738 matches
-
împărtășite cu adversarii, dar în chestiunea suferinței se opun două lumi: unii îi acordă o anumită pozitivitate, pentru că ea face posibil triumful voinței înțeleptului, pe când ceilalți o situează clar de partea negativității, ba chiar fac din ea negativitatea absolută... Iar hedonismul își prezintă aici cele mai frumoase titluri de noblețe ale sale: să nu cadă la învoială cu ceea ce face rău trupului și sufletului, să nu pactizeze niciodată... Suferința ocupă un loc cardinal la Epicur: ea desemnează lipsa și cere plăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
investi timp, efort și energie în practicarea unui instrument muzical sau chiar a practica filosofia și a te construi pe tine însuți mergând către înțelepciune cu ajutorul unor exerciții spirituale exigente, iată tot atâtea exemple care ne permit să apreciem în ce măsură hedonismul presupune un mecanism mai fin, mai conceptual, mai imaginativ, mai puțin sumar decât cred detractorii lui. -12- Cinetică, dinamică, catastematică? în mod obișnuit, istoria filosofiei reține faptul că Epicur opta pentru o plăcere imobilă, statică, în repaus, pe când Aristip din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Grădină: să nu suferi, să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. în realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o plăcere căutată în mod pozitiv la Cirene: bucurie, jubilație, veselie, toate active și militante, expansive, demonstrative. Pâinișoarele și apa primului, parfumul costisitor al celuilalt, hedonismul ascetic epicurian contra hedonismului jubilatoriu cirenaic. în realitate, lucrurile par mai puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține de o neînțelegere asociată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ceea ce, evident, presupune o autentică luare în considerare a viitorului la cel care este prezentat ca un descreierat copleșit doar de clipa de față. Cei doi par să ofere nu atât două concepții opuse, cât două variațiuni pe aceeași temă. Hedonismul lor prezintă o diferență de natură, și nu de intensitate. Pentru că filosoful ascet plăpând și bolnăvicios jubilează la plăceri instantanee: blândețe, prietenie, conversație, filosofia practicată, bucuria, veselia, tot atâtea plăceri dinamice; la fel, filosoful risipei și al marii sănătății, în măsura în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip mai mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
confirmă și spusele gânditorului parfumat: pedepsele aplicate celor vinovați se exercită asupra trupului lor. Dacă cirenaicii susțin ipoteza unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii tolerenți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fost făcută în mod clar, între indivizi liberi, consimțind la aceasta, excluși din comunitatea delincvenților relaționali. Sau în ceea ce privește orice altă virtute - dar și viciu... - care nu trimite la măsura ideală platoniciană, ci la relativitatea existențială a părților contractante și implicate. Hedonismul în Grădină sau oriunde în altă parte, dacă vrei să trăiești după legea lui, presupune niște condiții obligatorii: afișarea intențiilor, neascunderea proiectelor, formularea motivelor, elaborarea în comun a regulii jocului, iar apoi decizia de a o respecta; iată cum poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o respecta; iată cum poate fi evitată neplăcerea și, în consecință, cum poate fi fabricată plăcerea: o tehnică simplă, clară, precisă, care nu suportă înflorituri. Este suficient să abordăm fie și numai această problemă a economiei contractului în geneza unui hedonism generalizat ca să realizăm cât de mult se străduiește cvadruplul remediu să cuprindă întreaga bogăție a gândirii lui Epicur... Contractul hedonist împiedică debordarea efectelor ignoranței și ale lipsei de înțelepciune a semenilor asupra liniștii înțeleptului. A trăi ca un filosof într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează un anumit număr de chestiuni: astfel, Philodemos nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să folosim un termen nelalocul lui aici... Și, în acest scop, modifică orientarea doctrinei în două privințe: estetica și politica. El propune, pe de o parte, o teorie lărgită a artelor frumoase, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
fi putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe postmoderne care reactivează platonismul excitându-se în afara contextului și a categoriilor istorice: Lucrețiu deranjează. Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură direcție: voluptatea. Gândirea lui Lucrețiu, rareori prezentată ca atare, presupune un hedonism tragic: nu te sustragi puterii motrice a căutării voluptății, ea atrage totul în direcția sa, dar Marte nu doarme nici el și împiedică plăcerea să dispună de puteri depline. Filosofia constă în arta de a o urma pe Venus, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Ataraxia greacă trece greu în latină - dolor absit, zice textul îII, 18), dar ideea rămâne: e vorba de a realiza absența tulburărilor, de a elimina durerea, de a termina odată cu spaimele, îndeosebi cu spaima de moarte, care împiedică dezvoltarea unui hedonism franc și categoric. Plăcerea poate fi pozitivă sau negativă: ori e căutată activ, știindu-se unde se află, ori sunt îndepărtate obstacolele care împiedică instaurarea ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unde se află, ori sunt îndepărtate obstacolele care împiedică instaurarea ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu ceea ce afirmă critica, întotdeauna preocupată să asociezea plăcerea cu supunerea imediată față de pruriturile senzuale. Edificarea hedonismului implică această artă a suferinței. Pentru a evidenția avantajele ataraxiei, Lucrețiu scrie cîteva zeci de versuri - îII, 1-61) - intrate în antologia capodoperelor istoriei ideilor la rubrica Suavi mari magno. Textul, deoarece pune în scenă plăcerea de a asista de pe uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
iată una dintre sursele majore ale pozitivității. Să vezi oroarea, dar să fii scutit de ea, ce voluptate! Evitarea tulburărilor, durerilor, suferinței și fricii îți arată direcția pe care trebuie s-o urmezi pentru a te bucura de tine însuți. Hedonismul nu presupune egoismul, și nici măcar bucuria răutăcioasă, ci construirea de sine ca o cetate, o fortăreață de necucerit. Lucrețiu utilizează metafora castelului construit pe un pisc stâncos - persistență a sublimului și a posturii romantice! Și Nietzsche va recurge la piscuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
oameni concentrați asupra accesoriului și uitând esențialul... Indivizii angajați pe acest drum greșit se înșală, dar Lucrețiu manifestă milă și înțelegere: ei nu știu ce fac, nici de ce se comportă astfel, deoarece ignoră că învățăturile lui Epicur i-ar putea elibera. -13- Hedonismul tragic. Cum anume? Evitând să creadă că aceste ficțiuni citate anterior definesc plăcerea. Nici particulele nobiliare, nici aurul, nici medaliile, nici funcțiile, nici posedarea unor obiecte nu duc la pacea sufletului și a trupului. Plăcerea reală, adevărata voluptate, satisfacția autentică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru a suprima lipsa - foamea și setea -, fără a genera alienări - bucătăria de lux și vinurile fine -, dar și fără a te limita la pâinea și apa epicurienilor ortodocși; plăcerile conversației fără un plan anume, purtată în mijlocul naturii, între prieteni... Hedonismul tragic al lui Lucrețiu se sprijină pe această simplitate virtuoasă, romană. Moartea îi terorizează pe majoritatea oamenilor? Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu sine însuși. Neantul îi paralizează pe cei mai mulți? înțeleptul știe să se sprijine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pun în mișcare un mecanism blestemat: suferința, durerea, necazul. Regăsirea căii înțelepciunii indexate în funcție de lecțiile date de natură presupune o trecere prin învățăturile lui Epicur. înainte de a muri - o evidență tragică -, să trăim în acord cu ceea ce ne învață natura: hedonismul. Un hedonism tragic, iată o nouă ocazie de a ne opune locurilor comune legate de Lucrețiu! -14- O plăcere atomică. Ce e plăcerea pentru un filosof materialist? Cu ce se aseamănă jubilarea? Lucrețiu vorbește despre inutilitatea atomilor râzători pentru râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mișcare un mecanism blestemat: suferința, durerea, necazul. Regăsirea căii înțelepciunii indexate în funcție de lecțiile date de natură presupune o trecere prin învățăturile lui Epicur. înainte de a muri - o evidență tragică -, să trăim în acord cu ceea ce ne învață natura: hedonismul. Un hedonism tragic, iată o nouă ocazie de a ne opune locurilor comune legate de Lucrețiu! -14- O plăcere atomică. Ce e plăcerea pentru un filosof materialist? Cu ce se aseamănă jubilarea? Lucrețiu vorbește despre inutilitatea atomilor râzători pentru râs, dar trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și că atomii voluptuoși nu sunt necesari pentru plăcere? Da, pentru că particulele nu cunosc nici durerea, nici plăcerea, dar înlănțuirile lor, da. Nu e o surpriză, știind acum ce știm despre fizica atomistă epicuriană: plăcerea este atomică. Durerea, de asemenea. Hedonismul presupune o viteză, niște fluxuri, circulații libere. într-un trup, agitația dezordonată a particulelor generează suferință. De îndată ce tulburarea încetează, seninătatea revine, iar plăcerea o însoțește. Haosul atomic este semn al durerii; regăsirea armoniei corespunde păcii sufletului, deci a trupului - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să consimtă la ceea ce-l face să fie ceea ce este. Libertatea lui se rezumă la a voi ceea ce se întâmplă sau chiar la a îndrăgi orice epifanie, oricare i-ar fi formula. Epicur, șubred, pipernicit, firav de constituție, teoretizează un hedonism ascetic; Lucrețiu, despre care se crede că avea o sănătate mai robustă, legitimează teoretic un alt raport cu dorințele și cu plăcerile. Pus în fața pasiunii amoroase, de exemplu, poetul roman pare mai apropiat de Diogene sau de Aristip, pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
volum și 1996 pentru cel de-al doilea. Voelke, Domanski și Hadot optează pentru filosofia ca farmacopee și practică a existenței. Chestiunile abordate în aceste două lucrări rămân de actualitate... O filosofie hedonistă? După cum e lesne de bănuit, filosofia și hedonismul nu fac casă bună în tradiția occidentală, în care acești doi termeni sunt considerați antinomici... Evident, cel puțin după știința mea, nu s-a scris niciodată, în nicio limbă, vreo istorie a filosofiei hedoniste! Pentru repere și câteva jaloane, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
des premiers âges à Epicure”, pp. 81-116, reluat în Etudes de philosophie grecque, Vrin. 1971. Expozeul este succint, dar permite o utilă vedere de ansamblu. Asupra eudemonismului antic, cu câteva pasaje extrem de cursive, din păcate inutil moralizatoare uneori, și asupra hedonismului lui Aristip, a se consulte Léon Robin, La Morale antique, PUF, 1963, îndeosebi paginile 32-33. * * * Pretinși presocratici. Introducerile în filosofii presocratici sunt întotdeauna succinte, fiindcă adună laolaltă o mulțime de filosofi care n-au mare lucru în comun în afară de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Gilbert-Romeyer-Dherbey, Les Sophistes, Que sais-je?, PUF, 1985. Prin W.C.K. Guthrie, Les Sophistes, volum tradus din engleză de J.-P. Cottereau îPayot, 1971), dispunem de o analiză mai amplă care-i pune mai bine în valoare. La pagina 295 - pasaje consacrate hedonismului lui Antiphon. Asupra aceluiași Antiphon, a se vedea excelenta lucrare, singura consacrată acestui filosof pe nedrept uitat, a Annei Hourcade, Antiphon d'Athènes. Une pensée de l'individu, „Figures illustres”, ed. Ousia, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
La pagina 295 - pasaje consacrate hedonismului lui Antiphon. Asupra aceluiași Antiphon, a se vedea excelenta lucrare, singura consacrată acestui filosof pe nedrept uitat, a Annei Hourcade, Antiphon d'Athènes. Une pensée de l'individu, „Figures illustres”, ed. Ousia, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea capitolul V, primul paragraf: „Le plaisir, signe de la conformité de l’action avec la nature”, pp. 125-132. * ** Așadar, cirenaicii... Sunt cel mai slab ilustrați, nicio altă ediție în limba franceză neprecedând lucrarea pe care însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]