152 matches
-
o dată. Atunci sclavul murmură: - Cine știe ce poate fi. Soldatul tresări: - Cum ai spus? - Steaua aceea. Și Auta iarăși tăcu. Iahuben uitase de stea și îi păru rău că-și aduce acum aminte. La spatele cortului, unde era puțină umbră, auzi un horcăit. Ascultă atent. Îi era greu să se scoale și să se ducă să vadă ce e, dar fiindcă sclavul nu mai auzea acuma nimic, se sculă și se duse. La umbra scurtă din dosul cortului murea un taur. Soldatul intră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și se așezară pe scaunele care se desfăceau din podea, până atunci nevăzute. Al patrulea străin și femeia rămâneau în turn. Când se așezară, legîndu-și pieptul și picioarele cu anumite curele pe care le avea fiecare scaun, Auta auzi un horcăit ușor și simți cum tremură totul. Apoi, zvâcnind pe neașteptate, această luntre mică a văzduhului sări de pe pământ și în scurtă vreme călătorul pământean înmărmurit văzu prin lunga fereastra din podea un fel de ceață destrămată, iar după alte câteva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
descoperite cele două fese micuțe, rotunde ca bilele de rulment, de persoană care nu aplaudă excesele alimentare. - Bună dimineața, Mircea! îl salută din somn, descântătoarea pe spectru, simțindu-i prezența în încăpere și, ca atare, întrerupîndu- se o clipă din horcăit. - Brâul și sandalele lui Buddha Reâncarnat asupra ta, draga mea! - E o zi cu predicții desăvârșite pentru călătorii, nu găsești?! continuă roșcata pe un ton de flecăreală, cam nelalocul lui chiar pentru cineva care nu putrezise, dar care dormea atât
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spun! Nu spun! răcnea Paraschiv. - O să vedem... Îi răsuciră mâinile la spate și-l legară cu frânghia. Cu mâna lui, șeful u așeză cărbunii la subsoară. Pielea i se topea, arsă, sub foc și țipetele pungașului se pierdură într-un horcăit. - Spui? Ucenicul gemea. Îl dureau măruntaiele. Inima sta să-i iasă afară. - Caii! Caii! strigau cei trei. Îl udară din nou cu apă și-i împinseră țurloaiele în ligheanul cu jar. Paraschiv, negru de durere, se scutură ca de un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Sunt un prost... PARASCHIV (Mângâietor.): Ești... (Pauză; respirație de nebun la MACABEUS; jelanie blândă la PARASCHIV.) MACABEUS: Auzi... PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Parcă nu-mi simt fața... PARASCHIV: Ai dormit cu fața în jos. Totdeauna dormi cu fața în jos. (Pauză; horcăit.) MACABEUS: Da’ de ce nu aprinzi lumina? PARASCHIV: Ce-ti trebuie lumină? MACABEUS: Mă doare fața... PARASCHIV: O să-ți treacă... MACABEUS: Nu-mi amintesc de ce mă doare... PARASCHIV: Ai visat clopote... Știi bine că tu visezi întotdeauna clopote... MACABEUS: Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Începuse să vorbească dezlânat, chicoteli, înjurături, alinturi, vorbe fără șir. Când n-a mai putut, a început să bolborosească scurt, de parcă clocotea un cazan imens în pântecele ei. Mi-a dat drumul, descătușându-se cu un geamăt grozav, ca un horcăit. A stat câteva clipe prăbușită în ea, rezemată în coate. Apoi a coborât. A ridicat din umeri. — E bine c-am făcut-o. Și eu cred că voiam. Trebuia s-o terminăm odată și odată... Am coborât. Portarul ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și puternică, aproape ca o gheară, care Îl apuca de umăr și-l trăgea Înapoi și avu vreme să distingă chipul demoniac al unei arătări zămislite de iad, Înainte ca o macetă lungă și ascuțită să-i străpungă stomacul. Cu horcăitul agoniei, Diego Ojeda se Încovoie, În timp ce Niña Carmen deschidea ochii, suprinsă că ieșise din ea, pentru a-l descoperi Însîngerat și muribund și a zări, În același timp, chipul sinistru al asasinului. Vru să strige, dar nu reuși s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
singur. Hai, că noi trebuie să ne ducem acasă. L-au lăsat și s-au dus. Badea Gherasim, simțind mai multă liniște, s-a mutat, de pe scaun, sub masă. și, cu fața în jos, dă-i la sforăit și la horcăit. Paznicii de noapte au vrut și ei să-l scoale, și să-l trimită acasă. Mai cu seamă că teancurile de bani erau pe măsuță. N-au avut pe cine. L-au lăsat în pace. Dimineața, pe la șapte, badea Gherasim
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
flăcările câteva clipe și se întoarse ca să-l privească. Și nu mă refer la măcel, nici la preparativele pe care le fac. Ci la ce înseamnă într-adevăr: sfârșitul unei epoci din Istoria oamenilor, ultimul război între trecut și viitor, horcăitul agonic al unei lumi care se duce... — Credeți că nu mai e nimic de făcut? — Nu. El are dreptate. Dacă Omenirea se îndreaptă spre autodistrugere, nu eu voi fi acela care să o poată opri. Dar în America de Nord s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
luat‑o în brațe), scotocește prin hainele victimei după portofel, nu‑l găsește imediat (dar dă de el într‑un târziu). Apoi îi îndeasă un genunchi în burtă bărbatului care abia dacă se mai poate apăra; drept care se aude un horcăit și din gura victimei se preling ceva bale. Sânge nu s‑a văzut fiindcă era prea întuneric. Asta‑i brutalitate față de un om lipsit de apărare și deci un act inutil, spune Sophie, trăgându‑l vârtos de păr pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Preț de câteva clipe nu se auziră decât strigătele din sat. Gâfâind, păzitorul Începu să mă izbească cu pumnii În țeastă. - Na, porc și șobolan, na și na! Hai Încoa’, măi Buze! În clipa aceea, de la intrare se ridică un horcăit prelung și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze se zvârcolea În fața peșterii, În timp ce un izvor de sânge Îi țâșnea din beregata spintecată, șuierând. Ar fi vrut să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În acel culcuș și ne-am continuat drumul, strecurându-ne printre copacii din ce În ce mai deși. Blestem! De undeva de aproape Începeau să se audă În urechi glasurile unor oameni. Runa a recunoscut imediat chiotele ușoare ale suratelor ei, amestecându-se cu horcăiturile repezite și bolovănoase ale uriașilor. - O să pună mâna pe noi, zise Enkim. Din cauza mea. Lăsați-mă aici. Tu ai treaba ta, Krog, iar tu ai pruncul, Runa. Am clătinat din cap odată cu Runa și i-am făcut semn să tacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ce, ne crede proști? - Tu nu ești prost, i-am răspuns. Dar nu știi să vorbești precum Vindecătorul tău. Nici eu nu știu să vorbesc ca el, dar tot nu-mi dau drumul la gură ca tine. Dupna scoase un horcăit supărat, iar oamenii lui deodată se strânseră În jurul său. - Dupna, se sumeți Gupal. Krog și ai lui sunt oaspeții noștri. - Sunt oaspeți pe cinstite, sau te porți frumos cu ei doar pentru că-s’ mulți? - Krog este scoborâtor din Tatăl. - Las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din carnea lui care dădu un fel de fleoșcăit, iar sânge de două feluri, negru și roșu aprins, prinse a-i curge În valuri, năclăindu-i pieptul. Se prăvăli În genunchi, ieșind pentru totdeauna din viața mea. Atunci, auzii un horcăit la numai câțiva pași și-l văzui pe unul dintre mărunțeii lui Kikil luat cu totul pe sus de un om din acela cu ochii pieziși, numai că era mai mare și mai gras decât cei din neamul Os din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nici un rău» - i-am zis - «numai pentru că ți se pare că-i chinez, nu-i așa?» «Ba da,» - zice - «pentru că nu-s decît niște demoni scăpați din iad, mi-au supt sîngele inimii, iar acum șed și se desfată ascultîndu-mi horcăitul» - a zis. Și asta n-a fost singura dată cînd s-a purtat așa“ - a zis Ambrose Radiker. „Cum adică?“ - am zis... firește nu i-am dat de-nțeles lui Ambrose că știam ceva de treaba asta... „vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dar nu putea să-l sufere! O îngrozeau atingerile lui, își ura acum trupul care-l atrăsese, simțea doar oroare însă pe el nu-l interesa... își urmărea scopul cu precizie! Când o înțepă era uscată și bărbatul scoase un horcăit satisfăcut. Niciun scâncet din partea ei... pasivă îi urmărea mișcările tot mai înfierbântate. Își lipea gura senzuală de buzele ei strânse, trecea la sâni pasional, se antrenase în mod deliberat și parcă încerca s-o facă să uite răutățile ce le
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ora asta. Tocmai atunci se auzi din nou leul. Acum scotea din adâncul pieptului un fel de geamăt care dintr-o dată deveni gutural, trimițând niște vibrații care zguduiau parcă aerul din jur. Totul se termină cu un oftat și un horcăit adânc și greu. Parc-ar fi aici, zise nevasta lui Macomber. — Doamne, nu mai suport răgetele astea nenorocite. Sunt foarte impresionante. — Impresionante. Înspăimântătoare, asta sunt. Robert Wilson se apropie rânjind și ținând În mână Gibbs-ul său scurt și urât, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și-am Început să aștept verdictul. Aveam o senzație pustiitoare de examen. Una, două, cinci săptămîni de așteptare, nu mai puteam fi atent la injecții, le făceam altora decît celor În drept care așteptau și ei cu ochii triști, ori la horcăitul estompat al bătrînilor cărora uitam să le dau furazolidon. Într-o dimineață ca asta s-a auzit În sfîrșit și telefonul cu profesor. Care, În loc să-mi dea calificativul pe loc În receptor, așa cum Îmi imaginasem stînd nopți Întregi cu sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
făcuse pe loc înconjurul orizontului. Am rămas ca o insulă." Noaptea înnegrise văzduhul complet. Nici o adiere și nici un zgomot pe întreg cuprinsul. Bătrânul nu auzea, în tăcerea profundă ce-l împresura, decât propria-i respirație, care părea aspră ca un horcăit. Și de jur împrejur, focurile mute ca plăgile unui trup uriaș răstignit pe pământ, din care se înalță aburii roșii, cotropind întreg văzduhul. Stând nemișcat în întuneric, Miron Iuga simți o înfiorare, parcă s-ar fi lăsat brusc un val
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tortură. Își sfâșie cearșaful ca și cum ar fi posedată de demoni. Îi este permanent teamă, e nervoasă și suspicioasă. Pășește ca o pasăre înspăimântată - cu ochii larg deschiși, oprindu-se brusc când e în plină mișcare. Scoate sunete ciudate, ca un horcăit atunci când stă jos. În timpul meselor, lovește întruna cu degetele în masă. Fratele meu e exact invers. E dezorientat, neglijent și leneș. A renunțat la studiu și n-ar face nimic să ajute. La muncă, ascult cât e ziua de lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
dar Își reveni și-și turnă niște cafea. Apoi mă privi bănuitoare. —Te-ai trezit devreme. Unde-i Philip? Întrebă ea, terminând toată cana dintr-o Înghițitură. —Philip? am Încercat să râd cu naturalețe, dar semăna mai degrabă cu un horcăit. O, doarme, cred. Nu știu de ce m-am trezit așa devreme. Trebuie să fie diferența de fus orar. Diferența de fus orar? pufni ea. Dacă asta e problema ta, ia și tu un Xanax. Mă simt ca dracu’. Uite, mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mâini ca să le Încălzesc și, când am cuprins cu ele cana de ciocolată caldă, Sammy mi le-a acoperit cu ale sale. —Bette, trebuie să te Întreb ceva, spuse el, privindu-mă direct În ochi. Aproape că am scos un horcăit, dar am reușit să-mi controlez respirația. Să mă Întrebi ceva? Ce să mă Întrebi? Să mă Întrebi dacă mai am o relație, pentru că tu consideri că a sosit momentul să-i pun capăt? Să mă Întrebi dacă mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
joc... Frumoasa mea! Voi a sorbi nectarul gurii tale! Dă-mi un sărut! Și ars de febra cruntă-a bolii lui fatale Soldatul, dintr-o dată, cu mâna lui slăbită O prinse și, smucind-o, pe pleoapa-i ostenită C-un horcăit cumplit, cu ultima suflare, Îi dete, pătimaș, o sumbră sărutare! La ivirea zorilor, "soldatul se stinsese", iar infirmiera, "stând acum amuțită, / își ștergea ochii mari și părea o smintită"78... Tonul este tragic, patetic, iar jocul seducției care se înfiripă
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
la cer”, grijuliu mereu de a nu fi ajuns din urmă de sine Însuși, speriat la gândul că, Întîlnindu-se cu sine, dublul său l-ar obliga să se oprească, să-și frângă aripile, să cadă, să moară cu un ultim horcăit. Viteza aceasta care-și face cinic cu ochiul sub privirea impasibilă a morții de după umăr definește stilul Lydiei Salvayre, o scriitoare prea inteligentă pentru a fi banală și prea energică pentru a-și da seama din mers dacă toate victimele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Scoteau din groapă mîinele Scheletele hidoase. Se face însă exces de macabritate și de diminutive ("zînuliță", "aripioară", "drăguliță"). Dar prin Mihnea și baba, capodopera întregii sale lirice, Bolintineanu devine un Bürger, un Jukovski al nostru. Prologul are sonorități cavernoase și horcăituri de spaimă: Când lampa se stinge la negrul mormânt Atinsă de aripi, suflată de vânt, Când buha se plânge prin triste suspine, Când răii fac planuri cum au a reține În barbare lanțuri poporul gemând, - Când demoni și spaime pe
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]