141 matches
-
entități statale care, așa cum Herodot ne-a pălmuit, manifestau În continuare meteahna noastră, disputa internă, cu corolarul ei, tendința centrifugă. Doar momentul 1918 ne-a fost favorabil: Nici România vremii nu mai era apanajul a două domnii care să se hârâie precum câinii prin gardul prăpăditului de Milcov, chiar trecând la fapte precum Vasile Lupu și Matei Basarab, ci al uneia străine, inclusiv de meteahna amintită. Cât despre Bucovina, Basarabia, Ardeal, ele erau atunci doar sfărâmături ale unor imperii defuncte, dar
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
atunci, rămas în urma refugierii organelor puterii prin Banat, s-a dus la primărie, s-a așezat pe scaunul primarului și a pus mâna pe telefon, răspunzând celor de la centru, ajunși și ei la putere prin substituire: Cine-i la telefon? hârâia aparatul cu manivelă. Răspuns istoric: „Eu, Partidul Bolșevic”, a zis Hodoroabă care ne-a demonstrat că bolșevismul n-a venit neapărat pe tancurile sovietice. Românii, mai mult decât alții, știu, instinctiv, să se orienteze spre învingător. Altul, nu tot la fel de
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
forma sonoră "evocă unele trăsături ale conținutului denumit" (DSL, 2005: 330). Interjecțiile: sst! deh! ca și onomatopeele: hodoronc-tronc! tronca-tronca! reproduc sunete, zgomote în mod sponatan. Există cuvinte cu simbolism fonetic ce reproduc de asemenea, zgomote sponatane: cotcodăceală, a mârâi, a hârâi etc. b) Motivarea relativă este deosebit de complexă și nu se realizează la nivelul formelor fonetice. Literatura de specialitate are în vedere și alte tipuri de motivare: a) Motivarea internă este de natură diacronică (lat. indurare avea formă interna- in+durare
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
dor... Foaie verde doi bujori Soacra cu două nurori. Una vine la fântână Cu cămeșa soacrei-n mână. Și mi-o moaie-n apă-o dată: Na-ți-o soacră, că-i spălată! Ș-o anină de-o nuia Cânii hârâie la ea! Amărâte codru des, Acù văd că s-a ales Din tine să nu mai ies. C-am intrat la tinereță Ș-am ajuns la bătrâneță. Am intrat copil blajin Ș-acu-s singur și străin... Frunză verde de dudău, Murguleț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
merg. Amintește-ți numai ce s-a petrecut între stihuitorii C.M. Spiridon și Nichita Danilov, între poetul pedagogic Antonesei și romancierul primarial Simirad, între Andrei Pleșu și Virgil Tănase. Suntem sub iure valachico, precum în "Miorița": la începutul stânii se hârâie câinii, iar la finea ei se iau la sfadă și scot cuțitele stăpânii, patronii, baronii, tenorii... Dar treaba asta cu echipe, antrenori, arbitri de tușă plus căpitani îmi miroase a Noica, mie, iară ție îți amintește de performerii recrutați, câte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cosa che imporți, scrivere almeno de' 3 o 4 di una volta, che serviva questo offitio almeno a' privați che scrivono per questa via. Ultimamente ți și scripse îl rumore che ne era capitato alli orecchi delle cose de Carfagnana. Hârâi havuto la lettera et factone la diligentia che ți și commisse et che merită la cosa & advisatone. Per via di Ferrara s'intende che lo exercito spagnuolo viene nel Pulesine di Rovigo în luogo di andare în Trevisana o Friuoli
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
trebuia să deschid ochii în patru, ca să nu suie cu roatele pe movilele de prund și să mă răstoarne. Înaintam așa ca culbecul cu multă băgare de seamă, când iată că în dreptul satului Baia, Milordachi prinsă așa din senin să hârâie și să se frământe alături de mine, de parcă-l apucase ceva. În zadar cercai să-l liniștesc și cu binele și cu răul, el tot mai tare hârâia și se zbătea. Nu înțelegeam ce are. Deodată perciunatul meu de vezeteu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
seamă, când iată că în dreptul satului Baia, Milordachi prinsă așa din senin să hârâie și să se frământe alături de mine, de parcă-l apucase ceva. În zadar cercai să-l liniștesc și cu binele și cu răul, el tot mai tare hârâia și se zbătea. Nu înțelegeam ce are. Deodată perciunatul meu de vezeteu se întoarse înspre mine: Chicoane!... îmi zise el cu glas schimbat, sunt doi oameni răi înaintea curuței. Într-adevăr așa era. În același moment, mă sculai în picioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
adormit al nopței. Apoi, ca să fie ei bine încredințați că arma mea nu era o jucărie, am tras două focuri în direcția lor, am ordonat jidovașului să deie bici calului și am plecat în galop. Cânele a încetat de a hârâi; jidovașul însă n-a încetat de a tremura și de a se văicăra parcă era pe moarte: Oi! Vei!, chicoane, din ce-am scapat!... Erau oameni răi aceia și, desighir, ne-ar fi ucis dacă n-aveai pușchi. Buni, răi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
el s-a uitat la Campionatul Mondial și, normal, a băut. „Cumătra vulpe.“ Așa vorbește despre ea. Și iar nu înțeleg de ce. Categoric, ceva îmi scapă. Nu e doar de la cele cinci sau șase beri. Suflă vântul pe la geamuri și hârâie muzica. Doi cocalari tâmpiți vorbesc despre un meci de Liga Campionilor. Cică portarul ăla a comis atunci, la nu știu care fază, „cea mai fatală greșeală“. Așa zice. Pif e cu capsa pusă și mi-e să nu se ia de el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
e un călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-o rasă neagră, ponosită, peticită, legată cu o funie. Fii bine venit străine! spune cu blândețe bătrânul, privindu-l cu doi ochi vioi ce ard ca tăciunii. M-am rătăcit... hârâie vocea răgușită, spartă a străinului... Pot să... să...? Bătrânul aprinde o lumânare: Stai! Cu dragă inimă! Stai! îl îmbie bătrânul, inimos, aprinzând încă o lumânare... Încălzește-te... Ce furtună!... Străinul se apropie încet, cu pași șovăitori... Pare a fi un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
năduf, o să i se tragă din aiasta: l-am blăstămat! Am dat acatiste pe la biserici: "Să-l trăznească Dumnezău pe ăla de-l știu eu!"... I-am pus și lumânări întoarse, hohotește el jucându-și pântecele revărsat peste brăcinar și hârâind din adânc o flegmă groasă o stupește între morminte, grijuliu să nu-și găsească pricină cu strigoiul mortului. Alexa îl consolează: Răbdărică, boier Cupcici, răbdărică... Până ți se tămăduiește pielița curului, o să ți se plinească și blăstămu', spune el și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a rămas fără loc de muncă, că ăla îi dădea 200 de lei pe lună ca să aibă grijă de casă și de copil. Bunica mânca acolo, la ăla, iar bănișorii ni-i aducea nouă. Și cu 200 de lei o hârâiam, ne târâiam câte o săptămână, două. Ne mai duceam la muncă în comuna Jideni unde oamenii aveau vii nobile. M-am dus la unul acasă și am rămas uimit: avea un bazin de beton în care curgea vinul și cu
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
C. I.: Cine a folosit această expresie? R. R.: Milițienii care veneau la școala de pe bulevardul Focșani. Și mă dădeau afară din clasă chiar din timpul orelor, de veneam acasă plângând. Profesorii mă reprimeau la clasă. Uite așa m-am hârâit. Era un țigan locotenent de miliție care a venit și m-a dat afară de la ore de vreo două ori. Apoi n-a mai venit. Dar atunci a venit în timpul orelor de clasă și în fața colegilor m-a dat afară de
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
doar doi frați și două surori. Surorile mai mari decât mine și Maria n-au urmat nicio școală. Numai eu și cu Maria am încercat să facem școală. Mă refer doar la cei care am fost deportați. Maria s-a hârâit și ea vreun an de zile până a terminat clasa a IX-a și venea acasă plângând că o dădeau și pe ea afară de la orele de clasă. C. I.: Trebuie să spunem că frații dumneavoastră au scăpat de deportare
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
os rupt. Nu te pui cu fiarele. Așa a fost întotdeauna. De-aia se așază praful zile în șir pe bicicleta mea veche. Și de câte ori văd un ins în scaun cu rotile pe trecerea de pietoni și aud motoarele mașinilor hârâind puternic în fața lui, mă gândesc că, poate, carnivorele recunosc în bietul om un biciclist care le-a scăpat prima dată. La loc TELEcomanda Alex SAVITESCU De ce ne poate lua nayba-chul Suntem o nație de prostănaci și ne merităm soarta cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]