155 matches
-
ciuruite, umplute până la refuz cu tot felul de alte vechituri, butoaie betegite din metal sau din lemn cu doage lipsă, oale sparte, sobe ruginite, somiere peticite, cu arcurile rupte și miros specific de putregai, într-un cuvânt tot felul de hârburi aruncate de locuitorii cartierului. Proprietara acestui ansamblu de locuințe, doamna Dan, era cunoscută nu numai în cartier ci în întregul oraș după felul neglijent în care se îmbrăca, după turbanul din molton maro de care nu se despărțea nici în timpul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
doc, iarna într-o pufoaică cârpită cu petice de culori diferite, împingând permanent o roabă hodorogită de care nu se despărțea niciodată, cutriera străzile în căutare de lucru. Era harnic în felul lui. Pentru o bucată de pâine sau câteva hârburi ce nu-și mai găseau locul prin curțile și magaziile locuitorilor din zonă; pentru ceva mărunțiș sau o sumă oarecare, deoarece nu cunoștea valoarea banilor, făcea orice treabă: căra saci sau alte obiecte grele, stivuia lemnele după tăiere și aduna
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
vinde, casa, curtea și grădina au fost lăsate în paragină încât, după câțiva ani, au ajuns în situația descrisă mai sus. În schimb, din zgârcenie, aduna tot ce găsea în cale, ticsindu-și camerele și curtea cu tot felul de hârburi pe care Primăria, din când în când le încărca în remorcă și le ducea la groapa de gunoi a orașului. Cât despre fiica ei, gurile rele spuneau că datorită nurilor ducea o viață îmbelșugată și lipsită de griji. În camerele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
dispuse separat, cum era și firesc, locuiau mai mulți chiriași care, cu toată criza acută de locuințe, din cauza condițiilor insalubre oferite de proprietăreasă, își luau tălpășița la prima ocazie. Două din cele patru camere cu fața la răsărit și la mormanele de hârburi de care doamna Dan nu voia să se despartă nici moartă, la un moment dat, au fost închiriate de patru tineri, doi ofițeri și doi subofițeri, proaspăt repartizați la unitățile militare din localitate, cu care Bidaru dădea nas în nas
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
atâta dragoste către tine, ce să mai zici? Profesoara de chimie mă botezase și mai sofisticat, spunându-mi "domnul număr atomic" sau, chiar și mai drăguț, "atomicul". Bătrânelul care răspundea de destinele fizicii mă etichetase, pentru a demonstra că râde hârb de oală spartă, cu drăgălașul "impedanță electrică", despre care nici astăzi nu știu prea multe, deși, am înțeles, o lume întreagă o notează, abuziv, cu prenumele meu: Z. Bineînțeles că și profesorul de matematică avea o simpatie ieșită din comun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
hărmălaie de nedescris. Am reușit să ne înghesuim în autobuzul de Sibiu. Stăteam în picioare, pe culoar, printre cuști de iepuri și cutii de carton cu puișori de găină. Șoferul a pus o casetă cu Irina Loghin și a pornit hârbul care tremura din toate încheieturile. Praful și căldura ne moleșiseră rău. La curbe ne lua cu amețeală și riscam să ne prăbușim peste iepuri și pui. Toată lumea se văita, numai Maiko păstra o față impasibilă. Nu-ți dădeai seama dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
greșit de câteva ori, am reușit să ajung la periferia de unde trebuia să iau autobuzul spre Măgura. Doar că în stație nu era țipenie de om. Am mers cu ia-mă nene vreo cinci kilometri, apoi am sărit într-un hârb plin cu saci de cartofi, care m-a lăsat la poalele unei movile împădurite. În vârful ei se afla Sanatoriul de boli nervoase de la Măgura. Șoferii care mă aduseseră în trepte până acolo știau de doctorul Iolescu și de sanatoriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
foștilor torționari care ne-au înveșmântat trupurile și inima cu răni adânci și grele torturi, ascunși azi în umbra unei false democrații. Azi oamenii nu mai gândesc cu propriul lor cap, nu mai cercetează, nu mai au personalitate, devenind un „hârb” din adevăratul om, un strigoi, oaie și turmă, vânzători de gogoși și gropari. Preia tot ceea ce a auzit în „piață” și duce mai departe monstruozități, îmbogățindu-le cu „mujdeiuri” proprii, chiar până la agresivitate dacă te opui lor, atunci când e vorba
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
toată povestea. Avem de fapt toată ziua la dispoziție. Suna amenințător. Da?! Nu ți-am spus? Am reușit să-mi iau zi liberă, deci putem merge în vale la un picnic, numai noi doi. — Mmm. Grozav! — Și în loc să mergem cu hârbul ăla enervant, m-am gândit să mergem cu bicicletele. — Cu bicicletele? — Da. Graham a zis că poți s-o iei pe-a lui. Nu-i așa că-i un gest frumos? Graham, care se întorsese să ia tacâmurile, îmi azvârli un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
unei toamne ca asta, când boabele erau doldora de dulceață și arome, a cules câțiva struguri și i-a adus la bordei, să îndulcească gura alor lui... Au mâncat ei din struguri, dar o parte au rămas uitați într-un hârb de oală... După multă vreme, gospodarul a avut nevoie de oala cu pricina, dar... Ei! Aici i-aici! Când a pus mâna pe oală, a simțit că adie o miroaznă plăcută și îmbietoare, iar pe fundul oalei licărea o zeamă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
La Doi Peri”, unde cred că musai și-au făcut cale și știi tu cine... Cine? Păi cine alții dacă nu neobosiții hoinari Creangă și Eminescu? Apoi acolo era loc unde să pârpălească și o halcă de pastramă pe un hârb de strachină, că de vin nu se poate spune că duceau lipsă. Beciul adânc din fundul curții adăpostea butoaie pântecoase pline cu vin de soi. Și tot nu am priceput cum vine treaba cu pusul bețelor în roate. Dumirește-mă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
nu-și găsea locul. ― Mami, cât e ceasul? ― Abia e ora șapte și trenul sosește la ora opt. Ai tot timpul. Când ajungi În gară, caută o birjă. Arvunește-o, că dragii noștri n-o să aștepte tramvaiul. Știi cum merg hârburile astea. Ca niște oi rătăcite... ― Am să caut un birjar de Doamne-ajută, că o dată vin mama Maranda și tata Toader să-și vadă nepotul... Eu am s-o pornesc apostolește către gară, să mai iau o gură de aer, că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
o iarnă, un prieten din vecini - nu știu cum - a prins un pițigoi. Neavând o cușcă specială pentru păsări, l-a băgat sub o sită de cernut făina. Să aibă aer și lumină. I a pus cine știe ce firimituri de mâncare și un hârb cu apă. Era bucuros nevoie mare. „Mâine mă duc În târg să caut o cușcă pentru păsări. Și atunci să vezi!” - nu mai putea el de mândru ce era... A doua zi - curios - m-am dus să-i vad cușca
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și reîncadrați-vă în grupul de vizitatori... Artistul mormăi ceva sub formă de scuză și se depărtă, spăsit, de apetisantul gunoi. Directorul mai străbătu cîteva sute de metri, apoi se-ntoarse. Culmea! Fonfu T. Manole era iar în mijlocul mormanului de hîrburi și studia atent aceeași nenorocită servietă. Indispus, directorul teatrului a ridicat tonul, ba chiar a proferat și unele amenințări, referindu-se la faptul că era prima vizită în afara granițelor a histrionului și nu este exclus să devină și ultima. Manole
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
urmă tot te învăț eu să pupi... Vecin 4: Ia! Auziți! Cred că le-am reparat pe toate! Auziți! (declanșează soneria cîtorva ceasuri, apoi la toate; soneriile și bătăile ceasurilor devin asurzitoare, insuportabile) Vecin 1: (lui Vecin 4) Termină cu hîrburile astea! Oprește-le, n-auzi! (Vecin 4, însă, e fericit și nu aude) Oprește-le că ți le sfărîm de cap! (Vecin 4 tot nu aude, dar strigătul puternic al lui Vecin 1 îl face pe Vecin 3 să se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și patruzeci și unu de frați" ("Firul Ariadnei"). Satul capătă trăsături fabuloase, obiectele au alte contururi, ele poartă ascuns un "ce" misterios care dăinuie din timpuri străvechi: apare șarpele bun, păzitor al casei, pentru care săteanul a turnat lapte în hârburi, vițelului nebun îi sângeră călcâiul; prânzul este biblic cu cinci pâini și doi pești, în căciulile țăranilor se lasă pasărea clocind grăunțele, și "Aventura laptelui", în ciuda faptelor relatate, nu ni se pare stranie, pentru că totul vine din timpuri imemoriale, dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cât de rău îi funcționează motorul, îi dădeam iarăși bani ca să-l repare, acasă îmi mulțumea îndelung... Ce să vă spun, era genul de expediție cu încărcătură sexuală cât se poate de pozitivă, nu merita să o ratez. Avea un hârb de Dacie și în câteva luni de vară îi schimbasem aproape jumătate din piese; de multe ori fusesem tentată să-i iau o mașină mai bună, dar sexul la iarbă verde mi se părea atât de nostim, era și păcat
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
se țin șervetele clienților, pătate de sosuri ori de vin. Mai sînt apoi sumedenii de mobile, vechi de cînd lumea, care nu și-au găsit loc nicăieri și au fost strînse aici așa cum strîng nebunii din balamuc tot felul de hîrburi ale civilizației. Poți vedea de pildă un barometru, cu un călugăr capucin care cînd plouă iese din chilia lui; gravuri de o sluțenie care-ți taie pofta de mîncare, toate în ramă de lemn negru lustruit și cu dungi aurite
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
el știu că pe moșia lui Manolache Costache Epureanu Șchiopu, a boierilor Ieremia, mai încoace, în partea de miazăzi a satului și de răsărit a pârâului ce curge dinspre Șuletea spre Murgeni ar fi existat o așezare omenească, dovedită de hârburile și monedele vechi găsite aici. Acestei așezări i se zicea Brăițenii de Jos. Dacă Șuletea a dat în timp atâția oameni de carte , dintre care cei mai mulți au împânzit întreaga țară, aceasta se datorește în bună parte existenței lui Virgil Caraivan
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Ă) Vom apare-n era viitoare/cum ne-apar copacii tineri nouă, când Încep să urce către soare/ Într-o horă stranie și nouă (Ă). Peste trupul vremii rupt În două,/De la Cernavodă-n Poarta Albă osământul fostelor ulcioare,/tresărindu-și hârbul, veche nalbă. (Ă) Și-or muri, cu lacrima alături,/sărăcia, rănile, oftatulă Doina cui va spune, când o-mpături,/c-au fost toate astea pe la leatul când pornise omul să doboare/lepra neagră-a vechilor zavistii, ca un Făt-Frumos pe-
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
O străveche bîtă războinică hawaiană sau o vîslă-lance, cu puzderia lor de imagini cioplite, constituie un trofeu la fel de măreț al perseverenței omenești ca un lexicon latinesc. Căci această miraculoasă încrengătură de gravuri în lemn a fost executată doar cu un hîrb de scoică sau cu un colț de rechin și i-a cerut artistului ani mulți de muncă migăloasă. Ceea ce se întîmplă cu sălbaticul din Hawai se întîmplă și cu un astfel marinar. El îți sculptează cu aceeași sfîntă răbdare și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ochii tuturor se întoarseră către el, căci, în loc să se țină singur pe picioare, continua să se reazeme de umărul lui Starbuck - primul care sărise în ajutorul lui. Piciorul de fildeș i-era rupt, nu mai rămăsese din el decît un hîrb ascuțit. Ă Da, da, Starbuck, oricărui om, fie el cine-o fi, îi place să se reazeme cîteodată de-un altul. Bine-ar fi fost ca bătrînul Ahab să se fi rezemat mai des decît a făcut-o... Ă Catarama
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ambarcațiunilor de rezervă să fie coborîte din grue și pregătite! Domnule Starbuck, du-te și fă apelul oamenilor din ambarcațiuni! Ă Dă-mi voie mai întîi să te ajut pînă la parapet, domnule căpitan. Ă Uf, cum mă mai sîcîie hîrbul ăsta! Afurisită soartă! Un căpitan cu sufletul de neînfrînt, să aibe un secund atît de nevolnic! Ă Domnule... Ă Nu despre dumneata vorbeam, ci despre trupul meu. Dă-mi ceva de care să mă reazăm ca de-un baston - lancea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
alergînd spre Parlamentul lui pedeserist, îl ocoleam. Își părăsise actoria captivantă pentru o himeră de proastă calitate. Și-a regăsit acum mersul de gheișă preocupată. Și putem amesteca iar vorbe șui. Nu-ți mai văd mașina, îi spun. E-un hîrb, zice; și nici n-am apucat măcar să-mi fac un garaj, cît am fost deputat; ce garaj, un șopron de tablă, acolo... Halal, zic pentru mine, între atîția boși mafioți, n-a reușit bietul Dionisos să-și încropească măcar un
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pildă, este o bucată de mămăligă rece care se taie felii și se rumenește pe jăratec; după ce se sărează, se dumică într-o strachină în care se toarnă apă. Un alt fel de mâncare: „Puriceii se fac dumicând mămăligă în hârbul de ceaun în care s-a făcut scrob ori balmuș și, frecând-o acolo cu lingura, se lasă de se mai prăjește [...] Se mănâncă cu mămăligă.“ Mai există și „pârjoalele de mămăligă, din mămăligă rece tăietă felii, prăjită pe cărbuni
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]