259 matches
-
este o familie care se intinde pe mai multe generații. Se presupune că aparținea nobilimii militare franceze, fapt ce nu este confirmat sau stipulat în Registrul familiilor nobile din Franța. Din partea mamei lui Charles, familia a avut strămoși irlandezi (McCartan, Iacobini, care se ascundeau în Franța după Renumita Revoluție), scoțieni (Fleming) și germani (Kolb, din Moșia Baden). Unul din strămoșii veritabili ai lui era, probabil, Richard de Gaulle, cavaler al regelui Philippe Auguste, care i-a acordat o feudă la Elbeuf-en-Bray
Charles de Gaulle () [Corola-website/Science/296736_a_298065]
-
s-a întors în Franța, unde a fost numit prefect de Isère, funcție pe care a deținut-o până în 1814. În această perioadă a efectuat celebrele sale experimente de propagare a căldurii. În timpul Revoluției, a luat parte activă în cercul Iacobinilor. În 1808 a primit titlul de baron și a condus Institutul de Statistică din departamentul Seinei. În 1816, Fourier s-a mutat în Anglia, iar în anul următor devine membru al Academiei de Științe. Mai târziu, s-a întors în
Joseph Fourier () [Corola-website/Science/304398_a_305727]
-
armatei engleze în Irlanda în timpul războiului Marii Alianțe. Apoi poziția lui Churchill la curte a fost destul de importantă până în momentul în care s-a descoperit că acesta purta o corespondență secretă cu regele exilat, Iacob al II-lea și cu "iacobinii". A fost arestat și închis temporar în Turnul Londrei; a fost eliberat în 1694 și, datorită influenței soției sale Sarah, prietenă cu viitoarea regină Anna Stuart, și-a recăpătat proprietățile și titlurile, primind titlul de Căpitan-General al armatei engleze. A
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
Anna. Reprezentanții Franței, Marii Britanii și a Republicii Olanda au semnat Tratatul de la Utrecht, în 11 aprilie 1713. Tratatul a marcat apariția Marii Britanii ca o mare putere. Dar pe plan intern, Anglia era încă împărțită între liberali și conservatori, și între iacobini și susținători ai casei de Hanovra. Marlborough în exil era mereu bine informat despre evenimentele din Anglia și a rămas un personaj puternic pe scena politică, nu în ultimul rând datorită atașamentului personal al reginei pentru el. După moartea fiicei
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
funcțiile sale. Starea de sănătate a reginei s-a deteriorat rapid și Anna moare în 1 august 1714. A doua zi, Marlborough s-a întors în patrie. Consiliul privat l-a proclamat imediat pe Electorul de Hanovra rege al Angliei. Iacobinii nu au reușit să acționeze și ceea ce Daniel Defoe a numit "puterea constituției", a triumfat, iar regenții aleși de George au pregătit sosirea lui. Marlborough a fost primit cu cordialitate de rege. A fost numit din nou căpitan-general, maestru general
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
steagul roșu, ca semn că odată cucerită, corabia vizată și ocupanții ei nu aveau să se bucure de nicio îndurare. Steagul roșu a devenit asociat pentru prima oară cu politica de stânga în timpul Revoluției Franceze, când a fost adoptat de iacobini. Iacobinii controlau Comuna din Paris în timpul asaltului asupra palatului Tuileries, masacrelor din septembrie și de-a lungul întregii perioade a Regimului Terorii. În 1797, când marinarii Marinei Regale Britanice s-au revoltat la Nore, la gura râului Tamisa, ei au
Steagul roșu () [Corola-website/Science/307856_a_309185]
-
roșu, ca semn că odată cucerită, corabia vizată și ocupanții ei nu aveau să se bucure de nicio îndurare. Steagul roșu a devenit asociat pentru prima oară cu politica de stânga în timpul Revoluției Franceze, când a fost adoptat de iacobini. Iacobinii controlau Comuna din Paris în timpul asaltului asupra palatului Tuileries, masacrelor din septembrie și de-a lungul întregii perioade a Regimului Terorii. În 1797, când marinarii Marinei Regale Britanice s-au revoltat la Nore, la gura râului Tamisa, ei au ridicat
Steagul roșu () [Corola-website/Science/307856_a_309185]
-
starea politică de fapt sau principiile economice și politice care fuseseră valabile în perioada prerevoluționară. Consecințele unei contrarevoluții pot fi negative sau pozitive, funcție de caracterul progresist sau dăunător al revoluției care se încearcă a fi răsturnată. Astfel, în timpul Revoluției Franceze, iacobinii au considerat că Rebeliunea din Vendée este o contrarevoluție cu un caracter negativ indiscutabil. Noțiunea „contrarevoluțioar” desemna la origini pe cei care se opuneau Revoluției Franceze din 1789, așa cum au fost Joseph de Maistre, Louis de Bonald sau, mai târziu
Contrarevoluționar () [Corola-website/Science/318157_a_319486]
-
în Venezuela datorită încercării lui eșuate de a elibera Venezuela. Miranda s-a folosit de climatul politic în rapidă schimbare, fiind ales în Congres. A început să adune în jurul său persoane cu idei similare formând o asociație după modelul Clubului Iacobinilor, cu care exercita presiuni asupra Congresului. Independența a fost declarată formal în . Constituția a fost concepută în mare parte de avocatul Juan Germán Roscio și ratificată în data de 21 decembrie 1811. Constituția a creat o puternică legislatură bicamerală, puterea
Războiul de Independență al Venezuelei () [Corola-website/Science/327990_a_329319]
-
regalitatea franceză revoluției americane, iar în al doilea rând deoarece acesta era împotriva pedepsei capitale în general. A participat în Comitetul constituției care a pregătit actul constituțional girondin. Fiind un aliat al girondinilor, Pâine nu era de acord cu politica iacobinilor care erau acum la putere, în particular cu Robespierre. Un decret a fost adoptat la sfârșitul anului 1793 prin care toți străinii să fie excluși din Convenție. Pâine a fost arestat și închis în decembrie 1793. Imediat după arestarea să
Thomas Paine () [Corola-website/Science/308310_a_309639]
-
decretului Împotriva dușmanilor revoluției (15 ventôse1, anul II). Când a devenit compasiunea cea mai puternică pasiune și suprema virtute În cadrul acestui proces? Arendt spune că acest lucru s-a Întâmplat după eșecul girondinilor, adică după eșecul Constituției Guvernului revoluționar, când iacobinii și Robespierre au ajuns la putere. Tot În această epocă, Revoluția a intrat În război. Poporul, spune ea, a trecut atunci Înaintea Republicii. Poporul sau voința generală ca regulă a unanimității, adică ceea ce Robespierre a numit „opinia publică”. De la 1789
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ca fiind un „corp moral și colectiv”. Mergând pe urmele lui Sieyès, membrii Convenției fac referire mai degrabă la națiune decât la popor: pentru ei, acest lucru Înseamnă privilegierea primului registru și evitarea oricărei confuzii cu cel de-al doilea. Iacobinii denunță această limitare: ei asediază În mod constant Adunarea, cerând Înlocuirea conducătorilor care confiscă Revoluția poporului simplu. Ca reacție și dintr-o perspectivă contrarevoluționară, Edmund Burke privilegiază o interpretare organicistă și unitară. În opinia lui, Între cetățeni există un contract
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
culmea unei viziuni politice asupra lumii, iar viața publică ar fi sufocat sfera privată. Astfel de analize trimit la criticile pe care Benjamin Constant le aducea Revoluției franceze. Lenin a avut dreptate când a spus că este un descendent al iacobinilor. Revenim la filiație. A fost „vina lui Rousseau”. Vom găsi În lucrarea lui François Furet, Trecutul unei iluzii, o istorie liberală a totalitarismului sovietic, istorie a ideilor mai curând decât istorie socială sau istorie a instituțiilor. Mai radicală este viziunea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
demografică. În cadrul revoluțiilor, se folosesc metode rapide și violente pentru instaurarea unei noi ordini (1793 În Franța, 1917 În Rusia). Se produce atunci, după ruptura afirmată, o escaladare a extremelor, până când elitele revoluționare și-au construit ierarhiile și Directoratul. Așa cum iacobinii au copiat tradițiile centralizatoare ale Vechiului Regim, partidul comunist s-a convertit din interior la autoritarismul țarilor. Formă exasperată a violenței, Însă cu grade de cruzime greu de apreciat, războiul este menit nu atât să distrugă adversarul, cât să-i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Napoleon Louis Bonaparte se proclamă împărat, dar este detronat în 1870, fiind impusă a treia Republică. Aceste evoluții le-a trăit și Francois Guizot (1787-1874), care a fost istoric și politic francez. Tatăl sau a fost ghilotinat în 1794 de iacobini. Din 1805 a studiat dreptul la Paris. A tradus în franceză opera lui Gibbon, având cunoștințe despre limba și civilizația britanică. Din 1812 a fost profesor de istorie la Sorbona. A intrat în politică din 1814, odată cu căderea lui Napoleon
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
iezuiți. Firește că de Maistre se alătură lojilor de tip scoțian, e evident, nu-i un iluminist burghez, adică un om al secolului Luminilor, e un iluminat - și trebuie să dați atenție acestor distincții, pentru că italienii Îi numesc iluminiști pe iacobini, În timp ce În alte țări cu acest nume sunt indicați adepții tradiției -, curioasă confuzie...“ Își sorbea Încet coniacul, scotea dintr-un portțigaret de metal aproape alb niște cigarillos de un format neobișnuit („mi le confecționează tutungiul meu de la Londra“, zicea, „ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
XVIII-lea pun mâna pe francmasonerie care devine instrumentul lor. În 1763 ei creează o academie literară compusă din Voltaire, Turgot, Condorcet, Diderot și d’Alembert, care se Întrunește În casa baronului d’Holbach și complotează, și complotează, dând naștere iacobinilor În 1776. Care, Între altele, sunt marionete În mâna adevăraților șefi, Iluminații din Bavaria - regicizi prin vocație. Nici vorbă de trimis mașina la casare! După ce despicaseră masoneria În două cu ajutorul lui Ramsay, iezuiții o reuneau din nou pentru o ataca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe cât timp Curia va observa o politică analogă. Va fi timp de-a ne ocupa cu rezultatele deosebite ale conferirilor de la Viena când vom fi primit autorizările necesare de la Dieta prusiană și vom putea calcula măsura executării lor. Temerea lui Iacobini despre cele ce ar fi de s-ar schimba guvernul e o temere reciprocă. Ce nu ne poate amenința daca s-ar schimba guvernul din Vatican și s-ar sui în Scaun un papă luptător ca Piu IX? Deci din
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
cu aceeași hotărâre în privirea fondului. Îmi pare foarte rău că papa crede cumcă prin lupte și amenințări va câștiga mai mult de la noi decât prin o prietinoasă cedare, precum ne pare rău că un prelat atât de amabil ca Iacobini are cauze de-a fi rău dispus asupră-ne, dar în privirea egalității concesiunilor, în privirea procedării pari passu, non possumus de stat al nostru e tot atât constrângător ca și cel bisericesc. Nici cu Marella nici cu Iacobini n-
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ca Iacobini are cauze de-a fi rău dispus asupră-ne, dar în privirea egalității concesiunilor, în privirea procedării pari passu, non possumus de stat al nostru e tot atât constrângător ca și cel bisericesc. Nici cu Marella nici cu Iacobini n-am vorbit un cuvânt măcar ce-ar putea fi comentat că ne-am învoi c-o revizie sau c-o abrogare a legilor din mai; o practică pacifică, un suportabil modus vivendi pe baza unei toleranțe reciproce e tot
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
platitudine, o vânătoare de posturi, o meschinărie personală care ascunde în sine decadența și discompunerea. D. E. Vacherot, membru al Institutului Franței și, după cum se știe, republican din cei mai curați, publică în "Revue des deux mondes" un studiu asupra Noilor iacobini, ale căruia cele mai multe pasaje vor dovedi ce mult seamănă politica de expediente a demagogiei franceze cu aceea a d-lui Brătianu, mutatis mutandis se-nțelege, adecă minus cultura franceză. [I] Iată dar acele pasaje: Geaba dar mâniile zgomotoase ale partidului
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
n-are nimic teribil, dar despre care istoria nu va zice, ca despre cel vechi, că, daca actele lui erau adeseori odioase, scopul lui era mare, pentru că era vorba de-a mântui revoluțiunea și patria. Ce va zice ea despre iacobinii actuali? Că privighearea lor n-a semnalat decât primejdii imaginare; că vitejia lor n-au esterminat decât inamici cari nu făcuseră nici un act de ostilitate; că în acest război trist și stupid a fost uitat străinul care ne ochește și
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
lasă să-i treacă nici o ocazie pentru a-i înlocui prin amici și coreligionari. C-un cuvânt, pe când Imperiul lăsa poarta administrațiilor deschisă tuturor partidelor, înțelegînd foarte bine că acestea, servind bine statul, îi serveau Imperiului însuși, Republica, sub dominația iacobinilor noștri, o închide tuturor partidelor, nu pentru că le crede suspecte, dar pentru că-i trebuiesc posturi multe pentru numeroșii săi amici, Și iată cum această Republică nu mai este a tuturor, precum o cere frumosul ei nume, ci un fel de
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
toate, interesul electoral care-o provoacă și o inspiră? N-are niminea cuvânt să zică că politica de azi e o politică revoluționară. Dar nu se poate numi nici conservatoare în înțelesul bun al cuvântului, pentru că turbură și agitează țara. Iacobinii noștri oportuniști sânt în stat ca-ntr-o proprietate cucerită, a căreia intrare e oprită oricui care nu e de ai lor și unde ei ar dori mai bine să se odihnească dacă n-ar avea un vecin incomod care
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
viața de zi cu zi. Witold Kula, Measures and Men, traducere de R. Szreter, Princeton University Press, Princeton, 1986, p. 211. Citat În Ian Hacking, The Taming of Chance, Cambridge University Press, Cambridge, 1990, p. 38. Câțiva ani mai târziu, iacobinii au fost primii, care au Încercat efectiv să organizeze fericirea prin transformarea ordinii sociale. După cum scria Saint-Juste, „ideea de fericire este nouă În Europa”. Vezi Albert O. Hirschman, „Rival Interpretations of Market Society: Civilizing, Destructive or Feeble”, Journal of Economic
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]