275 matches
-
dintre aceste două Corpuri, fără a aștepta concentrarea tuturor regimentelor. Primii care au intrat în contact cu inamicul au fost carabinierii din cele două regimente care formau brigada lui Defrance, pe care mareșalul i-a condus apoi spre dreapta, împotriva grenadierilor austrieci din rezervă, dispuși în mase sau în careuri, iar în urma lor, cuirasierii au reușit să treacă prin sabie un batalion austriac. Solicitată de mareșal încă de la început, cavaleria ușoară a Gărzii, 4 escadroane de "chevau-légers" polonezi și 4 de
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
a Gărzii, 4 escadroane de "chevau-légers" polonezi și 4 de vânători călare, aproape 2 000 de săbii, intră cu întârziere în acțiune și nu reușește să realizeze prea mult. Continuându-și acțiunea, carabinierii călare se lovesc de masele compacte ale grenadierilor austrieci, pe care nu reușesc să le străpungă, astfel că încearcă să ia cu ei o baterie capturată în dreptul localității Aderklaa. Dar, dezorganizați și obosiți, carabinierii sunt respinși de regimentele austriece "Rosenberg Chevaulegers" și "Kronprinz Ferdinand Kürassier". Reveniți pe pozițiile
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
câte 6 tunuri de 12 livre, sub comanda locotenent-colonelului Drouot. Acestora li s-a alăturat apoi artileria „Armatei din Italia” și piesele grele bavareze de 12 livre. Piesele italiene, 40 la număr, s-au plasat pe dreapta, în fața rezervei de grenadieri ai lui von Liechtenstein, Drouot, cu cele 24-36 de piese ale sale, în centru, în fața Corpului de armată al lui Kollowrat iar d'Aboville pe stânga, cu 24 de piese. Astfel, această Mare Baterie, îndreptată spre vest, era desfășurată de-
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
această enormă masă de oameni, cu stindardele desfășurate și tobele bătând șarja, susținută de cavalerie și artilerie, au deschis focul cu toate piesele disponibile. Arhiducele Carol a ordonat manevre pentru a refuza inamicului flancul Corpurilor III și al celui de grenadieri. Artileria austriacă s-a menținut mult timp în prima linie, nu mai puțin de 15 piese fiind scoase din acțiune de focul inamic, înainte de a se retrage în afara razei de acțiune a muschetelor franceze. În ciuda pierderii a aproape jumătate din
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
asalt înălțimile din dreptul localității. Luptele din acest sector au fost deosebit de feroce, francezii pierzând un număr foarte mare de oameni, în special din cauza focului de artilerie și a luptelor la baionetă. În același timp, Corpul III austriac, Corpul de grenadieri și Corpul de rezervă s-au repliat în bună ordine, acoperindu-și reciproc retragerea și beneficiind de pe urma unui important baraj de artilerie, masată de generalul Smola. Pe stânga franceză, Masséna, după ce salvase capul de pod, a înțeles că Napoleon a
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
ajutant al feldmareșalului von Daun participă la Războiul de Șapte Ani. Se căsătorește cu o nobilă în anul 1768. În 1771 devine maior al regimentului de infanterie nr. 34 „Adam Graf Batthiány”, în 1777 locotenent-colonel și comandor al batalionului de grenadieri din același regiment. În 1778 este transferat la regimentul de carabinieri "Erzherzog Franz" (din 1798 cunoscut ca regimentul de cuirasieri nr. 1 "Kaiser Franz"). În noiembrie 1781 von Melas devine colonel al Regimentului nr. 21 de cuirasieri "Graf von Trauttmansdorff
Michael von Melas () [Corola-website/Science/313242_a_314571]
-
o zi și o noapte pentru a-și consolida apărarea. La ora 3, în dimineața de 2 iulie, trupele aliate și-au început marșul spre Donauwörth și înălțimile Schellenberg. Marlborough a supravegheat personal avansul forței de atac de 5850 de grenadieri împărțită în batalioane de aproximativ 130 de soldați. Această forță cu un suport de 32 de escadrile era controlată de generalul olandez Johan van Goor Wigand. În spatele acestora se aflau 8 batalioane britanice, olandeze, Hanovra și Hesse comandate de Henry
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
ca un preliminar al atacului, comandantul artileriei lui Marlborough, colonelul Holcroft Blood, a deschis focul asupra inamicului dintr-o poziție în apropiere de Berg. Tunurile lui Arco ripostau la fiecare salvă de tun a aliaților. Contele de Arco comanda acum grenadierii francezi, pregătit să acopere orice lacune ale apărării la momentul potrivit. Cu toate acestea din cauza platitudinii poziției, oamenii săi aveau o protecție limitată în fața armelor aliaților. Această expunere a fost observată de colonelul Blood, care și-a concentrat focul asupra
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
La Colonie își amintea: "Ei și-au concentrat focul asupra noastră și după prima salvă de tun contele de la Bastide a fost ucis și aveam hainele acoperite de creier și sânge". În ciuda faptului că pierduse cinci ofițeri și 80 de grenadieri înainte de a trage un foc, La Colonie a găsit că era necesar să-și păstreze poziția. Era timp suficient înainte de căderea nopții pentru a lua cu asalt poziția dinspre partea de nord (în special cea mai abruptă parte în nordul
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
dinspre partea de nord (în special cea mai abruptă parte în nordul fortului regelui Gustav), dar insuficient timp pentru a dezvolta un atac simultan pe partea opusă. Un atac disperat are loc în jurul orei 18. Această forță de 80 de grenadieri englezi condusă de vicontele Mordaunt și colonelul Richard Munden a fost concepută pentru a atrage focul inamic și a permite astfel comandanților aliați să găsească punctele puternice ale apărării. "Rapiditatea mișcărilor lor împreună cu urletele lor erau cu adevărat înfricoșătoare", și-
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
Anglo-olandezii lasă și mai mulți morți și răniți pe palisada inamicului, printre care mareșalul de Limbur-Styrum care a condus al doilea atac. În cele din urmă rup rândurile și într-o confuzie totală sunt împinși din nou jos pe deal. Grenadierii bavarezi, exuberanți, își părăsesc pozițiile și încep să-i urmărească pe atacanți cu baionetele. Doar sosirea tempestivă a cavaleriei engleze previne un colaps total și îi forțează pe bavarezi să se întoarcă la liniile lor. În acest moment, după două
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
atacurile lui Marlborough, au atras oamenii lui de Arco în alte părți ale cetății). Alt comandant aliat, Margraful de Baden (care intrase în luptă la o jumătate de oră după Marlborough), observase de asemenea această ocazie și se grăbea cu grenadierii săi pentru a ataca acolo unde apărarea era slabă. În acest moment critic, comandantul garnizoanei Donauwörth și-a retras oamenii în interiorul orașului și a închis porțile. Prin urmare se putea trage doar asupra zidurilor sale. Trupele Margrafului de Baden, susținute
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
cavalerie care apărau încă zona dintre Schellenberg și oraș. Înțelegând pericolul, Arco se grăbește să se ralieze cu dragonii săi francezi ținuți în rezervă în spatele dealului, pentru a încerca să-i oprească pe atacanți. Cu toate acestea, trei companii de grenadieri ale Margrafului de Baden, își concentrează atacul asupra lor forțându-i să se retragă. Această acțiune l-a îndepărtat pe Arco de forța sa principală, dar acesta continuă să reziste cu înverșunare pe creasta dealului. Apoi comandantul franco-bavarez se îndreaptă
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
unități de infanterie, cavalerie și artilerie, organizați într-o unitate combativă care de obicei regrupa artileria și infanteria sub aceeași comandă. Din această unitate combativă făceau parte cele mai celebre regimente din armata franceză, majoritatea constituind Garda inițială din 1804: Grenadierii călare și dragonii Împărătesei formau brigadă împreună. „Vechea Gardă” era renumită pentru cochetăria sa: spre deosebire de restul armatei, aceștia plecau întotdeauna în campanie și luptau în mare ținută. Doar grenadierii și vânătorii din „Vechea Gardă” purtau bonetele „mițoase” din blană de
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
celebre regimente din armata franceză, majoritatea constituind Garda inițială din 1804: Grenadierii călare și dragonii Împărătesei formau brigadă împreună. „Vechea Gardă” era renumită pentru cochetăria sa: spre deosebire de restul armatei, aceștia plecau întotdeauna în campanie și luptau în mare ținută. Doar grenadierii și vânătorii din „Vechea Gardă” purtau bonetele „mițoase” din blană de urs ("bonnet d'oursin"). Nominal, aceste regiment făceau parte din „Vechea Gardă”, dar, fiind soldați mai puțin experimentați și cu uniforme și armament mai puțin scumpe, întreținerea acestora costa
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
mai puțin scumpe, întreținerea acestora costa mai puțin. Această denumire nu desemna o unitate combatantă, având același comandant ca și infanteria „Vechii Gărzi”. Cu toate acestea, această denumire era folosită și desemna majoritatea regimentelor adăugate Gărzii între 1806 și 1809: Grenadierii și vânătorii din „Garda Mijlocie” nu purtau bonete din blană de urs ci doar un "shako", arătând similar cu grenadierii și vânătorii din Linie. Începând din 1809, Napoleon dorește să extindă Garda și să pună bazele viitoarei „Vechi Gărzi”, astfel
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
infanteria „Vechii Gărzi”. Cu toate acestea, această denumire era folosită și desemna majoritatea regimentelor adăugate Gărzii între 1806 și 1809: Grenadierii și vânătorii din „Garda Mijlocie” nu purtau bonete din blană de urs ci doar un "shako", arătând similar cu grenadierii și vânătorii din Linie. Începând din 1809, Napoleon dorește să extindă Garda și să pună bazele viitoarei „Vechi Gărzi”, astfel că dispune alegerea celor mai valoroși recruți pentru formarea a 4 noi regimente de infanterie (1 de "Tirailleurs Chasseurs", 2
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
Rusia, când soldații din Gardă au dus-o mai degrabă bine, spre deosebire de restul armatei. În plus, soldații și subofițerii din Gardă aveau două grade în plus față de cei din Linie, iar ofițerii de Gardă, un grad în plus. Astfel, un grenadier din Gardă reprezenta echivalentul unui sergent din Linie iar un colonel din Gardă era echivalent cu un general de brigadă din Linie. Aceste beneficii stârneau gelozia restului armatei - „Linia” - care ironiza infanteria Gărzii, spunându-se că „ sunt primii atunci când se
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
Călare din Gardă, sub comanda colonelului Morland. Morland cade însă în luptă și vânătorii sunt respinși de cavaleria grea rusă. Atunci, Napoleon trimite toate rezervele de cavalerie disponibile, adică escadronul de escortă de Vânători Călare și Mamelucii și cavaleria grea - Grenadierii Călare. Aceștia resping cavaleria inamică, mult superioară numeric, cu susținerea artileriei Gărzii și a diviziei Drouet. Cavaleria franceză înregistrează pierderi minore, spre deosebire de Garda rusă, care este decimată. Prințul Repnin este făcut prizonier. În 1807, la Bătălia de la Eylau, cavaleria Gărzii
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
1807, la Bătălia de la Eylau, cavaleria Gărzii șarjază împreună cu cuirasierii lui d'Hautpoul în cadrul marelui atac francez de cavalerie, care reușește să oprească înaintarea rușilor. De asemenea, infanteria Gărzii este angajată pentru prima dată de la inființarea unității și Vânătorii și Grenadierii pedeștri reușesc să recucerească cimitirul de la Eylau. La Bătălia de la Somosierra, în 1808, „lăncierii polonezi”, împreună cu vânătorii călare pun pe fugă o întreagă armată spaniolă. Ca urmare a acestei fapte de arme, lăncierii polonezi vor fi imediat primiți în Gardă
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
vor fi imediat primiți în Gardă. La Aspern-Essling, armata franceză este în inferioritate numerică și trebuie să se retragă rapid la sud de Dunăre. Generalul Mouton, în fruntea Tinerei Gărzi protejează retragerea armatei. La Bătălia de la Wagram, sunt angajați îndeosebi Grenadierii Călare care, din cauza unor deficiențe în comunicare, nu exploatează ocazia de a ataca flancul cuirasierilor austrieci. Infanteria este nevoită să formeze de câteva ori careu, atunci când apar pe neașteptate niște călăreți inamici, dar aceștia nu îndrăznesc să angajeze Garda. În
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
de a ataca flancul cuirasierilor austrieci. Infanteria este nevoită să formeze de câteva ori careu, atunci când apar pe neașteptate niște călăreți inamici, dar aceștia nu îndrăznesc să angajeze Garda. În 1811, la Fuentes de Onoro, Mareșalul André Masséna ordonă șarja grenadierilor călare, menită să dea peste cap linia inamică. Totuși, comandantul Gărzii, Bessières, nu este de găsit, astfel că grenadierii călare refuză să atace fără ordin de la superiorul lor direct, motiv pentru care Masséna este nevoit să se retragă. În 1812
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
niște călăreți inamici, dar aceștia nu îndrăznesc să angajeze Garda. În 1811, la Fuentes de Onoro, Mareșalul André Masséna ordonă șarja grenadierilor călare, menită să dea peste cap linia inamică. Totuși, comandantul Gărzii, Bessières, nu este de găsit, astfel că grenadierii călare refuză să atace fără ordin de la superiorul lor direct, motiv pentru care Masséna este nevoit să se retragă. În 1812, în timpul „teribilei retrageri”, Garda este nevoită să intre în acțiune de mai multe ori. De exemplu, la Gorodnia, cartierul
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
se retragă, iar Garda Mijlocie acționat de asemenea la Placenoît, înainte de a da un asalt final, respins de britanici. Inițial, în principiu, fiecare unitate din Gardă avea propriul său comandant, un Mareșal. Astfel, în 1804, sunt numiți comandanți: Davout pentru grenadierii pedeștri, Soult pentru vânătorii pedeștri, Bessières pentru cavalerie și Mortier pentru artilerie, geniu și marinari. În realitate, Napoleon comanda deseori direct Garda pe care o conducea tactic doar unul dintre comandanții amintiți, în funcție de disponibilitate. Iar din aceștia, au comandat efectiv
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
a reprezentat o unitate militară din componența Gărzii Imperiale Franceze, care a participat la majoritatea marilor bătălii ale războaielor napoleoniene. Făcând parte din „Vechea Gardă”, imortalizați de Bellangé, Charlet, Détaille, Meissonier sau Raffet, grenadierii pedeștri sunt reprezentanții cei mai simbolici ai Gărzii Imperiale. Regimentul își are originea în Garda Consulară, organizată prin hotărârea din 28 noiembrie 1799 și care cuprindea două batalioane de grenadieri pedeștri, de câte 4 companii fiecare. Cele două batalioane se
Regimentul 1 de grenadieri pedeștri din Garda Imperială () [Corola-website/Science/316832_a_318161]