206 matches
-
să înțeleagă cât de mare era tragedia. Deodată, un băiat strigă. José Correcaminos îl făcu să tacă și își ciuli urechile: — Se întoarce iar!, confirmă el de îndată. Din același loc... Îl auziră și ceilalți, mai târziu. Veni cu viteză, huruind și lăsă să-i cadă încărcătura peste colibele pustii. — Bombe de mână, spuse el. Avionul trecu o dată și încă o dată până când se sătură să aibă drept țintă satul singuratic și lansă grenadele asupra selvei dimprejur, căutându-i pe fugari. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de ciudata lor înfățișare și sfârșiră prin a se bălăci și a se stropi ca o bandă de copilași neastâmpărați. Râsetele și gălăgia lor i-a împiedicat să audă zgomotul ce se apropia și, când avioneta trecu pe deasupra capetelor lor, huruind la mai puțin de o sută de metri înălțime, nu mai avură timp să fugă. Țipară speriați, dar avioneta era albă, strălucitoare, cu litere sub aripă și chipuri prietenoase ce își agitau mâinile din spatele hubloului. Se roti și survolă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
el, cu ochii Închiși, conștient doar de greutatea brațului lui Ambrogiani și de transpirația care-i acoperea tot corpul. Prin torentul pulsului său, auzi sunetul unui camion venind către ei dinspre ceea ce păruse a fi capătul drumului. Ascultând, motorul acestuia hurui pe lângă ei, apoi slăbi În vreme ce-și croia drum Înapoi spre șoseaua principală. Când dispăru, Ambrogiani se ridică În picioare cu greutate și Începu să-și scuture hainele. — Scuze, zise el, zâmbind În jos către Brunetti și Întinzând mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fiecare fereastră Vasilica îi făcea semne disperate cu mâna, strigând: ”Go-guu... Go-guu... ”. Prin dreptul acelor, roțile vagoanelor ticăiau ascuțit... ”Go-gu... Go-gu... ”, locomotiva alerga năpraznic pufăind apocaliptic... ”Go-gu... Go- gu...”. Tot din jurul lui se învârtea, ca la ”zidul morții”, capul îi huruia... ”Go-gu... Go-gu... ”, Vasilica îi făcea semne cu mâna tot mai disperate... Vru să oprească trenul, care venea spre el cu toată viteza. In ultima clipă, sări din fața lui... și, se pomeni lângă pat, înspăimântat și nădușit de sudoare... - O, Doamne
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pat, fără să poată închide ochii. Se ridică din pat și se apropie de fereastră. Uitându-se afară în noapte, simți o trăire ciudată. Peste oraș se lăsase cea mai scurtă noapte a anului... Vara era la solstițiu. O cucuvea huruia monoton în copacul din fața ferestrei. Iorgu avu o tresărire superstițioasă... Cucuveaua se mai auzi o dată prelung, și, cu bătăi de aripi grele, cu un fâșâit lung, zbură pe deasupra printre blocuri. -Hm?!.. făcu el și se așeză în pat. Și, ca
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
printre ei, câteodată trec mânioase pe deasupra lor. Simte prin tălpi nisipul măcinat cum se scurge neîncetat ca dintr-o clepsidră uriașă. Apa sapă întruna în jurul lor, îi poate acoperi însă nu îl interesează are picioarele puternice, valurile furioase plonjează și huruie neîntrerupt. Deodată marea hotărâtă îi protejează. Zbuciumul ei s-a astâmpărat pe neașteptate. Au nimerit într-o depresiune de ape liniștite înverșunarea apei care clocotește în ceață s-a potolit. Un abur ușor se ridică peste ei plutesc deasupra oceanelor
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
ia piticania la remorcă și să mergem. Colea, pe Moșilor Vechi, la bodegă. Dumnezeul orbilor făcu cerc în jurul lui cu bastonul. Apucă frânghia căruțului și porni, cu pasul lui larg. Venea apoi îngerul cu aripile chircite, pe scândura cu rulmenți huruind, și, la urmă, șchiopul, icnind șonticăit pentru fiecare zi a Facerii. — Trei pași, bordura ! strigă Coltuc. Nu mai trebui alt indiciu, căci mirosul grăsimii sfârâind pe grătar îi dădu orbului semn că ajunseseră. Costică deschise ușa cu cârja și intră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bombăni Ologu, privind cum își ia monedele de pe masă. Ți-o fi frică de țeapă ? Că plecăm fără să plătim ? Păi, unde să plecăm, șefu’, că de-aici până la ușă facem o juma’ de oră... Mai și ciocănim, boncănim și huruim din bastoane, cârje și toate alea, ca o fanfară damblagită... Dădu din mână a lehamite și luă un mititel din care molfăi până ce gingiile desprinseră o bucată. Și-o plimbă îndelung prin gură, ca pe o bomboană. Fane Chioru își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
multă precizie, socotind că două roți s-ar putea încurca una pe urma celeilalte, săltă motocicleta pe o singură roată. Se bucură că astfel, reducând contactul cu asfaltul, zgomotul se auzea și mai tare. Roata care se învârtea în aer huruia ca o drujbă. Dansă cu motocicleta pe stradă, trasându-și urmele imaginare ale numelui. Data viitoare ar trebui să dea cu vopsea pe roți, pentru a verifica dacă cele două caligrafii, a scrisului său și a roții de motocicletă, seamănă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mică și cu mânerul de plastic, cealaltă, metalică. Acuma pune amândouă mâinile pe ea și trage-o-n jos. Jenică ezită, privind încurcat spre Tili. — Trage, căcăciosule ! strigă Maca. Jenică înghiți în sec și se opinti. Podul rulant începu să huruie și se urni. — U-hu-hu ! strigă iar Maca, începând să dea din picioare, ca și cum ar fi alergat, înainte de a-și lua zborul, pe o pistă imaginară. Continuă să strige, de parcă asta dădea brațelor lui puteri noi : Au înviat motoarele ! Vine apocalipsa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care nu i se pun. — Te pomenești că ți-a spus, ticălosul ! — Ba mai mult. M-a sfătuit să mă feresc de tine. Asta nu-i rău. Avertismentele de genul ăsta nu fac decât să stârnească interesul. Învârti cheia și hurui din pedale : Hai, urcă ! Fata se codi. — N-am mai mers niciodată cu motocicleta. — Și nici Magdalena n-ai mai fost până acum... Pe motocicletă e mai simplu. Mă strângi tare în brațe, ca pe o pernă, și te ițești
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu șaizeci de mii de lei unui amator vrăjit. Nu înșelase pe nimeni, asta se numea comerț. Sus, ar fi dat tabloul gratis unui prieten și doamnei Valsamaky i-ar fi împrumutat bani fără murmur și fără înscris. O trăsură hurui în stradă și curând apăru în ușă, radios, Gaittany. - Să trăiești! zise el împiedicînd pe Saferian să se scoale,nu te deranja. Stau numai o clipă. Mi-ai spus să-ți recomand persoane care au monede de aur. Mi-a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
unui ajutor familial. Saferian, om eminamente cinstit, l-ar fi prevenit, i-ar fi explicat de ce nu este inconvenient ca fiul arhitectului Ioanide să facă puțină practică într-o prăvălie de cafea și smochine. Față de absurditatea hârtiei, Ioanide simți capul huruindu-l în ciuda iritației, nu-i scăpă și alt amănunt. Scrisoarea era adresată nu la locuința lui, ci în strada Cotești, o stradelă pe lângă biserica uniților din strada Polonă. Ce e acolo? Deocamdată, arhitectul își notă această adresă, apoi, după oarecare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
amândouă i se fac ,,semne”, În amândouă este supus la ,,probe” fără să știe. Uneori visul, care este o mitologie camuflată, alteori plăcere (experiențele lui Gavrilescu În bordei) constituie ,,anticamera unei realități” (/137). Ieșind din această realitate, profesorul aude tramvaiul huruind - un semnal al istoriei - și redescoperă baba (Cerberul) așezată la punctul de frontieră Între două tărâmuri. Reintrat În realitatea cotidiană (de fapt ,,falsă realitate” pentru Gavrilescu), pune totul pe seama unei confuzii provocate de căldură. El crede că a rămas ,,la
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
închidere. Așa ajunge piața în sunet, știi, tu singur și ultim prieten, pentru că piața știe, că sunetul la final va împinge din nou noaptea în hazna... firește trăgând cu urechea după desfășurarea sunetului, care tot timpul sună, dar în principal huruie. Am fost marea prietenă a unui mare prieten, dar prietenia în sine are dureri de spate, fiecare posibilitate a unei prietenii împutrezește șira spinării. COMPOZITORUL: Ce fel de război mai câștigă și ăla în jumătățile de pantof bete împotriva tuturor
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
a desprinde de cap diota (a) - a deochea discos - taler în care se depun bani la biserică dohot - păcură dovlete - dovleac drăcoaie - femeie păcătoasă; drăcoaică dubi (a) - a tăbăci, a argăsi dumica (a) - a tăia în bucățele durui (a) - a hurui F falcariță - tetanos fapt - farmec, vrajă fălăi (a) - a fulgera puternic fedeleș - butoiaș de lemn pentru apă feșteli (a) - a murdări, a-și face nevoile filigean - ceșcuță fără toartă foc viu - bubă dureroasă foloștină - fulg mare de zăpadă fonfăi (a
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
în timp ce tunetul se apropie iar pămîntul începe să vibreze. Face ochii mari: din cealaltă parte a curții vede cum se apropie, într-un nor de praf, un tanc. Băiețelul rămîne cu gura deschisă, fără să scoată un sunet. Tancul avansează huruind și se oprește chiar la picioarele lui. Tăcere. Deci e adevărat!" izbucnește copilul, radios. Trapa de deasupra se deschide și soldatul care apare îi zîmbește: "Hi, boy! You are alone? What's your name?". Copilul se uită în jur, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
când sluga aprinse lumânarea de ceară ca să-l ducă-n odaie, el nu mai stete pe gânduri: tot era mai bine cu ușa încuiată. Ieșind din birt, ei trecură printr-o sală mare unde pașii sunau a gol, țiuia și huruia crivățul prin hornuri, se zgâlțâiau ușile și ferestrele de parcă te aflai într-o corabie purtată de valuri. Urâtă casă! Odaia era mare și goală: un pat, o masă, un scaun, două ferestre, trei uși, una fără cheie. Urât lucru! Tașcă
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
SMULGE-MĂ DIN ABIS ȘI TE VEI SCUFUNDA ÎN INFINIT. Rămase pe gânduri. Compară sabia sa cu sabia înfiptă-n sarcofag. Erau identice cu excepția mânerului. Smulse fulgerător sabia lui Horus, înlocuind-o imediat cu sabia sa. Lespezile de granit au huruit scurt stabilizându-se. Nu s-a întâmplat nimic. -Inteligența și ințelepciunea au învins. Duhul meu închis în cristal te-a ajutat. Mai dorești ceva? -Cine ești tu? Întrebă zelatorul. -Spiritul etern al lui Horus. -Vreau ca piramidele erodate de vreme
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
ATUNCI DECOLARĂ. 11 Aerotaxiul înainta prin universul cețos și fumegând al uzinelor și mahalalelor care alcătuiau cartierul Pripp. La un moment dat, o navă de control, strălucind de albeață și cu linii suple și aerodinamice, se apropie de ei. Radioul hurui: "Identificați-vă". Ei se executară și aerotaxiul porni mai departe. Deasupra și dedesubtul lor pluteau și alte nave de control, însă evident fuseseră prevenite, întrucât nici una din ele nu-i mai verifică asupra motivului prezenței lor în zona interzisă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
îl bătu încetișor pe umăr pe Ballester, în timp ce toți ceilalți își reluară lucrul. Din nou ciocanele răsunară, din nou marele hangar se umplu de larma binecunoscută și de mirosul așchiilor și al hainelor vechi, îmbibate de sudoare. Ferăstrăul cel mare huruia, mușcând din lemnul verde al doagei pe care Esposito o împingea încet sub tăiș. Din locul tăieturii izvora n rumeguș umed, care acoperea ca un fel de pesmet mâinile mari și păroase ce strângeau puternic lemnul, de o parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ploaie, în schimb în spatele observatorului se scurgeau șiroaie de apă din spărturile coperișului. Căută să se orienteze, dar o beznă atât de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor, iar în urechi îi huruiau exasperant de uniform glasurile ploii, care înghițeau toate zgomotele vieții. Își simțea bătăile inimii, dar creierii parcă i se topeau, muiați de gânduri. Peste un ceas răpăiala mai osteni puțin. În același timp Bologa își dădu seama că mintea iarăși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochi harta cu semnele albastre și roșii, încercînd cu degetele tremurătoare să urmărească liniile capricioase. Dar capul îi era atât de tulbure de emoție, că nu se putu dumeri și, sculîndu-se iar în picioare, zise nehotărît: ― Nu pricep nimic... Îmi huruie creierii. Am să mă orientez mai târziu... ― Desigur, nici vorbă, răspunse repede locotenentul. De altminteri și schița e învechită și va trebui s-o completezi... Iacă, de pildă, colea, tocmai la margine, la sud, sectorul acesta... uite, e ocupat acuma
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și erai mânioasă, și-ți ședea bine... Ilona trecuse, fără a mai scoate un cuvânt, iuțindu-și mersul și dispărând degrabă, în vreme ce Bologa, întorcîndu-se pe loc, o urmărea cu ochii aprinși. Apoi, de după cotitura care înghițise pe Ilona se auzi huruit de roți grele și în curând se ivi o căruță încărcată zdravăn cu lăzi de muniții. Apostol tocmai voia să-și urmeze calea, când, lângă vizitiu, recunoscu pe locotenentul de huzari Varga care, sosind aproape, opri căruța și nu se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
poate discuta, pentru că și codul e categoric: ștreangul! Cunosc de altfel un caz precis, de pe când eram la Divizia a unsprezecea, în Rusia, un caz tipic, aș putea zice... Drumul se îndreptase și vizitiul dădu bici cailor. Căruța prinse să huruie și să hurduce atât de tare, că sublocotenentul, în focul povestirii, își mușcă limba. Se roși de durere și înjură în gând. Vru să continue, dar hurducăturile îi schilodiră cuvintele, silindu-l să tacă. În cele din urmă, temîndu-se să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]