoli și magiștri, nu lipsită de evidențierea unei drame pedagogice care a existat dintotdeauna, de care nu suntem Întru totul conștienți, chiar dacă este Îmbrăcată În faldurile gesticulațiilor festive. În fond, ce se Întâmplă? Absolvenții vor să „scape” de sub „tirania” dascălilor, vor să-și urmeze calea, uitând sau „urând” ideile celor cu care au conviețuit până atunci. E nevoie, dacă ne gândim mai bine, de un act „ritualic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
de „foc” ce poate deveni periculos dacă nu este ținut cum trebuie. Și (pre)formezi o ființă după un model care Îi poate afecta personalitatea. A preda fără a fi responsabil de ceea ce faci, de reverberațiile ideilor tale, de consecințele gesticulațiilor făcute este similar cu inconștiența și cu crima. „Sămânța” de cunoaștere aruncată acum nu se știe unde, când și cum va da roade. E bine să o „sădești” cu gândul că ceea ce va apărea e o pură posibilitate, ce ține
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
pe cineva) Îți vin idei, mintea vibrează, sufletul tresaltă, credința se deșteaptă. În plus, În interacțiunea directă nu numai mințile se pricep, ci și ființele se percep. Dincolo de intelect și de ceea ce poate el, mai punem pe tapet și altceva. Gesticulațiile, mimica, pantomimica, mișcările trupului, Îmbrăcămintea etc. vin cu halouri de semnificații ce Întregesc ceea ce face mintea, sau suplinesc ceea ce nu se poate spune efectiv. Spusul, ca și nespusul se unesc pentru a face să apară ceea ce actorii Învățării așteaptă unii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
din alte puncte de vedere. Calitatea relaționării cu ceilalți nu este Întotdeauna precisă, definitivă. Poți foarte bine să-i accepți pe „străini” În ceea ce privește obișnuințele, manifestările culinare, artistice etc. dar, În același timp, poți să-i respingi ca limbă, filiație religioasă, gesticulații individuale. Raportarea la alții nu este globală, ci secvențială, selectivă. Nu de puține ori, raportarea la celălalt se face prin valorizarea unor dimensiuni neimportante, chiar false. Să luăm cazul reprezentării exotice, destul de frecventă. Valorizăm, În cazul rromilor, de pildă, nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
este poate un semn al crizei de identitate, sau, și mai grav, de prejudiciere deliberată a respectivei culturi. Proiecția imaginară În exotism presupune o viziune parțială și incompletă asupra celuilalt, asupra Îndepărtatului, neobișnuitului. Nostalgia tradițiilor pierdute, a obiectelor dispărute, a gesticulațiilor primitive, inocente, toate acestea maschează o formă rudimentară de arheologie culturală sau de turism facil. Dorința de a-l pune pe celălalt În scenă cu orice preț, de a-l limita la un simplu prilej de spectacol sau joc, nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
a stăpânirii acesteia În limite acceptabile. Nu trebuie avută ambiția transparenței, a „dezgolirii” totale a alterității culturale. Merg spre celălalt nu cu gândul să aflu totul despre el, să intru (spiritual) În el, să devin ca el. O astfel de gesticulație conduce nu la delimitare, ci la... desființare! Raportarea interpersonală și interculturală pune În evidență jocul firesc dintre cunoaștere și necunoaștere, dintre Închidere și deschidere, dintre concentrare și difuziune, dintre transparență și mister. 4.3. Până unde merge Înțelegerea celuilalt Am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
cumulare axiologică. O universitate devine prestigioasă prin prestanța dobândită de absolvenții săi, aureolând-o meritat sau nu și atrăgând noi competențe În procesul de formare. Ca principiu, postulăm autoresponsabilizarea actorilor În legătură cu calitatea propriei prestații. Strategiile formale, „legaliste” trebuie ajutate de gesticulațiile informale, de autocontrol, de reglajul deontologic individual. Căci până la o calitate cerută sau atribuită de alții, e mult mai „sfântă” cea pe care tu Însuți o patronezi. Această complementaritate de validare poate asigura, până una alta, o trecere către o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
cu simpla părere, cu presupunerea. Ea este refractară În privința flecărelii, a ideii serbede, a tot ceea ce nu a fost practicat, probat, verificat. Bunul-simț pedagogic nu păstrează sau transmite decât aspectele ratificate de practică. Acest tezaur pedagogic are În spate nenumărate gesticulații ale antecesorilor. El afirmă că ceea ce a fost valoros merită să mai fie. Este un racursi respectuos către trecut, dar și promisiunea unei perspective frumoase. 6.5. Făurirea unei familii - o pedagogie sui-generis Construirea unei familii reprezintă un exemplu elocvent
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Mitizăm realități aparent banale, ridicăm la rang de simbol gesturi minore (primele atingeri, silabisirea unor stări cu grijă tăinuite, pregătirea Împreună a micului-dejun etc.). Ne descoperim cu sfială (la propriu și la figurat) unul În fața celuilalt. „Sacralizăm” cele mai intime gesticulații sau Întâmplări neînsemnate. Dar câte și mai câte... Pornim la drum cu un nemăsurat bagaj de așteptări. Căci, nu-i așa, imaginea „ființei iubite” a Început să se deseneze demult, Încă din pruncie. Sesizăm uneori că ceea ce aflăm nu e
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
perfecționarea de-a lungul timpului, pe durata Întregii vieți. În calitate de instanță ce slujește comunitatea, școala este un simbol al stabilității și statorniciei, al comprimării timpului și al opririi acestuia. Școala este un ținut al stocării memoriei culturale, un spațiu de gesticulații rememorative și comemorative. Materialitatea Însăși a școlii Încearcă să dea seama de acest raport față de temporalitate: edificii mărețe, ziduri durabile din piatră, frontoane cu devize grave, atmosferă severă de Închisoare. Concluzie amăgitoare: cu cât o școală este mai veche, cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
irepetabilă și ne ajută să ne definim. Nu poate fi cedată, lăsată moștenire, vândută sau cumpărată. E o pecete de care nu poți scăpa, o achiziție unică, ce dispare odată cu purtătorul ei. Omul duce cu el În mormânt misterele unor gesticulații sau gânduri intangibile, nemărturisite, poate chiar neîncepute. Suferința este adusă nu numai de făptuire, ci și de nefăptuire, prin faptul că nu s-a făcut ceea ce trebuia la un moment dat. Fiecare ființă intrată În această lume Își construiește, din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
de acte au loc cu prilejul unor momente nodale, deosebite, ce marchează Într-un mod specific temporalitatea actului educațional (Începutul sau sfârșitul anului școlar, inaugurarea unui nou locaș, a unei acțiuni etc.). Educația nu se restrânge la o serie de gesticulații didactice, tehnice sau de rutină; ea presupune „punctări” cu caracter spiritual, ritualic, festivist (Într-un sens cât se poate de pozitiv). Dacă e să privim Înapoi spre anii de școală, reținem mai degrabă aceste „marcaje” ale existenței noastre, ce ne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
la ivirea divinității. El vine și se așază acolo unde este un loc pregătit și pentru El În inima noastră. Ne ducem spre El după ce, Într-o anumită măsură, Îl avem deja. Există o metafizică a pregătirii ce prefațează, prin gesticulații și așteptări specifice, ivirea marelui eveniment. Experiența „nevoinței”, a „uitării de sine” liber consimțite Își are rațiunea În economia și experiența sacrului. Profanul este contaminat de „miresmele” sacrului Înainte de ivirea sau săvârșirea lui. Motivul Învierii (sau al trezirii) este des
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
are instrumentele care Îi sunt necesare și nu are de fiecare dată „ochiul” format și calitatea necesară de a o face. S-au dus timpurile când ierarhul, fie el și luminat, știa și le rezolva pe toate. Harul nu suplinește gesticulațiile foarte specializate ce trebuie realizate la un moment dat. Sprijinul exterior nu este un semn de slăbiciune, de decădere statutară, ci unul de Încredere și inter-recunoaștere pozitivă, de realism ce aduce o Înscriere În modernitate pentru care profesionalizarea și specializarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]