264 matches
-
un monstru marin ofidian. vezi: ra - apophis (egipteni); Zeul Ninurta și asag (sumerieni), Marduk și Tiamat (babilonieni), Zeus și Typhon (greci). h) Agni. „în Veda, zeul agni reprezintă prin excelență sacralitatea focului, dar el nu se lasă circumscris de aceste hierofanii cosmice și rituale.” asemenea lui Hermes, agni este crainic între cer și pământ. Prin mijlocirea lui, ofrandele ajung la cer. Este arhetipul preotului, fiind numit sacrificator sau capelan. De aceea imnurile care Îi sunt închinate se găsesc la începutul Rig
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
semnificative."105 Pentru Eliade, toată mitologia este o ontofanie, deoarece toate miturile participă într-un anumit fel la timpul mitului cosmogonic, relevând structurile realului și multiplele moduri de a fi în lume. În același timp, ea este și teofanie și hierofanie, căci aceste moduri au fost inițiate de către zei și eroi civilizatori: "mitul se definește prin modul lui de a fi: nu se lasă surprins ca mit decât în măsura în care revelează că ceva s-a manifestat deplin și această manifestare este în
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
conceptual, și chiar eventuala solidaritate umană poate exista și poate fi resimțită doar la nivelul imaginilor (nu subconștient, ci mai degrabă "transconștient").430 Imaginea, simbolul, mitul și omul sunt inconturnabil interconectați: "viața omului freamătă de mituri pe jumătate uitate, de hierofanii decăzute, de simboluri dezafectate. Desacralizarea neîntreruptă a omului modern a alterat conținutul vieții sale spirituale, nu i-a sfărâmat însă matricele imaginației: un întreg deșeu mitologic dăinuie în zonele slab supuse controlului. Omul modern este liber să disprețuiască mitologiile și
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
lui Freud constă în faptul că a considerat sexualitatea ca fiind pură, un fenomen explicabil prin sine, sieși suficient, ceea ce n-a fost niciodată. Ar fi mai degrabă, e de părere Eliade, o cale de cunoaștere, cu funcție cosmologică, o hierofanie, subliniind că în complexul lui Oedip contează imaginea mamei, generică, și nu mama în cauză, cum a lăsat Freud să se înțeleagă, slăbiciune corectată de către Jung. 63 Pierre Bonte, Michel Izard, op. cit., pp. 252-253. 64 Barry Powell, op.cit., p. 31
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Despre realitate secundă putem vorbi și în cazul intertextualității, unde termenul corespunzător determinatului (hipotextul) este el însuși, deja, rezultatul unei ecuații de obținere a semnificației (expresie literară a unei referențialități livrești etc.). Și în intertextualitate se produce un tip de "hierofanie", când lectorul sesizează faptul că hipertextul actualizează un hipotext (clasicizat). O formă simbolică poate deveni hierofanică fiindcă ea este, în același timp, punct de plecare pentru o căutare a semnificațiilor latente (traiect hermeneutic sau anamneză) și punct de sosire pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în proză). VULTUR Smaranda (1992) Infinitul mărunt. De la configurația intertextuală la poetica operei, București: Cartea Românească. * intertext vs intertextualitate. WUNENBURGER Jean-Jacques [1981] (2000) Sacrul, traducere de Mihaela CĂLUȚ, Cluj-Napoca: Editura Dacia, Colecția "Homo religiosus" (Le sacré, Presses Universitaires de France). * hierofania; * nivelurile sacrului; * numinosul. Bibliografie Mihai Eminescu Autor Lucrare Indice de noțiuni teoretice * * * (2014) Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani, Selecție, note, cronologie și prefață de Cătălin CIOABĂ, București: Humanitas, Colecția "Convorbiri Corespondență Portrete". o cunoașterea limbii germane
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un cu totul alt ordin decât realitățile «naturale»... Omul ia cunoș‑ tință de sacru pentru că acesta se manifestă, se prezintă ca fiind ceva cu totul diferit de profan 46. Pentru a reda manifestarea sacrului Mircea Eliade propu‑ ne termenul de hierofanie 47 în sensul că, ceva sacru ni se arată. Cu alte cuvin‑ te, pentru cei care au o experiență religioasă natura se dezvăluie ca sacralitate 42 Mt 25,14‑30. 43 Card. paul poupard, Credință și cultură, la cumpăna între
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
București 2006, 104. 44 Cf. Card. p. poupard. o.c., 104. 45 Ibidem, 102. 46 m. eliade, Le sacré et le profane, Paris 1965, trad. rom. Sacrul și profanul, tr. R. Chi‑ ra, Ed. Humanitas, București 1992, 12‑13. 47 Hierofanie - act prin care se manifestă sacrul; relevare a unei entități sacre în tradiția spirituală a unui popor. CaP. iv. viziunea ProfeTiCă a unor mari PiCTori renaSCenTișTi... 142 cosmică; cosmosul în totalitate poate să devină hierofanie 48. De fapt, sacrul și
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
București 1992, 12‑13. 47 Hierofanie - act prin care se manifestă sacrul; relevare a unei entități sacre în tradiția spirituală a unui popor. CaP. iv. viziunea ProfeTiCă a unor mari PiCTori renaSCenTișTi... 142 cosmică; cosmosul în totalitate poate să devină hierofanie 48. De fapt, sacrul și profanul constituie două modalități existențiale asumate de către om de‑a lun‑ gul istoriei. Ca și spațiul, există și un timp sacru care este prin însăși natura lui reversibil 49, manifestat prin intermediul riturilor. Orice sărbătoare religi
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
false, întâmplări ale altor culturi și care nu pot fi crezute prin experiența noastră. Pe de altă parte, poveștile despre proprii eroi și zei sunt fără îndoială adevăruri eterne. În acest sens, pentru un creștin, învierea lui Iisus este o hierofanie, în timp ce învierea lui Osiris este considerată o poveste neverosimilă. Diferența dintre cele două abordări constă în înrădăcinarea mitului în credințele grupului. Deși un creștin nu va crede niciodată faptul că Osiris a procreat după moartea sa fizică, iar pentru un
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
la aceleași momente. Or, din perspectiva lucrării de față, legendele pot fi definite ca fiind acele creații care răspund unor probleme locale, delimitate atât geografic cât și cultural, în timp ce mitul este împlinirea unui arhetip, povestea unei întâmplări care implică o hierofanie sau manifestarea unor forțe supranaturale și care trece dincolo de o anumită epocă, de un anumit spațiu, de o anumită civilizație, indiferent dacă această supraviețuire implică anumite transformări. Întrucât mitul este o poveste, el presupune existența unor personaje și a unui
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
lumii, dar și în funcție de felul cum se ordonează viața economică și socială. Practic, prin procesul de simbolizare, obiectul iese din spațiul concret, fizic, și intră în universul semnificațiilor, ajungând să fie, în termenii lui Mircea Eliade, o prelungire a unei hierofanii sau o revelație care nu poate fi explicată sau înțeleasă decât făcând apel la religie și la formele sale. În acest sens, simbolul este o formă de reprezentare religioasă, o credință a unui grup, despre care Durkheim susținea că sunt
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
comună mai multor popoare. Mai mult, interesant este faptul că istoria credințelor evidențiază că, la nivel simbolic, omul nu consideră că intervine în creație, întrucât, înainte de a fi descoperit cauzele fiziologice ale nașterii, oamenii credeau că aceasta este rezultatul unei hierofanii 327. Practic, la acest nivel al creației, omul este un simplu spectator la manifestarea sacrului, el depășind spațiul profan doar prin ritualuri. Așa cum se va vedea și în continuare, răspunsul vechilor credințe la tema fertilității este în mare parte răspunsul
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
rămași încă la stadiul vânătorii și al pescuitului. Valoarea magico-religioasă a unei arme - de lemn, de piatră sau de metal - supraviețuiește încă la populațiile rurale europene și nu numai în folclorul lor. Nu ne vom referi aici la cratofaniile și hierofaniile pietrei, ale stâncilor, ale galeților; cititorul va găsi astfel de exemple într-un capitol din lucrarea noastră Trăite d'histoire des religions. Mai ales "dominarea distanței", cucerită grație armei-proiectil, a produs nenumărate credințe, mituri și legende. Reamintim mitologiile articulate în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
este adultă, altfel spus pregătită să-și asume comportamentul propriu femeilor. Or, a arăta ceva în chip ritualic, fie că e vorba de un semn, un obiect sau un animal, înseamnă a declara o prezență sacră, a aclama miracolul unei hierofanii; cf. M. Eliade, Religions australiennes, p. 120, pentru alte exemple, vezi Naissances mysiiques, pp. 96 sq. Experiența exaltantă a cuvântului ca forță magico-religioasă a dus adesea la certitudinea că limbajul este capabil să asigure rezultatele obținute prin acțiunea rituală. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
transcendență" (înălțime) și, prin extensie, cu ideea de suveranitate și de creativitate, în sensul său imediat: cosmogonie și paternitate. Cerul (zeul) este prin excelență Tatăl: cf. indianul Dyauspitar, grecul Zeus Pater, illirianul Daipatures, latinul lupiter, scitul Zeus-Papaios, traco-frigianul Zeus-Pappos3. Deoarece hierofaniile celeste și atmosferice joacă un rol capital, e normal ca un anumit număr de zei să fie desemnați prin substantivul tunet: germ. Donar, Thorr, celt. Taranis (Tanaros), balticul Perkunas, protoslavul Perun etc. Probabil că, deja, în epoca indo-europeană zeul cerului
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
focului domestic era important încă în epoca indo-europeană. E vorba, desigur, de un obicei preistoric, amplu atestat de altfel în numeroase societăți primitive, în Veda, zeul Agni reprezintă prin excelență sacralitatea focului, dar el nu se lasă circumscris de aceste hierofanii cosmice și rituale. El este fiul lui Dyaus (RV, 1,26,10), așa cum omologul său iranian, Atar, este fiul lui Ahură Măzdă (Yasna, 2, 12 etc.). El "se naște" în Cer, de unde coboară sub formă de fulger, dar el se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
proliferarea abuzivă a unui anume tip de fantastic în literatura secolului al XIX-lea, precum și de orientarea ezoterică tradițională în Europa. Eliade nu recurge la magie sau la alte practici spiritualiste pentru a da un sens Naturii, pentru a descoperi hierofaniile și structura religiozității cosmice; atingerea sacrului, după cum afirmă într-o notă de Jurnal, i-a devenit posibilă printr-o meditație asupra experienței obișnuite a țăranilor români și bengali. Sacrul nu are nevoie de elemente supranaturale pentru a se manifesta, el
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Simona Modreanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1377]
-
autohton", trebuind a fi marcat faptul că "preponderent naturală, credința poetului nu e în totalitate naturală, cum nici nu ar putea fi [...]. Din unghiul contemplației catafatice, poetul pentru care "universul însuși" [...] se propune ca "semn" și figură sacrală, ca "primă hierofanie", ar putea fi considerat cel mai reprezentativ poet român". Eseurile Luciei Cifor propun analize și sugestii de interpretare sitilistică menite a ilumina prin evidența construcțiilor lexicale la Eminescu, elevația unui discurs liric inovator prin excelență. MEȘTEȘUGUL POTRIVIRII CUVINTELOR (G. I.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
faptelor, așa cum Hegel afirmă că „în Natură lucrurile se repetă la nesfârșit [...]. Dar această repetiție are un sens [...]. Ea singură conferă realitate. Sacralitatea unui anumit spațiu este dată de mitul cosmogonic. Spațiul prezintă urme ale întâmplărilor de la origini, acestea sunt hierofaniile („manifestări ale sacrului“). În Sacru și profan, Mircea Eliade afirmă că „spațiul nu este omogen, ci prezintă rupturi și spărturi; unele porțiuni de spațiu sunt calitativ diferite de celelalte [iar] Timpul nu este nici omogen și nici continuu pentru omul
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Ionescu, APF, 1990, 2; Liviu Malița, Exilul ca destin apocrif, APF, 1990, 5-7; Ion Vlad, „Jurnalul” poetului exilat, TR, 1990, 23; Dan Ciachir, Dumnezeu și marea, JL, 1990, 35; Nicolae Manolescu, Simptomatologia exilului, RL, 1990, 45; Cornel Ungureanu, Iluminare și hierofanie, O, 1990, 46; Cicerone Poghirc, „Les Clefs du crépuscule”, „Lupta”, 1991, 157; Cornel Mihai Ionescu, Hermeneutică și nostalgie, VR, 1991, 2; Alex. Ștefănescu, Transplant, RL, 1991, 8; Ioan Holban, Cum se poate înlocui Țara pierdută?, CRC, 1991, 26; Florin Manolescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
pe calul uranian: „Pusei mâna, mâna-n zare/ Dincotro soare răsare,/ Nu știu soare-a răsărit-u/ Sau Gheorghiță frate-al nostru/ Pi-un cal negru alb de spume/ Singurel venea în zbor-u” (Smârdan - Galați). Perfectul simplu definește timpul martorului la hierofanie, obligat să înscrie evenimentele într-o succesiune dată de situarea sa în profan. Soarele apare însă într-un prezent mitic început odată cu facerea lumii, iar Gheorghiță, devenit zeu solar, se mișcă într-un interval al reiterării arhetipale periodice, marcat de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
nou pe făgașul ei vital. Galben și stăpânul său cumulează, așadar, puterile vegetaționale cu cele solare, asemeni zeilor supremi de pretutindeni. Efectul de iluminare ce precedă mutația materiei accentuează aura sacră a „performerilor” și constituie un alt semnal stilistic al hierofaniei. Aurul din care este făcută șeaua, scările „dalbe”, de argint și calul alb de spume egalează în strălucire astrul diurn, coborât parcă pe pământ pentru a elibera fertilitatea gliei. Jocul năzdrăvan al calului subliniază aura de „Fecundator”(Mircea Eliade) al
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
să-i pui, Doamne, știu eu?! Să-i pun Petre? - Nu! Să-i punem Frunză-Verde, că-i făcut din frunză. E fată nevinovată. Și i-a pus Frunză-Verde. Ș-a plecat moșâi”. Echilibrul modificat de oprobriul comunității este refăcut de hierofania blajină a celor două ipostaze divine. Mai mult decât atât, numele ales de creator îi conferă eroului statut special, care obligă societatea și tărâmul interzis profanilor să-i recunoască supremația. Flăcăul s-a născut dintr-o uniune simbolică, principiul vegetal
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Și de molidvău,/ Fost-ai viteaz rău”. Cioban muntean și voinic, tatăl său îi transmite lui Iovan energiile necesare pentru depășirea probei și găsirea punctului de intersecție între cele trei dimen¬siuni, unde „e posibilă ruperea de nivel” și apar hierofaniile. Uriaș anterior apariției oamenilor de azi, Iovan este caracterizat în balade hiperbolic, în sintagme devenite aproape fixe: „Iovan Iorgovan/ Braț de buzdugan”. El este însoțit de animale de nădejde, și ele alese: „Boldei/ Și dulăi,/ Șoimei/ Ș-ogărei,/ Șoimi de la Bogaz
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]