305 matches
-
imens succes în Statele Unite și nu numai. Iată ce spunea, spre pildă Jacques Attali, în L'Express despre lucrarea sa Pop International, tradusă în franceză cu titlul La Mondialisation n'est pas coupable. Vertus et limites du libre-échange: "O carte iconoclastă, de citit în mod obligatoriu. În această carte răvășitoare de locuri comune, unul dintre cei mai mari economiști americani lansează o campanie împotriva tezei potrivit căreia mondializarea economiei ar fi un război între națiuni". Paul Krugman este unul dintre principalii
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Eftimie Zigabenos, Panoplia dogmatica, este publicată În PG 130 col. 1289-1322a. 6. Anatemele contra bogomililor sînt incluse În Synodikon-ul ortodox, un ritual anume pentru prima duminică din postul mare, celebrare restabilită de Conciliul de la Constantinopol În 843, la capătul controversei iconoclaste. Ritualul comemorează Încetarea persecuției Împotriva icoanelor și a susținătorilor acestora. Textul din 843 a fost revizuit succesiv de Alexis I Comnenul (Împărat Între 1081-1118), Manuel I Comnenul (Împărat Între 1143-1180) și, din nou, În secolul al XV-lea. A fost
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
teatru care, după ce inovase, ba chiar revoluționase viziunea scenică a lui Caragiale, și-a propus să aducă și pe ecran o privire proaspătă, dezbărată de retorisme asupra celui mai contemporan dintre clasicii noștri. Dramaturgia i-o montase cu asumată violență iconoclastă, cu evidentă dorință de dinamitare a tradiției. Era evident că nici în film nu se putea cantona în ecranizări cuminți. În 1978, debutul cinematografic cu Înainte de tăcere i-a adus unanime elogii și pentru că vădea o puternică aspirație spre stil
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Grupului celor Zece. Din diferite motive, nu am publicat cartea, dar m-am inspirat din plin pentru cărțile mele, iar Jack a utilizat o mare parte din ea în introducerea și concluzia tratatului său de fiziologie. Era fructul unei reflecții iconoclaste și subversive comune cu privire la tot ce însemna "catehismul" Grupului celor Zece. Sîntem un grup în care totalul depășește suma parților: critic în principal această frază pentru că nu e adevărat. E inuman! Nu există un grup. Nu există decît indivizi, și
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
lucrurilor să opună o forță contrară, provocatoare, însă egal datoare cu o promisiune estetică viabilă. Dinamica formei romanului nu este alta decît înfruntarea știută, necesară pentru menținerea vie a literaturii, între presiunea tradiției și tendința negatoare, instauratoare de "criză", uzurpatoare, iconoclastă și, în cazurile fericite, fertilă. Romanul "clasic" fusese modern prin decizia de a depăși naivitățile începutului, stilul personal(izat), supus unei direcții lirice, ori artificial moralizatoare etc., etc. Realismul impusese modelul absolut în formula "obiectivă": impersonalizarea povestirii, al cărei ideal
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
legitime prin hipertrofierea narcisică a vocilor Romancierului și Autorului, mai ales în textele ce se țes paralel cu Stațiunea, numite fie Cronica infamă, fie Jurnal. Revoltându-se chiar împotriva propriei vocații, cea a cuvântului, Autorul ajunge la concluzii și profeții iconoclaste. Provocarea de evenimente este preferabilă scrisului, "arta complicării instantanee" ar fi, ca sistem de comunicare, visul și dezlegarea scriitorului de cuvântul ce "denaturează, falsifică sensuri și esențe". Fără cusur sunt paginile de final, când Autorul, complotist persecutat de comploturi, se
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sfidător al generației lui Geo Dumitrescu, dar el poate avea legătură și cu liricii americani din grupul de la San Francisco, cu un Lawrence Ferlinghetti ori Gregory Corso bunăoară". De Aventura în cer a lui Geo Dumitrescu, într-adevăr, amintește tratarea iconoclastă a unor motive romantice arhicunoscute, precum "cerul hemoragic autodidact deasupra/ citindu-ne ca pe niște epifanii" din Naștere vinovată sau scurtă introducere la lecția despre om sau "lună cerșetoare prințesă/ plutindă pe râu/ târfă a poeților romantici" din Zeii ficși
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Hartă pătrunderii influentelor leopardiene în secolul trecut realizată de Lonardi ar putea fi întregita prin menționarea operelor sau curentelor literare aflate pe poziții fundamental antagonice cu poezia sau poetica recanatezului deoarece (admițând dificultatea de a aborda sau circumscrie toate orientările iconoclaste și antitradiționaliste de la începutul veacului) nu se poate trece cu vederea rolul pe care l-a avut futurismul în suprimarea clarului de luna, simbol prin excelență romantic și consacrat în Italia, chiar dacă nu în exclusivitate, de Leopardi. La granița dintre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de a se feri de morbul înrâuririi să nu uităm că apariția primelor sale volume fusese umbrită de numeroase acuzații de plagiere a versurilor lui Ungaretti sau Montale este evidentă, cel puțin în a doua etapă de creație, în răbufnirile iconoclaste, precum cea menționată anterior. Poetul pare să fi înțeles că acceptarea să în canonul literar nu poate fi decât un act de abatere, de revoltă împotriva înaintașilor. Reluând motive leopardiene numai pentru a le contrazice explicit, el a arătat că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Leonida Lari. Dulcele foc. București: Univers, 1991. SOROHAN, Elvira; BUSUIOC, Nicolae. Lectura textelor vechi ne relevă valori nebănuite. În: Cronica (Iași), 28, nr. 19, oct. 1993, p. 2-3. Interviu cu Elvira Sorohan, realizat de Nicolae Busuioc. SOROHAN, Elvira. Urmuz. Ironia iconoclastă. În: România literară, 26, 17-23 nov. 1993, nr. 45, p. 10. SOROHAN, Elvira. Grotesc și absurd la Urmuz (I). În: Jurnalul literar, 5, dec. 1994, nr. 43-48, p. 4, 5. SOROHAN, Elvira. Machiavelli al Florenței dinainte și după 1500. În
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
care nu-l vor lăsa niciodată să se stingă, din aceia care poftesc cu nesaț la sîngele cald al literelor, erudiți și necuviincioși precum Orsenna, sau din cei care se revendică de la o pretinsă școală de luciditate ectoplasmică, indiferentă și iconoclastă, ce se ridică cu cinism (în fapt, cu o nevoie de autenticitate și de simplitate pe care nu o mai recunoaștem) și fanfaronadă deasupra mulțimilor, precum Houellebecq. Ambii aparțin acelei rase incomode a scriitorilor non-mini maliști și ne-modești, care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Bahtin considera această trăsătură ca fiind specifică textelor premoderne; putem, așadar, încă o dată remarca modul în care postmodernismul conversează cu trecutul și îl încorporează într-o formă inedită în interiorul său complex. Postmodernismul cultivă "relativitatea voioasă a lucrurilor", parodia și sărbătoarea iconoclastă ce nu își propun să provoace o schimbare, ci mai mult să arate efemeritatea modelelor impuse la un moment dat. Dacă ne raportăm la etimologia vocabulei "carnaval", există un înțeles (carrus navalis, car naval, alegoric) care ne poate duce cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
importanța unor practici discursive din alte domenii în conturarea ideilor din anumite câmpuri teoretice clasice. După cum au observat și exegeții săi, asemenea strategii și experimente textuale destabilizează sistemele și modurile de abordare tradiționale, aceste tactici lingvistice alcătuind nota "anarhistă și iconoclastă" a scriiturii sale. În termenii folosiți de Habermas, Baudrillard se înscrie în tentativa postmodernă de nivelare a distincțiilor de gen dintre filosofie și literatură. Preferând o scriitură mixtă, teoreticianul hiperrealității și seducției, la fel ca și Derrida, se situează în afara
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a căzut în timp și finitudine, că este liber, dar în același timp prizonier în celula strâmtă a universului vrea să se salveze în forță de sine însuși și neagă cu disperare orice valoare pozitivă a lumii, incendiind cu furie iconoclastă toate imaginile, fantasmele și zeii care o populează, chiar dacă știe că altarele părăsite vor fi locuite de demoni. O aură vizibil gnostico-nihilistă emană astfel din scrierile acestui mistic fără Dumnezeu și se condensează, ca o obsesie, în succesiunea aforismelor sale
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
care rezidă și sacrul. Mult mai târziu decât aceste fenomene, marcând treapta evoluției de la idol (είδολων) la icoană (είkων), un exemplu aparte a fost oferit și de icoana bizantină 235, a cărei istorie a cunoscut o lungă perioadă de controverse iconoclaste, care pornind din secolul al VIII-lea d.Hr, până în perioada Reformei protestante, și ulterior, până în secolul XX, au repus în permanență în discuție posibilitatea reprezentării vizuale a sacrului, nu din teama față de divinitate, ci datorită unei șanse de cunoaștere
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
că icoana reprezentarea vizuală a sacrului prin excelență, în viziune creștină nu reprezintă nici natura umană, nici cea divină, ci o "asemănare cu Prototipul"285, adică Persoana sau uniunea ipostatică divino-umană a lui Hristos. Au existat însă și alte tendințe iconoclaste, care au pus la îndoială modul de reprezentare vizuală a sacrului, momente precum cele ale Reformei protestante, fiind remarcabile în acest sens. Astfel, în ceea ce privește arta creștină, cultul ortodox se simte mai apropiat reprezentărilor iconografice, respectând canoanele unei bidemensionalități de factură
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
puține exemple, un recurs permanent al imagisticii sacre la o anumită simbolistică existentă în majoritatea sistemelor religioase. De altfel, cel puțin în cultura creștină, redarea vizuală a sacrului a oscilat între doi poli distincți ale căror origini proveneau dinaintea perioadei iconoclaste, constând, pe de o parte, în deja amintita abordare simbolică, iar pe de alta, într-o concepție literală de reprezentare, care și-a găsit ulterior, odată cu Renașterea, numeroase forme de exprimare în artele cu caracter naturalist 299. Despre aceleași două
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
evenimente ale artei bizantine iconoclasmul 383, mișcarea inițiată și condusă de Leon al III-lea Isaurul (717-740) și Constantin al V-lea Copronimul (740-775) împotriva cultului icoanelor. Întinzându-se pe o durată de mai bine de un secol (726-843), mișcarea iconoclastă s-a încheiat în cele din urmă prin victoria iconodulilor și reinstaurarea cultului icoanelor, o importanță majoră în acest context având-o și hotărârile Sinodului Ecumenic de la Niceea 384, din anul 787, care clarificaseră posibilitatea venerării icoanelor 385 pe argumentul
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
având-o și hotărârile Sinodului Ecumenic de la Niceea 384, din anul 787, care clarificaseră posibilitatea venerării icoanelor 385 pe argumentul că acestea erau considerate a fi reprezentări asemănătoare prototipului înfățișat, și nu identificări efective cu acesta 386. Analizând zbuciumata perioadă iconoclastă, reiese faptul că relevanța acesteia s-a datorat, pe de o parte, unei serii de factori negativi, cauzați de numeroasele distrugeri ale unor opere de artă de o valoare inestimabilă; însă, pe de altă parte, disputa iconoclastă a consemnat un
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Analizând zbuciumata perioadă iconoclastă, reiese faptul că relevanța acesteia s-a datorat, pe de o parte, unei serii de factori negativi, cauzați de numeroasele distrugeri ale unor opere de artă de o valoare inestimabilă; însă, pe de altă parte, disputa iconoclastă a consemnat un remarcabil factor pozitiv, acela al constituirii unei arte sacre concepute pe principii canonice stabile, care persistă până în zilele noastre. În final, importanța procesului iconoclast a mai constat și în fundamentarea teologică a icoanelor precum și în oficializarea statutului
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
interval de timp care în Occident marchează, în opinia anumitor autori, o adevărată perioadă a întunericului 388, supusă invaziilor, războaielor și ocupațiilor teritoriale, în ansamblu, unor condiții potrivnice fundamentării unui stil artistic creștin bine definit. Cu toate acestea, în ciuda luptei iconoclaste sau a năvălirilor barbare ce au urmat, reprezentările artistice creștine au continuat să existe și să se dezvolte în special în spațiul monastic, cunoscând atât în manuscrisele, cât și în arhitectura vremii, influențele artizanilor nordici 389, care au adus în cadrul
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
putea fi ce scandal! "tabernaculul Sfântului Duh". Având un trup divin, el însuși materie, acesta putea prin urmare să aibă imagine materială. Hollywood-ul de aici se trage, prin intermediul icoanei și al barocului. Toate monoteismele sunt iconofobe prin natură și uneori iconoclaste. Imaginea este pentru ele un accesoriu decorativ, în cel mai bun caz aluziv, și mereu exterior esenței. Dar patronul pictorilor poartă numele de Sfântul Luca. Creștinismul a trasat singura direcție monoteistă în care proiectul de a pune imaginile în slujba
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
regulă generală, un ascet învestit cu o misiune purificatoare, adică opusul unui om al păcii. Violența are un loc important în teologia imaginii, iar adversarii scot iute sabia. De unde latura de "reglare de conturi" și de "crimă pasională" a înflăcărărilor iconoclaste. Prin intermediul inamicului său intim, fanaticul se flagelează și ispășește. E un om slab. Simte erezia, dar în el însuși. Toți acei Savonarola și toți sadomasochiștii vechii proscripții iudeo-creștine scandează brutal: "Libidoul n-o să mă biruie". Vocea, Vederea. Sensul și simțurile
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
unei civilizații, a noastră, care, pe de o parte, a adus pe lume tehnicile, mereu în progres, ale producerii, ale reproducerii, ale comunicării imaginilor, iar, pe de altă parte, pe latura filozofiei sale fundamentale, a dat dovadă de o mefiență iconoclastă (care "distruge" imaginile sau măcar le suspectează) endemică"205. Nu este în intenția mea, desigur, să aprofundez polemicile care au vizat, în domenii particulare ale teoriei sociale 206, precum antropologia, psihologia sau sociologia, problema imaginilor reflectate în conștiință (individuală sau
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
comod al rătăcirilor imaginației", "un muzeu imaginar al imaginilor", "greșelile și falsurile" imaginare fiind mult mai curente (universale chiar) în gândirea oamenilor decât "adevărurile" șubrede ori strict localizate în timp și lume, "adevăruri de laborator", opere ale refulării raționaliste și iconoclaste ale civilizației actuale.458 În prezent, fără nici un dubiu, s-au multiplicat ca niciodată strategiile de evadare (drogul, turismul exotic, spectacolul), iar realitatea virtuală e în plină expansiune, amenințând chiar să "acopere" realitatea efectivă, afirmă Lucian Boia, nicio altă civilizație
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]