619 matches
-
Și Lenin și-a făcut intrarea în istorie fluturând deasupra mulțimii flamura libertății de expresie. Lenin permitea să se vorbească liber și chiar îți punea și securea în mâini, cu condiția să vorbești ceea ce servea viziunea sa despre om. Cum glăsuiește un precept din „Protocoalele înțelepților Sionului”: „Libertatea este dreptul de a face ceea ce permite legea”. Altfel spus, libertatea de expresie este dreptul de a vorbi ceea ce se permite? Dar ce se permite și ce nu, și cine face legea? Desigur
LIBERTATE de VIOREL MUHA în ediţia nr. 1956 din 09 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/384910_a_386239]
-
Acasa > Eveniment > Actualitate > CRISTIAN POMOHACI. UNIFORMITATE ÎN RELAȚIA OM, CÂNTEC, RUGĂ Autor: Aurel V. Zgheran Publicat în: Ediția nr. 1646 din 04 iulie 2015 Toate Articolele Autorului Glăsuiește cântec și rugă, cum poate că și pasărea o face, doar că, în cazul ei vorbește nu cuvântul, ci tabloul îndumnezeit al naturii: pădurea, cerul, câmpia, streașina, vișinul din grădină, răzoarele, câmpia, luncile, până și coliviile care însă cântă penitența
CRISTIAN POMOHACI. UNIFORMITATE ÎN RELAŢIA OM, CÂNTEC, RUGĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1646 din 04 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384512_a_385841]
-
principiul armoniei, uniformitatea ritmică și expresia narativă cu temelie și aspirație, atunci când e vorba de poezia cântecului. Artistul Cristian Pomohaci ar putea aluneca în categoria de ideolog conservator, mai cu seamă că este și purtător al veșmântului preoțesc, dar, atunci când glăsuiește cântece religioase, nu deturnează adevărul de la legea strictă după care melodia nu trebuie să fie dură ca fierul ci lină ca o mână mângâietoare, nu trebuie să fie un îngust țipăt ci un lung susur vibrant până în marea sufletească umană
CRISTIAN POMOHACI. UNIFORMITATE ÎN RELAŢIA OM, CÂNTEC, RUGĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1646 din 04 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384512_a_385841]
-
ce-ai ales cu doru-ți să mă nimicești? De ce gonit mi-e sufletul făr' de odihnă? De ce numai cu vise efemere mă hrănești? De ce prin gând îmi umbli să n-am tihnă? Tu, dorule nebun, ce gemi și nu știi glăsui Mai lasă-mă și fugi peste al timpului hotar, Poți lua cu tine tot ceea ce aș putea iubi Și fugi și tu, de tine să nu mai am habar! Referință Bibliografică: DORUL MEU NU ARE MILĂ / Angela Mihai : Confluențe Literare
DORUL MEU NU ARE MILĂ de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2049 din 10 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382498_a_383827]
-
avea senzația că, anumite sunete se pronunță, așa cum vorbesc copiii mici, când se răsfață. Observă că vorbitorii, indiferent de vârstă, parcă își pliază limba și ating ușor, cu vârful acesteia, buza superioară și poate fi foarte drăgălaș, când persoana care glăsuiește este un bărbat adult. I se părea că spaniolii folosesc, incredibil de mult, cuvinte de genul „amor”, „corazon”, „conmigo”, „beso”, „besote”, „quiero”, „espero”, „abrazo”, care sună incredibil de bine, în spaniolă, comparativ cu „îmbrățișare” din limba română. „Telenovelele sudamericane difuzate
FRAGMENT DE ROMAN de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382487_a_383816]
-
Vă voi duce într-un loc frumos, unde pădurile sunt populate de multe animale sălbatice iar terenurile sunt fertile și le veți putea cultiva. - Dar cine ne va îndruma, cine ne va apăra ? Sunt mulți copii și femei fără apărare, glăsuiră câțiva bărbați necăjiți, apăruți și ei în drum. -Eu ! V-am salvat de șobolani și vă voi salva și de foamete, spuse convingător fluierarul. Aceasta este misiunea care mi-a fost încredințată și o voi îndeplini până la capăt. Vă voi
FRAGMENT DE ROMAN de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382539_a_383868]
-
pământului Bacăului, muncit greu într-o durată milenară, dar iubit și apărat cu vrednicie, păstrat curat și roditor. „Ai greși să nu scrii despre Nelu Huțu”, mi-a zis maestrul. „Este un mare și neuitat cântăreț de folclor moldovenesc. A glăsuit culminant cântecul românesc, a fost un om care într-o viață a ușurat munca aprigă a sătenilor truditori ai ogorului, mângâindu-i cu melosul popular în care a combinat dorurile, iubirile, bucuriile, jelile tuturor”. Datorită acestei „trageri de mânecă”, așadar
NELU HUŢU. PEREGRIN PRIN LETEA VECHE A BACĂULUI DE-ODINIOARĂ… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382917_a_384246]
-
Dar, iarăși, nu te dedici studiului axiologic; continui să lași frâu liber talentului, iar prin exercițiu îmbraci, în taină, rostirea. De data asta, una plăsmuită prin imagine. Cuvântul vine pe urmă. Uneori, nici nu e nevoie de el, pentru că imaginea glăsuiește, are farmec, îndeamnă la meditație, făurește o lume pe care ne-o dorim fără a simți că ne aparține. Este un fel de fata morgana, un dar de neatins. Îl contempli și e de ajuns. Rămâne, totuși, dilema existențială vis-a-vis
Artistul, între vocație și predestinare [Corola-blog/BlogPost/92804_a_94096]
-
cu luare aminte vorbele tânguitoare ale lui Barzovie-Vodă, hanul cel tânăr făcu semn să se facă liniște. Tătărușii, care până atunci se tot învârtiseră în jurul înalților oaspeți împungându-i cu voioșia caracteristică vârstei, își vârâră ascultători iataganuțele la brâu. — Fraților! - glăsui tătarul, și acest cuvânt, rostit cu putere, se rostogoli ca o chezășie peste stepă. Fraților! Am ascultat aici vorbele pline de miez ale acestui preaînțelept dunărean mazilit și timpanul meu obosit de vuietul vaietelor și-ai vânturilor a vibrat tresărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu le-a tăie căpățâna. Cel mult, două-trei tapangele la spinare. Avem să avem și noi oamenii noștri în Moldova. Dar de unde ați strâns galbenii? - întrebă hanul. Am înțeles că ați rămas fără o lescaie. Nici chiar așa, mărite han! - glăsui spătarul. Nu știi vorba ceea? „Săracă țară bogată, bate vânt și crește piatră”. Dar dacă dai piatra la o parte, aurul strălucește până și-n glodul drumurilor. Și nici țăranii noștri nu sunt de ici, de colea. Scutură-i puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe-aproape... — E bine! Așa e! zise cu glas blând uriașul. Lăsați mâinile jos și iertați, da’ altfel n-aveam cum vă cunoaște. Ședeți. Episodul 20 CĂLDURĂ MARE LA HOTARE — Doamne, măi rumâne, prin ce spaimă ne-ai trecut sufletele! - glăsui Metodiu lăsându-și mâinile jos și, o dată cu ele, și trupul. Șezură toți trei în iarbă. Nu mi-am făcut decât datoria! - răspunse voinicul, plecându-și feciorelnic ochii și zărind în iarbă o șopârlă de smarald, ce dormea pe fâșie, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
făcu să se miște vioaie, după care îi dete una cu buzduganul. Șopârlă mai zvâcni o dată din coadă cu putere, apoi rămase pentru totdeauna fără suflare, amestecată cu glia strămoșească pe care voia s-o părăsească. — Drept să-ți spui - glăsui Metodiu - spaima ce-am tras-o rezultă din trei chestiuni: 1î noi ieșim des din Moldova și ne întoarcem și mai des, dar de văzut până acum nu te-am văzut; 2î de când am plecat, nu mai știm ce-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
când mă gândesc ce era prin țară, parcă-mi saltă și-acum inima de bucurie! Călugării se uitară unul la altul. — Bine, bine, voinice, ce era știm și noi, dar ce-a mai fi rămas ar dori cugetul să afle - glăsui Metodiu. Voinicul își aținti privirea în depărtare. — Și eu aș vrea - suspină el. Dar uite că trebuie să stau aici. Păi de ce trebuie? - întrebă Iovănuț copilăros. — Cum de ce? M-a pus domnul să păzesc hotarele, să nu intre nimeni ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
femeie cât malu forfotind printre drumeți cu o mână în șolduri, cu cealaltă trăgând după ea un fel de om. Pe cât era ea de împlinită, pe atât era dânsul de teșit. Sub brațul drept, dânsul ținea un butoiaș. Toarnă aici! glăsuia gros Stăniloaia și omulețul se apleca și turna din butoiaș vreunui călător însetat. Toarnă și-aici! poruncea patroana și dânsul se pleca ascultător. Toarnă, toarnă, ce stai? se stropșea hangița când băietul da să răsufle, căci nu ținea butoiul decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Așezate, cum se cuvine, de o parte și de cealaltă a capului, ele ne ajută să auzim sfaturile duioase, povețele înțelepte, vorbele pline de duh ale celor pe care Cerul, în milostenia lui, i-a așezat peste noi, să ne glăsuiască în ele. Episodul 76 RITORICEȘTI — Ai limba ascuțită, cuvioșia ta, - glăsui vistiernicul Ximachi după ce Metodiu termină vorba. Am avut întotdeauna un sentiment de respect pentru oamenii care știu grăi: au viața cea mai scurtă. în tinerețe mi-ar fi plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
capului, ele ne ajută să auzim sfaturile duioase, povețele înțelepte, vorbele pline de duh ale celor pe care Cerul, în milostenia lui, i-a așezat peste noi, să ne glăsuiască în ele. Episodul 76 RITORICEȘTI — Ai limba ascuțită, cuvioșia ta, - glăsui vistiernicul Ximachi după ce Metodiu termină vorba. Am avut întotdeauna un sentiment de respect pentru oamenii care știu grăi: au viața cea mai scurtă. în tinerețe mi-ar fi plăcut să mă-ntrec cu dumneata în meșteșugul vorbelor, în fața gâdelui. Țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ați văzut? Nu numai că mi-au furat fata, dar îmi cer și despăgubiri! O, Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit? Unde ești, Stăpâne? Ce faci? Dormi, Doamne? Scoală-te, Tată ceresc, că dușmanul nu doarme! — Eu zic, venerabile cetățean - glăsui Metodiu, după ce hangiul își termină suspinele - că deși multe din cele ce trăim par a se alcătui la voia întâmplării, nu există totuși lucruleț oricât de mic sau pățanie oricât de neînsemnată asupra cărora bunul nostru Dumnezeu să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ei (am numit-o pe Cosetteî, băgară de seamă doar într-un târziu că afară se înserase și „roiuri de țânțari cu trompele însetate de sânge”, cum bine spunea cineva, soseau din înflăcărarea asfințitului să-i necăjească. Deci, cum dormim? - glăsui spătarul Vulture, abandonând gâlceava existenței sau nonexistenței sufletului la pești și consacrându-se cu totul problemei care începea să plutească în aer. — Socot că nu mi-o veți lua în nume de rău - începu Barzovie-Vodă cu ochii în pământ - dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
micul dejun pălea în fața imaginii neașteptate ce i se ivise în minte și-n care se vedea vârându-și urgent ciolanele sub pătură și scoțând de sub mizera pernă un coltuc de pâine ascuns acolo de la prânz. — Să mergem la culcare - glăsui Metodiu - că dacă stomacurile ne sunt goale, capetele măcar ne sunt pline de somn. Se sculară rând pe rând și se îndreptară spre odăile lor, călugării noștri, căpitanul Tresoro, doctorul Peleto, surorile Acetosa, bătrânelul Toto și încă un individ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă parte, că faci tare urât! — Cum am făcut? - glăsui Metodiu. — Iac-așa - răspunse Iovănuț. Pu-pu-pup! Pu-pu-pup! Episodul 162 VISUL SURORILOR ACETOASA în cămăruța lor de la catul întâi, strâmtă, întunecoasă, cu o fereastră care nu dădea spre nimic, surorile Acetosa se dezbrăcară pe tăcute, își luară cămășile de noapte catolice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe față, fornăind de plăcere, apoi lepădară sutanele și deoarece mai avea două ceasuri bune până la slujba vecerniei (sau vespartina collecta, cum i se zicea aiciî se vârâră în paturi. Somnul însă nu li se lipea de pleoape. Primul care glăsui fu Iovănuț. — Ei, preacuvioase, iată-ne că iarăși suntem la Roma. Măiculiță Doamne, mai că nu-mi vine să cred! De ce să nu crezi? - mormăi Metodiu. Prima oară e mai greu, dup-aceea te obișnuiești. Când mă gândesc ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
toate semințiile și graiurile, bărboși sau nu, rostind aceleași predici, dar Întrecîndu-se În Înfățișarea minunii și Învierii Nazarineanului. Treptat, popoarele Iudeii, Samariei și Anatoliei Începură să dea crezare tinerilor pașnici cu crepidele prăfuite, ce-și țineau brațele Încrucișate pe piept, glăsuind cu o voce feciorelnică și cu ochii Înălțați la cer. Le dădeau apă rece și un coltuc de pîine, iar ei le mulțumeau, promițîndu-le, În schimb, viață veșnică, Înfățișîndu-le un ținut binecuvîntat unde aveau să ajungă după moarte: nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
credință. Așa că mulți tineri și-au pus În grabă crepidele și-au pornit-o pe urmele lor. Unii se mai Întorceau În cătunul lor după un an-doi, alții după zece, vlăguiți de-atîta drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținînd mîinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar cînd sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mîini. Tare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
oare nu pizmașul acesta ți-a distrus casele? Oare nu el a trimis pe ogoare seceta și lăcustele? Oare nu el a pustiit casele de ciuma năprasnică? Și-atunci, ce fel de Dumnezeu este ăsta, ce fel de preacinstit, așa cum glăsuiesc apostolii, dacă e În stare să se răzbune pe voi pentru cine știe ce păcate săvîrșite de strămoșii voștri? Despre ce fel de iubitor de dreptate poate fi vorba, dacă vă trimite ciumă, tunete și fulgere, boli, griji și nevoi, numai pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcînd mătănii, ținîndu-se cu mîinile de cap, cuprinși de extaz. PÎnă și cîțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgîne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui În ebraică (asta fiind vorbirea firească Între sfinți, să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpînitor, carele ești În ceruri, vino În ajutorul simțurilor mele Înșelate de vedenia pămînteană, dă ochilor mei vedere pătrunzătoare și minții mele ascuțime, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]