86,363 matches
-
Céline",- mare scriitor semnalând, ca Poe ori Baudelaire, "o inadecvare totală la lumea care se face pentru noi, o dezadaptare funciară la viața ’modernă’, nostalgie a inocenței și iresponsabilității", dar "vinovat pentru că a crezut în personajul său până la a se identifica cu el, pentru că și-a confundat sentimentele personale cu cele ale cetății și literatura cu viața" - sunt alte subiecte atrase în sfera aceluiași interes pasionat față de tot ceea ce presupune ieșirea din raporturile comode cu sine cu lumea din jur. Maurice
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
trafic de influență și-a nesimțire crasa ne-o demonstrează lista recent publicată a personajelor care-au pus umărul la dărâmarea Bancorex. Din cei vreo patru sute de înși dați în vileag de reprezentanții Agenției Române Anticorupție, pește șaizeci au fost identificați . până în momentul de față . ca fiind nume grele din poliție, Gardă Financiară, serviciile secrete și, evident, Justiție. E vorba de beneficiarii creditelor .neperformante .: adică purtătoare de dobândă exagerat de mică, de sume mari în raport cu cele oferite de alte bănci, de
Creditele neperformante și performanțele statului polițienesc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14243_a_15568]
-
va numi mai tîrziu ,,pictura mare", adică la acea pictură care valorifică tradiția fără a i se supune însă necondiționat. Toți artiștii pe care îi admiră acum sînt continuatori, dar niște continuatori rebeli, personalități puternice și naturi artistice ușor de identificat în context și tot atît de ușor de recunoscut în propria lor operă. Din cînd în cînd visează Parisul, visul comun al tuturor artiștilor, iar cînd mai face cîte o vizită la Caransebeș, cu un statut profesional vag și cu
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
de care au murit cei trei directori ai postului ori redactorul Actualității românești, Emil Georgescu, încep să aibă o explicație. Știm astăzi și numele (Tiseanu, Bogdan, Pleșiță) care hotărau notele, adică măsurile, de lichidare. Pe ei, de ce nu i-a identificat nimeni după 1989? Chiar dacă ordinul venea de la Arhitectul Șef și ei nu erau decît simpli executanți, tot crimă se numește ce au făcut. Documentele descoperite de dl. Rateș prezintă o importanță excepțională. Nu cred că ne mai putem limita, precum
Crimele Arhitectului Șef by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14298_a_15623]
-
concis, logica strînsă". Descoperim și faptul că Duiliu Zamfirescu a fost un eminescolog a cărui opinie a anticipat pînă și considerațiile maioresciene din Eminescu și poeziile lui, din 1889. Opinii critice bune are și despre Goga și Coșbuc, cărora le identifica �sărăcia de idei supărătoare". în ceea ce privește creația canonică a lui Zamfirescu, Ciclul Comăneștenilor și Tănase Scatiu, problemele de ideologie literară se diversifică. Tolstoi, Guy de Maupassant, Turgheniev, Dickens, iată posibilele asemănări și, implicit, posibile justificări ale antiflaubertianului Zamfirescu. Și relația acestuia
Identificarea surselor by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15019_a_16344]
-
a determinat pe Matthias Horx, expert în studiul tendințelor social-culturale și intelectuale ale prezentului și viitorului, autor cu o bogată bibliografie, director al Institutului de Studiu al Viitorului cu sediul la Viena, să lanseze noțiunea de "isterizare a societății". El identifică în comportamentul actual al mass-media ceea ce poate fi numit un "proces al scandalizării", facilitat de concurență și de simplificarea grosolană a complexității realului. Aceste tendințe sunt subversive la nivelul subconștientului, amplificate de temeri și angoase. Scandalurile ivite pe această cale
Furtună într-un pahar cu apă tulbure by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15007_a_16332]
-
grațioasa manieră, antrenînd autonegarea subiectului care se apără de sine cu ajutorul propriei sale fantasme. Aci imaginarul joacă rolul unui antilirism. Dar e cu putință așa ceva? Breton scria: "Imaginației îi stă în putere orice. Dar nu ne poate face să ne identificăm, în ciuda aparentei noastre, cu un alt personaj decît noi înșine". În pofida tentativei d-sale de-a se înlocui printr-un funambul ce plonjează într-un univers funambulesc, Nora Iuga își dă în vileag trăsăturile autentice ale ființei care se refuză
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
din studii anterioare. Dna Petreu a descoperit astfel de preluări din cărțile d-sale. Dar cine a stat să le cerceteze pe toate? Îl regretăm o dată mai mult pe fostul nostru colaborator permanent, Z. Ornea, singurul poate în stare să identifice toate aceste abateri deontologice ale dnei Lavastine. Un mason român din secolul al XVIII-lea Dl G. Muntean publică în numărul pe iunie al LITERELOR tîrgoviștene un text senzațional, știut istoricilor de cîtăva vreme, dar fără nici un ecou în opinia
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15037_a_16362]
-
a unor astfel de pagini, nu putem să nu îi recunoaștem autorului o anumită vocație experimentală autentică, fără de care nu ar fi posibilă nici mînuirea abilă a rețetelor, nici răsucirea bizară a scriiturii spre ea însăși. Pe de altă parte, identificăm în textul lui Daniel Pișcu, îngroșată pînă la caricatură, apetența generației optzeci pentru tot ceea ce ține de "textistență"; nu numai că autorul percepe realul ca pe un uriaș text care se autogenerează (de aici coexistența tendințelor "realiste", cu cele ludic-manieriste
LECTURI LA ZI () [Corola-journal/Journalistic/15042_a_16367]
-
care în acest caz apar cu totul forțați: "trebuie să pornim de la emoția unui subiect vorbitor care raportează vorbele amenințătoare sau deznădăjduite ale cuiva: zguduit de cele auzite (și văzute!), 'înghite' sunetele inițiale". Nici una dintre formele scurtate actuale nu se identifică perfect cu cele care au condus la cuvintele deja sudate, dar asemănările sînt evidente. Prezentul indicativului e timpul din cre'că, poa'să, tre'să; doar primul verb e însă construit cu conjuncția că; în plus cred că, spre deosebire de pare
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
București 2000, cu toate că nu corectează nimic în spațiul urban, constituie o exemplară formă de terapie pe care arhitectura noastră era obligată să și-o administreze sieși, dar și societății românești, în ansamblul ei. Undeva, într-un timp nedeterminat, centrul bucureștean, identificat ca potențial, respiră asemenea unei semințe în fază pregerminativă care a nimerit pe un sol bolnav. Și numărul 1-4 al revistei "Arhitectura" este tocmai fișa clinică a locului, cu descrieri simptomatologice, radiografii, aprecierii ale stării morale și chiar cu prescripții
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
lume normală. Și le mai spun pentru că semnalele provenind din înaltele cercuri ale puterii indică un fel de angoasă că România s-ar putea elibera, cât de curând, de vechea sa identitate comunist-bolșevică. Or, dl. Geoană a ajuns să fie identificat, în propriul său partid, drept un agent al schimbării. Ieșind prea în față, eclipsând, în destule ocazii, silueta (altminteri impozantă) a premierului, dl. Geoană devine ținta unei furii oarbe, cam grosolan orchestrată chiar de către dl. Năstase. Pentru că nu poate să
Cu marchizul de Sade în U.E. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15078_a_16403]
-
într-un limbaj adesea folosit de partidul al cărui membru a fost sub Ceaușescu - dușman al poporului și pus la stâlpul infamiei. Calculul d-lui Năstase e pe cât de rudimentar, pe atât de viclean: dintr-o lovitură, dl. Geoană e identificat drept un element impur, iar eventualele sale merite trec automat asupra lui lider maximo pesedist. Luând-o în brațe pe inerta doamnă Puwak și contrapunând-o lui Mircea Geoană, premierul își deconspiră, fără putință de tăgadă, rădăcinile gîndirii comunistoide. Că
Cu marchizul de Sade în U.E. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15078_a_16403]
-
derivării e mai puțin transparentă, pur și simplu pentru că în română există substantivul tehnică și sufixul -al, dar nu și adjectivul tehnical (ci doar tehnic). Ar mai fi (evident, nu pentru vorbitorii care au o bună cunoaștere a englezei și identifică originea și sensul termenului) și un risc de decupaj greșit: tehni-calități. Oricum, cuvîntul are, din cauza adaptării parțiale, o anume hibriditate internă, care se observă mai ales prin compararea cu un cuvînt asemănător ca formă, muzicalitate; acesta, chiar dacă este tot un
"Tehnicalități" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15088_a_16413]
-
Mariana Neț I. Pe 27 iulie 2002, se împlinesc două sute de ani de la nașterea lui Alexandre Dumas. Al cărui corp va fi, probabil, transferat la Panteon, pe data de 4 octombrie a.c. Creația lui Dumas este, cel mai adesea, identificată cu romanul celor trei muschetari. Despre care, aproape invariabil, se adaugă - cu ceea ce se vrea a fi o undă de umor sau de maliție - că, de fapt, erau patru. Cu excepții rarisime (cazul lui Stevenson și, mai recent, acela al
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
zilelor noastre ar fi să nu mai scrie pentru critici, ci pentru cititori adevărați. Criticii își vor face treaba și fără tratament special din partea scriitorilor. Revin și în acest volum Badislavii, neamul mitic, mîncător de fluturi, în care naratorul își identifica strămoșii. De data aceasta poveștile sînt și mai suculente, cu orgii sexuale, cu mistere de nepătruns, cu personaje care își duc povara originilor (destinul tumultuos al căpitanului Vasile Badislav). Epicul de cea mai bună calitate este fracturat cu ceva mai
Complexul "Mendebilul" by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15108_a_16433]
-
când un cititor îmi cere amănunte cu privire la unele pasaje din cărți mai vechi, să spun cu mâna pe inimă dacă-i vorba de amintiri sau de ficțiune. Căci, cu cât lucrez mai mult la un anumit text, cu atât mă identific mai strâns cu acțiunea descrisă și, ca urmare, rămân cu certitudinea că lucrurile au fost trăite de mine! Este ceea ce mulți scriitori denumesc cu formula "minciună adevărată". De altfel, Roland Barthes spunea că fraza constituie adevăratul spațiu de libertate oferit
Françoise Choquard - "Apariția unei cărți e pentru autor un fel de miracol" by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/15118_a_16443]
-
puternic cu atributele fertilității și pînă la impresionantele portrete-efigie, pe care și Florin Mitroi le-a analizat cu un interes inepuizabil, și de aici înapoi la lumea zoologiei, repertoriul de semne și de forme al lui Boca tinde să se identifice cu întreaga realitate. Libertatea ca formă de captivitate Dacă aceasta ar fi, în mare, imaginea artistului așa cum se detașează ea din cele două expoziții, un potret de ansamblu al lui Ilie Boca am încercat să-l schițez cu un alt
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
de o bogăție rar întîlnită, atît în ceea ce privește întinderea propriu-zisă cît și anvergura ei lăuntrică, s-a structurat de-a lungul a peste trei decenii în jurul unei viziuni perfect unitare și al cîtorva coordonate mari. În primul rînd, pictorul și-a identificat spațiul de interes în zona de confluență a unui anumit spirit popular, ingenuu și lipsit de orice crispare, cu un reflex religios generic, în permanență viu și nefundamentat pe o dogmă anume. Din această perspectivă, pictura sa este o adevărată
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
a Religiilor la Louisburg College, din Carolina de Nord. El este un bun cunoscător al limbii române, pentru care s-a bucurat nespus de mult că poate iniția traducerea În engleză a unor opere eliadești. Domnul Francisc Ion Dworschak ne identifică titlurile traduse: „Jurnalul lui Eliade (vol. I și IV), Autobiografia (vol.I și II), Noaptea de Sânziene și multe altele”. De asemenea, a publicat o monografie, În 1988, denumită Mircea Eliade: The Romanian Roots. Dar, pentru a fi În cunoștință
Din Canada, spre Mircea Eliade. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_320]
-
iudeo-creștinism, ajungând la o teologie a istoriei... Departe de a fi un arhetip păgân, conceptul de homo religiosus este fundamental pentru știința religiilor”. O afirmație mărturisitoare pe deplin privind trei termeni- naționalism, legionar și antisemitism -, intrați În referințele sale biografice, identificăm În Jurnal, la data de 9 mai 1969. Este vorba despre o conferință a lui Mircea Eliade, ținută la Universitatea La Plata, În Argentina, la cererea unui codeținut de la Închisoarea din Miercurea Ciuc (Dumitru Găzdaru). Cităm (apud Francisc Ion Dworschak): „Găzdaru
Din Canada, spre Mircea Eliade. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_320]
-
Dumézil, Lévi-Strauss și Eliade, nu În vederea unei ierarhii, posibil păguboase, ci a unei descoperiri multiple de sensuri În aria culturii popoarelor. Singurul concept care s-a impus nu numai În arealul european, prin apelurile la prolificitatea sa de sensuri, care identifică și stabilizează, până și În China sau Japonia, este cel de sacru. Revelația definirii lui a avut loc În contactul nemijlocit și cu forțele credincioase ale Indiei care i-au ridicat controlul gândirii la nivelul filosofiei existențiale. Omul Eliade, Întors
Din Canada, spre Mircea Eliade. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_320]
-
tot felul. Prozatorul Machiavelli anticipează pe la 1500 viziunea stendhaliană asupra scrisului, părăsind misticismul dantesc sau imagismul medieval, sărind peste revoluția franceză ca peste toate celelalte evenimente istorice. Cinismul, superior, se reflectă și în literatură, în personajele create. Destul ca să-l identifici pe Julien Sorel, câteva secole mai târziu, pe tânărul cinic dezbărat de orice morală, numai spre a intra în grațiile doamnei de Rênal, în eroii destrăbălați ai vremii lui Machiavelli... În Istoria literaturii italiene, Francesco De Sanctis definește acest stil
Confortul cinismului by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15176_a_16501]
-
înțeleg spontan. Ea ține cu orice chip să găsească în Ionesco un companion pentru Eliade și Cioran în aventura ascunderii trecutului propriu. Cum altceva Ionesco n-avea de ascuns, episodul Vichy este speculat la maximum. Lavastine merge pînă acolo încît identifică o paradigmă Ionesco în strategia ascunderii. Dacă Eliade ne îndreptățește, pînă la un punct, să vorbim de o paradigmă a disimulării și Cioran, tot pînă la un punct, de una a oscilației, Ionesco nu poate fi decît în mod abuziv
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
fel de oscilație e aceea prin care Cioran își abandonează trecutul? Lavastine nu numai nu pare preocupată de a fi necontradictorie în demersul său, dar pare, din contra, atît de fascinată de propriile revelații, încît forțează nota pînă la absurd. Identifică, de exemplu, în istoria religiilor, așa cum o gîndește savantul Eliade, trei motive, pe care le silește să explice întreg comportamentul omului Eliade, speriat cum ar fi de dezvăluirea trecutului său. Primul este motivul hierofaniei, prin care sensul se manifestă și
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]