177 matches
-
ale lui Mercur și Venus. Majoritatea astronomilor din școala de astronomie și matematică Kerala care i-au urmat au accepted modelul său planetar. În secolul al II-lea î.e.n., astronomul elenist Seleucus din Seleucia se pare că a demonstrat teoria heliocentrică. Conform lui Bartel Leendert van der Waerden, Seleucus ar fi demonstrat teoria heliocentrică determinând constantele unui model geometric pentru teoria heliocentrică și dezvoltând metode de calcul a pozițiilor planetelor utilizând modelul. El ar fi putut folosi instrumente trigonometrice disponibile la
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
Kerala care i-au urmat au accepted modelul său planetar. În secolul al II-lea î.e.n., astronomul elenist Seleucus din Seleucia se pare că a demonstrat teoria heliocentrică. Conform lui Bartel Leendert van der Waerden, Seleucus ar fi demonstrat teoria heliocentrică determinând constantele unui model geometric pentru teoria heliocentrică și dezvoltând metode de calcul a pozițiilor planetelor utilizând modelul. El ar fi putut folosi instrumente trigonometrice disponibile la acea vreme, fiind contemporan cu Hiparh. În secolul al IX-lea, astronomul afgan
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
său planetar. În secolul al II-lea î.e.n., astronomul elenist Seleucus din Seleucia se pare că a demonstrat teoria heliocentrică. Conform lui Bartel Leendert van der Waerden, Seleucus ar fi demonstrat teoria heliocentrică determinând constantele unui model geometric pentru teoria heliocentrică și dezvoltând metode de calcul a pozițiilor planetelor utilizând modelul. El ar fi putut folosi instrumente trigonometrice disponibile la acea vreme, fiind contemporan cu Hiparh. În secolul al IX-lea, astronomul afgan Ja'far ibn Muhammad Abu Ma'shar al-Balkhi
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
ar fi putut folosi instrumente trigonometrice disponibile la acea vreme, fiind contemporan cu Hiparh. În secolul al IX-lea, astronomul afgan Ja'far ibn Muhammad Abu Ma'shar al-Balkhi a dezvoltat un model planetar ce poate fi interpretat ca model heliocentric. Aceasta se datorează revoluțiilor orbitale ale planetelor date ca revoluții heliocentrice și nu ca revoluții geocentrice. Lucrarea sa privind teoria planetelor nu s-a păstrat, dar datele sale astronomice au fost mai târziu înregistrate de al-Hashimi și de Abū Rayhăn
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
contemporan cu Hiparh. În secolul al IX-lea, astronomul afgan Ja'far ibn Muhammad Abu Ma'shar al-Balkhi a dezvoltat un model planetar ce poate fi interpretat ca model heliocentric. Aceasta se datorează revoluțiilor orbitale ale planetelor date ca revoluții heliocentrice și nu ca revoluții geocentrice. Lucrarea sa privind teoria planetelor nu s-a păstrat, dar datele sale astronomice au fost mai târziu înregistrate de al-Hashimi și de Abū Rayhăn al-Bīrūnī. Al-Biruni a discutat posibilitatea ca Pământul să se rotească în jurul
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
semnificative din sistemul ptolemeic dezvoltând perechea Tusi ca alternativă la ecuantul problematic introdus de Ptolemeu. 'Umar al-Katibi al-Qazwini (d. 1277), care a lucrat și la observatorul Maragheh, în lucrarea sa "Hikmat al-'Ain", a scris o pledoarie pentru un model heliocentric, dar mai târziu a abandonat ideea acestui model. Ibn al-Shatir (n. 1304) a eliminat necesitatea unui ecuant, propunând un sistem ce era doar aproximativ geocentric, demonstrând trigonometric că Pământul nu este centrul exact al universului. Rectificarea sa a fost ulterior
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
demonstrând trigonometric că Pământul nu este centrul exact al universului. Rectificarea sa a fost ulterior utilizată în modelul copernican, împreună cu perechea Tusi și cu lema Urdi a lui Mo'ayyeduddin Urdi. Teoremele lor au jucat un rol important în modelul heliocentric copernican, la care s-a ajuns prin inversarea direcției ultimului vector care leagă Pământul de Soare. În versiunea publicată a lucrării sale, Copernic citează și teoriile lui Albategni, Arzachel și Averroes ca influențe, în timp ce lucrările lui Alhacen și Biruni erau
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
Albategni, Arzachel și Averroes ca influențe, în timp ce lucrările lui Alhacen și Biruni erau și ele cunoscute în Europa la acea vreme. În secolul al XVI-lea, lucrarea "De revolutionibus" a lui Nicolaus Copernic a prezentat o discuție completă privind modelul heliocentric al universului în același fel în care "Almagest" a lui Ptolemeu prezentase modelul geocentric în secolul al II-lea. Copernic a discutat implicațiile filozofice ale sistemului propus de el, l-a elaborat în toate detaliile geometrice, a dedus parametrii modelului
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
și înapoi ale planetelor, pe care Kepler le-a caracterizat drept un „covrig”. Copernicus îl citează pe Aristarh într-un manuscris ne publicat din lucrarea "De revolutionibus" (care s-a păstrat), deci cunoștea cel puțin un susținător anterior al tezei heliocentrice. Totuși, în versiunea publicată, se limitează la a nota că în lucrările lui Cicero a găsit o descriere a teoriilor lui Hicetas și că Plutarh îi furnizase o relatare a pitagoreenilor Heraclides Ponticus, Philolaus, și Ecphantus. Acești autori propuseseră un
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
scrie că „El a întemeiat lumea, și nu se va clătina”. În Ecclesiastul 1:5 scrie că „Soarele răsare, soarele apune și zorește către locul lui ca să răsară iarăși”. Cartea lui Mormon, din secolul al XIX-lea atribuie o perspectivă heliocentrică unui profet neatestat din secolul al IV-lea e.n. Galileo a apărat heliocentrismul, și a susținut că nu contravine textelor Scripturii. A adoptat poziția lui Augustin în ce privește Scriptura: anume cea de a nu interpreta fiecare pasaj literal, când Scriptura în
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
Autorii Scripturii au scris din perspectiva lumii terestre, punct de vedere din care Soarele răsare și apune. De fapt, rotația Pământului este cea care lasă impresia că Soarele se mișcă pe cer. Una dintre puținele informații disponibile despre păstrarea sistemului heliocentric al lui Aristarh provine dintr-un pasaj din dialogul lui Plutarh, "Despre fața care se vede în sfera lunii". Conform unuia dintre personajele lui Plutarh din dialog, filozoful Cleanthes susținea că Aristarh ar trebui acuzat de impietate pentru „mișcarea fundamentelor
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
dură față de ideile lui Copernic după 1616, iezuiții s-au apropiat de ideile lui Tycho; după 1633, acest sistem s-a răspândit mult. Galileo a fost pus sub arest la domiciliu în ultimii ani ai vieții sale pentru susținerea teoriei heliocentrice. Teologul și pastorul Thomas Schirrmacher, însă, a spus: [Image:Galileo.arp.300pix.jpg|thumb|right|În secolul al XVII-lea, Galileo Galilei s-a opus Bisericii Romano-Catolice susținând ferm heliocentrismul]] Cardinalul Robert Bellarmin a considerat că modelul lui Galileo are
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
franciscani Le Seur și Jacquier, doi matematicieni catolici, cu o prefață în care se afirma că lucrarea autorului se baza pe heliocentrism și nu putea fi explicată fără această teorie. Papa Benedict al XIV-lea a suspendat interdicția asupra lucrărilor heliocentrice la 16 aprilie 1757, pe baza lucrării lui Isaac Newton. Papa Pius al VII-lea a aprobat în 1822 un decret al "Sacrei Congregații a Inchiziției" de a permite tipărirea cărților heliocentriste la Roma. Ideea că teoria heliocentrică era și
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
asupra lucrărilor heliocentrice la 16 aprilie 1757, pe baza lucrării lui Isaac Newton. Papa Pius al VII-lea a aprobat în 1822 un decret al "Sacrei Congregații a Inchiziției" de a permite tipărirea cărților heliocentriste la Roma. Ideea că teoria heliocentrică era și ea greșită în sensul ei strict a fost dezvoltată în pași. Faptul că Soarele nu este centrul universului, ci una din nenumăratele stele, a fost susținută puternic de Giordano Bruno; Galileo a afirmat aceeași idee, dar a spus
Heliocentrism () [Corola-website/Science/314196_a_315525]
-
acestor imagini, se pot detecta obiecte din sistemul solar prin mișcările lor în raport cu stelele din fundal, care rămân fixe. Odată ce se observă o mișcare pe unitate de timp, astronomii compensează paralaxa cauzată de mișcarea Pământului în acest timp și distanța heliocentrică la acest obiect este calculată. Cu ajutorul acestei distanțe și al altor fotografii, pot fi obținute mai multe informații despre obiect, inclusiv despre elementele sale orbitale. 50000 Quaoar și 90377 Sedna sunt două obiecte din sistemul solar descoperite în acest fel
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
a recunoscut existența sistemului solar. Oamenii credeau că Pământul se află în centrul Universului și este cu totul diferit de celelalte obiecte divine și eterice care se mișcă pe cer. Deși filozoful grec Aristarh din Samos a speculat despre reorganizarea heliocentrică a cosmosului, Nicolaus Copernicus a fost primul astronom care a dezvoltat un sistem matematic heliocentric predictiv. Succesorii săi din secolul al XVII-lea (Galileo Galilei, Johannes Kepler și Isaac Newton) au avut o înțelegere a fizicii care i-a condus
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
este cu totul diferit de celelalte obiecte divine și eterice care se mișcă pe cer. Deși filozoful grec Aristarh din Samos a speculat despre reorganizarea heliocentrică a cosmosului, Nicolaus Copernicus a fost primul astronom care a dezvoltat un sistem matematic heliocentric predictiv. Succesorii săi din secolul al XVII-lea (Galileo Galilei, Johannes Kepler și Isaac Newton) au avut o înțelegere a fizicii care i-a condus la admiterea graduală a ideii că Pământul se rotește de fapt în jurul Soarelui și că
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
precursor al calculului integral. Kepler s-a născut la 27 decembrie 1571 în Weil der Stadt, Württemberg, Germania, și a studiat, începând cu anul 1591, teologia la Universitatea din Tübingen. Unul din profesorii săi era Michael Maestlin, apărător al teoriei heliocentrice a lui Copernic. Kepler ar fi dorit să devină preot protestant, dar în cele din urmă, având o mare înclinație pentru matematică, acceptă în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria. Aici lucrează la
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
o intoxicație cu mercur. Au circulat felurite speculații cu privire la posibilitatea unei otrăviri, mai probabil este însă faptul că Brahe - care se ocupă și cu alchimia - s-a intoxicat singur din neprevedere. În ciuda observațiilor sale amănunțite, Brahe nu a acceptat teoria heliocentrica a universului, ci s-a situat pe o poziție de compromis, după care Pământul rămâne nemișcat în timp ce planetele se învârtesc în jurul Soarelui, care, la rândul lui - împreună cu globul ceresc - înconjoară Pământul în timpul unei zile. Elevul sau, Johannes Kepler, a folosit
Tycho Brahe () [Corola-website/Science/298345_a_299674]
-
domeniul matematicii și s-a găsit soluția ecuațiilor de gradul trei. Cunoștințele obținute în astronomie de către Nicolai Copernic (1473-1543), Tycho Brahe (1546-1601) și Johannes Kepler (1571-1630), prin descoperirea legilor mișcării planetelor, depășesc viziunea geocentrică a lui Ptolemeu, conducând la reprezentarea heliocentrică a sistemului solar. Către sfârșitul secolului al XVI-lea, Galileo Galilei (1564-1642) aplică modelele matematice în studiul fenomenelor fizice. Un eveniment determinant îl constituie punerea la punct a imprimeriei cu caractere mobile - tipografiei - de către Johannes Gutenberg (1440), ceea ce contribuie la
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
care o caracterizează apar încă din timpul renașterii timpurii, ating apogeul în secolul al XVII-lea și se sfârșesc, în Anglia, odată cu nașterea revoluției industriale și începutul epocii victoriene. Exemple concrete, adevărate „pietre de hotar“ ar fi ideea de Sistem heliocentric promovată de Nicolaus Copernicus care răstoarnă astronomia aristotelică, „nașterea“ fizicii ca știință exactă desăvârșită prin publicarea de către Isaac Newton, in 1686-1687, a operei sale fundamentale Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, primul adevărat tratat de fizică, și reîntemeierea metafizicii pe baze epistemologce
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
reprezentat terenul de confruntare cel mai acerb dintre vechea și noua concepție despre lume, intervențiile brutale ale conducerii bisericii catolice în sugrumarea promovării noului adevăr al sistemului copernican fiind notorii. Printre cei mai celebri savanți progresiști care au susținut sistemul heliocentric al lui Nicolaus Copernicus s-a numărat Giordano Bruno și Galileo Galilei, fiecare din ei fiind victima instituției papale. Giordano Bruno a plătit cu însuși viața sa fermitatea convingerilor sale (ars pe rug ca „pedeapsă” a temerității cocepțiilor sale) iar
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
Mediu și cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunțită a reprezentării geocentrice a universului, prezentă deja într-o formă mai simplă în lucrările lui Hipparchus din Niceea, numită astăzi sistemul ptolemeic. Ptolemeu respinge astfel idea unui Univers heliocentric, expusă în lucrările lui Aristarchus din Samos și Seleukos din Seleukia, care abia 1300 de ani mai târziu avea să fie recunoscută prin contribuțiile lui Nicolai Copernic, Johannes Kepler și Galileo Galilei. După Ptolemeu, pământul stă fix în centrul universului
Ptolemeu () [Corola-website/Science/298397_a_299726]
-
necesară reprezentarea altor cercuri suplimentare fiecărei orbite în parte, denumite "epicicluri", ajungându-se la circa 80 de asemenea orbite, reprezentare care intra în conflict cu datele matematice. Copernic a recunoscut această contradicție, fapt care l-a dus la o reprezentare heliocentrică, în care planetele se învârtesc în jurul soarelui, dar tot pe orbite circulare. A fost meritul lui Johannes Kepler, care, confruntând datele de observație cu calculul matematic, a descoperit forma eliptică a orbitelor planetelor în jurul soarelui. În domeniul matematicii, Ptolemeu a
Ptolemeu () [Corola-website/Science/298397_a_299726]
-
și Ibn al-Shatir realizează separarea dintre filozofia naturală și astronomie. Se dezvoltă primul model non-ptolemaic. si aceasta prin opera lui Alhazen si Mo'ayyeduddin Urdi, la care ulterior contribuie si Ibn al-Shatir. Astronomii arabi pot fi considerați precursori ai teoriei heliocentrice a lui Copernic. Astfel, Al-Tusi, în lucrarea "Tadhirah", aduce o critică modelului geocentric. Astronomii arabi au inventat si perfecționat un număr mare de instrumente, care le permiteau o bună cunoștere și observare a cerului, cum ar fi astrolabul (considerat o
Epoca de aur a islamului () [Corola-website/Science/317215_a_318544]