533 matches
-
țâșni în mare viteză și-i salvă, despărțindu-i de urmăritori. Se năpustiră, antrenați de suflul trecerii sale, se pomeniră între rapid și un mărfar care abia se târa, de parcă nu se hotăra s-o pornească, zăriră deschizătura unei uși glisante, schimbară pentru prima oară o privire complice, se cățărară înăuntru. Pavel trase ușa, găsi în beznă brațul tinerei. Rămaseră nemișcați, urmărind, din spatele peretelui subțire de lemn, pașii care alergau încoace și-ncolo, chemările, fluierăturile. Niște pași se apropiară, mergând de-
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se schimbă, deveni mai sonor, mai vibrant. Trenul intră pe un pod și înaintă din ce în ce mai repede. Dimineața, foarte devreme, Pavel se ridică, amorțit de o noapte de veghe, cu capul plin de șirul sacadat al imaginilor din ajun. Trase ușa glisantă și grea a vagonului și se dădu brusc un pas înapoi, uluit. Pe un cer încă întunecat, dincolo de înălțimile unduitoare acoperite de păduri, țâșneau vârfurile înzăpezite ale Caucazului, aproape amenințătoare în frumusețea lor. Masa lor ușor albăstruie părea că se
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
2004) Trebuie vegheat ca tehnicul să nu „mecanizeze” conduitele individuale sau organismul social vizat ca întreg. Există un astfel de risc de care trebuie să fim mereu conștienți. Internetul creează noi structuri asociative, atât formale și acreditate, cât și informale, glisante, mai puțin recunoscute social, dar având totuși o funcționalitate societală. Pentru unii, sintagma Web social are o consistență viabilă. Gloria Mark, de pildă, invocă o astfel de expresie în înțelesul de Ăinfrastructură prin care oamenii pot face uz de o
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
moderniste. Cu aceeași concentrare cu care exersa aoristul verbelor din greaca veche - un timp atât de obosit, Încât denumea acțiuni care poate nu aveau să fie Încheiate niciodată -, Lefty curăța acum imensele ferestre cu perspectivă, geamurile aburite ale serei, ușile glisante care dădeau În curte și chiar luminatoarele. Totuși, cât el trata casa cu spray de geamuri, Capitolul Unsprezece și cu mine o exploram. Sau mai degrabă le exploram. Cubul meditativ, galben pastel, de la stradă conținea principalele camere de locuit. În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
presupune că fac Înmormântările. N-am avut timp să ne lăsăm copleșiți de sentimente. Luându-mă de braț, Tessie m-a condus În casă. Și Middlesex era În doliu. Oglinda din hol era acoperită cu o pânză neagră. Pe ușile glisante erau puse panglici negre. Toate amprentele emigranților. În afară de asta, casa părea nefiresc de tăcută și de Întunecoasă. Ca de obicei, geamurile imense lăsau natura să intre În casă, așa că În camera de zi era iarnă. În jurul nostru era plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
O inspectă cu atenție, se uită la mecanismul de blocare și ceru un alt proiectil. Elicopterul aproape ajunse deasupra colegiului și îi vedeam pe cei din el cum pregăteau Macrel-ul. Îl văzură! Unul din ei își scoase pușca pe ușa glisantă și trase spre trapa din pământ. Rundă după rundă. Cei din școală nu au tras în elicopter când au putut, pentru că era, după ei, prea departe. Acum, fiind deasupra, era prea târziu. Tempus fugit, Sergheiov! Ce naiba faci? Inspecta proiectilul, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ca nici o dată. O broască dintr-un anume loc se hotărî să se ducă la Kamigata și se luă după un negustor de cai... Încăperea numită „Sala șoimului” era întunecată și friguroasă. Singurul lucru care sărea în ochi erau ușile glisante alcătuite din patru panouri pe care erau pictați niște șoimi cu ochi pătrunzători. La castelul Edo sau la conacele altor oficiali, misionarul fusese poftit de mai multe ori în încăperi la fel de sumbre și răcoroase ca și aceasta și de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
înălțime, aproape 10 metri lățime și aproape 26 de metri înălțime. Un stânjen marin are aproximativ 183 de centimetri, așadar catargele mari vor avea în jur de 27 de metri, iar catargul mic, în jur de 24 de metri. Ușă glisantă din hârtie cu rama din lemn de bambus. Cea mai mare dintre insulele arhipelagului filipinez. Nordul Japoniei. Capitala imperială era Kyōto. Pronunția japoneză a numelui Velasco. Nueva España se pronunță în japoneză Nobesupania. Koku este o unitate de măsură pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și apăsător și-și astupă cu mîna degetul mare de la mănușa uzată. O luă și el după cel mai În vîrstă. Biroul era exact unde mi se spusese: imediat la stînga, după aleea cea Îngustă. Am dat de o ușă glisantă din lemn de chiparos, prost făcută. Fereastra crăpată fusese cîrpită cu scotch. Mirosea ca nămolul de la canalul de scurgere dizolvat În benzină... Putea la fel de bine să fie mirosul greu al unor Îngrășăminte chimice Înmuiate În urina unor animale domestice. Ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
legănau vioi și părea că privește la tot ce ne ieșea în cale. Părea să fie de acord. Dogly se întorcea în Boston, la origini. Avea să-mi lipsească, dar făceam ceea ce trebuia să fac. Apoi am trecut prin ușile glisante de sticlă și m-am uitat dincolo de barieră, căutând un băiețel blond de doi ani. Și iată-l, un băiețel voinic, purtând o bluză de trening gri, blugi și o șapcă cu Red Sox, ținut de mână de femeia brunetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
păr. Timpul zbura și eu am socotit că e deja cazul sa mă pun în mișcare. Cincisprezece minute mai târziu sau poate or fi fost douăzeci, stăteam holbându-mă la cușca liftului: la împletitura bombată din bare metalice, la ușile glisante. Când mai drept, când mai ocolit, am reușit să ajung la capătul unui coridor. Am sunat la sonerie. E adevărat că eram beat, dar eram în curs de revenire. Așa se întâmplă cu băutura: unii o suportă, alții nu. Dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prelată verde-măr, care părea ușoară, proaspătă și primitoare. Duggie mă pofti înăuntru, sărută cu tandrețe pe cineva pe care mi-l prezentă drept Luigi și ne așezarăm la o masă cu vedere la stradă, cu un aer de mulțumire. Ușile glisante erau deschise pe trotuar, aerul blând ne mângâia fețele și avea doar o ușoară urmă de noxe de la mașini. O coadă de oameni care așteptau să fie plasați ne-a fixat imediat cu priviri ostile, incomparabile cu ale lui Adrian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
În trei avea Într-adevăr loc, probabil, doar că În camera mea. Mi-a trecut prin cap ideea să bat scurt la ușă, dar am preferat s-o deschid. Am dat colțul camerei de zi și am trecut prin ușile glisante spre dormitor, unde l-am văzut pe Leo Întins pe spate, gol, pe pat. Am avut nevoie de Încă o secundă sau două ca să realizez că ciuful de păr care se deplasa În momentul acela În sus și În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
aranjă repede părul și încălzi apa pentru baie. — Cheamă-l pe Ito Hanemon, ordonă el. Cântecul privighetorii se auzea adesea, atât pe câmpiile din jurul Muntelui Bodai, cât și în copacii din incinta castelului. — Sunt la dispoziția dumneavoastră, stăpâne. Cu ușile glisante de hârtie în spate, un samurai voinic se înclină adânc. Ito era păzitorul lui Shojumaru. — Hanemon? Intră. Ești singurul cu care am discutat vreodată în amănunt problema asta, dar a sosit, în sfârșit, ziua când Shojumaru trebuie să meargă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și să se apropie de Poarta a Treia, iar, de acolo, să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând în grădina cu nisip alb, unde să-și prezinte urările. Turiștii de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau, minunându-se, pereții lustruiți și poleiți. Gărzile mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, în mod neașteptat, drumul era barat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că situația rezultase nu atât din vreo greșeală de calcul în strategia defensivă, cât dintr-o lipsă de maturitate umană. Acum, însă, indiferent de ceea ce-i dicta temperamentul său nativ, trebuia să facă față acestui nou val al destinului. Paravanele glisante fuseseră scoase din sala mare de conferințe și chiar și din încăperile înconjurătoare ale citadelei principale; acum, întregul clan locuia la un loc, ca niște refugiați din calea unui uriaș cataclism, care continua zi și noapte. Evident, erau întinse perdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
munți a fost ca o ieșire pentru a admira florile, primăvara. Se pare că Seniorul Nobunaga va reveni pe drumul de coastă, trecând pe la Muntele Fuji. Mesagerii se retraseră. Hideyoshi rămase pe loc, privind pictura cu bâtlani albi de pe ușile glisante. Ochii păsărilor fuseseră pictați în galben și păreau să-l privească. „Cred că o să fie Kanbei,“ își spuse Hideyoshi. „El e singurul pe care-l pot trimite. Chemă un paj și-i zise: — Kuroda Kanbei ar trebui să fie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fusese înzestrat cu facultăți critice mult mai presus de ale omului de rând și numai datorită faptului că Nobunaga îi era stăpân rămânea precaut și, în fond, speriat de propriile lui critici. — Tsumaki! Tsumaki! strigă Mitsuhide, privind, dintr-o dată, ușile glisante, dintr-o parte și din cealaltă. Dengo? Dengo, ești aici? Dar omul care deschise, în sfârșit, ușa, plecându-se în fața lui, nu era nici Dengo, nici Tsumaki. Era unul dintre valeții săi personali, Yomoda Masataka. Amândoi oamenii sunt ocupați cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o asemenea onoare de la dumneavoastră. — N-o luați așa. Știu câte ceva din ceea ce vă îngrijorează și, fie și numai din acest motiv, ceainăria e locul ideal pentru a sta de vorbă. Se așezară în lumina subțire care intra prin ușile glisante de hârtie translucidă ale micii ceainării. Apa din ibric clocotea de câtva timp, iar acum bolborosea cu un sunet și mai voios decât înainte. Mitsuharu își arătase, de multe ori, spiritul marțial pe câmpul de luptă, dar aici, în fața vetrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Din când în când, câte o prună coaptă cădea la pământ, cu un zgomot ca al unui ciocan de lemn izbind țărâna. Acele sunete erau singurele care risipeau liniștea. Dintr-o dată, o rază luminoasă de soare căzu pe panourile ușii glisante. — Ei, e timpul să ne luăm rămas bun. Avem de rezolvat unele treburi urgente, spuse Masataka, profitând de ocazie pentru a se retrage, dar Mitsuharu, care deschise scrisoarea și o citea în fața celor trei, o strânse acum la loc. — De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dimineața nu mai venea. În sfârșit, chiar când respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura la o parte și se ridică, cu o tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă glisantă. Pajul de gardă intră tăcut și se prosternă la podea. — Spune-i lui Matabei să vină imediat aici, ordonă Mitsuhide. Toți cei din apartamentele samurailor dormeau, dar, de vreme ce câțiva vasali ai lui Mitsuhide plecaseră în seara trecută spre Kameyama, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta un om înarmat. Scamele aurii de pe suprafața ușii camuflate sclipeau amenințător, parcă licărind cu setea de sânge a unui asasin nevăzut. La dreapta lui Mitsuharu era o ușă glisantă mare. Nu auzea nimic din spatele ei, dar putea simți prezența lui Saito Toshimitsu și a altor câțiva oameni cu armele scoase, așteptând doar ordinul lui Mitsuhide. Mitsuharu nu-i purta pică vărului său pentru acest comportament ilicit și lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era Nobunaga. În acea clipă, își forțară intrarea, împrăștiind în jur lemnele aprinse cu sandalele lor de paie, în timp ce se răspândeau prin clădire. Flăcările începură să urce repede pe coloane și pe ușile glisante, ca niște vițe cu frunze roșii. Pajul și maestrul ceaiului stăteau nemișcați în timp ce focul îi învăluia și pe ei. În grajduri, se dezlănțuise un vacarm total. Cel puțin zece cai intraseră în panică și loveau cu copitele în pereții staulelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la clădirea unde era încartiruit Hideyoshi. Acolo, cei trei stătură mult timp așezați împreună. Consfătuirea lor era atât de secretă, încât până și pajii se retraseră. Nu i se permise să rămână decât poetului Yuko, care se așeză după ușile glisante de hârtie, amestecând ceaiul. Chiar atunci, se auziră pași apropiindu-se, în grabă, de clădiri. Se dăduse ordin strict ca în zonă să nu intre nimeni, așa că, în momentul când pașii ajunseră lângă ușa de cedru, fură interceptați cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un paj. Pași viguroși însoțiră răspunsul. Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui Kyutaro și a lui Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund înaintă din umbra ușii glisante, spre camera alăturată. Venind în mijlocul rogojinii tatami, se întoarse către lampa din sala de consfătuire și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea. — Sakichi, dă fuga la tabăra lui Kanbei. Spune-i că am de vorbit cu el imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]