KorAP: Find »[drukola/base=hitită & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 >

159 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

zeul Zaparwaxe "Zaparwa", sunt divinități „palaice” (Kammenhuber, 1959, pp. 2-40; Carruba, 1970, Wörterbuch și la definițiile relative). Astfel, pe primul loc, și din acest motiv este considerat divinitatea principală din panteon, se află figura lui Zaparwa (Ziparwaxe "Ziparwa" În textele hitite); acesta este probabil un zeu al furtunii și/sau al vegetației. Mai sunt atestați și zeul Tiyazxe "Tiyaz", divinitate solară, al cărui nume este legat de rădăcina indo-europeană *dð¶u(cf. hititul șiuși luvianul Tiwatxe "Tiwat"), și „duhul curții” ¾ilanzipaxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ilanzipa". Alte divinități menționate poartă nume deja cunoscute În mediul hatic (Kata¿zipurixe "Katah~zipuri", ¾așameli, Kamana și, poate, Șauș¿allaș) sau sunt desemnate cu un nume colectiv, În care sufixul palaic -(i)keș (de plural) se unește cu nume hitite (Ilaliyantikeș, Gulzannikeșxe "Gulzannikeș", Uliliyantikeșxe "Uliliyantikeș"). În corpus-ul textelor luviene figurează unele divinități comune luvienilor și hitiților, cum ar fi zeul furtuniixe "zeul furtunii", Tar¿un(t)axe "Tarh~un(t)a", zeul/lună, Armaxe "Arma", și zeița magiei, Kamrușepa

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
probabil, acele divinități care apar În serviciul altora, cum ar fi miniștrii, hierodulele, taurii zeului furtunii, diferiți adjuvanți. Organizarea pe familii, centrată mai ales pe cuplul soț-soție (și uneori concubină), prevede mai ales pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" În epoca hitită veche o familie formată din patru generații: un bunic, un tată, un fiu (zeul furtunii), nepoți. În alte cazuri sunt menționați doar cuplul, fii și/sau nepoții. Diviziunea În zeități masculine și feminine este formalizată de hitiți târziu, În epoca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
originea În faza neolitică, atestată de picturile de la Çatal Hüyük și de ceramica descoperită la Hacilar; acestea mai apar și la sfârșitul mileniului al III-lea pe steagurile de la mormintele din Alaca Hüyük; se vor menține marginal și În perioada hitită imperială, după cum se poate observa de pe anumite inventare cultuale ale epocii lui Tut¿aliya al III/IV-lea, care descriu substituția simbolurilor aniconice ale zeului furtunii cu imagini ale taurului 3. Chiar și reprezentarea lui Șarruma de la Yazilikaya, ca un

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mult. Problema nu pare să se pună și În cazul altor animale, precum leul, asociat zeilor războiului, felinele (pantere?), suport al unei divinități feminine, maimuța, ajutorul zeiței ¾anna¿annaxe "H~annah~anna", porumbelul, atribut al zeiței Iștarxe "Iștar". Totuși, divinitățile hitite sunt reprezentate cu precădere În formă umană: În descrierile imaginilor cultuale se vorbește clar despre zei care sunt „bărbați” și „femei”; În acest fe sunt reprezentați și În iconografie. Din acest motiv, nu putem face Întotdeauna distincție Între imaginea zeului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un centru politic dominant din punct de vedere religios, de-a lungul unui proces de amestec și reelaborare teologică a divinităților venerate În diferite localități ajung să se afirme mai ales zeitățile din grupul cetăților meridionale. Într-adevăr, după cucerirea hitită, Zalpa Își pierde rapid importanța, iar izvoarele Încep să ne ofere puține atestări; Li¿zina Își menține o prezență limitată aproape exclusiv la textele mitologice, ca locuință a unor divinități; Nerikxe "Nerik" dobândește un rol autonom, fiind centrul de cult

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acestui nucleu fundamental de divinități, care Își menține propriul caracter central până la sfârșitul imperiului hitit, s-a organizat un panteon esențialmente hatic, cu câteva excepții: panteonul documentat de așa-zisele liste pseudocanonice 1, prezente În textele sărbătorilor, Începând cu sărbătorile hitite vechi, cum ar fi cea a furtunii (CTH 631)2 și KI.LAM (CTH 627)3, și ajungând la cele din epoca imperială, cum ar fi sărbătoarea AN.TA¾.ȘUMSAR (CTH 625)1 sau sărbătoarea tunetului și a lunii (CTH

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
centre politice și religioase din Orientul Mijlociu. În aceeași perioadă, În interiorul Anatxe "Anat"oliei, cetățile Își vor menține tradițiile religioase, care constau În cultul divinităților locale, În jurul cărora existau panteonuri minore. Aceste culte au rămas nealterate de-a lungul Întregii istorii hitite, chiar și atunci când, În epoca imperială, suveranii de la Hattușaș le-au Înglobat În programul marilor sărbători ale anotimpurilor, care erau celebrate, personal, de rege și de regină și/sau de principe În timpul unei călătorii cultuale (reală și/sau simbolică), În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
au câștigat un prestigiu aparte ca locuri de cult, erau considerate adevărate cetăți sacre, deși nu le cunoaștem cu exactitate orânduirea (Archi, 1975). Este vorba despre vechile cetăți hatice, amintite mai sus, Arinnaxe "Arinna", Nerikxe "Nerik", Zippalanda, pentru care legile hitite prevedeau, Încă din cele mai vechi timpuri, privilegii speciale și scutiri de la plata dărilor. Putem să presupunem că În epoca lui Șuppiluliuma I, statutul de cetate sacră se extinsese și la Kummannixe "Kummanni", unde suveranul hitit l-a pus preot

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Iștar" locuișeșteț la Ninive; Nanayaxe "Nanaya" șlocuieșteț la Kișșina, iar Mardukxe "Marduk" loșcuieșteț la Babilon (Appuxe "Appu" A IV 12 sqq.). În orice caz, fiecare divinitate locuiește În templul propriu (de altfel, templul se numește „casa zeului”, É.DINGIR; În hitită, șiunaș parnaș), unde aceasta este Îngrijită, spălată, Îmbrăcată și Întreținută de responsabilii templului care Îi sunt slujitori 1. Având un trup, chiar dacă veșnic, zeii au nevoie de hrană și băutură, pe care omul trebuie să le pună la dispoziție În timpul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
le atribuie În autobiografia sa stabilirea propriului destin, de la inițierea sacerdotală până la căsătoria cu Pudu¿epa și preluarea puterii. Și În acest caz, comportamentul zeiței, indicat cu un termen abstract, para ¿andandatar, derivat din verbul ¿andai-, se Înscrie În concepția hitită despre „dreptatea divină”, coerentă cu armonia cosmosului; iar ¾attușilli, care i se conformează, se prezintă asemenea celui care realizează această „dreptate” Între oameni. 2. Sărbători și ritualuritc "2. Sărbători și ritualuri" Legătura strânsă care există Între zei și oameni se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
prevedeau o călătorie cultuală (reală și/sau simbolică) ce pornea de la Hattușaș și trecea prin diferite centre anatoliene, unde se celebrau vechile sărbători locale. Printre multe alte sărbători ale căror descrieri s-au păstrat, un interes aparate prezintă vechea sărbătoare hitită a KI.LAM („piață”; „portal sau portic”), care se desfășura timp de trei zile În capitală (Singer, 1983, 1984), probabil În timpul toamnei, fiind mai apoi integrată În sărbătoarea nuntarriyaș¿aș (Houwink Ten Cate, 1988, pp. 191-194), dar și sărbătoarea purulli

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
portal sau portic”), care se desfășura timp de trei zile În capitală (Singer, 1983, 1984), probabil În timpul toamnei, fiind mai apoi integrată În sărbătoarea nuntarriyaș¿aș (Houwink Ten Cate, 1988, pp. 191-194), dar și sărbătoarea purulli, tot o sărbătoare antică hitită, originară din cetatea Nerikxe "Nerik", În timpul căreia se recita sau se citea mitul luptei dintre zeul furtuniixe "zeul furtunii" și balaurul Illuyankaxe "Illuyanka" (Pecchioli Daddi-Polvani, 1990, pp. 39-55; Haas, 1988b) sau sărbătoarea (¿)ișuwa, de origine kizzuwatneană, În cinstea unor divinități

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
două grupuri, dintre care unul („oamenii lui Mașa”) este prevăzut cu arme simbolice, iar celălalt („oamenii lui ¾atti”) cu arme reale (Archi, 1973, pp. 25-27). Sărbătorile sunt celebrate nu doar pentru a cinsti, ci și pentru a binedispune și distra (hitită dușk„distracție, bună dispoziție”) zeitățile și, desigur, publicul care asista; din acest motiv, mai ales În timpul sărbătorilor de primăvară și de toamnă, se desfășurau, În general În afara zidurilor cetății, jocuri și Întreceri sportive. Sunt atestate Întreceri de mers, de aruncare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
numele țării de proveniență, precum și numele specialistului căruia Îi este atribuită codificarea ritualului respectiv, considerat probabil cel mai eficient, menit să rămână model pentru aplicațiile ulterioare. țara de origine a magului sau a vrăjitoarei și folosirea formulelor În limbi diferite (hitită, hatică, luviană, palaică, hurrită, babiloniană și alte limbi necunoscute) demonstrează că au existat multe componente religioase care au contribuit la elaborarea practicii și formulărilor magice hitite. Ritualul presupune o primă fază de pregătire a ceea ce este necesar pentru desfășurarea sa

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
țara de origine a magului sau a vrăjitoarei și folosirea formulelor În limbi diferite (hitită, hatică, luviană, palaică, hurrită, babiloniană și alte limbi necunoscute) demonstrează că au existat multe componente religioase care au contribuit la elaborarea practicii și formulărilor magice hitite. Ritualul presupune o primă fază de pregătire a ceea ce este necesar pentru desfășurarea sa, care prevede o serie de acțiuni: de la aranjarea structurilor mobile (corturi, care, mese de ofrandă, cămine, recipiente etc.) la adunarea așa-zisei materia magica - constă În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unui rege sau a unei regine, care poartă numele „când În Hattușaș s-a săvârșit un mare păcat” (Otten, 1958). Într-adevăr, moartea regelui produce un dezechilibru În ordinea lucrurilor, deci un „păcat” ce trebuie Înlăturat; dar, pentru că, potrivit concepției hitite, după moarte, regele „devine zeu”, riturile care Însoțesc funeraliile au trăsăturile unor ritualuri magice sau ale celebrării sărbătorilor: acestea trebuie să elibereze Hattușaș de impuritate, să favorizeze trecerea suveranului de la condiția umană la cea divină și să confirme divinizarea. Funeraliile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Tipologia textelor mitologice nu conduce la un singur model, ci variază În funcție de originea și funcția motivelor mitice; Înșiși hitiții disting trei tipuri principale de texte: invocațiile/evocările, povestirile și cântecele (Pecchioli Daddi-Polvani, 1990). Există totuși numeroase fragmente care, atât În hitită, cât și În alte limbi (hatică, hurrită, luviană, palaică), nu pot fi trecute În categoria miturilor cunoscute, dar confirmă bogăția și vitalitatea mitologiei anatoliene. 1) În invocațiile/evocările (mugawar/mugeșșar), cunoscute și ca „mituri ale zeului dispărut”, adresate unor divinități

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de compoziții, mitul și ritualul sunt strâns legate din moment ce mitul oferă motivația evenimentului negativ pe care ritualul magic trebuie să-l exorcizeze: o astfel de nenorocire - boală, naștere grea, foamete, epidemie, dezordini sociale și politice etc. - apare, În concepția religioasă hitită, În urma Îndepărtării divinității căreia Îi revine respectiva sferă de influență; zeul se Îndepărtează pentru că s-a mâniat, magia Îl domolește, iar el se Întoarce pentru a-și Îndeplini funcția protectoare. Celxe "Cel" mai vestit dintre aceste texte Îl are ca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
soție pe fiica mării. 2) Mitul, care povestește În două versiuni diferite lupta dintre zeul furtuniixe "zeul furtunii" și balaurul Illuyankaxe "Illuyanka", numit „povestirea” (uddar) lui Kella, preotul „uns” al zeului furtunii din Nerikxe "Nerik", era recitat cu ocazia sărbătorii hitite antice purulli, celebrată primăvara pentru a asigura prosperitatea și bunăstarea țării. Mitul este În mod clar legat de problema apelor necesare În agricultură, din moment ce ambele versiuni Încep cu Înfrângerea zeului furtunii, stăpân al apelor pluviale, de către balaurul Illuyanka (substantiv comun

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tatălui său. Zeul, din nou puternic, Îl ucide pe balaur În urma unei lupte ce are loc pe malul mării; este constrâns să-și ucidă și fiul care, cere să fie pedepsit pentru trădarea socrului. 3) Termenul „cântec” (ideograma SÌR, În hitită iș¿amai-) este folosit În cazul creațiilor poetice, a căror recitare era Însoțită de sunetul instrumentelor muzicaxe "Kumarbi"le. Acestui gen Îi aparține marele ciclu centrat pe figura zeului, de origine hurrită, Kumarbixe "Kumarbi", tatăl zeilor care au luptat pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Ullikummi" În limba hurrită demonstrează Încă o dată complexitatea și bogăția tradițiilor culturale care au contribuit la elaborarea patrimoniului mitic de la Hattușaș. Mai există și alte „cântece”, cum ar fi mitul vânătorului Keșși, o amplă narațiune din care deținem fragmente În hitită și hurrită, și mitul eroului Gurparanzahxe "Gurparanzah"Î, două compoziții elaborate probabil pe baza unor mituri străvechi despre vânătoare, care atestă procesul de contaminare continuu la care erau supuse motivele mitice provenite din diferite culturi. Același fenomen caracterizează și cele

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
atestă procesul de contaminare continuu la care erau supuse motivele mitice provenite din diferite culturi. Același fenomen caracterizează și cele două „cântece” de origine mesopotamiană, mitul lui Ghilgameșxe "Ghilgameș", din care s-au găsit la Boghazköy fragmente dintr-o variantă hitită, una hurrită și una akkadiană, precum și mitul babilonian al potopului, al cărui personaj principal este eroul Atram¿așiș; acest mit s-a păstrat Într-o redactare hitită și una akkadiană. Tot de origine extra-anatoliană mai sunt: un text mitologic legat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Ghilgameșxe "Ghilgameș", din care s-au găsit la Boghazköy fragmente dintr-o variantă hitită, una hurrită și una akkadiană, precum și mitul babilonian al potopului, al cărui personaj principal este eroul Atram¿așiș; acest mit s-a păstrat Într-o redactare hitită și una akkadiană. Tot de origine extra-anatoliană mai sunt: un text mitologic legat de divinitatea Ba’l, Elkunirșaxe "Elkunirșa" și Așertuxe "Așertu", căruia Îi urmează un ritual de purificare pentru Ba’l, și câteva fragmente dintr-un ciclu de lupte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de mijloc a epocii bronzului, Emar gravita În sfera de influență a regatului Yamkhad (Alep) pentru ca, la sfârșitul epocii bronzului, să facă parte din teritoriul Karkemish. Au fost descoperite aici numeroase tăblițe cu scriere cuneiformă În sumeriană, akkadiană, hurrită și hitită, care se pot data pentru perioada cuprinsă Între sfârșitul secolului al XIV-lea și Începutul secolului al XII-lea Î.Hr. (cca. 1320-1180) - așadar, aproape contemporane cu textele din Ugarit. Trebuie reținut faptul că astfel de documente relevă o antroponimie

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]