266 matches
-
ghearele urmăritoare. Un interior curat, funcțional. Geometrie și luciu. Domnul se apleacă ușor spre stânga, spre pătratul ferestrei aburite. Ochi albaștri, rotunzi, mari, în care nu se citea nimic. Costum cu batistă albă la rever,cravată, gâtul lung, ridat, ochii holbați. Scaunele vibrează ușor, neliniștea trece, subțire, prin pasageri. Se întorc cu toții spre domnul elegant și occidental, să ghicească, pe importanta sa figură, primejdia. Turistul e calm, nici o grijă. Avionul se leagănă lin, domnul se apleacă spre stânga, spre mica fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu se mai privesc, parcă nici n-ar fi. Tolea vede când gazda face un semn scurt. Valetul dispare, nici n-a fost, când să fi apărut, că nu se mai vede. Tolea e dus, parcă l-a lovit strechea. Holbat, nu cumva doarme, așa, cu gura căscată. Tresare doar când Marga îl ridică, încet, de subțiori. Îl privește atent absent pe domn’ doctor. Domn’ Marga îl ia de după umeri și îl împinge, ușor, spre fundul holului. Sunt două trepte acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
respira. Sfârșitul, anul o mie. Blegul Anatol Vancea ghemuit, parcă-și pierduse toată vlaga. A durat mult puțin, greu de spus. Vasile s-a furișat, tiptil, s-a proțăpit în fața lui dom’ Tolea. Era palid profesorul și cu privirea mare, holbată, care nu vedea nimic nimic. N-a avut putere nici măcar să se mire, dom’ Tolea, să scâncească, să ridice mâinile în dreptul ochilor, gonind vedenia. N-a făcut nimic, îl privea doar pe marele Bazil. Palid, ca un mort, dar treaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
verbul...“ Gina insista, adesea, revenind, asupra unor pasaje obscure. Reluau, atunci, împreună, indicațiile de regie. Nu observau că, în jur, urechea colectivului se mărise, încercând să capteze codul acestei bizare intimități, sprâncenele Tirbușon se ridicau și se coborau, agitate, privirea holbată a lui nea Gică se tot dilata, de parcă ar fi văzut fantome. „Memorie tactilă. Satisfacerea halucinatorie a unei necesități, prin vis. Visul, calea spre inconștient și expresia inconștientului, poate fi utilizat ca o forță de inducție. Pentru consolidarea și dirijarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
azi. Cât despre el insusi, inginerul Olaru, muncește enorm, a devenit de neînlocuit la locul de muncă, cam asta-i. Se opresc la colțul străzii ce duce la teatru. Fănică se înclină scurt în fața doamnei care trece.Profesorul o privise, holbat, încă înainte de a se apropia. — Cine e doamna? — Una, n-are importanță. Fănică e gata să reia istoria familiei, dar Tolea nu e atent, doamna în jeanși, care a și dat colțul, a dispărut. — Cine era? — Una... Emilia. N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
inocentul! Porumbelul meu țicnit, șacalul... n-a vrut să spună adevărul, lepra, cine știe unde s-o fi dus cu Zâna Silentium. Cine știe unde or fi ajuns, porumbeii. În Pădurea Adormită, în Pădurea Neagră, în Pădurea de argint a Arginților, sărăcuții. Profesorul tresări, holbat. Scârbă și venin continua să descarce glasul aromat al blajinei doamne Venera. Rămăsese în prag, profesorul. Detectivul Vancea ținea mâna pe cureaua genții de plastic, nu avea curaj să violeze sanctuarul. — Intră, intră, domnule Vancea. Merită să pierzi câteva ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ha, chelner, dom’ doctor. — Bravo, Ionel, bravo. Să vii vineri. Vivi Ionel revine vineri la consult. Acum, să intre Vlădescu Dragoș. Ușa deschisă inchisa, a intrat Vlădescu Dragoș: nepoata lui Gulliver. Fața enormă, dospită, rotundă, umedă. Gura mare, roșie, ochii holbați. Părul cânepă, strâns în coc. Fusta trasă sus, peste burtă, dezgolind coloanele abundente ale picioarelor albe și umflate. Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent. — Dumneata? — Pentru soț, Vlădescu Dragoș. Doctorul Marga caută dosarul Vlădescu Dragoș, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca să știe să manipuleze... Bărbatul de Moș Iacob spune la minciuni cum ar mânca răsărită: fără să clipească: deși când vin oamenii și aduc (la primărie!) - În capătul mâinii Întinse, de parcă ar fi o prăjină, pășind pe vârfuri, cu ochii holbați și gura căscată - câte un pistol, câte o pușcă, ori câte o mână de cartușe (armamentul greu trebuie doar „localizat” și raportat la Orhei, dar fără să fie atins), deși le explică, Îndelung, modul-de-funcționare «atuncea când le manipulezi», el n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și eu de puță, cu ce mai rămâi? - Asta-i drept, zice și Tecla. Numai că fetișoarele au mai multe decât băieții - ai să le afli tu, când ți s-or deschide ochii... - Uite ce deschiși sunt!, mi-i arăt, holbați. - Până să și vezi cu ei, uite cum facem: mănânci singur... - Nu mănânc! - Atunci uite cum facem: mănânc eu mâncarea ta, tu-i spui doamnei că ai mâncat singur-singurel - facem așa? - Nu, că ne bate Dumnezeu dacă spunem minciuni. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
un clopoțel de aur, iar acum se leagănă fericit, strigându-ne să ieșim în lume, să ne bucurăm de drăgălășenia ei, dar pentru noi este deja mult prea târziu, s-a făcut dintr-odată mult prea târziu. Stă cu ochii holbați, aproape ieșiți din orbite din pricina efortului, mâinile lui pipăie patul, mișcările lui sunt deja cele ale unui orb, mă apropii de el, nu te îngrijora, va trece așa cum a trecut și paralizia, doar testele medicale au ieșit bine, el urlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
până se mai întremează, nici măcar nu am idee ce anume să îi fac, și când anume se va întrema, apoi îi spun, mulțumesc, Hava, dar prefer să merg așa în continuare, ea se joacă cu ochelarii, mă privește cu ochii holbați, ca printr-o oglindă amplificatoare, știu că tu mă consideri prea dură, spune ea încet, și poate că ai dreptate, dar nu am de ales, nimeni nu are de ales, ne este interzis să ne identificăm cu toată durerea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai Întâmplase și la așa-numitele escolas de samba, la Rio, cunoșteam puterea psihagogică a muzicii și a zgomotului, aceeași de care se lasă subjugați și cei cuprinși de febră pe la noi sâmbătă seara la discoteci. Nemțoaica dansa cu ochii holbați, cerea uitare cu fiece mișcare a mădularelor ei isterice. Încet, Încet, celelalte fiice ale sfântului cădeau În extaz, dându-și capetele pe spate, se agitau ca luate de apă, navigau Într-o mare de năuceală, numai ea, Încordată, aproape plângând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
e mai ieftin. Ne grăbim și noi spre zona de conservă în care avem bilete. În zarva generală, văd un bărbat de vreo șaizeci de ani căzut peste patru sacoșe mari. Capul îi e întors nefiresc într-o parte, ochii holbați, buzele înnegrite. A plonjat din alergare. Sabina îl privește înfiorată: - Poate îi e rău. hai să-l ajutăm. - Nu, n-are rost, e mort. A căzut la datorie. Alergăm. Ea plânge. Ajungem la compartiment. Înăuntru ca la vreo zece chinezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
domle, o omori, nu vezi? hoo! Șoferul ascultă muzică populară cu volumul la maximum. Privește sictirit în oglinda retrovizoare. Urlă și el: stați să ies din intersecție și o las să urce, baba dracu’! Baba țopăie după autobuz cu ochii holbați și părul vâlvoi. Într-adevăr, la cincizeci de metri după intersecție, șoferul oprește și deschide ușile. Bătrâna e trasă sus. O tânără îi face vânt cu batista. Un cetățean, transpirat ca un gardian public, dă din cap revoltat: dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ritter, Der Tod und Der Teufel. Ca o melodie săltăreață! Di-di-dong, di-di-dong, di-di-dong, pong! Apoi... Apoi, Fratele clintește zăvorașul, îl eliberează brusc, se zmucește zărghit de lângă ușa toaletei și sprintează, în retur, re-nfigându-se-n fața calendarului, ca bouleanul, cu ambii ochi holbați cât cepele! Zdrang...! Fenomenul soft și perfid al rememorării involuntare, prin asociere, funcționează și de această dată, fără greș. În urechi, îi miaună vocea pițigăiată a lui Zăpăcilă: "Din perspectiva noastră, a subsemnaților, nu ne interesează defel, despre ce cosoroabă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să explice procurorului că maiorul și-a depășit rolul și că el nu va permite să i se încalce autoritatea, fiindcă pacificarea tulburărilor e o operă delicată, care cere calm și tact, iar nu orgie de sânge. Procurorul, cu ochii holbați, aproba dând mereu din cap și tresărind de câte ori auzea o nouă salvă. ―... stai!... ochi!... foc! urla maiorul Tănăsescu în clipele când prefectul Baloleanu se zbuciuma la marginea satului. Ceata fugarilor scăzuse la mai puțin de o treime. În afară de cei prăbușiți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
furios. Cei care-l păzeau, copii vecinului care erau mai mari ca mine alergau să-l oprească, iar eu mă ascundeam în mușuroiul de pământ, stând ghemuit. Dracul de bou venea până la mușuroi, se oprea și cu niște ochi roșii holbați mă privea. Eu tremuram de frică, de parcă eram scuturat de friguri. Între frații mei și copiii vecinului se iscau certuri și chiar îmbrânceli. Boul nu mă ataca numai pe mine, ci ataca și alte persoane. Până la urmă, tata a vorbit
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
de pământ, de râme și larve, de smoală și chit proaspăt. Parcă ne înnebunea, înarmați cu pistoale cu apă, mascați cu cartoane creponate de la depozitul de mobilă, pe care le coloram acasă făcîndu-le cât mai înspăimîntătoare, cu colți rânjiți, ochi holbați și nări umflate, ne fugăream prin canalele întortocheate, văzând deasupra doar o fâșie de cer, care se întuneca pe măsură ce timpul trecea. Când, dând colțul, nimeream nas în nas cu un dușman, răcneam și tăbăram unul pe altul, zdrelindu-ne și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în șiruri și tablouri și, tocmai când să arate cu degetul o carte zicând "Asta ești tu", rămăsese încremenită. Eu nu privisem cu mare atenție scamatoriile ei. Am privit cartea, pe care Elisabeta continua să mi-o arate cu ochii holbați. Era un valet, dar partea de jos a cărții nu era imaginea răsturnată a valetului, ci o superbă damă de ghindă, cu o floare de iasomie între degete. Am răvășit repede cărțile de joc, dar Elisabeta începuse să se zvârcolească
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ciosvârtele de vită care atârnau de aproape în fiecare cârlig, măcelarii în halate pline de sânge care nu mai pridideau retezând cu satârele țeste de miel, din care scoteau creierii lăptoși, sau tăind bucăți groase de mușchi. Jupuite, cu ochii holbați, ai căror globi erau plini de vinișoare, oile zăceau spintecate direct pe tejghea. Ca să ieșim, trebuia să trecem pe lângă butoaiele imense, puțind a zer, din care oameni nerași, cu mutre posomorâte, scoteau bucăți mari de telemea. Erau uzi până la coate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Ba nu, c-o să stau aici să clocesc, cum faci tu, și să mă uit la tine... Că nu mi s-o fi luat după patruj-de ani... I-a răspuns atât de târziu, încât el se uită doar, cu ochii holbați, și tace. Tace și se miră ce-a apucat-o așa, din senin. Am io ac de cojocu tău - asta nu i-o mai spune tare -, ce îndrăcit ai fost tu... De-aia nici nu i-a fost drag de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tot pericolu : atâta, că nu mai era madam Ioaniu aia de-a fost odată. Ș-acu, după boală, acu știai câți ani are : că slăbise, ș-atârna pieile pe ea, și-i căzuse și fața, și-și ținea și ochii holbați, ș-avea ș-un glas gâjâit, de nici nu înțelegeai ce zice. C-o fi fost boala, c-o fi fost că fugise băiatu... Ea-l crescuse pe Tudor de mic, ea-i scosese coarne ; de când era copil de țâță
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
însetat. Sfârșit, am pornit-o împleticit înapoi, dar după câțiva pași m-am oprit îngrozit : o femeie ce am crezut-o moartă în prima clipă era culcată la pământ, întreagă, nici gemând, nici văitându-se, numai respirând precipitat, cu ochii holbați. O bătrână, ce putea să-i fie la fel de bine rudă sau doar un suflet milos, o veghea, ținând în poală un copilaș care, cu fața plină de lacrimi și muci și sugându-și două degete, adormise. Doi cercetași veniți chiar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Și când ți-era lumea mai dragă, numa ce te pomeneai cu ea ! Numa ce-o vedeam c-apare, într-un cămeșoi, uite-așa, și cu trei fire alea albe-n cap, câte-i mai rămăsese, vâlvoi, și cu ochii holbați, ptiuu ! Să nu dai cu ochii d așa arătare, noaptea, că te lovește pe loc damblaua ! Sofiiico ! făcea. Sofiiico ! făcea la madam Ioaniu. Vino și mă schimbă, că am făcut pe mine... Da la ce-o mai țineți, Doamne iartă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ultima vreme mi s-au reactivat toate complexele și (pseudo)vinovățiile de acest gen, plus alte câteva asemenea, în urma unor palpitante, uneori furtunoase întâlniri și discuții cu oameni între 17 și 30 de ani. Am văzut cu ochi tot mai holbați diferențele dintre „noi și ei“, de parc-am reface traseul relației părinți-copii de la Turgheniev până pe la Rabbit-ul lui Updike. Subiectele? Volumul de interviuri al lui Cristian Pătrășconiu despre Noua școală de gândire a dreptei, apărut recent la Humanitas (cu douăzeci
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]