489 matches
-
unui materialism consecvent, dar din faptul că limba a fost considerată de cele mai multe ori ca fiind cosubstanțială cu gîndirea, se induce o notă de idealitate și de problematică idealistă în studiul limbii. Cu toate acestea, chiar cînd se admite primatul idealității în studiul limbii, idealismul deplin nu se poate manifesta, deoarece de obicei sînt avute în vedere și realități specifice diferitelor limbi, fapte concrete, prin urmare, cărora li se poate atribui trăsătura materialității. Din asemenea constatări, se poate deduce că, nici
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vedere și realități specifice diferitelor limbi, fapte concrete, prin urmare, cărora li se poate atribui trăsătura materialității. Din asemenea constatări, se poate deduce că, nici pentru lingvistică în general și nici pentru analiza discursului în special, menținerea numai în latura idealității sau numai în cea a materialității nu este nici benefică și nici posibilă, decît numai ca o chestiune de principiu. A n a l i z a d i s c u r s u l u i nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a discursului, determinările istorice, sociale, interpersonale sau de altă natură, care constituie factori al căror statut material nu poate fi contestat. În același timp însă, activitățile raționale și rezultatul lor, care însoțesc producerea discursului, precum și analiza lor, sînt elemente de idealitate în aceeași măsură indispensabile. V. arbitrar al semnului, materialitate, subiectivitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO IDENTITATE. În mod obișnuit, cuvîntul identitate semnifică "faptul de a avea trăsături proprii, de a fi identic cu sine", înțeles care permite
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
însă, în teoria lingvistică, atît materialitate, cît și materie sînt, de asemenea întrebuințați, căci poate exista, la fel ca în filozofie, o orientare cognitivă denumită materialism. Din punct de vedere filozofic, materialismul este considerarea materialității ca factor primordial, iar a idealității ca factor secundar, dar, din punct de vedere științific, materialismul poate deveni doar orientarea de a studia numai aspectele materiale, palpabile, atestate ale unei realități, care poate avea însă și aspecte ideale. În acest mod, materialismul științific are multe aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu pot fi evitate de nici un lingvist, căci orice vorbire se realizează despre anumite lucruri sau despre anumite stări de lucruri, iar referenții cuvintelor sînt de cele mai multe ori de natură materială, deși imaginea lor în conștiință reprezintă o formă a idealității și, chiar în cazul unor lumi imaginate, acest criteriu al realității nu se poate eluda. Din acest motiv, orice analiză a sensului este în mod fatal legată de realitate, ceea ce conduce la observarea determinărilor materiale ale limbii, chiar dacă nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
n a l i z e i d i s c u r s u l u i, prin recursul constant la noțiunea de "praxis", se ancorează principial în zona materialității, pornind și de la preceptele materialismului filozofic și economic. V. idealitate. D. FILOZ. 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO MATERIALITATE DISCURSIVĂ. Prin materialitate discursivă, M. Pêcheux a numit, în 1969, limba ca fiind locul material unde se realizează efectele sensului și se pune problema unei delimitări între lingvistic și discurs. Ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care o reprezintă simbolic în limbă. Realul nu se propune ca atare, el se constată prin observația continuă, prin percepția sensibilă și prin experiența practică, iar, pentru lingvist, și prin funcționarea limbii, care este în mod esențial realistă. V. epistemologie, idealitate, materialitate, realitate. D. FILOZ. 1978; JULIA 1991; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO REALISM. În perioada contemporană, prin realism se denumește o "concepție (filozofică) conform căreia lumea exterioară există independent de subiectul cunoscător". De fapt, realismul reprezintă o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care atribuie realității o natură spirituală. Termenul realism poate denumi astfel orice atitudine artistică, științifică sau de altă natură, care promovează urmarea (modelului) realității în trăsăturile ei esențiale și, din acest motiv, lingvistica antropologică nu poate fi decît realistă. V. idealitate, materialitate, realitate. D. FILOZ. 1978; FLEW 1984; JULIA 1991; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO REALITATE. Ca termen filozofic, realitate denumește tot ceea ce există în afara conștiinței umane și este independentă de ea, dar poate avea și accepțiunea "trăsătura de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
altfel spus, între existență și reprezentările ei intelectuale și lingvistice, care variază după epoci, culturi și grupuri sociale. Totuși, semantismul acestor cuvinte este foarte apropiat, încît, în vorbirea comună și chiar în discursul savant, ele sînt deseori considerate sinonime. V. idealitate, materialitate, real. D. FILOZ. 1978; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO RECEPTOR. În mod obișnuit, termenul receptor se folosește ca sinonim al lui destinatar, desemnînd unul dintre polii axei subiective a procesului de comunicare, și anume, cel care decodează
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
particulare de existență socială. Dar ce este spirit și spiritualitate ? În Dicționar universal ilustrat al limbii române (10p.228;229) se menționează: spirit - principiu imaterial, neperceptibil, considerat de esență divină și nemuritoare; suflet. Spiritualitate - calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual; idealitate, imaterialitate. Spiritualitatea sufletului - creație a spiritului; sumă a realităților spirituale. Nichifor Crainic menționează că „Spiritualitate e un termen mult Întrebuințat În cultura românească de după război, mai ales de către publiciștii din generația tânără, În perioada anilor 1925-1929. Termenul e echivoc. El
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
care credea că dragostea înseamnă drept la viață și la moarte asupra partenerului. Ela se află într-o permanentă devenire, de la idealul feminin la femeia comună. Este o devenire în conștiința soțului ei, care o plasase într-un tipar de idealitate. Noi o cunoaștem prin prisma conștiinței lui Ștefan Gheorghidiu, din care cauză nu putem delibera; nu putem lua atitudine. Ela este personajul feminin care simbolizează idealul de iubire, în ochii bărbatului însetat de absolutul iubirii. Orgolios, Ștefan Gheorghidiu râvnea la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
este un erou suprauman rătăcit într-o lume subumană. Concluzia lui Praida din finalul piesei este elocventă: "Pentru ceea ce năzuia el să înțeleagă, nici o minte omenească nu a fost suficientă până azi... L-a pierdut orgoliul lui nemăsurat". Tiparul de idealitate a lui Gelu Ruscanu vizează "un ideal, gândit ca etern și pur, static în perfecțiunea lui astrală" (Elena Zaharia Filipaș). Suflete tari În timp ce protagonistul Gelu Ruscanu din Jocul ielelor era obsedat de dreptatea absolută, Andrei Pietraru din piesa Suflete tari
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ca sensibilitate, un univers ciudat, dar nu agresiv. Lexicul însuși se civilizează, neologismul, expansiv, se încorporează firesc într-un limbaj desprins definitiv de stereotipiile tradiționalismului. Există, apoi, o încântare ironică în descoperirea celeilalte sensibilități, precum în această ingenioasă reificare a idealității, o poezie simptomatică atât pentru înclinația spre ludic a autorului, cât și pentru modelul de percepere dereglată a realului: „Umbrela mare și neagră, umbrela mică și roză / umblară un timp suprapuse / Apoi umbrela roză rămase locului / urmând a urca niște
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
narativă, stilul multialuziv, tipologic și semantic vorbind. Pe acest traseu al obsesiei, Alexandru are elanuri livrești spre o eminesciană vrăjitoare, cu toate fanteziile soldatului în permisie. Un Werther evazionist, timid, dar și emfatic, neînțeles în visul său de iubire și idealitate, în violent contrast cu dizarmonia istoriei, a agoniei pe câmpul de luptă. Dezertează, așadar, din climatul hidos, din textura sângeroasă a pânzelor lui Goya, tocmai când se declanșează funesta sarabandă a spintecării și tranșării porcilor; prefață la festinul delirant al
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
revoluția conceptuală introdusă de Husserl la începutul secolului XX, prin restabilirea primatului percepțiilor prereflexive. Obiecția principală a lui Henry față de tratamentul husserlian oferit corporalității este regresul în obiectualizare. Datorită proiecției intenționalității, conștiința tinde să gândească trupul material în opoziție cu idealitatea ego-ului subiectiv. În stilul vulgar al înțelepciunii pragmatice, fenomenologul va recunoaște că omul nu este, ci are un trup. Capcana dualistă nu a fost depășită nici de Husserl, iar acest eșec coincide, în opinia lui Michel Henry, cu identificarea confuză
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
abisul dintre fenomen și esența fenomenalității 1. Vina revine, așadar, calităților de magician sau de iluzionist ale lumii, care preface orice experiență într-un joc retoric de aparențe. Cele mai multe întâmplări ale vieții sunt înrobite unei impure exteriorități, reflectată în planul idealităților (limbaj, semnificații, categorii) și al materialității (corporalitate, emoții, imagini). În lume, lucrurile sunt deja despărțite de sine, dacă „sinele” lucrurilor 2 este înțeles aici ca „nucleu” al fenomenalității: „Venirea la apariție în acest «în afară de sine» al lumii înseamnă mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să discearnă cu severitate între bine și rău, între noblețea pe care știa atât de bine să o recunoască și josnicia de care îi era atât de silă. Astfel că nu risca să alunece în acea falsă îngăduință care coboară idealitatea pentru a o învecina realității și șterge sau face incert hotarul dintre virtute și răul omenesc.“ Dar mai este și altceva: clemența lui Prospero, lipsită de inferioare slăbiciuni cum este, și netributară nici unei transcendențe, se exercită ca într-o aură
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
intensitatea maximă, „amestecarea” („M-am amestecat cu cântul/ca mormântul cu pământul./ M-am amestecat cu dorul/ Ca sângele cu izvorul./ M-am amestecat cu tine/ Ca ce-așteaptă cu ce vine”). Se caută fervent sensul înalt al trăirii erotice, idealitatea, erosul având o semnificație mitică: femeia este taină în taina naturii, stăpână a marelui stăpân - Dorul, „lumină stinsă în lumină”. Misterul cosmic se strecoară în ritul nupțial, amplificând dimensiunile trăirii și traducându-l în acorduri de imn, madrigal, cantilenă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
al instinctului, prins în Faunul, deși are unele atingeri cu imaginea naturalistă a omului, trimite de fapt la una din fețele „diabolice” ale romantismului. În Noaptea de mai integrarea omului în ritualul zămislitor al naturii se sublimează în nota de idealitate a speranței, care renaște și crește în suflete cu impetuozitatea și exuberanța sevelor de primăvară: „Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei/ Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin”. Beția odorifică nu a devenit încă o tehnică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
social-umanitară, pe care o propunea în 1882 în prefața volumului Poezii, M. ajunge în sfera influenței hugoliene, eul poetului unindu-se cu suflul întregii omeniri (Despre poemă). Noțiunile de teorie literară cu care operează sunt romantice: poezia cuprinde viața totală, idealitatea și, deopotrivă, realitatea; ea face posibile abstragerea din real și înălțarea către frumos - „esența ei divină”. Sinceritatea, ca manifestare a unui fond liric irepetabil, și entuziasmul sunt fundamente ale artei. Chiar simbolismul este privit ca o reînviere a romantismului: e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
lume cu un simț mai precis al direcției, cu mai multă decență, respect, cu mai puțină ignoranță, ură, încrâncenare și suficiență - într-un cuvânt, o lume normală, pentru că la urma urmei ce ar fi viața noastră fără un orizont de idealitate? Un agent al schimbării Harriet SILIUS Nu am fost în Paris în 1968. Am fost acolo în 1967, în 1969 și în mulți ani înainte și după. În ciuda acestui fapt, anul 1968 este crucial în biografia mea. Povestea acestei vieți
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
de la descrierea obiectelor celor mai obișnuite, într-o manieră obiectivă, ce amintește de poetica grupării beat, asimilând datele unui lirism ce pendulează între realitate și vis. Un singur element își păstrează aproape nemodificat conturul: polemica purtată cu civilizația lipsită de idealitate a epocii contemporane. Tema capătă un suport teoretic lipsit de orice emfază mai târziu, în alte volume de versuri, precum Tratat de fantezie (1997). Dar succese semnificative S. a obținut în teatrul radiofonic. Fiind o construcție dramatică cu reguli aparte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289495_a_290824]
-
nepredicativă: Abia acolo, în flacăra care [nu purifică] numai ci și distruge, se naște poezia (Ana Blandiana, Calitatea de martor) Dumnezeul relevat de episodul rugului aprins nu este Unul lui Parmenide, adică acel tip de existență care își putea conserva idealitatea numai [sustrăgându-se schimbării] ("Idei în dialog") S-a descoperit că mai simplu decât a te conforma regulilor este numai [a nu te conforma regulilor] (Ana Blandiana, Calitatea de martor). * un grup prepozițional: Nu depinde numai [de noi] să-l
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
pe fiecare piatră, țigara în colțul gurii atîrnă, am uitat că trag din ea, s-o fi stins, de-ajuns că sînt asortat pe verde, botul cizmelor din apă, pălăria prăzulie, spiritul iritat, am scăzut din răutatea lui în neprevăzuta idealitate, turlele sferice scoase țuguie la nostimada bisericii, carosabilul beton de ping-pong din programul PHARE pe comunal, paralel cu granița, pînă aici au tăiat rușii, coama de nord a depresiunii adîncită cu genunea, pe sud pantă montană în brazi, Vicovu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de la Fălticeni; erudit, lansându-se În comentarii rotitoare”; cu acea civilitate de rară esență, de a intra În „consonanță cu interlocutorii”, cu inimă, cu rațiune, cu migală și elan, cu „distanțare tactică” și „proximitate tandră”... și mai ales cu romantism: „idealitate și iubire”. Ei, asta de unde să mai găsim astăzi? Are mare dreptate domnul Ciopraga și când spune că, pentru moralistul care sunteți, „nu a exista e criteriul [...] hotărâtor, ci a crea” și mi se pare un mare (chiar dacă meritat) privilegiu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]