KorAP: Find »[drukola/base=hedonist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...37 >

925 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378

prezintă ca pe un gânditor auster, ascet, iar cea mai mare parte a glosatorilor reproduc aceste locuri comune. Și totuși... Totuși, comentatorii nu acordă decât puțin interes unei cantități - infime, desigur, dar reale - de informații prin raportare la care înnobilarea hedonistă nu pare o erezie manifestă... Una sau două anecdote sugestive, trei sau patru fragmente, câteva considerații detaliate, o reputație transmisă de doxografi. Cam puțin, desigur, dar destul pentru ca, în absența unor texte pro sau contra, să identificăm totuși o tendință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
care el o împarte în sensuri multiple, cărora le face apoi să corespundă termeni cu adevărat potriviți: bucuria, deliciul sau starea de bine - pe care traducerile le exprimă și prin termenii de voluptate, delectare, tot atâtea navigări posibile în apele hedoniste. -3- Neînțelegerea iscată de pe urma unei bune reputații. De fapt, Prodicos se sustrage clasamentelor dezonorante datorită unei neînțelegeri; este vorba despre buna reputație de care se bucură grație unui text antologic realizat de el și prezentat sub titlul Alegerea lui Heracle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
cel care, în timpul războiului, se ocupă cu procurarea hranei, face parte din trupele auxiliare, din întăriri, din cele venite în ajutor pentru a-i feri pe ceilalți de un pericol extrem de mare. Cum ai putea începe o carieră de filosof hedonist sub auspicii mai faste? Sprijinit de onomastică, împins de un inconștient care l-ar determina fără știrea lui, ar zice psihanaliza - un René Major, de exemplu, pentru care, chiar și ignorată de titular, semnificația patronimului determină conținutul existenței... -, Epicur pornește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
în nici un caz inaccesibil. El pare să fie primul care născocește această filosofie înțeleasă exclusiv ca o medicină, o terapie a sufletului și a trupului. Evident, fragmentele lăsate de abderitani, de cinici, de cirenaici și de o mână de filosofi hedoniști nu sunt suficiente pentru a elabora o teorie coerentă și consecventă a filosofului-medic, dar ideea traversează ansamblul filosofiei antice - și persistă și după sfârșitul acestei lumi la câțiva gânditori pragmatici și existențiali, la Montaigne, Schopenhauer sau Nietzsche, de exemplu. Filosoful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
extremă sinteză, putem reveni la analiza care permite imaginarea - personal, țin la ordinea care urmează - gândirii lui Epicur ca fiind construită în jurul unei fizici etice î1), al unui ateism liniștit î2), al unei algodicei păgâne î3) și al unui ascetism hedonist î4). Scopul mărturisit? Acela de a trăi ca un zeu printre oameni... -5- Izbăvirea prin tratamentul atomist. Ca într-un ecou până la urmă fidel tezelor lui Leucip și Democrit, Epicur enunță o fizică cu consecințe etice. întrucât orice realitate rezultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
termeni de bun și de rău. în această ordine de idei, „bun” desemnează tot ceea ce permite realizarea proiectului filosofic, iar „rău” ceea ce-l stânjenește, îl încetinește sau îl face imposibil. Dincolo de bine și de rău, gândirea Grădinii propune un utilitarism hedonist în numele căruia răul se suprapune suferinței. Ceea ce este bun caracterizează fie absența suferinței, fie suprimarea ei. în afara de asta, nimic nu este adevărat... Răul nu vine de la păcat, suferința nu-și are rațiunea într-o greșeală care ar trebui ispășită. Filosofia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
stoicilor care, dată fiind starea medicinei de pe atunci, nu prea aveau de ales... Algodiceea epicuriană dezvăluie posibilitatea unei veritabile filosofii trăite și practicate ca o terapie. -9- Dietetica și aritmetica dorințelor. Cu ultimul moment al cvadruplului remediu atingem apogeul eticii hedoniste, pentru că el se referă la ceea ce rămâne de făcut pentru a elabora plăcerea. Aceasta teorie vizează o practică. Epicur nu gândește nimic care să nu fie realizabil în mod nemijlocit în perspectiva unei construiri pacificate de sine. Odată moartea îmblânzită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
aceste obiecte inutile și găunoase alienează, îngrădește spiritul, stă în calea libertății, a autonomiei și a seninătății. Odată această taxinomie stabilită, putem efectua un calcul, pentru că plăcerea rezidă doar în satisfacerea dorințelor naturale și necesare. Fericirea, binele suveran, bucuria, finalitatea hedonistă presupun absența tulburărilor, pacea, liniștea sufletească, sănătatea trupească, armonia păstrată sau redobândită. A cunoaște logica dorințelor cu care avem de-a face, a le recunoaște în diversitatea lor confuză și amestecată, a ști cum să le răspundem, a le evita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
în diversitatea lor confuză și amestecată, a ști cum să le răspundem, a le evita, a nu ignora nimic din consecințele unei satisfaceri sau ale unui refuz de a le satisface, iată tot atâtea operații care permit accederea la adevărul hedonist. De bună seamă, dar dacă această clasificare tripartită, ca și cvadruplul remediu, ar funcționa de minune la nivel intelectual, însă ceva mai greu în realitatea greu de strunit, rebelă, refuzând să intre în una dintre cele trei rubrici epicuriene? Căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
persoane de calitate, de a-i citi pe filosofi, de a-i comenta, de a împărtăși puncte de vedere sau de a le confrunta: iată niște dorințe nenaturale și nenecesare, ba chiar artificiale și facultative, și totuși bogate în potențialități hedoniste. Epicuriene chiar: a restaura o ordine, a crea o armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... -10- Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult înapoia ei caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
cu dorințele lor și obțin cu greu puțină plăcere au interes să refuze cuvântul și ocurențele sale, să-l caricaturizeze, să împiedice dezbaterile asupra lui, să umble cu șiretlicuri pentru a evita confruntarea, să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur nu ne aduce informații atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
și trupul, alină și procură plăcere și satisfacție, are valoare prin efectele produse - validitatea artei rezidă în utilitatea ei, în faptul că reușește să producă niște efecte, în speță, că dă satisfacție. Plecând de la această dublă preocupare - utilitatea cathartică, eficacitatea hedonistă -, Epicur inventează un fel de prudență față de lume, de realitate, față de alții și de sine. Nici vorbă să nu reflectezi, să te supui pornirilor, să fii jucăria pulsiunilor. Filosoful, înțeleptul meditează, reflectează, gândesc, calculează: dietetica dorințelor și aritmetica plăcerilor presupun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
trăi ca pe o ocazie de jubilare, și nu ca pe un factor de tulburare. Această prudență face ca practica imediată să fie privită ca fiind cea mai în măsură să producă un beneficiu imediat, desigur, dar și viitor. Un hedonist care-și merită numele își calculează plăcerile și nu se supune unei dorințe pentru că este dezirabilă așa cum e. El consimte la ea și o angajează pe calea satisfacerii dacă și numai dacă suma neplăcerilor nu o depășește pe cea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
puțin distincte decât o afirmă tradiția. Doxografia cirenaică propune puține texte utile pentru tranșarea dezbaterii. Dar a-l considera pe Aristip apărător doar al unei plăceri active, dinamice, ține de o neînțelegere asociată în mod obișnuit cu proasta reputație a hedonistului parfumat. Dacă vom sta cu nasul numai în textele lui Diogene Laerțiu și ale lui Cicero privitoare la această opoziție devenită clasică dintre plăcerile catastematice, în repaus, ale Grădinii și plăcerile cinetice ale școlii cirenaice, vom neglija partea de dinamism

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
parfumat. Dacă vom sta cu nasul numai în textele lui Diogene Laerțiu și ale lui Cicero privitoare la această opoziție devenită clasică dintre plăcerile catastematice, în repaus, ale Grădinii și plăcerile cinetice ale școlii cirenaice, vom neglija partea de dinamism hedonist la Epicur și capacitatea de a te bucura de evitarea neplăcerii la Aristip, ceea ce, evident, presupune o autentică luare în considerare a viitorului la cel care este prezentat ca un descreierat copleșit doar de clipa de față. Cei doi par

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
stomacului, așa cum neuronii creierului se disting, la moderni, de celulele stomacale... Subtilitatea, finețea, căldura particulelor care compun sufletul permit, într-adevăr, numirea acestuia, dar nu ca un organ separat, ci doar ca o convenție de limbaj. Astfel încât, pentru un materialist hedonist ca Epicur, plăcerile trupului coincid cu plăcerile sufletului, căci numai acesta, prin alcătuirea sa atomică și prin funcția sa organică, face posibilă conștientizarea lor, deci existența lor. Știm prea puține despre teoria aristipeană pentru a putea afirma clar un monism

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
în ascultare, toleranța față de isprăvile soțului și alte asemenea prostii aferente domesticității conjugale. Istoria epicurismului păstrează numele unor Mammarion, Hedeia, Erotion și Nikidion, Leontion și Themisa, tot atâtea pretinse curtezane cu care, dacă e să-i credem pe adversarii săi, hedonistul Epicur chefuia, evident... Mai probabil, ele au filosofat absolut de la egal la egal cu Metrodoros sau cu dedicatarii celor trei faimoase scrisori - Pythocles, Herodot și Meneceu. Ceea ce nu putea intra în creierul unui grec obișnuit din vremea aceea, convins, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
Pythocles, Herodot și Meneceu. Ceea ce nu putea intra în creierul unui grec obișnuit din vremea aceea, convins, ca toți masculii cu fruntea îngustă de pe planetă, că genul feminin și filosofia viețuiesc pe două planete definitiv străine. -16- Puteri ale contractului hedonist. Ceea ce domnește în Grădină, dar și în relațiile dintre indivizi, fie că fac parte sau nu din comunitate, este contractul. Trei Maxime capitale vorbesc de el, altfel spus o cantitate ridicol de mică de cuvinte, și totuși un tezaur. Filosofia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
pentru toate ființele însuflețite - dacă între părțile implicate - popoare sau indivizi - n-a fost încheiat niciun contract; 3) că justiția nu are o existență în sine, ci numai relativ la numitul contract. Idei cardinale, esențiale și geniale. Ele fac posibil contractul hedonist care guvernează orice intersubiectivitate: în lipsa lui triumfă starea naturală, vidul, vacuitatea juridică. Nu există nedreptate în sine, ci numai relativ la ceea ce s-a înțeles și s-a definit în prealabil între două părți ca fiind drept, respectiv nedrept. Acest lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
precisă, care nu suportă înflorituri. Este suficient să abordăm fie și numai această problemă a economiei contractului în geneza unui hedonism generalizat ca să realizăm cât de mult se străduiește cvadruplul remediu să cuprindă întreaga bogăție a gândirii lui Epicur... Contractul hedonist împiedică debordarea efectelor ignoranței și ale lipsei de înțelepciune a semenilor asupra liniștii înțeleptului. A trăi ca un filosof într-o lume care ignoră sau își bate joc de aspirația la înțelepciune a unora presupune un mod de întrebuințare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
se gândea nu atât la prezența sa - în ciuda abundenței de inscripții săpate în piatră, de cupe, de statui sau de reprezentări figurate ale lui Epicur care ne-au rămas... -, cât la astfel de lecții asupra principiului vademecumului existențial... Când excelența hedonistă a fost atinsă, iar contractul hedonist face posibilă comunitatea, semnul acesteia este prietenia. între prieteni circulă suflul zeilor și împrăștie fericirile și plăcerile absenței tulburării, dar și ale plăcerii de a fi împreună. Bunătatea, virtute cardinală la Epicur, își află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
sa - în ciuda abundenței de inscripții săpate în piatră, de cupe, de statui sau de reprezentări figurate ale lui Epicur care ne-au rămas... -, cât la astfel de lecții asupra principiului vademecumului existențial... Când excelența hedonistă a fost atinsă, iar contractul hedonist face posibilă comunitatea, semnul acesteia este prietenia. între prieteni circulă suflul zeilor și împrăștie fericirile și plăcerile absenței tulburării, dar și ale plăcerii de a fi împreună. Bunătatea, virtute cardinală la Epicur, își află atunci deplina împlinire: voință de plăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
comunitatea electivă epicuriană, punctuală sau durabilă, geografic reperabilă, sedentară, sau legată de fluxurile intersubiective, nomade, îți rămâne ultimul recurs al materialiștilor, al subversivilor și al maeștrilor imanenței: râzi - și te bucuri în altă parte... XII PHILODEMOS DIN GADARA și comunitatea hedonistă -1- Efectele benefice ale catastrofei. Uneori, cel mai mare mai rău generează cel mai mare bine: astfel, moartea produce supraviețuiri, distrugerea ocazionează conservări, ființa apare chiar și din neant. Un exemplu? Catastrofa provocată de vulcanul Vezuviu, care ucide, îngroapă sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
Papirusurilor, o operă de artă totală, întruchipează în piatră și în volumele arhitecturii proiectul unei comunități filosofice plasate sub semnul lui Epicur. Ea dovedește că, în Antichitate, filosofia este o problemă existențială, practică și vizibilă în toate sectoarele realității. Casa hedonistă - și comunitatea care o locuiește - merită crearea unui concept sau elaborarea unui personaj conceptual: de altfel, ea este personaj conceptual... Vila lui Piso trece drept una dintre cele mai somptuoase din întreaga lume latină. Structurile arhitecturale grandioase, decorațiunile magnifice, picturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
Epicurismul ajunge popular, la bine și la rău. Purcelul lui Epicur, de la care se reclamă Horațiu, îl caracterizează mai curând pe exclusivistul roman din secolul I î. Hr. decât pe discipolul grec din secolul al III-lea î.Hr. Filosofia materialistă și hedonistă găsește adepți și la vârful ierarhiei statale: anturajul lui Cicero, Cezar însuși, precum și unii ofițeri din garda lui - dar și Cassius, unul dintre asasinii săi; la o anumită distanță, de asemenea, poeții elegiaci; în păturile de jos, oameni de rând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]