411 matches
-
a face cu parabola biblică, cum ar putea gândi cititorul neavizat, ci cu poemul-metaforă, purtătorul scânteii divine, care aprinde focul sacru al Poeziei. Despre Tăcere au scris poeții lumii din toate timpurile, pentru că „Tăcerea... nu tace niciodată!” Dincolo de conceptul cercetat gnoseologic, criminalistic, psihiatric, epistemic, analitic, etic, palierul estetic, prin diversele conotații ale Tăcerii, a construit o întreagă literatură, de la modele celebre, gânditorii: Søren Kierkegaard, Friedrich Nietzsche, Fiodor Mihailovici Dostoievski, Nikolai Berdiaev, León Chestov, Lev Nikolaevici Tolstoi, Lawrence Durrell, John Irving, Emil
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
temei ruinelor: el n-a scris nici despre cetatea Neamțului, nici despre Târgoviște, nici despre "slava" altora 5. Privindu-le ca "semne" de descifrat, la Eminescu ruinele se transformă dintr-o temă a "locurilor sacre" într-un spațiu al crizei gnoseologice, pe care civilizația, îndepărtată de clipa genezei, illo tempore (în accepția lui M. Eliade), îl traversează participând la realizarea unui simbol opus regresiunii spre elementar: mântuirea prin "zid". Eminescu opune prafului zidul: "Viața omenirei lungă luptă e cu tine, / Obeliscii
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
instruirea programată și cea realizată prin radio și televiziune, căi mai deosebite și mai complexe, care cu greu și-au putut găsi un loc determinat În ansamblul metodologic. Mai dificilă pare să devină o clasificare după tipurile de Învățare (aspectul gnoseologic), deoarece Însuși fenomenul Învățării umane poate fi privit și interpretat din foarte multe unghiuri de vedere, lăsând loc la tot atât de multe criterii de diviziune a căilor prin care se realizează efectiv organizarea Învățării. Fără să intrăm În detalii, vom Încerca
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
Platon. * Abandonarea de către om a peșterii care semnifică sclavia sa echivalează cu ieșirea din întuneric a sufletului care pășește, de acum, întru lumină. Această mișcare se lasă însoțită de o răsturnare de situație fundamentală, atât în ordine ontologică, cât și gnoseologică: ceea ce înainte a fost luat ca realitate sigură devine acum aparență nesigură; ceea ce părea cunoscut ca adevăr ferm ajunge acum simplă eroare. Până acum, închiși în lumea peșterii, oamenii în lipsa cunoașterii adevăratei realități au confundat în permanență umbrele existențelor cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
eticului, esteticului, psihologicului și ale politicului. Demersul lui Platon este de a arăta că realitatea cognitivă se poate distribui pe mai multe niveluri ierarhice, o distribuție care are ca lege ordonatoare gradul de adevăr, de claritate, cât și de siguranță gnoseologică. Dar, la rândul ei, această ierarhie cognitivă se fundează pe o ierarhie a realității ontologice, pe „cantitatea” de existență pe care o poate avea „ceva”. În continuare, această ierarhie generează și este congruentă cu o ierarhie etică, a virtuților: mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
premergător formării intelectuale. Ni se pare interesantă observația lui M. Hare, care constată că ideile lui Platon par să se delimiteze aici de doctrina pe care o profesa dascălul său, Socrate. Virtutea este un concept compozit, un melanj etic și gnoseologic care se cultivă sub directa îndrumare a filosofilor. Legitimarea pretențiilor de superioritate ale dialecticianului nu reprezintă însă o sarcină deloc ușoară. De unde atunci ascendentul filosofului asupra poetului și artistului în genere? Platon nu se află într-o situație deloc comodă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
care Platon o vede între pictor și sofist. Ambii sunt producători de idoli înșelători. În sens originar eidolon însemna „fantomă a mortului din Hades”) Pictorul, la fel ca și sofistul se blochează într-o retorică a imaginii lipsită de consistență gnoseologică. Scopul lor este manipularea. Seducția exercitată în numele plăcerii îi amăgește pe oameni, profitând de ignoranța lor. Totuși la un examen mai atent orice om își poate da seama că pictorul sau sofistul nu posedă vreun fel anume de cunoaștere. Iar
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
naște însă prin modularea adevărului la canoanele specifice vederii proprii fiecărui cetățean. E adevărat că la Platon se află o distincție între miturile - „povestiri adevărate” și fantasme. Dar distincția, așa cum poate fi ea interpretată azi, nu are decât slabe conotații gnoseologice. Veridicitatea miturilor este o valoare predominant etică (reiterăm aici ideea heideggeriană potrivit căreia agathon s-ar traduce mai potrivit cu „bun pentru...”, adică apt pentru a revela) și acesta este spiritul pe care Platon dorește să-l insufle miturilor atunci când se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
axa pe abstracțiuni. Pe lângă operarea nuanțată cu clase de obiecte și cu relațiile dintre ele (stadiul anterior), se naște acum posibilitatea operațiilor cu operații. Aceste achiziții permit câștigarea dimensiunii ipotetico-deductive a gândirii, ceea ce are ca urmare inversarea raportului între planurile gnoseologice. Dacă, până acum, drumul cunoașterii ducea obligatoriu de la real către posibil, acum posibilul devine categoria supraordonată. Drumul gândirii de la posibil către real este deschis, realul fiind una dintre variante, dar nu singura (în viziunea lui Piaget, în acest salt cognitiv
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
denumite, de alte surse de specialitate, cu termenul de „pozitivism”, pe care îl recomand, tocmai datorită faptului că elimină confuzia dintre Școala engleză a relațiilor internaționale și o categorie întreagă de teorii înrudite între ele doar prin asumpții metodologice și gnoseologice. Explicarea sociologică a apariției unei școli distincte a relațiilor internaționale în lumea britanică ține, fără îndoială, de poziția diferită a țărilor Commonwealth-ului, în ierarhia de putere internațională, față de cele două superputeri, mai ales în anii ’60-’70. Ea se construiește
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în legitimitatea domeniului, motiv pentru care la limită s-a considerat chiar nejustificată păstrarea personalității ca disciplină științifică (Holt, 1962; Mischel, 1968; Sechrest, 1976; Fesbach, 1984). Această stare de fapt persistentă a încercat să fie justificată atât dintr-o perspectivă gnoseologică, cât mai ales dintr-una conceptual-metodologică. Mulți autori au invocat existența unor abordări extrem de eterogene în câmpul personalității, de multe ori acestea având terminologii și metodologii extrem de specifice, fiind astfel greu de intersectat în mod natural unele cu altele, în lipsa
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cu un ochi e un element necesar al vederii cu doi ochi, la fel cum conceptul cu trup Închis și apoi cel cu trup cerbos sunt paliere necesare ale conceptului-vedere. A vedea În parte nu reprezintă un domeniu ontologic sau gnoseologic inferior, ci este un domeniu al așezării. Am vorbit mai sus despre așezarea În grădină, de prăbușirea În iarba dimineții. Construiesc acum metafora unei femei așezate În text pentru o iubire. O iubire cu iarbă și frunze și o iubire
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
istorică, motivată cu oricâte documente istorice, cu oricât de mulți contraforți În realitatea evenimențială, nu este o narațiune 100% credibilă, reflectând Adevărul. Și asta nu numai pentru că acel eu istoric care scrie ar fi influențat de un tip de discurs gnoseologic sau politic la care aderă, ci pentru că scrierea Însăși ficționalizează. Principiile pe care mizează punerea În intrigă, cel al cauzalității, sau și mai reprezentativ, cel al asocierii sunt fără doar și poate principii speculative accesând o zonă a adevărului ipotetic
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
deschide astfel lui M. drumul către opera marelui poet. Eminescu, univers deschis (1987) aduce contribuții și sugestii interpretative privind mai ales absolutul („nostalgia nemarginilor”), demiurgia (cu sursele ei - gândirea, somnul, visul și „aducerea-aminte”), visul (cu funcțiile lui - existențială, creatoare și gnoseologică), însă cea mai importantă cercetare se referă la „orizonturile negației”, urmărite la nivelul întregii opere, care e „o expresie a negației”. Mihai Eminescu - poezia invocației (1999) e o culegere de studii și eseuri, între care textul anticipat de sintagma din
MELIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
operatum), ca și «instrumente de dominare» (printre care puterea și ideologiile). Puterea ideologică era definită aici drept locul de trecere de la violență simbolică (ortodoxie) la violență politică (dominare), În vreme ce sociologia formelor simbolice este o contribuție a puterii simbolice la ordinea gnoseologica (producția de sens fiind egală cu producția de consens, deci de doxa) (cf. Bourdieu, 1977, p. 406). Fără a relua aici istoricul noțiunii de ideologie, aș spune doar că poate fi reprezentat sub forma unei spirale: Într-un prim moment
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
prin analogie cu cea a cunoașterii (Kallos și Roth, 1968), astfel încât purtătorii materiali ai valorilor apar obiectele, fenomenele, situațiile, prin semnificațiile lor axiologice. Același obiect poate fi purtător al mai multor valori și poate fi, de asemenea, obiect ontologic sau gnoseologic, în funcțiede modalitățile de însușire a lumii de către om (subiect epistemic, subiect axiologic etc.). O atare rezolvare se referă însă la evaluarea, la valorizarea realității înconjurătoare, și nu la valori ca principii de sine stătătoare. Desigur, raportul dintre valorizare și
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
Cercetări experimentale mai noi (vezi Petty și Wegener, 1998; Baron și Byrne, 2000) arată că alături de fenomenul de asimilare distorsionată (biased assimilation), adică perceperea informațiilor care contravin atitudinii noastre ca fiind mai puțin valide și credibile și supralicitarea ca valoare gnoseologică a celor concordante, atunci când subiecții sunt expuși la asemenea informații „amestecate” (suportive și nesuportive, cum se mai numesc), apare și polarizarea atitudinală. Argumentele pro și contra unei atitudini pe care o avem sunt astfel evaluate și manipulate de mintea noastră
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
iar terminologia multor enunțuri e accesibilă doar celor cu temeinică pregătire filosofică. Lectura procură, totuși, delicii intelectuale cititorului, prins de farmecul „cantatei” de îndată ce intuiește sensul meditației incluse. Discutând despre rostirea poetică (numită „rost”), cei implicați în dialog depășesc esteticul, chiar gnoseologicul, mergând până la ontic. Ei formulează ultrasavant frământări existențialiste, exprimă algebric coordonate ale experienței cotidiene, exemplificând, bunăoară, noțiuni de teologie tomistă prin comportamente canine (oferite de Zdreanță și Azorică), fac uz de structuralism, semiotică, poetică matematică, persiflând subtil pretențiile acestor discipline
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
alt „favorit”) și trecând prin Aristotel, Goethe, Friedrich Nietzsche, Johannes Volkelt, Georg Lukács, Sșren Kierkegaard, Martin Heidegger, Albert Camus, Lucian Blaga, Constantin Noica, Gabriel Liiceanu ș.a., S. face un fel de inventariere a opiniilor filosofice (din perspectivă ontologică, estetică sau gnoseologică) despre variantele și posibilitățile de realizare ale tragicului modern. Partea originală a cărții o constituie exegeza propriu-zisă a operelor, într-o scurtă istorie a liricii tragice românești (înțelegând prin „tragic” ceea ce provine dintr-o tensiune ori antinomie ireconciliabilă): de la poeziile
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
Tensiunea esențială (1997), probabil cea mai bună carte a autorului. Conceput ca un studiu al operei lui Lucian Blaga, volumul identifică nucleul gândirii acestuia în „tensiunea esențială” dintre metaforă - înțeleasă nu ca simplu trop, ci ca instrument deopotrivă ontologic și gnoseologic - și revelație, proces urmărit în toate sinuozitățile sale, de la antinomie la dialectică și apoi la coincidentia oppositorum. Respingând tentația de a explica compartimentele operei lui Blaga unul prin celălalt, criticul caută un nucleu de profunzime, care să explice în egală
POPESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288932_a_290261]
-
dadaismul, letrismul, constructivismul, expresionismul, chiar suprarealismul -, și nici o modalitate estetică cu desfășurare istorică mai amplă, ca romantismul ori realismul. E mai degrabă un stil cultural atotcuprinzător, ca barocul, de pildă, ba chiar un concept prioritar filosofic, interesând situarea ontologică și gnoseologică a omului în postmodernitate. Acest mod de a-l concepe este îndrăzneț și riscant, dat fiind că p. se raportează la trecutul recent și prezentul imediat, epoci despre care se pot formula mai degrabă ipoteze și presupuneri prudente. Literal, termenul
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
a amplificat, ajungând la numirea unui nou spirit al veacului, a condiției civilizației în epoca actuală (o carte a filosofului Jean-François Lyotard, apărută în 1979, se intitulează La Condition postmoderne. Rapport sur le savoir), cu implicații în plan ontologic și gnoseologic. Definitorii pentru p. ar fi renunțarea la credința în posibilitatea unui adevăr transcendent, dobândirea conștiinței că lumea nu poate fi reprezentată și că, de fapt, reprezentările nu reflectă realitatea, ci o creează. La nivelul de conceptualizare cel mai cuprinzător, se
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
explicit, substanța în actul manifestării sale - dinamismul de natură intuitivă al integrării datului (a faptelor și întâmplărilor mundane) în ordinea esențelor. Operând în oglindă, esențele, la rândul lor, pot fi redate concretului, care devine, prin aceasta, semnificativ, „substanțial”. În plan gnoseologic - conform definiției din prefața la Teze și antiteze - autenticitatea, în calitatea sa de proces, nu este altceva decât cercul hermeneutic însuși, metoda prin care partea anticipează întregul și îl conține în chip prezumtiv („intuitiv”), în vreme ce, invers, înțelegerea părții se revelează
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
sisteme de sens și limbaje (științele, filosofia, mitologiile ș.a.). În evaluarea statutului ei se reintroduce reperul atât de contestat o vreme al existentului - deci al referinței, în termeni semiotici. Printre tehnicile de lucru se numără exploatarea eficientă a unor metafore gnoseologice - precum noțiunea „lume”, instrument conceptual esențial al lui P. Ficțiunea este o astfel de lume, născută din posibilitatea alegerii între multiple unghiuri virtuale de vedere asupra existentului. În orice comunitate, se operează cu un număr practic infinit de grile, aplicate
PAVEL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
de l’éloignement. Essai sur l’imagination classique (1996). Lucrarea marchează despărțirea definitivă de curentele semiotice și formalizante, în favoarea unei gândiri de tip interpretativ. Ilustrând una dintre însușirile-cheie ale autorului - coerența explicativă a discursului -, cartea stă sub semnul unei metafore gnoseologice sensibilizante: distanța. Doi piloni solizi susțin edificiul proiectiv al sintezei: tendința de a stăpâni, prin modelare, eterogenitatea materialului studiat - fenomenologia spiritului clasic -, fără a cădea în capcanele reducționismului facil, și tendința de situare constantă a imaginației clasice în dinamismul cultural
PAVEL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]