506 matches
-
chiar febrilitatea și recurența obsesivă cu care apar asemenea interogații. Ecoul lor reverberează în imaginarul lectorului, făcându-l părtaș neliniștilor poetului. Un statut de anticameră a lirismului reflexiv îl au și poemele mai ample ce reiau motive biblice (Eva, Iuda), glosează tema ciclurilor istorice (Lumile, Civilizația) sau deplâng, în urma unei fervente căutări eșuate, absența divinității, a Logosului. Ca atitudine - și cu reflexe izomorfe în stil - poetul se vădește un dual: melancolic și exuberant, claustrat în faldurile tăcerii sau coborând frenetic, vitalist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
la acea dată, Națiunea română de I. L. Caragiale. Victor Ion Popa ține rubrica „Pictură-sculptură” în 1924, Octav Botez face bilanțul anului literar 1926-1927, Alice Gabrielescu se ocupă de „Cronica modei”, Tudor Arghezi își intitulează un eseu Sportul unanim, Al. Davila glosează despre Visul unui popor, în vreme ce Adrian Maniu oferă poemul dramatic Înmormântarea feciorului de domn. Reportajul e, și aici, specialitatea lui F. Brunea-Fox. Scarlat Callimachi comentează în 1934 câteva manuscrise ale lui Apollinaire „rătăcite” prin Moldova și tot acum sunt extrase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285301_a_286630]
-
circularitate, această intersecție a reflecțiilor din oglindă, a "El Zahir" și "El Aleph". "Viitorul și trecutul sunt a filei două fețe" și iată cum Borges rezonează cu Eminescu, iar la rândul lui Eminescu rezonează cu o înteagă tradiție filosofică. Eminescu glosează, titlul poemului din care am citat este "Glossa", explicație, reflecție, speculație. Iată alte ecouri de care nici nu vreau să scap, cum nu vreau cu nici un chip să-mi iasă din minte forța și pasiunea incandescentă a "Odei în metru
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
în românește. Notații despre Goethe sunt prezente aproape în fiecare număr, cum se întâmplă în numărul următor, când I.V. Pătrășcanu semnează Influența juridică și religioasă în opera lui Goethe, iar Eugenia Guneș face o analiză a elegiilor. Ulterior Franz Lang glosează pe marginea coordonatei umane a scriitorului (Goethe ca german și cetățean mondial), R. Heinz Schullerus abordează chestiunea traducerii lui Faust în românește, iar Iorgu Iordan relația dintre Goethe și Italia. Goethe în literatura română este titlul unei contribuții a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289215_a_290544]
-
independente; unitatea națională precede unitatea europeană și este premisa acesteia, dar ambele sunt fețe ale aceleiași medalii. O altă parte se referă la revalorizarea principiului autodeterminării și la redobândirea suveranității depline a Germaniei reunificate, principii asupra cărora, din păcate, unii glosează în zilele noastre în termeni de descurajare sau chiar negare. Un alt câștig al reunificării, de importanță principială de această dată, este cel de natură conceptuală, pentru că permite înțelegerea și fundamentarea conceptual corectă nu numai a națiunii și statului național
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
și a lui Francisc Farago, funcționar bancar, și primește la naștere numele Ana-Virginia. F. manifestă o precoce înzestrare literară, astfel că versuri ale poetei de numai zece-unsprezece ani, din care va cita cu simpatie, îl motivau pe Lucian Blaga a glosa pe seama artei „miraculoase” a copiilor într-un articol din „Cuvântul” (1925). Învață într-un institut privat de fete, ulterior frecventând Conservatorul craiovean „Cornetti”,unde își susținea examenul final la secția artă dramatică, în pragul celui de-al treilea deceniu. Câțiva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
au[c]toritatea lui Hermes Trismegistul, încheagă elementele retorice ale poemului într-un manifest spiritual apofatic: „Nimeni din partea locului nu mă cunoaște / [...] Nu mă deschideți, nu mă alintați! Înțelesul meu să iasă tot pe unde a intrat” (Înțelepciune). Prin urmare, glosa Cercuri la Elsinore, constituită în axa de rezistență a volumului, își dezvăluie sensurile deliberat obscure prin comprehensiune hermeneutică și decodare filologică, sugerând folosirea unei chei critice modelate după abordarea călinesciană a Jocului secund: „Îndoit prealiniștitul / Numele l-a scris pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
Costin Murgescu s-a păstrat în intervențiile publice - mai ales din Era socialistă 43 - în limitele ortodoxiei ideologice a regimului Ceaușescu. Natura regimului politic postbelic Cu toate acestea, autobiografia semnată de Ion Ianoși este un instrument foarte util pentru a glosa pe marginea naturii regimului politic românesc din a doua jumătate a secolului trecut. Merită să exploatăm informația oferită de memorialist urmărind tema definirii regimului politic (impresia generală este că, deși cartea are aproape 900 de pagini, acest subiect este evitat
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
și Tita Bobeș semnează note și cronici teatrale, iar Petru Comarnescu inserează articole pe teme de cultură, recenzii, cronici plastice (iscălite și Radu Veniamin) și muzicale. Li se alătură Marcel Botez, specializat în cronici muzicale, și Oscar Walter Cisek, care glosează pe marginea evenimentelor din domeniul artelor plastice. Treptat, rolul lui Petru Comarnescu devine tot mai mare; va face public, de altfel, în februarie 1928, că e responsabil al paginii. Lui i se datorează texte cu ascuțiș critic privitoare la Istoria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288875_a_290204]
-
amintite în evocarea lui Vlad Hogea „Destinul unui intelectual”, din Tricolorul, 27, 28, 29, 31 ianuarie 2005). Un vers de-al său sună: „Te salut, tristețe, sînt învins...” și totuși a fost o vreme cînd i se părea firesc să gloseze despre „Vocația fericirii” (v. Cronica, 7, nr. 23, 9 iunie 1972, p. 11). Epistolele sale sînt, ca și schițele sale, compuse din cîteva atingeri de condei. Dar multum in parvo, fie direct, fie aluziv. Grafic, e de remarcat scrisul larg
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
promitea o expunere a "nemuritorului" (în februarie 1971 fusese primit în Academia Franceză). Firește, întregul interes (și mai ales al delegației române) s-a concentrat asupra anunțatei "cozerii" ce reprezenta un prilej nesperat de a-l asculta pe autorul "Rinocerilor" glosând pe marginea temei "De ce scriu". Cu atât mai mult cu cât Ionescu nu era doar un nume respectat al exilului românesc, ci începuse să se permită (!) și accesul la operă: în 1964 avusese loc premiera "Rinocerilor" la Teatrul de comedie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
țigani și, mai ales, evrei <endnote id="(476, p. 197)"/>. Și Nichifor Crainic vorbea În 1937 despre „toleranța românească” Într-un text programatic de o intoleranță etnică ieșită din comun. Pe chiar aceeași pagină a Programului Statului Etnocratic În care glosa pe marginea „toleranței noastre proverbiale”, el atrăgea atenția că ungurii, germanii și, În mod deosebit, evreii din România sunt periculoși, pentru că ei „nu Înfățișează garanții de siguranță În organismul oficial al statului”, fiind „elemente de disoluție și ruină”. „Evreii - conchidea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
manifeste un sănătos egoism, curmând definitiv orice imigrație” <endnote id=" (130, p. 851)"/>. În 1935, Mircea Eliade crede că acest tip de reacții, câteodată alarmiste, sunt generate de un „imbecil complex de inferioritate” față de străini. Cu acest prilej, și el glosează pe marginea toleranței românilor, fără să-i nege caracterul „proverbial”, dar și fără să uite să pună acest adjectiv Între ghilimele : „Toleranța noastră «proverbială» este o tărie, nu o slăbiciune... Nu Înțeleg de ce țipăm : primejdie ! Unde e primejdia ? Că sunt
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
s-au și apucat, pe ici pe colo, să-i bată pe jidani, să le taie perciunii și să le spargă geamurile. Oare e bine asta ? Eu zic că nu” (revista Cuvânt moldovenesc, Chișinău, 1927). În 1938, Zaharia Stancu a glosat și el pe marginea acestui subiect, Într-un articol politic intitulat „Între Ion și Ițic” : „Ion nu mai poate răbda. Cere pâine pentru copiii lui și grăunțe pentru boii lui. Și fiindcă nu i se poate da puținul pe care
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Nae Ionescu. [...] Puntea de trecere Între roșcații fii ai lui Israel și ortodoxia tuciurie o făcea tânărul Mihail Sebastian, evreu nebotezat și frecvent șabăsgoi al pravoslavnicilor” <endnote id="(155, p. 340)"/>. La 10 octombie 1942, În jurnalul său, Mihail Sebastian glosează cu amărăciune pe marginea acestui pasaj : colaborarea sa la ziarul lui Nae Ionescu, Cuvântul, a provocat un șir de „malentendu-uri irevocabile” și a făcut din el prizonierul pe viață al unei imagini false și paradoxale - „colaborator roșcat al unei gazete
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
care antisemiții le puneau pe seama evreilor. Au existat de asemenea, mai ales În Germania, pseudosavanți rasiști care au practicat un soi de „antropologie olfactivă”, printre care biologul Gustav Jaeger (În 1880) și antropologul Hans F.K. Günther (În 1922). Ei au glosat pe marginea ideii existenței unui foetor iudaicus ereditar, Încercând să demonstreze că, prin natura rasei lor, evreii ar degaja un neplăcut miros particular (Geruchliche Eigenart) <endnote id=" (460)"/>. Un alt „profesor de antropologie” care s-a ocupat de „mirosurile rasiale
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
au supraviețuit până În zilele noastre : ungurii cred că „românii sunt murdari” <endnote id="(471)"/>. O imagine asemănătoare Își făcuseră mulți nemți În secolul al XIX-lea : „Simțul curățeniei e străin românilor” <endnote id="(299, p. 127)"/>. În 1856, de exemplu, glosând pe marginea stării de murdărie a locuitorilor dintr-un sat românesc, socialistul german Ferdinand Lassalle a asemuit-o cu cea a evreilor, care erau, chipurile, modelul suprem al murdăriei : „Tot potopul n-a fost, poate, decât o mare spălătură la
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
În anul 1290). Este un argument În plus care demonstrează faptul că stereotipurile antievreiești au supraviețuit foarte bine chiar și (sau mai ales) În spațiile din care evreii au fost evacuați. Analizând „procesul de mitologizare a evreului”, Leon Volovici a glosat pe marginea acestui aparent paradox : „Dispariția evreilor din societate nu a condus la dispariția antisemitismului, ci, mai degrabă, la abstractizarea lui prin accentuarea caracterului mitic al evreului. Predispoziția de a accepta sau reproduce stereotipuri negative este generată de persistența lor
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
un evreu e stupid și nu are nici haz, e de asemenea inegalabil !” <endnote id="(860)"/>. Cu masca imparțialității pe chip, căzând taman În capcana de care, chipurile, se ferea mai tare, iată-l și pe istoricul literar Ion Rotaru glosând pe marginea acestui subiect : „Nu știu cum se Întâmplă - veghez cu strășnicie asupra gândului meu -, dar evreii, printre celelalte neamuri cu care am venit În contact - mă feresc tare să nu cad În părtinire rasială ! -, Îmi par a fi cei mai deștepți
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
atitudini a scriitorului n-ar fi „lașitatea” evreilor, ci „pacifismul” lor, ceea ce schimbă nuanța, dar păstrează esența : „Ca mai toți scriitorii evrei, F. Aderca este obsedat de umanitarism, pacifism și cele lalte aspecte ale internaționalismului” <endnote id="(130, pp. 790-791)"/>. Glosând pe marginea romanului Vagabonzii (1934) de Emil Dorian (participant și el la luptele de la Mărășești) - roman a cărui acțiune se petrece tot În timpul primului război mondial -, G. Călinescu a reluat tema : „Ca toți evreii, dintr-un pacifism rău Înțeles, care
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
său, hangiul Iancăl, deși evreu, este un „bun poleac” : „deși străin”, „că-i bun poleac lui numele-i mersese”, căci „bătrânul, brav evreu, [...] polona vorbește foarte bine” și „Patria, asemeni oricărui leah, iubește” <endnote id="(689, pp. 148-149 și 387)"/>. Glosând pe marginea „esenței morale a sentimentului național”, filozoful ungur G.M. Tamás notează următoarele În stilul său inconfundabil : „La auzul unor fraze odioase ca «e evreu, totuși e un bun maghiar», nici nu ne dăm seama ce mare cucerire morală reprezintă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de „satirele În care poporul [român] batjocorește În chip așa de hazliu pe țigani, evrei, armeni, unguri, sași, arnăuți și alte atâtea naționalități cărora le găsește la fiecare câte un cusur” <endnote id="(773)"/>. Pe marginea acestui subiect delicat a glosat și Dumitru Drăghicescu În 1907, când a publicat cartea sa Din psichologia poporului român. El a diagnosticat că românii suferă de un complex de superioritate față de unele „popoare mai puțin fine, cu o inteligență mai leneșă și mai puțin vioaie
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Christos despre sufletele ce se chinuiau acolo."23 Semnalăm aici o curiozitate filologică prezentă într-o Poveste a lui Dumnezeu culeasă de Tudor Pamfile din Moldova (Tecuci): Hristos este indicat printr-un apelativ neobișnuit, pe care culegătorul nu îl poate glosa și îl marchează cu un sic: "Sfânta verdeleancă". "Ce umblu, ce caut / Sfânta verdeleancă / Fiul lui Dumnezeu, / Care-i mai marele cerurilor / Și al pământu-lui / Și al tuturor noroadelor. De văzut, nu l-am văzut, / Dar de auzit / L-am
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și caleșci, pușci, formele de plural de la caleașcă, pușcă, forme verbale iotacizate, de tipul "să vază", "să arză", "să deschiză" etc.; o aplicație de sinonimie regională riscată o constituie, presupunem, "muntenizarea" unui moldovenism: în dicționar apare o denumire "cismele cucului", glosată prin "ciuboțica cucului" (op.cit., p. 103), denumirea curentă a plantei respective. 1.2.2. Variația diastratică. Opera medicului preocupat de educația igienico-sanitară are în vedere și cunoașterea terminologiei contemporane scrierii; de aici, neologismele, de obicei în textul explicațiilor, care numesc
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
se dovedesc capabili să selecteze, în spiritul veridicului artistic, cuvântul regional. În structura general populară a expresiei sale, regionalismele, selectate, adesea, după eufonia lor, colorează viguros textul: a bodicălí "a scotoci" (este, probabil, o formă mai veche a verbului bodicăí, glosat în DA, în Oltenia în Banat, cu același sens)53; cinghinea "țigan", peiorativ (DA îl consideră muntenism), balaoană (ibid.) (DA, s.v. bălăoană, atestă aceeași formă feminină în Gorj), a hornonoí "a bodogăni"54, truștuieli "mustrări, răstiri" (cf. DLR, trustuială, atestat
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]