163 matches
-
te ferească La trebi de-i inviți pe ei. 2 august 2004 Când Pâinea vieții veșnice S-a frânt spre noi pe cruce, Greu s-a-nțeles că-n sfeșnice Lumina-i la răscruce. „Nu da vrabia din mână Pe hulubul cel din par”, Dar de-n mână e-o minciună, Du-o iute la gropar. Nu sunt păduri făr’ uscături, Nici state fără lepre; La noi atâtea secături Au prins adânc în vetre. 3 august 2004 Azi, mulți înghit răbdări
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
și rachiul din ploscă râde de noi. Eu zic să lăsăm femeile să fie gospodine la casele noastre, să aibă grijă de copii, iar noi să avem zile bune în concentrarea asta - a reluat propunerea cel cu mustața cât doi hulubi, ridicând plosca îmbietor... De data asta l-au urmat și alții, trăgând câte o dușcă bună. ― Eu zic să ne spună unul din noi care are har o întâmplare de când era „răcute” - a propus cel din colțul întunecos. ― Întâi să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de sat. În cele din urmă, am găsit un om al lui Dumnezeu - moș Dumitru - care avea și el un fecior sub arme. Nu avea cai, dar ne-a dus în grajd și ne-a arătat o pereche de boi hulubi mari și frumoși. ― Uite. Luați boii iștia și tânjala. O agățați de tun cu lanțul aista și băieții n-o să vă lase la greu. O să-i aduceți înapoi după ce vă-ți face treaba. Am toată nădejdea. Să vă ajute Dumnezeu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Atelierul se închidea la opt seara. Ceasornicarul încuia pe dinăuntru obloanele și ușa, apoi trecea în altă încăpere, ce-i servea drept dormitor și bucătărie. În ogradă sădise flori de piatră, covor, iar în podul casei ținea câteva perechi de hulubi jucători. Galben-roșiatici, cu două moțuri, unul în creștetul capului, celălalt pe frunte, ca un vârtej. Îi privea, în zori, cum se înălțau în văzduhul proaspăt și cum se rostogoleau, apoi, ca niște moriști căzătoare. Cu greu își desprindea Ceasornicarul privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
desconsiderase: nu te apuci să înșiri gogoși unor oameni în toată firea. Ceasornicarul nu s-a îngrijorat. Își vedea de meșteșug, dregând cu aceeași sârguință ceasurile, câte i se mai aduceau. În răstimpuri, ieșea în ogradă pentru a-și privi hulubii jucători cum se înalță, rotitori, în vânt. Cădeau apoi, rostogol, zeci de metri, o sută; se ridicau iar. Orologiul nu bătuse niciodată, deși trecuseră peste trei săptămâni. E drept, nici nu se petrecuseră evenimente deosebite în urbe, dar măcar să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
birt, la tutungerie, la nunți, la popicărie ori la înmormântări. Când - într-un târziu - își luase nevastă, se știe cum se isprăvise povestea. Din zori până-n seară, meșterea arcuri și rotițe; în răstimpuri, ieșea în curte pentru a-și admira hulubii ori se urca în pod, unde aceștia își aveau cuiburile. Cam țicnit și fudul; credea că dacă a făcut ditai ceasul, o să-i dea gata; o vreme nu-l mai băgase nimeni în seamă. Or, caricatura - i se mai înroșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
semne că i-ar auzi... Se uita undeva, în slavă; urmărindu-i privirea, cei adunați zăriră licărind ceva pe cer. Erau rotitorii! Lumea încerca să-l scoată onorabil, cât de cât, din povestea cu ceasul, iar el se uita la hulubi! Era prea de tot! Porumbeii scânteiau în soarele dimineții. Cădeau în tumbe, se ridicau la cer. Pământenii priveau în tăcere. „Să lăsăm hulubii să coboare singuri!” i-a strigat meșterului Starostele postăvarilor. „Să ne întoarcem la pendula noastră! Dai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
încerca să-l scoată onorabil, cât de cât, din povestea cu ceasul, iar el se uita la hulubi! Era prea de tot! Porumbeii scânteiau în soarele dimineții. Cădeau în tumbe, se ridicau la cer. Pământenii priveau în tăcere. „Să lăsăm hulubii să coboare singuri!” i-a strigat meșterului Starostele postăvarilor. „Să ne întoarcem la pendula noastră! Dai jos drăcovenia sau nu? Dacă ești cu gând curat, dovedește-o! O să așezi, pe urmă, în vârful turnului o colivie pentru porumbei și duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
drăcovenia sau nu? Dacă ești cu gând curat, dovedește-o! O să așezi, pe urmă, în vârful turnului o colivie pentru porumbei și duminică o să venim să-i vedem cum zboară! Hotărăște!” Ceasornicarul privea peste mulțime. Nu se mai uita la hulubi. Cei adunați ar fi vrut să-l audă: o scuză, o explicație, o vorbă, două, care să domolească puțin lucrurile. Și gloata o lăsase mai moale. Se trezise stârnită de câțiva inși mai guralivi, în frunte cu Starostele postăvarilor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vîntul...” Într-o după-amiază, au trecut pe la Ceasornicar. Doi cotoi bătrâni cărora meșterul le-a retezat mustățile dintr-o tăietură: „Ați venit să iscodiți?” - și i-a dat afară. Veniseră cu gândul să aducă vorba despre porumbei. Ziceau unii că hulubii - aduși, se pare, într-o noapte cu viscol cumplit, de către un străin, care pe ascuns venise, pe ascuns plecase - ar fi dacă nu pricina, atunci, sigur, vestitorii celor ce se tot petreceau. Jocul lor - se spunea - nu era întâmplător. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
spune că meșterul l-a cunoscut bine pe vânătorul de lupi albi: de la el a aflat, cândva, despre semnele prevestitoare de invazii... Că în zilele astea de gheață doar nu a văzut nimeni porumbeii zburând... Știi ce se spune despre hulubii lui...” „Faptul că nu au fost zăriți”, a zis Filozoful, „nu înseamnă, neapărat, că aceștia nu au zburat. Lumea a stat mai mult în casă. Și, chiar de ar fi fost văzuți, nu aceasta e problema, fiindcă noi nu putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vestise nimic, se mai și stricase! O rablă! Meșterul se făcea că habar nu are. Nici nu catadicsea să se arate. În atelier nu era; probabil că își făcea de lucru în cealaltă încăpere. Ori se urcase în pod, la hulubi. Au început să-l strige în cor. Nu aveau de gând să îi facă rău, se mai schimbaseră lucrurile. Chiar ar fi vrut să râdă împreună cu el dacă și lui i-ar fi ars de așa ceva. Nu-i ardea fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
nu mai era posibilă - hârțoagele nu au mai fost căutate. La câteva zile de la moartea Ceasornicarului, oamenii și-au dat seama că lipsesc și porumbeii! Câțiva inși, asistați de un jandarm, s-au cățărat în pod, însă nici urmă de hulub. Doar câteva perechi de ouă părăsite. Nu îi luase nimeni, totul fusese bine păzit. Poate erau în văzduh, zburau, uneori, ceasuri întregi; zeci de priviri, sute, au tot scrutat înaltul. Mai întreg târgul, spre prânz, era cu ochii pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
disperare parcă... În clipa următoare, eram înlănțuiți într-o îmbrățișare pecetluită cu un sărut prelung... Cuvintele nu aveau ce căuta atunci între noi. Îi simțeam respirația precipitată și palpitul inimii, care făcea ca sânii să i se zbată ca niște hulubi speriați... Umezită de picăturile de apă de pe corpul meu, iia i s-a lipit de trup... Eram o singură ființă!... După un timp, ne-am desprins unul de celălalt și ne-am privit cu pasiune... ― Mi-a fost atât de
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
plutea cu murmur neîntrerupt căldura, sfîrîiau toate lemnele; se auzeau cotcodăceli, piuituri, bîzîiala gîzelor care-și schimbau locul pe gardurile înfierbîntate. De cum treceam poarta spre luncă, intram însă în liniște, într-o lume ce se preschimba în fiecare zi. Un hulub huruia nostalgic. Un drumeag începea să înverzească. La capătul lui zvîcneau păsări din trifoaie vechi; mi se strîngea inima. Mîna bunicii simțea fiorul și-l stăpînea neînduplecată. Aproape de gîrlă o ghionoaie dezlega în paltini sonorități rare. Plutea un fîșîit vag
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fără sfoară: fluturi. Ea îi dăruia mătănii de os întortocheat, care se înșirau singure: melci. Ea mânuind mâini nevăzute, le juca umbrele prin văzduh ca pe un zid: ciori. Ea îi zugrăvea, cu cridă, pe acoperișurile caselor, sate pentru păpuși: hulubi. „Era într-un început de april, într-o dimineață din acelea care împrejmuiesc pământul, ca un nimb vioriu - capul unui sfânt copil. Ulița se îmbrăcase cu soare. Copilul ședea în brațele ei. Îi râdeau ochii, îi râdeau buzele, îi zburda
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
cum să nu-l ghicească pe rusnac că nu pricepe o boabă românească? Drept să-ți spun, parcă îl și văd pe acest moș Dumitru... O față arsă de soare, cu trăsături cioplite în piatră. O mustață colilie cât doi hulubi, niște ochi de culoarea oțelului înfipți sub fruntea înaltă, vărgată de șanțuri orizontale adânci, semn că nu puteai să te furișezi cu nici un chip prin fața acestui bătrân... Chiar că mă faci să te bănuiesc de vrăjitorie, vere. Cum ai reușit
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
rânduieli. Era atunci și o fetească roșă, care acum nu se mai află că s-a istovit - și iscusit vin plodea. Ieșea, după pritoc, vinul alb străveziu curat cum îi lacrima de fecioară și cel roșu cum îi sângele de hulub. E la mintea cintezoiului că mulți pravoslavnici ieșeni râvneau să se acolisească de acele lacrimi și de acel sânge, dar să se fi eglendisit cu ele, prea puțini. Printre acești prea puțini și bunicul meu Gavril se cere pomenit. Înalt-prea-sfințitul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
acești prea puțini și bunicul meu Gavril se cere pomenit. Înalt-prea-sfințitul îl oprea ades la masa înalt-prea-sfinției sale și-l ospăta. Și vorovind ei între ei de cele bisericești daraveri, se mai ajuta bunicul în voroavă, când cu sânge de hulub, când cu lacrimă de fecioară, tot vinuri cuvioase și cu miroznă rară. Odată, în postul mare pare-mi-se, brodindu-se bunicul meu Gavril (este vorba de muzicianul Gavril Muzicescu n.n.) la masa mitropolitului, adus-a arhondarul, sau cum i-
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
străinului, dar... n-a putut să scoată măcar o vorbă și a rămas cu ochii înfipți într-ai bărbatului... Haiducul o privea șerpește, gata parcă s-o înșface... Pieptul hangiței a început să tresalte de parcă sub ie se zbăteau doi hulubi, iar răsuflarea dădea năvală ca și cum ar fi urcat un deal în fugă... În cele din urmă, haiducul i-a cerut să-i aducă o ulcică cu vin... din cel bun. Hangița s-a desprins din loc cu mare greu și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
după ce l-ai povestit și altora... Altfel răul te urmează pas cu pas, ca un câine credincios”... ― Sărut mâna, Lia! Încotro la ora asta, pe așa o ninsoare? A tresărit. În față avea un bărbat cu o mustață cât doi hulubi, care purta omătul căzut cu dărnicie... De sub marginea cușmei mițoase Îi zâmbeau doi ochi cunoscuți. ― Ce faci, Petrică? Eu mă zbăteam În vârtejul gândurilor și de aceea nu te-am observat. Merg la Nicu, la spital. ― De ce mergi tu și
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
l-a fixat „la podea” frumoasa creolă cu ochi arzători. ― Dac-ar fi ce bine-ar fi... dar... ― Ooo! Sunteți un misterios.... - a șoptit ea, cu un oftat adânc, care a făcut ca sânii să i se zbată ca doi hulubi speriați sub bluzița bine struniă pe trup... ― Nuuu... Nu sunt misterios, ci... nu mă pricep... ― Vai! Cum se poate? Un tătic atât de tânăr... Atât deee... - și-a mieunat pisicește vorbele cu alint, privindu-l Îmbietor... Gruia a plecat ochii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fi camaraderie a eșuat tam-nesam -, în propuneri indecente, șantaj, amenințări. De la "camarazi" mi-au venit cele mai mari necazuri și cele mai deocheate bîrfeli, tip "regina cu hormonii în litigiu". Vreo trei-patru s-au răzbunat crunt pentru "necooperare". Pînă și hulubul gras și înfoiat pe care-l hrănesc de ani buni, vreo cinșpe, cînd e turbat de dragoste huruie la geam ca nebunul, dară-mi-te mîndrele exemplare de bărbătuși din Jurassikul ieșean. Mmda. Și Magda U. și-a digerat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să cumpere cineva lada șî să aibă numai o sută de groși în buzunar, cât cere acela șî fără să se tocmească. Tu nu te-ai tocmit și m-ai scăpat, că altfel nu puteam scăpa." Într-o legendă, Dragostea. Hulubii [Niculiță-Voronca, I], Sfânta Duminică a avut un fecior, Ioniță, și, pentru că el a greșit, n-a mers la biserică de ziua ei, ci la joc, mama lui l-a blestemat "să fie șapte ani șerpe și să pască porcii". Fata
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
și-i răspunde că "mărul a făcut toate acestea". Sfânta Duminică îi dă mărul, fata, "după ce-l pune în sân", îl scapă și fuge după măr. Îl ajunge, apoi se oprește la rădăcina a doi nuci. Deasupra nucilor erau doi hulubi, care se sărutau. Mărul se dă de trei ori peste cap și se preschimbă în om. De acum sunt al tău, m-ai câștigat după atâta chin și muncă de șapte ani. Eu m-am chinuit pentru tine și tu
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]