KorAP: Find »[drukola/base=iatagan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...13 >

302 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

afla acolo. Îl lăsă să treacă, strângând cu toată puterea mânerul sabiei. La celălalt capăt al culoarului de făclii se ivi un călăreț legat cu mâinile de șa. În stânga și În dreapta lui se aflau doi războinici ai tribului Bordjighin, cu iataganele scoase. Alte făclii se aprinseră În spatele lor. Războinicii păreau a aștepta un gest al conducătorului lor. Cu o mișcare Înceată, Amir atinse blana care acoperea pieptul căpitanului Oană și apoi, Încet, ridică un capăt al ei. Căpitanul respira greu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
aceea am să te scutesc de prezența lor. Am câteva sute de țepe gata pregătite. Războinicii Bordjighin simțiră că se vorbea despre ei și Își priviră stăpânul. Amir făcu ridică brațul drept, ceea ce Însemna așteptare. Mongolii lăsară mâinile de pe mânerele iataganelor. Gestul fu Înțeles de Vlad ca o supunere. Doar Angelo, Oană și Alexandru știau că poziția lor nu exprima supunerea, ci așteptarea ordinului de atac. Mâinile libere erau prima atitudine Înainte de scoaterea arcului. Amir construise deja strategia ieșirii din cleștele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Alexandru știau că poziția lor nu exprima supunerea, ci așteptarea ordinului de atac. Mâinile libere erau prima atitudine Înainte de scoaterea arcului. Amir construise deja strategia ieșirii din cleștele lui Vlad, prin lansare de săgeți și apoi prin șarjă directă, la iatagan. Prima săgeată avea să-l ucidă pe Vlad. Ceilalți Însoțitori aveau să moară În următoarele trei secunde. Până la sosirea armatei de pe creste, mongolii aveau timp să dispară. Dar nu singuri. Zece dintre ei se postaseră, parcă Întâmplător, În jurul căpitanului Oană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
În fața lui Amir. - Am vești, stăpâne! - Spune! zise, scurt, Amir. Te-a trimis Marele Maestru? - Nu, stăpâne. M-au trimis războinicii aflați sub comanda lui Midhat. Amir deveni și mai neliniștit. Midhat era unul din cei mai buni luptători cu iataganul și comanda un grup de cincizeci de Cuceritori. Îi fusese Întotdeauna loial lui Amir și, acum Îi era loial Marelui Maestru. - Stăpâne, Midhat mi-a spus să te Întorci degrabă la Istanbul. Un mare număr de războinici au organizat o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
prezenți. Unul dintre ei șovăia. Ultimul din dreapta. Dar nu Îndrăznise să le vorbească celorlalți despre Îndoielile lui. Dintre cei douăzeci de războinici ai celui de-al doilea cerc care se strângea Încet În jurul lui Ștefănel, opt erau hotărâți să scoată iataganele dacă, cumva, Marele Maestru ar fi scăpat de loviturile de pumnal ale celor patru. Ceilalți doisprezece așteptau să vadă ce șanse au ceilalți și puteau fi ușor convinși să lovească. Dar, lăsați singuri, n-ar fi cutezat. Sutele de războinici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
jefuiască. Dar superstiția că Marele Maestru este deasupra tuturor i-ar fi Împiedicat să acționeze. Ei așteptau asasinatul mai mult ca pe un spectacol sau ca un fel de protest Împotriva poruncii de desființare. Nici unul, Însă, n-ar fi scos iataganul, cel puțin din teamă. Știau cu toții că tânărul din fața lor ucisese o sută de Cuceritori la marginea Deșertului Gobi și Își dovedise puterile magice În confruntarea cu Cei Patru. La marginea pieței, gata să Închidă intrările dinspre străduțele Înguste, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se putea numi altfel decât Midori. Apoi timpul fugi spre viitorul imediat, iar liniștea reveni În spiritul lui Oan-san. Mitzuro-no-kokoro. Liniștea apei ce reflectă realitatea fără a se lăsa pătrunsă de ea. Haragei. Vidul dinaintea luptei. Cei patru Cuceritori scoaseră iataganele În același timp. Cel puțin, așa i se păru lui Midhat, care urmărea Încordat ce se Întâmplă la o sută de pași În fața lui. Așa li se păruse tuturor celor care se aflau În jurul Marelui Maestru. Dar nu și lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și lui Oan-san. Spiritul lui despică o secundă În părțile ei infinitezimale. Iar trupul lui, antrenat șaptesprezece ani să aducă moartea, reacționă la fiecare fragment de mișcare deja intuită. Primul care atacă fu războinicul care tocmai vorbise, dar lovitura de iatagan se irosi În aerul cenușiu și rece, căci În fața lui nu se mai afla nimeni. În fracțiunea de secundă În care războinicul dusese mâna la mânerul armei, Ștefănel făcuse deja unul din salturile care scoteau luptătorii Ninja În afara amenințării, ucigând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
secundă În care războinicul dusese mâna la mânerul armei, Ștefănel făcuse deja unul din salturile care scoteau luptătorii Ninja În afara amenințării, ucigând adversari care abia se pregăteau de luptă. Războinicul din stânga și cel din dreapta celui care vorbise trăseseră și ei iataganele, dar armele nici nu apucară să iasă din teacă. Amândoi căzură fulgerați de o lovitură simultană, aplicată din aer, În punctul vital de sub ureche. Conducătorul rebeliunii mai avu timp doar să se Întoarcă. Dar nu putu termina mișcarea, fiindcă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
rebeliunii mai avu timp doar să se Întoarcă. Dar nu putu termina mișcarea, fiindcă se prăbuși, cu gâtul răsucit de un gest scurt al Marelui Maestru, care atinsese pământul chiar În spatele lui. Al patrulea conducător al rebelilor reușise să scoată iataganul, dar Își simți Încheietura strînsă Într-un clește de fier, scăpă arma și căzu fără viață. Oan-san Îi apăsase fulgerător, cu degetul mare, ceafa. Vertebra cervicală Îi pătrunsese În creier, provocându-i moartea instantanee. Totul se petrecuse În spațiul larg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nu Înțelese ce se Întâmplă În clipele următoare. Căci Oan-san devenise o mașinărie a morții. Războinicii din cel de-al doilea cerc al rebelilor căzură unul după altul, deși erau protejați de platoșe, cotiere, genunchiere, scuturi, sulițe, halebarde, pumnale și iatagane. Unii văzuseră doar o umbră lângă ei și simțiseră că inima li se oprește sub forța unei lovituri cu date podul palmei. Alții fuseseră secerați de o lovitură joasă de picior, care le zdrobise gleznele, și, odată căzuți, ieșiseră din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
rândurile În jurul căpitanului, iar avansarea spre centrul armatei dușmane reîncepu. Între Oană și Simion, Erina era apărată. Pericolul putea veni doar din față, dar nu putea trece de căpitan. Cu o clipă Înainte ca un războinic al Crimeii să ridice iataganul asupra Erinei, brațul Îi era tăiat din cot sau din umăr, iar În clipa următoare capul Îi zbura pe iarba grasă și moale din lunca Prutului. Înainte ca vreun dușman să Încoarde arcul, țintind-o pe Erina, căpitanul striga: „Scut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Nu erau singuri. Din toate părțile se auziră pași ușori, apropiindu-se cu repeziciune. Erau Înconjurați. Căpitanul privi spre cai, unde se afla centura cu spada, dar distanța era prea mare. În jurul lor se iviră câteva zeci de ieniceri cu iataganele scoase. Unul din ei se postă În fața lui Oană și Întrebă, repezit, În limba turcă: - Cine sunteți? Oană Înțelese perfect, dar preferă să joace rolul țăranului care nu pricepea boabă de turcă. Privi spre ienicer cu candoare și spaimă. Oșteanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Petru Ilaș privi În jurul lui. Apărătorii erau nerași de o săptămână, obosiți, asudați, tăcuți. Îi evitau privirea. Așteptau o soluție care nu mai putea veni de nicăieri. Războiul era pierdut. Se bătuseră ca niște nebuni, mulți dintre ei căzuseră sub iataganele oceanului turcesc, dar acum nu mai vedeau nici o scăpare. Singura victorie a acelei veri toride și Însângerate fusese a căpitanului Oană, care oprise invazia tătară la Ștefănești și hărțuise armata lui Eminek până lângă Cetatea Albă. Dar căpitanul Oană nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
copiii și nici să Îngăduie jaful. Oștenii sultanului adunau tot ce găseau. Animale, blăni de urs, de lup sau de jder, brânză, miere, mâncare, cai buni de călărie. Smulgeau din case fetele și femeile tinere pentru haremuri și spintecau cu iataganele bărbații, dacă Încercau să se opună. Țara de Sus era, toată, un vaier mut. Voievodul văzuse totul, iar Alexandru nu-l Întrebase nimic, prinzând doar, cu coada ochiului, fragmente dintr-un portret al mâniei. Maxilarele Încleștate, ochii aproape ieșiți din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se apropia de cortul sultanului. Cordoanele de războinici se dădeau la o parte la vederea șefului grupului, care părea un sfetnic apropiat al lui Mahomed. În fața unui cort imens, pătrat, străjuit de peste douăzeci de africani uriași, cu piepturile goale și iataganele scoase, și de un cerc de ieniceri Înarmați cu halebarde, grupul se opri. Șeful lui Înaintă până În fața intrării, Îngenunchie și Își lipi fruntea de pământ. Dinăuntru se auzeau voci. Omul așteptă, lipit de pământ, până când o voce abia auzită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
voce abia auzită prin pâsla cortului zise: - Aduceți-l. Oană fu luat de ambele brațe și dus la intrarea În cort, unde o voce din spate Îi spuse: - În genunchi! Oană nu se clinti. O lovitură după ceafă cu mânerul iataganului Îl făcu să se prăbușească Înăuntru. Se ridică cu greu, Întâi În brațul stâng, apoi reuși să-și proptească genunchiul stâng În covorul moale, persan, și ajunse În picioare, clătinându-se ușor de amețeală. - În genunchi, am spus! repetă vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
corturi patrulau Încet două străji. Se apropiară Încet, trecură de căruțe și așteptară În spatele primului cort. Străjile se Îndepărtară. Fugiră printre alte două corturi și se opriră din nou. Acum străjile erau aproape. Se auzeau pașii și clinchetul ușor al iataganelor. Dar, o secundă mai târziu, se auzi doar sunetul unor corpuri căzute la pământ. Un spahiu ieși dintr-un cort, sesizând, probabil, zgomotul ciudat. Dar abia făcu un pas și se prăbuși cu o săgeată În gât. Locul În care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cu voce tare? Comandantul de regiment Își Întoarse, Încet, fața spre sultan. - Tu... șopti Mahomed, cu ochii măriți. Sesizând că ceva nu e În regulă, generalul Ali Mihaloglu dădu pinteni și se apropie de sultan. Garda de luptători africani scoase iataganele și făcu un cerc În jurul celor doi. Când ajunse În apropierea lui Mahomed, Ali se opri, Încremenit. Ochii mari și albaștri ai Marelui Maestru al Ordinului Cuceritorilor Îl țintuiră pe loc. Se gândi să arunce pumnalul ascuns la Încheietura mâinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
voievodului, Îl auzeau, poate, oștenii care luptau departe, pe meterezele Cetății de Scaun. Iar apoi urmă infernul. Achingii se năpustiră spre moldoveni, ieșind cu miile din partea de sud a pădurii. Erau mulți. Nebănuit de mulți. Călăreau ridicați În șei, rotind iataganele deasupra capului. Brusc, se despărțiră În două limbi de șarpe, lăsând mijlocul liber. Iar din mijloc izbucni o linie deasă de săgeți scurte și groase. - Arbalete! apucă să strige Alexandru. Era prea târziu. Săgețile loviră cai și călăreți, transformând șarja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
La trap. - Răzeșii? - Văd mișcare În pădure, pe ambele laturi ale luminișului. - Ștefan gândește bine. Șuria? - Nu mai e nimeni pe Șuria. Tot grupul a pornit spre Alexandru. - Uniforme? - Nu văd. Piele. Cozi de vulpe. - Arme? - Arcuri mici la spate. Iatagane la șei. - Mongolii. - Călărețul din față s-a desprins de grup. Are calul cel mai bun. Intră În rândurile spahiilor. Trece printre ei. - Sunt aliați, sau dușmani? - Nu știu. Spahii nu au nici o reacție. Poate nu Înțeleg nimic. Tătarii au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
O putere imensă se apropia vertiginos. Nu. Alexandru nu putea muri. De el se apropia lumina. - Alexandru se târăște spre calul lui. - Spada? - La el. - Nu e rănit. Vrea ceva. - Scotocește lângă șa. Un achingiu se repede asupra lui. Ridică iataganul. Lovește. Alexandru se Întoarce pe spate și blochează lovitura. Are În mâna stângă un buzdugan și cu dreapta a ridicat spada. - Doamne-ajută... a găsit buzduganul... - Rupe iataganul achingiului. Se ridică Într-un genunchi Îi și repede buzduganul În frunte... Turcul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
rănit. Vrea ceva. - Scotocește lângă șa. Un achingiu se repede asupra lui. Ridică iataganul. Lovește. Alexandru se Întoarce pe spate și blochează lovitura. Are În mâna stângă un buzdugan și cu dreapta a ridicat spada. - Doamne-ajută... a găsit buzduganul... - Rupe iataganul achingiului. Se ridică Într-un genunchi Îi și repede buzduganul În frunte... Turcul e zdrobit. Alți doi se aruncă spre el. - Blochează cu spada... șopti Oană. - Blochează atacul cu spada și lovește cu buzduganul. Îi doboară unul după altul... Revine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Ritmul? - Amir galopează și trage ridicat În scări. Spahii au Înțeles. Câteva sulițe zboară spre el. Un roi de săgeți Îl caută. - Ceilalți mongoli? - Între ei și Amir se află deja un grup de spahii. Mongolii Își fac drum cu iataganele. Dar Întârzie. Amir se apropie de Alexandru. Continuă să tragă. Se lasă pe o parte a șeii. Trage de jos. Se ridică. Se lasă pe partea cealaltă. Ieniceri din pădure Îl ochesc din nou. Spahii pornesc spre el. - Pietro? - Continuă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
tot mai puține șanse... Sunt acolo sute de achingii. - Urmărește-l pe Alexandru. Descrie-mi gesturile și efectele. - Până acum e atacat doar din față. Dar alți akingii vin din spate. Lovește de sus cu sabia. Un achingiu parează cu iataganul și se rotește, Îl atacă pe Alexandru jos, lateral... Alexandru blochează cu buzduganul, face un pas la stânga, lovește cu spada, nimerește În platoșă, rotește brațul stâng... - Așa, copile... - Izbește cu buzduganul... din capul achingiului nu mai ramâne nimic... creieri Împrăștiați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]