631 matches
-
a se fi Împlinit, idealul de zbor era Împlinit. Și-atunci În organism un organ invizibil. În vizibil, ceva ce nu e vizibil. Continuitatea eului, spartă de o rană. Trupul cerbos rărindu-se-n spațiul liber. Trupul cerbos ca sine hegelian, dar și Dasein. El se rărește, În el o spațiere i se inserează. Îl doare ceva. Ca În actul unei iubiri În care doare absența unui himen. Ea, ca să fie a lui, pe deplin, doar prin sfâșierea himenului. Pentru prima
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
tu, o vreme În carnea ei, până la urmă Îți devine familiară și devine un limbaj În care poți să gândești. Dovada cea mai bună sunt numeroasele limbaje filosofice, și nu numai, care, la prima vedere, par Îngrozitoare, cum este limbajul hegelian sau cel heideggerian și care, În momentul În care Îți devin familiare, ți le poți asuma și poți vorbi În ele fără nici o problemă. Ruxandra Cesereanu: Desigur că ai deja o explicație, dar, ca să fiu sigură, trebuie totuși să te
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În care transpare de fapt memoria istoriei, te fixezi În acest perimetru deoarece În acest punct există un puternic halo În care un spirit al istoriei se Întrupează În ceva concret, În marea idee despre istorie, pentru a păstra maniera hegeliană În care spiritul timpului traversează toate creațiile sale. Ideea de istorie, să zicem, sacră se Întrupează prin devenirea ei seculară, Într-un anume loc. Aceasta este istoria În dimensiunea ei umană, cea pe care o percepem, și pentru că ea se
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
continuare a ceea ce spunea Marius, aș Întreba și eu dacă această dehieratizare a obiectelor de studiu nu se Încadrează În demersurile istoriografice de reconstituire a istoriei În viața de zi cu zi, a istoriei cotidiene, și nu a marii istorii hegeliene. Și ca Încă o completare la ceea ce spunea Marius, de data asta mai la Început, vreau să repunctez sensul În care folosesc termenii arhetip și anarhetip, pentru că am avut impresia că Între noi a rămas o diferență de percepție. Atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Marius Jucan: Eu vorbesc de atitudinea scribului istoriei; Ovidiu ne-o arată În oglinzile acestui scrib. Ovidiu Pecican: Vreau să spun două vorbe referitor la o idee extrem de interesantă - mulțumesc pentru ea, Marius. Este vorba despre această Întâlnire a istoriei hegeliene cu monumentul, cu o anume centralitate a faptului istoric, pe de altă parte cu o deconstruire, pentru că s-a sesizat bine acest lucru. E vorba de o deconstruire a lui, iarăși, a zecea oară, a mia oară, e vorba despre
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o problemă de construcție a sensului: dacă acest sens este construit În funcție de un mare scenariu explicativ, atunci este vorba de o istorie În sens arhetipal, nu În sens metafizic, ci În sensul unei istorii centrate, care construiește un sens unic, hegelian. Pe când dacă avem de-a face cu o istorie a unor insule de Întâmplări, a unor fragmente de imaginar colectiv... Ovidiu Pecican: O istorie de istorii... Corin Braga: ...atunci istoriografia pe care o practici nu mai este una de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
hermeneutica imaginarului poate da seama cu acuratețe de tranziția culturală, În sensul de a urmări morfologiile culturale și politice În schimbările lor. Termenul morfologie poate trimite la o anumită viziune organicistă, pe care o găsim În filosofia istoriei de sorginte hegeliană. Fără să neg de fapt această sursă majoră genealogică, doresc să arăt, prin evoluția unor „forme” culturale și politice mai cu seamă, că tranziția este reversibilă, că nu trebuie privită ca un proces unidirecționat o dată pentru totdeauna. O dezbatere despre
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
interesului pentru definirea românului generic, implicit a statutului său „transcendent”, coincide cu activitatea grupului cultural și politic al „Junimii”, care face În general prima critică ideologică coerentă a modernității și modernizării românești. Critica maioresciană a inadecvării modernității românești reia teza hegeliană a corespondenței organice Între un „fond” și o „formă”, În care statalitatea ca și construct nu poate aparține decât unei dezvoltări „interioare” a națiunii. Merită observat că paradigma criticii maioresciene s-a păstrat aproape În Întregime Între cele două războaie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
la incandescența imaterială, Valentin propune o altă metodă pentru a atinge aceleași scopuri: aceasta constă în a da trupului un rol paradoxal pentru că ea presupune negarea cărnii prin afirmarea ei absolută. Platonicienii thanatofili contra platonicieni biofili. Prefigurare a vicleniei rațiunii hegeliene... De unde o serie întreagă de îndemnuri la a consuma materia ostilă din această lume: iubire sexuală, voluptăți fizice, senzualitate fără margini și dereglare rimbaldiană a tuturor simțurilor. Numai epuizarea propriei substanțe, cheltuirea exacerbată, economia libidiană consumată într-un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
rus din Iași, alarmat de posibilitatea contaminării lor de ideile revoluționare din Franța. În mediul intelectual și universitar berlinez K. îl cunoaște pe savantul Alexander von Humboldt și audiază cursurile de drept și istorie ale unor profesori celebri, de formație hegeliană, ca Friedrich von Savigny, E. Gans, Leopold von Ranke. Preocupările sale timpurii pentru istoria și cultura națională îl îndreaptă spre studiul sistematic al documentelor, cronicilor românești sau străine, primite din țară sau aflate în bibliotecile apusene, privitoare la Moldova și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287719_a_289048]
-
mod firesc, împinsă de o forță revoluționară; acest lucru îl afirmă, de pildă, P. Sollers: "Limitele pornografiei marchează și limitele reprezentării, ceea ce este refulat în toate spectacolele devine astfel spectacolul ce pune capăt dominanței spectacolului. Pe scurt, porno-ul este hegelian fără s-o știe [...]. Porno-ul joacă, în raport cu formele de neofascism, rolul pe care "arta modernă" l-a jucat în anii 1930 și pe care este cu totul incapabilă să-l mai joace astăzi". Art Press, nr. 22, 1976, p.
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
întâmpinările unor recenzenți și comentatori. Prin același procedeu al subtitlului, criticul își definește singur, în chip explicit, obiectul final al cercetării sale: Legile formației civilizației române, o civilizație văzută, cum s-a remarcat, ca produsul dialectic al confruntării, în sens hegelian, dintre o teză și o antiteză istorică. Oricât de interesantă și de atrăgătoare se înfățișează această teorie lovinesciană, aplicată evoluției politice și sociale române, oricât de convingător se impune autorul în haine de sociolog, nu aceasta era de fapt adevărata
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
este acceptat numai în măsura în care servește la generarea unor pasiuni și sentimente. Obiectul artei nu e dat de noțiuni (de care se ocupă alte domenii), ci de pasiuni și sentimente, care sunt eterne. La temelia artei stă frumosul, considerat, în spirit hegelian, drept aparența sensibilă a ideii. Frumosul înseamnă contopirea ideii cu latura sensibilă, tinzând spre sublim (când predomină cea dintâi) și spre plăcut (când predomină cea de-a doua). Preferând frumosul propriu-zis și condamnând excesele, M. își evidențiază nu atât clasicismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Statul și banii să fie abolite. Este greu de precizat În ce măsură 1-a influențat Oetinger pe Hegel, al cărui „gnosticism” se Încadra inițial În teoria „alienării” (Entfremdung, Entäusserung): Absolutul trebuie să se Înstrăineze de sine pentru a se cunoaște. Filozofia hegeliană a istoriei nu ar fi altceva decît teodiceea gnostică deghizată 40. Hegel Însuși pregătește terenul pentru teoria marxistă a „alienării” muncii. Topitsch urmărește mitul gnostic al căderii, Înstrăinării și orbirii ființelor umane Înșelate de Demiurg În mitul hegelian al alienării
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cunoaște. Filozofia hegeliană a istoriei nu ar fi altceva decît teodiceea gnostică deghizată 40. Hegel Însuși pregătește terenul pentru teoria marxistă a „alienării” muncii. Topitsch urmărește mitul gnostic al căderii, Înstrăinării și orbirii ființelor umane Înșelate de Demiurg În mitul hegelian al alienării Spiritului și apoi În mitul marxist al alienării omenirii prin religie și al salvării ei prin exercițiul „științei pozitive”41. Topitsch constată de asemenea că, În teoria lui Marx, locul acelor electi gnostici este luat de proletari, care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de mare forță, cum sînt ideologiile Reformei sau idealismul clasic german cu Începere de la Kant - Întreprindere care, firește, nu-și poate afla locul În cuprinsul acestei cărți. Pot fi aduse obiecții la considerarea gnosticismului drept model analog corect pentru evoluționismul hegelian ori marxist, Însă ceea ce contează cu adevărat este curentul hermeneutic care a luat naștere, reprezentat de Taubes, Voegelin, Topitsch, Pellicani și alții, după care modernitatea este gnostică. Creatoarea lor greșită-Înțelegere a gnosticismului este posibilă, cu toate că s-ar putea ca ea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a lui Jacob Taubes (1923-1987), scrisă Înainte de treizeci de ani, Abendländische Eschatologie, Francke, Bern, 1947, pp. 159-161. Taubes și-a extras informațiile despre gnoză din lucrarea lui Hans Jonas Gnosis und spätantiker Geist I (1934), iar despre filozofia modernă („stînga hegeliană”) din Karl Löwith, Von Hegel zu Nietzsche: Der revolutionäre Bruch im Denken des 19. Jahrhunderts, 1941; F. Meiner, Hamburg, 19787. De Karl Löwith vezi și Meaning in History: The Theological Implications of Philosophy of History, Univ. of. Chicago Press, Chicago
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
consubstanțială. Alain Roger remarcă dualitatea acestui raport, operând o distincție între forma exterioară, de "dispută", a polemicii filosofice ("polemica în calitate de judecată culminează cu Nietzsche") și cea "interiorizată", care rezidă în dinamica evolutivă a conceptului, așadar în calitate de "proces" culminând cu "dialectica hegeliană". Prima spune autorul este exclusivă: afront universal, a doua inclusivă, prin interogație rațională." Indisociabilitatea acestei subtile și intime legături demonstrează caracterul dialectic (ca metodă de aflare și impunere a adevărului), eristic (ca artă de a purta disputa uzând de o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
bucurându-se de aprecierea unanimă a exegezei literare. Momentul redefinirii perspectivelor asupra ironiei coincide cu nașterea romantismului german și cu melanjul dintre poezie și filozofie, în ciuda refuzului de a admite că ironia romantică poate deveni principiu generator de literatură. Viziunea hegeliană este de departe cea mai radicală în acest sens26. Astăzi, din perspectiva lingvisticii semiotice și a filosofiei limbajului, ironia este privită ca o modalitate discursivă specifică, fără a-i fi eludate, evident, mai vechile accepțiuni dimpotrivă, înglobându-le într-o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ultimii ani, al anchetelor științifice, statistice în general? Ele necesită cheltuieli apăsătoare, mobilizează o mulțime de anchetatori și se termină prin publicarea unor rapoarte cifrate mai mult sau mai puțin voluminoase, care nu servesc la nimic, un soi de construcții hegeliene care nu-i satisfac decât pe cei care le-au făcut. În Africa neagră, eșecul științelor umane scientiste este de netăgăduit, și nu ameliorând tehnicile de anchetă, adică străduindu-ne din ce în ce mai mult în direcția scientismului, vom ieși din impas. În
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
idealistă care nu-l împiedică să adauge in fine: "Picturii în sens extins i-aș adăuga și decorarea camerelor cu tapete, ornamente și tot mobilierul frumos, ce servește doar privirii"51. Incongruențe elocvente, deși în general trecute sub tăcere. Estetica hegeliană este un palat speculativ în care suflă totuși realul formelor, cu ferestre larg deschise spre viață, varietatea concretă a oamenilor, țări și opere. Oricât de speculative ar fi și ele, speculațiile lui ne fac să străbatem continente și muzee (prin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
larg deschise spre viață, varietatea concretă a oamenilor, țări și opere. Oricât de speculative ar fi și ele, speculațiile lui ne fac să străbatem continente și muzee (prin care Hegel mergea personal). Kant a inaugurat surâsul pisicii fără pisică. Estetica hegeliană este, ca și surorile ei, o ramură a filosofiei, însă cea a lui Kant nu iese din trunchi. Castelli regretă această ariditate dar, hotărât să facă un efort, ar vrea să treacă în revistă și în ordine cele patru momente
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
interiorizare a trecutului decât în istoria de gradul întâi, prezentare emoționantă, desigur, dar trunchiată a aventurilor spiritului. Pentru Hegel, de exemplu, artistul, ca și eroul, nu știe ce face. Dacă ar ști, ar fi filosof. Artistul complet este așadar filosoful hegelian. El este talent, plus conștiința de sine a talentului. Să visăm, în ce ne privește, la o "istorie a artei" care să ne permită să spunem, în același timp și fără să ne contrazicem, azi, la sfârșitul secolului XX: arta
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
aura sa, gloria este împărțită. Regimul "vizual": imaginea devine propriul referent, întreaga glorie îi aparține. Cele trei clase de imagini nu desemnează naturi de obiecte, ci tipuri de apropriere prin privire. Dacă putem să facem din ele "momente", în sens hegelian, oarecum în joacă, să nu uităm că suntem contemporani cu toate trei, le purtăm în memoria noastră genetică. Dacă nu sunt rupte legăturile între comportamentele animalului și ale omului, "între creastă și panaș, pinten și sabie, plecăciunile porumbeilor și cele
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
loc prin istoricizarea ei și a noastră"13. 3. O altă trăsătură foarte importantă este o consecință a primei caracteristici: negarea istoriei ca devenire. Tema privind sfârșitul istoriei devine una dintre caracteristicile fundamentale. Istoria nu mai reprezintă, așa cum e perspectiva hegeliană, forma de manifestare fundamentală a umanității. Sfârșitul istoriei nu se referă numai la terminarea curgerii existențiale (așa cum era văzută în perioada medievală și renascentistă), ci mai degrabă la un sfârșit al civilizației și al culturii occidentale așa cum se manifestă în
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]