228 matches
-
cel cu noroc la vînat”. Basmul bisoceanului, piesă literară unică, filtrează expresia populară, întâlnită des în Pseudo-cynegeticos, și imaginația specifică poveștii într-o compoziție stilizată, ușor convențională, apropiată de luxurianța barocă. O. este un spirit cultivat, erudit fără trufie, un hermeneut mobil și carismatic, om de gust și rafinament, care se delectează întreținând un dialog, mereu seducător, cu cititorul; pe acesta îl măgulește inducându-i ideea că jocul este deschis, că perspectivele și ipotezele pot fi multiplicate la infinit. Văzut și
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
constituie mitologia poetică. Ele sunt Odin, Orfeu, cel „sălbăticit de suferință”, și regele Somn, iar la alt nivel, Călugărul, Poetul și Monarhul - acestea trei putându-se confunda sub o identitate androgină, la rândul ei configurată ca Înger al Morții. Performanța hermeneutului se realizează excepțional prin descinderile în „stratul ultim al viziunilor”, în metaforicul esențial unde se contopesc miticul, magicul, muzica și poeticul, aici fiind spațiul misterului văzut ca „liman al morții” și clipă a nupțiilor genuine dintre spirit și trup, înger
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
în rafinatul eseu Hamlet sau Ispita posibilului (1971; cu o versiune franceză mult amplificată în 1987) este pasiunea lucidă a tâlcuitorului, arcuindu-se într-un discurs îndrăgostit. Enigma nefericitului prinț al Danemarcei, înfășurat într-o incitantă ambiguitate, îl fascinează pe hermeneut, care, între incertitudini și revelații, năzuiește a se apropia de „inima misterului”. Pendulând „între gândul neînfăptuit și fapta negândită”, șovăitorul (pseudo) danez își amână împlinirea proiectului „din deznădejde în fața posibilului”. Comentariul, deopotrivă elevat și seducător, atingând o întreagă claviatură (în
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
d’études littéraires”, „Caiete critice”, „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Analele științifice ale Universității «Al. I. Cuza»”, „Vie et language” (Paris), „Les Cahiers de l’Herne” (Paris), „Dialogue” (Montpellier), „Temps mêlés. Documents Queneau” (Verviers, Belgia), „Oeuvres et critiques” (Paris-Tübingen). Hermeneut rafinat, specialist recunoscut, P. este un reprezentant de marcă al școlii ieșene în domeniul studiilor franceze și al comparatisticii. Contribuțiile sale de critică și istorie literară - Satira lui Rabelais (1957), La Littérature française du symbolisme au surréalisme (1977), Umorul lui
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
fi anulată prin ridicarea abstracției la rangul de faptă, în ambele sfere. În acest fel, cultura poate deveni un ghid și un instrument al politicului, iar a ști, o ipostază a lui a face. Nexul formator care dă coerență opțiunilor hermeneutului, comparatistului, teoreticianului, eseistului politic, într-un cuvânt ale intelectualului M. e încrederea în demnitatea pragmatică a teoriei și în fuziunea fertilă dintre idealism și militantism. A fost singurul intelectual român de formație literară autor al unui proiect cultural provocator, de
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
din pântecele nevăzut al Bisericii. Ca revelație, Scripturile sunt opera lui Hristos. Ca autor al revelației, El se întrupează în cuvintele Scripturii (II Timotei 3, 16); ca exeget, El restabilește unitatea dintre Vechiul și Noul Testament (Ioan 1, 18); ca prim hermeneut, El descoperă adâncimea acestei legături (Luca 24, 27:); ca învățător, El ne îndeamnă la cercetarea cuvintelor netrecătoare (Ioan 5, 39), din care nici măcar o iotă nu trebuie să cadă (Matei 5, 18). Într-un cuvânt, Hristos este taina Scripturii; sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
10). Detașată de originea sa teologică și desfășurarea sa pneumatică în istorie, textul golit de rădăcini poate înșela, sminti și chiar ucide (II Corinteni 3, 6). Nici o interpretare nu trebuie să uite autoritatea (Marcu 1, 22) unică a autorului, exegetului, hermeneutului și învățătorului Scripturii. Așa cum adepții alegoriei vor intui, limitele autorității lui Hristos sunt „limitele” dumnezeirii Sale. Numai Cuvântul poate depăși, în Duhul, litera Scripturii, fără a o contrazice 2. El domnește peste ziua sabatului încă dinaintea instaurării legii. „Hristos nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne introduce - e un fel de a spune - în spațiul interiorității sale divulgă un demers non-analitic. Delicatețea lui fundamentală și sensibilitatea nevrotică a autorului-narator-personaj nu îngăduiau răbdarea analizei psihologice. Ibrăileanu nu avea asemenea exercițiu. El rămâne un ideolog și un hermeneut. Iubirea fiind un pretext pentru comentariu, iar acesta un artificiu pentru mascarea abuliei fizice. Personajul, cu complicitatea naratorului-autor, refuză trăirea directă în favoarea glosei, a comentariului. Analiza este astfel principial ocolită, ceea ce se observă și la nivel lexical. Cuvântul semnificativ din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
putea contrazice. Considerarea unor lucruri drept frumoase sau urâte se fundamentează pe o nevoie a spiritului uman. Sunt, cum ar spune Mircea Eliade, constitutive ființei umane. Clarificarea acestor afirmații își va găsi punct de plecare tocmai în interpretările pe care hermeneutul român le dă imaginilor monștrilor și ale șerpilor care apar în diferite tradiții. Șarpele este urmărite mai întâi în textul biblic. Lui Adam i se interzice să guste din roadele Pomului Cunoașterii binelui și răului, chiar dacă în mijlocul Raiului mai exista
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
o poate experia, este percepută sintetic de către interpret prin capacitatea de totalizare a afectivității. Trăirea este pentru Dilthey un concept central. Viața, atunci, se înțelege doar retrospectiv, printr-o continuă resemnificare hermeneutică. Trebuie remarcat aici faptul că reconstrucția istoriei de către hermeneut este facilitată de un operator cognitiv: imaginația la Vico, spiritul speculativ (Geist) la Hegel, empatia (Einfühlung) la Schleiermacher, trăirea (Erlebnis) la Dilthey. Pentru cel din urmă, hermeneutica devine o specie a filozofiei vieții (Lebensphilosophie), fără să depășească riscurile relativismului (apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
explicația exercițiului spiritual, a practicii magice. Există apoi „personaje pe care Eliade le-a adus prima oară În proza românească” (/265). Ca să amintim doar câteva dintre ele: indivizi care cunosc practica magiei și pun pe alții la probe inițiatice (Andronicșarpele); hermeneuți care caută „semne” (Ștefan Noaptea de Sânziene); femei care Întineresc 36 și Îmbătrânesc ritualic (Persephona Les Trois Graces), șeherezade care o „iau de departe” și povestesc la infinit Întâmplări profane pentru spiritul profan (Învățătorul FărâmăPe strada Mântuleasa); indivizi comuni cu
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
relevă mitul, „spectacolul” este o lecție de inițiere și supraviețuire. Credința acestora este că existența și arta nu pot fi Înțelese numai prin rațiune și că orice se Întâmplă camuflează un mister. Aproape toate personajele lui Eliade sunt sau devin hermeneuți, „lectori de semne”,, căutători de semnificații ascunse În banalitatea vieții. O chestiune delicată este prezența miturilor și simbolurilor În artistică eliadescă. Întrebarea se pune, inevitabil, atunci când autorul romanului este În același timp și un specialist În teoria miturilor. În anii
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
simbolul „Își face loc” În narațiune cu sau fără voia autorului și că „amintirile imemoriale” vin nu din sursele Întunecate (punctul de vedere al psihanalizei), ci dintr-o coerență metafizică exprimată prin „semne”, ,,simboluri”, „mituri”, ce nu trebuie ocolite de hermeneut. Asemenea simbolurilor, și miturile năvălesc În narațiune cu sau fără voia prozatorului. Faptul este evident În narațiunile scrise după 1945. Dar chiar și scrierile anterioare sunt pline de „semne”, chiar și acolo există, cum spunea Eugen Simion, un text (o
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
există moarte! Pur și simplu cad frunzele / Spre a vedea mai bine / Când suntem departe..." (Metafora). Invocând (în linie eminesciană) triada Pământ, Istorie, Limbă, verbul vaticinar al tribunului operează aproape sacramental, în mari cadențe lirice. Concomitent, liricul se vrea un hermeneut semeț. Limba (în O mie de clopote) e un însemn capital al identității noastre: O mie de roze, o mie de zâmbete Din fiece cuvânt răsar, O mie de lacrimi, o mie de plânsete Ce-au devenit cleștar. În limba
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în șoapte. Pe sub noi puhoaiele negre în clocot. Se duc în Ereb. Se duc în uitare. Peste noi străveziul, giganticul clopot al cerului sună ca luna în mare. A căuta sensuri acolo unde totul pare lămurit e o îndeletnicire de hermeneut, nedisprețuitor de fantezii; modernul corăbier de sunete și-l asociază pe Orfeu, cu care, alături, contemplă (în felul unui Pillat de final) armonia templelor eline: "Pe friza cerului, mai nou, / în neclitire de cocori / fetele-astre în apus / duc amforele către
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în totul, de o gripă, de stomac, de intestine, de materie? Sentimentul că trupul te stăpânește e exasperant pentru Cioran. Tema aceasta, a dependenței de trup, ca și aceea a propriei identități proiectate în trup, face obiectul unor notații frecvente. Hermeneut al ființei, Cioran situează orice raționament și orice decizie lucidă în descendența fiziologiei. Ea decide, de fapt, în locul nostru. Sau, mai exact spus, nu suntem decât fiziologie și viscere, sânge și nervi. Totul, ca o consecință a cărnii. Iată: „Negația
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
monismul" și "dualismul metodologic", adică dintre ceea ce el numește "tradiția galileană" și, respectiv, cea "aristotelică" în investigația științifică, distincție asupra căreia noi am insistat deja (vezi supra notele 63 și 155) evidențiază limpede tocmai această deosebire majoră dintre pozitiviști și hermeneuți. În privința aceluiași aspect metodologic, Riedel schimbă însă accentul, relevând ceea ce are comun Dilthey cu pozitiviștii. El observă că "științele spiritului se constituie ca sistem de discipline contemplativ-comprehensive ce sunt definite analog științelor naturii" (s.n.)160. Noi adăugăm însă că științele
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
expresiilor" (Auslegung der Ausdrücke), adică obiectivările acestor științe ale cunoașterii de sine, ale istoriei și societății, pentru ca după aceea cercul să se închidă treptat, odată cu transpunerea (Sichhineinversetzen), reconstituirea (Nachbilden), retrăirea (Nacherleben) și, în cele din urmă, comprehensiunea (Verstehen)34 de către hermeneut a respectivelor "exteriorizări" ale spiritului în creațiile culturale, care nu sunt, în fond, altceva decât tot Lebensäußerungen 35. Aici mai trebuie spus că Dilthey acționează în tradiția kantiană, despărțind "imperiul naturii" (al "necesității obiective") de "imperiul al istoriei" (al "libertății
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
propria sa particularitate printr-o deducție controlată empiric a generalului" (s.n.)173. De altfel, în System der Ethik, Dilthey se exprimă cât se poate de tranșant: "Ori o idealitate imanentă a lumii și a științei, ori nici una"174. La filozoful hermeneut întîlnim, așadar, o comprehensiune imanentă, ceea ce înseamnă, evident, mai mult decât metafizica "pozitivistă", "imanentă" la care se referă Mircea Florian (vezi I, 3D). O asemenea comprehensiune are la bază o conștiință psihologică structurată teleologic, care pleacă de la singularul vieții, de la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
240-254. 169 W. Dilthey, Einleitung..., p. 148. 170 "Forma interioară nu e construită de creatorul însuși", comentează O. Fr. Bollnow referindu-se la doctrina lui Dilthey despre "creația inconștientă". De ea devenim pe deplin conștienți numai prin "semnificarea" ei de către hermeneut (apud Al. Boboc, Confruntări de idei în filozofia contemporană. În jurul problematicii unor mari dispute din gândirea secolului al XX-lea, București, Editura Politică, 1983, p. 329). 171 Apud id., Adevăr și conștiință istorică, p. 74. Al. Boboc consideră această opinie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
interpretări sunt ersatz-uri intelectuale în raport cu posibilitatea unei cunoașteri rare și valoroase. Interpretările sunt în situația "substitutelor" sau a "înlocuitorilor" în relație cu ceva firesc și autentic. A interpreta și a face o analiză (istorică) sunt două regimuri cognitive diferite. Pentru hermeneuți nu există decât interpretări. Pentru istorici interpretarea se situează la interferența dintre cunoaștere reală, cunoaștere gândită, cunoaștere imaginată. Distincția e pur didactică. Cunoașterea reală ține mai mult de ceea ce este în afara noastră, de ceea ce este acțiune și în acțiune. Cunoașterea
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
activitate în sine, dincolo de vorbire și de limbaj. Scrisul poate comunica nu atât prin ceea ce spune, ci prin focarul de reprezentări și imagini rezultat din activitatea în sine de a scrie. Acest focar de reprezentări este analizat și criticat de hermeneuți. Pentru Foucault, litera este un semn ce "permite fixarea cuvintelor; ca linie ea permite figurarea lucrului"171. Ideea de enunț este tratată tot din perspectiva "filosofiei semnelor"172. În concepția gânditorului francez, textele servesc drept suporturi pentru imaginile pe care
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
simple elemente de figurare, printre atâtea altele. Istoria nu poate fi tratată cu sensuri și semnificații, decât pentru a alcătui o țesătură, o imagine. Aici vom da credit deconstrucției lui H. White, istoric care i-a încurcat pe realiști, pozitiviști, hermeneuți, semiologi. Ceea ce White desemna drept emplotment (stilistică și mod particular, intrigant de a exprima ceva) se află în miezul tuturor hermeneuticilor și al semiologiilor care se pot altoi pe istorie. Acest concept nu poate fi confundat cu o simplă descriere
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoric, politic. Ideile sunt derivate din masa acțiunilor, faptelor, evenimentelor. Ele sunt posibile tocmai printr-o contemplare a evenimentelor 211. A gândi cu istoria este și dincolo de concepția lui Platon, conform căruia ideea se află la temelia oricărei realități. Pentru hermeneuți, ideile sunt importante, la fel decelarea lor din structura realului. Pentru istorici, Ideile devin importante numai atunci când pot fi arătate printr-o serie de fapte. O simplă idee, ca un simplu gând reprezentat, nu este nimic fără acțiunea umană care
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
totală) a prezentei cărți, fără acordul Editurii, constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu Legea nr. 8/1996. PRINTED IN ROMANIA GEO VASILE Fără menajamente Critici, istorici literari și eseiști români INSTITUTUL EUROPEAN 2012 Se dedică universitarului erudit, italienistului eminent, comparatistului hermeneut de talie europeană CORNEL MIHAI IONESCU Cuprins Personajul: ficțiune, document, viață romanțată / 9 Octavian Paler. Un polemist cordial / 15 Nicolae Balotă. Urmuz sau estetica vidului / 20 Maria-Ana Tupan. Literatura română între Râm, Bizanț și diferențialele divine / 25 Maria-Ana Tupan. Deconstructivism
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]