222 matches
-
retrage Într-un tipar ultim. Prin foșnet și zvîcnet lemnul de brad se strînge-n jurul unui nod. Nimic nu dispare cu totul, chiar și atunci cînd moartea a statornicit totul. La noi În urbe, mai anul trecut, unul care tocmai horcăia și trăgea moartea În piept ca pe fumul de țigară a prins În răsuflarea sa o albină harnică... Trei zile a zumzăit În pieptul celui dus dintre vii lucrătoarea, necontenindu-și zbaterea nici cînd mortul a fost coborît În groapă
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
cei de la droguri, nu te joci. Ei ne vor banii, neapărat,în seara asta. Așa, că, numără-mi repede tot. Nu ne întârzia. N-auzi? Și,în vreme ce rostea aceste ultime cuvinte, o tot apăsa, pe gât,încât, bătrâna începu să horcăie. Din cauza sufocării. Hai, nu te mai preface! Banii! Cât mai iute, banii! Se zbate, de două-trei ori, scurt și nervos, după care se nmoaie, ca o cârpă udă. Și, chiar că este și udă, de transpirație, transpirația morții, care puse
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
părea vesel și mi-a spus că vom merge, vara, împreună la coasă, pe Seaca. "Da, tată," m-am grăbit să-l încurajez. Dar, pe la prânz, starea lui s-a înrăutățit brusc. Și-a pierdut cunoștința și a început să horcăie. A fost primul om pe care l-am văzut murind. Am dus sicriul cu sania, la căderea nopții. La intrarea în curte, mama aștepta fără să zică nimic. Imediat după înmormîntare, am plecat. Marele viscol care a urmat a ținut
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
contra regimului..., că îndemni oamenii...la răscoală...Da’, dă scris, n-am scris io,...că nu știam s-o ticluiesc cum trebuie... A făcut-o... ăl dă la raion... ajutat dă Balamia...” Se lasă o tăcere adâncă. Bătrânul începe să horcăie, semn că sfârșitul îi e aproape. “Iartă-mă,...’Mitrule taică,... și dă-mi dezlegare...să... nu mă chinui că...” “Dumnezeu să te ierte, nene Voicule” “A...miii...n” face bătrânul și, cu o mișcare bruscă, își lasă capul într-o
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea nedormit, mai și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal muribund. Apoi își relua răsuflarea normală, puternică, de animal sănătos. M-am revăzut la închisoare pândind zorile într-un ochi de geam zăbrelit, acoperit cu pânze de păianjen pe care nu le puteam îndepărta, căci nu ajungeam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la spital; mi-a fost frică totdeauna să nu nimeresc lângă cineva care sforăia. Nopțile au devenit un calvar. Stăteam, cu nervii întinși, la pândă. Câtva timp nu sforăia. Respira liniștit. Apoi începea un concert sinistru; sforăia, șuiera, pufăia și horcăia în același timp. În clipa aceea nervii mei se aprindeau și îi simțeam ca pe niște mărăcini fierbinți. Tușeam tare ca să-l trezesc. El deschidea ochii și-mi surâdea. Doamne, cât îl uram atunci. După ce că mă ținea nedormit, mai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal muribund. Apoi își relua răsuflarea normală, puternică, de animal sănătos. M-am revăzut la închisoare pândind zorile într-un ochi de geam zăbrelit, acoperit cu pânze de păianjen pe care nu le puteam îndepărta, căci nu ajungeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mă apăr, și asta pentru scurt timp. Am făcut față loviturilor lui o vreme, și-n curând m-am trezit pe jos, cu vârful tăișului pipăindu-mi gâtul. - Ne-am înțeles? Tu cuvântul, iar eu spada? Am zis da, horcăind. - Ne-am jurat unul altuia, Stiliano, de aceea cad la-nvoială. În acest fel și-a justificat dorința de a ne împăca. De-atunci, zilele mele s-au desfășurat într-un ritm cu care m-am chinuit să mă obișnuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
stăpânească plânsul, să-și țină lacrimile, fiindcă nu vrea ca tata s-o vadă plângând, și știam că acuși o să strig, acuși o să urlu la tata, și atunci nările tatei au început să fremete, a luat de două ori aer, horcăind, și a treia oară inspirând adânc, iar atunci a clipit deodată din gene și fața i-a tresărit, și s-a uitat în jos, la sicriul deschis, m-am uitat și eu pentru prima oară, bunicul era pe de-a-ntregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și să crape cu toții, și cu toată puterea l-a îmbrâncit pe gardian, dar atât de violent încât el s-a dezechilibrat, și atunci celălalt gardian i-a tras un dos palmă, și atunci tata a început să urle dezarticulat, horcăind, și a luat-o spre mama, dar gardienii l-au tras înapoi de lanț, și atunci mama s-a năpustit asupra unuia dintre ei, și l-a lovit cu pumnii în piept, și a strigat, ajutor, nu-l lăsați, ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am ridicat și am pornit către case, cu gând să trec prin fața frumoasei Siloa, dar era prea târziu - oamenii ceilalți știau să facă sunete și deja o Îmbiau pe Siloa, căci spaima le trecuse iute. Plescăiau Încet, fluierau alene și horcăiau galeș iar ea, ce să facă, până la urmă o să se ducă cu unul dintre ei, În timp ce Krog nu putea decât să treacă prin fața ei, fără să facă zgomot. Of, of, Krog ar mai fi putut să tropăie precum Faa, bourul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva oameni mă frecau cu ierburi, iar pielea mă ardea și mă ustura de-mi ieșeau ochii din cap. Puțin mai Încolo, trântit Într-o rână, bietul Enkim vărsa burți de apă și horcăia. - E treaz! - se auzi un glas de femeie. Nu-l slăbiți, că iar Îl ia Umbra! Tată, nu! - mi-am spus atunci și am tras o gură de aer. Am scos același șuierat pe care-l scoate burta unui mamut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mari decât țeasta unui om și cu o coajă prea groasă. Am dat să mușcăm din ele, dar coaja era cumplit de tare și de amară. Femeia pufni În râs când ne văzu cum ne chinuim și ieși din casă, horcăind și fluierând Împreună cu suratele ei. Le auzeam vorbele din minte și mi-am dat seama că râdeau de noi. Una dintre ele veni În casă, luă unul dintre acele fructe și Îl izbi de o piatră largă, cu căuș scobit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am zis, răsuflând ușurat. - Nu sunt de partea nimănui. Eu doar aștept. 8. În ce mă privește, n-am mai așteptat nici măcar apusul soarelui. Pe la prânz, nori cenușii și groși se adunară peste sat din toate părțile. Femeile Începură să horcăie și să clefăie unele cu altele, să dea din mâini ca apucatele și să se certe. Câteva se duseră la Vinas care ieși deîndată din casă și se repezi la apa care curgea mereu. - O să se umfle, dar n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne Îndepărtăm prea mult de apa care curge. Când și când, unul din noi cobora spre apă, căutând urme de-ale vrăjmașilor, dar până la miezul zilei n-am dat de ei. Se făcuse de prânz când le-am auzit glasurile. Horcăiau și se scremeau așa cum se Întâmplă mereu când sunt mulți oameni și femei laolaltă. Câțiva umblau după urme prin pădure, dar atât din vorbele rostite cât și din cele spuse În minte, mi-am dat seama că erau cu toții supărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ai văzut cum primăvara și toamna, apa ne ia toate potecile vechi, de nu mai știi pe unde să ajungi la locurile de vânătoare de pe munte. - Da’ când n-ai ajuns tu, Philo, la vânătoare? se răsti Scept. Începu să horcăie de furie, amestecând cuvintele din minte cu vorbe azvârlite pe gură, precum scuipatul. Când ai mai pomenit tu să te duci la vânătoare pe poteci bătute? De când am apucat eu, oamenii mergeau să ia urma vânatului prin râpe, zloată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
burtă, o mângâie ușor, se uită la sfârcurile ei, apoi o puse să-și arate dinții. După o vreme, baba boscorodi ceva, dădu din cap și o duse pe Runa În fundul peșterii. Nu trecu mult și se Întoarseră, iar baba horcăi zgomotos spre Vindecător. Am Înțeles că Runa nu mai avea mult, dar că nu avea să nască În noaptea aceea. Pfuuh, dar Siloa? Dacă bărbatul ăla o Împuiase În ziua În care plecasem, trebuie că Siloa născuse deja. Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care Îl cauți? 23. - Nu știu. Nu văzut la el niciodată. - Hai să-i luăm, spuse prima voce. Au și copil. - Nu avut copil când fost În satul meu. - Și ce. Oricum, Îi luăm de aici. Cel cu picioarele negre horcăi și se scremu de câteva ori, iar noii veniți se căzniră să ne ridice. Pe Unu Îl scoaseră primul din casa din piei Înjghebată În grabă și alergară cu el la vale. Nu știam unde, căci Încă nu vedeam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
decât tufe. Erau tineri și vânjoși cu toții și se bucurau nevoie mare că ne Însoțeau. Când au zărit primul foc făcut de mâna lui Enkim, Începură să bată din palme și se veseliră strașnic, iar carnea friptă Îi făcu să horcăie și să râgâie neîncetat vreme de o seară Întreagă. Tot flecăreau cu vorba aceea ciudată a lor - plescăituri și păcănituri, sorbecăieli și scuipături. Nu trecu mult și ne Învățară și pe noi câteva cuvinte de-ale lor, iar Unu fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
chemat de unul dintre ai săi. Se adunaseră mai mulți Vindecători de-ai lor În jurul lui Vishu și se tot certau. După o vreme, Vishu se ghemui și se apucă să scrijelească semne pe nisip, iar ei le priviră, care horcăind, care mormăind supărat. Deodată, Dyas dădu un strigăt și-l Întrerupse pe Vishu, cu vorbe rostite rău. Era gata-gata să dea În el, iar Vishu plecase capul, vinovat, așteptând lovitura fără să se clintească. Dyas scrâșni Însă și, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă făcu să mă zbat din toate puterile. Unde erau ticăloșii ăia de pândari pe care Îi lăsase Logon de pază? Am reușit să-l mușc până la sânge pe cel ce mă strivea. Îmi dădu drumul și se trase Îndărăt, horcăind, dar ceilalți vânători se și năpustiseră asupra mea. Am Împărțit câțiva pumni, Însă uriașii erau prea mulți. - Krog! răcni Nunatuk și se repezi, ca vai de ea, În Învălmășeală. Unul dintre netrebnicii ăia o izbi În țâțe și-o azvârli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ochii cu furie, dădu să-mi zboare capul de pe umeri. M-am aplecat, ca atunci când se repede mistrețul furios peste tine și i-am repezit sulița micuță a lui Kikil În vintre, acolo unde se unește coapsa cu burta. Blondul horcăi, dar era atât de voinic, Încât se dădu Înapoi, cu bâta ridicată deasupra capului. Un șuvoi de sânge prinse a-i țâșni, Întrerupt, de la rădăcina coapsei, În același fel În care laptele vieții țâșnește din om la Împreunare. - Sunt, Eklu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Tată din cer, strigă el, Încercând să-și scoată săgeata din trup cu mâna sănătoasă. I-am smuls sulița din mână și m-am repezit În vâltoare. În trecere, l-am izbit cu genunchiul În gură, fărâmându-i dinții. Încă horcăia când, un pietroi colțuros mă plesni În frunte, iar sângele prinse a-mi curge În valuri, acoperindu-mi ochii. M-am trezit că merg buimac, Într-o parte. M-am șters pe față, dar sângele tot Îmi năpădea ochii, Împiedicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ar fi pândit ca să ne sperie. - Măi Krog, măi, Începu Barra. Sigur vrei să ne oprim? Ai văzut că, până la urmă, oamenii ăștia tot nu vorbesc Într-o singură limbă... - Bine măcar că vorbesc. Când am plecat la drum, mai mult horcăiau. - Păi, și-acum ce crezi că fac, dacă nu vorbesc aceeași limbă? Tot nu se Înțeleg. Fiecare neam, pe limba lui... - Ei, și? O să fie așa: fiecare neam se va naște Într-o limbă, și nu pe un tărâm. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]