549 matches
-
țigărilor cu marijuana care plutea deasupra meselor. Nu-i mai păsa nici de extratereștri, nici de transmiterea la distanță a gîndurilor; se Întreba cu toată sinceritatea de ce naiba intrase În acest local infect și Își alesese drept interlocutor acest român imbecil. Votca i se evaporase din stomac, lăsînd În urmă, prin efectul de cavitație, un fel de vacuum uleios care i se ridica uneori pînă În gît, provocîndu-i o senzație de vomă. Îi venea să-și scoată limba și să se
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ușii, nu se hotăra să bată: Directorul era aprig și Înfricoșător, mai ales când ținea În mână o legătură de chei uriașă, pe un inel gros din oțel. Inelul era făcător de țanțoșe cucuie, mai ales pe cheliile școlarilor tembeli, imbecili, cretini, tâmpiți sau idioți. Până să se Îmbărbăteze el, ușa se deschise brusc și apăru Jivinoiu (copiii Îi spuneau așa Directorului din pricina prea des pronunțatului cuvânt „jivină” cu care erau chemați la ispășire cei condamnați la vârtejuri pe tărtăcuță cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu știi că astea pe la paisprezece ani visează deja la bărbați?”. „Să nu glumiți cu așa ceva!” - făcea. „Dați-mi un briceag și-mi tai podoabele În fața voastră, decât să Îndrăznesc a gândi la așa ceva. Nu Înțelege nimeni că privirea aia imbecilă Îmi tulbură energiile și mă interzice? Nu mai pot, domnule! Mi-e teamă că o s-o strâng de gât, iar de pușcărie nu mi-e dor. Mă termină, domnule, ce nu Înțelegeți?” Până la urmă, Directorul i-a luat clasa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și m-a Împins, m-a azvârlit În sus din groapă ca dintr-o țeavă de tun. Alergam bezmetic, mă prăbușeam, mă ridicam și cădeam iarăși, din pricina Încheieturilor Înțepenite și a pâslarilor din picioare. Urlam, cântam, cuprins de o bucurie imbecilă, ieșisem dintr-o moarte pe care nu eu o chemasem și găsisem de cuviință să mă Împotrivesc. Când au venit să mă schimbe, În frunte cu locotenentul Băloi, un tâmpit fără pereche, sufeream Încă de veselia aia. I-am somat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de asociere și cooperare. Trebuie să înțelegem că omul singur traversează iadul, iar omul social, omul în mijlocul oamenilor, trăiește altfel, mult mai bine347. Povestea asta cu politicienii cei răi care ne distrug viața, are și o nuanță pronunțată de joc imbecil de-a ,,alergata în jurul corcodușului". Este adevărată numai că o folosim prea des și nu este singura cauză pentru care trăim rău. Războiul tuturor împotriva tuturor continuă. Când îl oprim? Când începem să ne purtăm ca niște vecini? Încercăm? De
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
această cauză nu le mai credea nimeni, mai ales că oamenii ultimelor decenii aparțineau unei generații noi, care nu a trăit pe viu istoriile respective. Se mulțumeau să-și manifeste opoziția față de comunism nu protestând în stradă, ci spunând bancuri imbecile despre inadecvările sale de fiecare clipă cu spiritul uman și despre familia de conducători față de care poporul nutrea un sentiment amestecat de ură cu invidie. Bancul prost ajunsese o formă de rezistență. Spuneau bancuri cu voluptate și cu iluzia că
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
la impulsuri. De aici mirarea perpetuă a celor care luau decizii dar și a celor care trebuiau să le ducă la îndeplinire. Socialismul părea, din această cauză, o lume absurdă, imposibil de condus. A apărut chiar o industrie a bancurilor imbecile care satirizau în mod stângaci lipsa de rentabilitate și cheltuirea arbitrară a factorilor de producție. În realitate puțini erau cei care știau cu adevărat că planificarea economiei până în cele mai mici detalii nu era defectuoasă ci chiar imposibilă. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
628 Ă 1973). Și ce i se întâmplă acum lui Cioran i se întâmpla și în tinerețe. Abia ajuns la Paris, îi scrie lui Jeni Acterian, pe 28 noiembrie 1938: „De dimineață până seara mă preumblu printre emigranți, neinteresanți și imbecili, și zac prin cafenele într-o aiureală acordată la gama demenței. Când te gândești că am ajuns să împiedic pe alții de la sinucidere, deși eu sunt mai aproape de ea ca oricine Ă ce zic? Ă sunt după ea! De n-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
tinereții, iată, nu mai e semnul ființei sale autentice, cum se prezentau lucrurile la un moment dat. Acel altul chiar este un străin. Iar trecutul, dimpreună cu acel străin, e recuzat fără menajamente. De aici uimirea dublată de rușine: „Câți imbecili și câți nebuni am putut să admir! / Când mă gândesc la trecutul meu, mă copleșește rușinea. Atâtea entuziasme care mă descalifică” (III, 78). Nu-i vorbă, așa cum am văzut, are în permanență nostalgia acțiunii, a participării energice la facerea sau
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Clopotnița. Ascensorul. Totul roșu. Urcă. Și eu am urcat niște cai. Artilerist 222. Cealaltă tendință plasează monologul interior pe un anumit mod de interlocuțiune, enunțătorul adresându-se sinelui și altora: Nu mai bate în pământ! Imbecilule, nu mai bate! Mâini imbecile, stați liniștite! Doamne, de-aș reuși să le bag în buzunare, să le țin acolo nemișcate! Și bat, tot bat în noroiul ăsta murdar 223. În foarte scurt timp, câteva procedee lingvistice au devenit caracteristice pentru monologul interior. Chiar ele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
are autonomie referențială, deoarece nu denumește ceva decât prin relația pe care o are cu un antecedent dintr-o anumită enunțare. În această privință, incidentele următoare se comportă ca substantive de calitate: în Paul a venit, imbecilul!, Paul nu este "imbecil" pentru că "a venit" și incidenta nu se construiește decât prin Paul. Celebra scenă din Tartuffe (I, 5) în care Orgon repetă cu încăpățânare "bietul om!" exploatează cel mai bine particularitățile acestui tip de incidentă. Efectul comic se bazează pe faptul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
De ce fac asta? Am într-adevăr nevoie? Bineînțeles că nu ai nevoie. Aspectul acesta al spălării creierului mi se pare cel mai dificil de explicat dintre toate. Cum se face că o ființă umană altminteri rațională și inteligentă devine complet imbecilă când e vorba de propria adicție? Nu-mi face plăcere să mărturisesc că dintre miile de persoane pe care le-am ajutat să se lase de fumat, cel mai mare idiot am fost eu însumi. Nu numai că am ajuns
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
durează o oră. O fumez până ce are mai puțin de un centimetru și apoi aștept să vină momentul următoarei". Pe lângă toate celelalte necazuri, acest biet om are arsuri pe buze pentru că fumează țigările aproape complet. îți imaginezi probabil un trist imbecil. Nici vorbă! E un bărbat înalt de aproape doi metri, fost sergent în marină. A făcut mai înainte sport și n-a vrut să devină fumător. Numai că, pe vremea războiului trecut, se credea că țigara dă curaj, iar cei
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
ale unei argumentări subiacente (Marc Angenot). De pildă, în secvența următoare: Atâta timp cât mitra de aur a țarului nu va fi răsturnată cu o bună lovitură de bot de cizmă, cu tălpile sănătoase, Rusia va urma să apere ortodoxismul episcopilor ei imbecili și beți", prima parte metaforizată sugerează, discret, atitudinea germanofilă, iar ultima exprimă, tranșant, sentimentele rusofobe ale polemistului, în concordanță cu restul articolului. Polemistul atacă uzând cu predilecție de armele satiristului ori de câte ori obiectul acțiunii polemice nu este clar delimitat sau definit
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
această sarcină. Aici, interogația retorică incită la ofensivă, mizând pe reacția rațională a oricărui receptor care-și reprezintă indicibilul printr-o evidență. "Naționaliștii nu pierd niciun prilej ca să speculeze pentru ochii prostimii ceea ce prostimea nu știe, și cu o seninătate imbecilă, dacă n-ar fi tendențioasă și vinovată, pentru nepuțința lor și mișcările intelectuale temeinice au inventat cuvântul jidov și derivatele lui, cu care etichetează tot ce răsare înnafară de șanțurile cu bozii pe care le ocupă dânșii. E oare vina
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sau lăcomie, comportamente tipice pentru a ilustra Înțelepciunea care spune despre „capra râioasă că ține coada sus”; o „kakistocrație”, noțiune ce definește societatea În care cei mai răi cetățeni, cei mai hidoși sufletește indivizi ne guvernează; „maipuțoi” autosuficienți, grosolani, duplicitari, imbecili, adesea analfabeți, totdeauna opulenți. Speță care provoacă uimire continuă și o puternică reacție de respingere (cititorii vor recunoaște, desigur, idei din câteva tablete recente). Am primit adesea și Încercări de analize sociale, proiecte de schimbare, unele extrem de realiste, altele naive
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
își face iluzii privind efectul lor pedagogic. Bunul-simț, bunul-gust și simțul umorului nu îi dau însă pace: „Eu știu că trag în aer, dar zgomotul acesta îmi place” sau „Omul care nu pricepe gluma nu e serios, e trist sau imbecil, când nu e și trist și imbecil”. Epigramistul incontinent și impenitent („Eu fac epigrame cum face găina ouă”) se revendică de la aceleași principii, și numai celor care „nu pricep gluma” le pot părea sacrilege versurile din Strofe cu pelin de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
Bunul-simț, bunul-gust și simțul umorului nu îi dau însă pace: „Eu știu că trag în aer, dar zgomotul acesta îmi place” sau „Omul care nu pricepe gluma nu e serios, e trist sau imbecil, când nu e și trist și imbecil”. Epigramistul incontinent și impenitent („Eu fac epigrame cum face găina ouă”) se revendică de la aceleași principii, și numai celor care „nu pricep gluma” le pot părea sacrilege versurile din Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai. Cu o scrisoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
comportau prostește când aveau ocazia; și nici nu știa câtă dreptate avea. Ruptă de realitate, lăsată în voia ei, inteligența duce uneori la prostie. La fel cum există o "neștiință savantă" (pe care o invoca Socrate), există și o "inteligență imbecilă" care atinge doar genul uman, gen pe care un hazard obscur l-a înzestrat cândva cu rațiune, și care, grație acesteia, a devenit stăpânul, posesorul și nimicitorul Naturii. Orgoliu nemăsurat, orgoliu stupid al "omului gol" care, văzându-se îmbrăcat, înarmat
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
sau mi-au suportat absențele și toată lipsa de disponibilitate datorată scrisului. În sfârșit, un gând afectuos și Îndurerat pentru primul fiu al soției mele, Antonin Schons, și pentru prietena lui, Eri Tsumura, dispăruți tragic Într-un incendiu criminal și imbecil la 2 septembrie 2001, la Paris. Săo Paolo, august 2006 Bibliografie BEAUFRE, André, Introduction ŕ la stratégie, Economica, Paris, 1985. BERQUE, Augustin, Vivre l’espace au Japon, PUF, Paris, 1982. BOYD, John, On creation and destruction, www.belisarius.com CASTELLS
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
cât adevăr?” De la Supa de ceapă, poeziile încep să fie cutreierate de temele maturității: melancoliile vârstei, ale memoriei, nostalgia familiei, sentimentul neîmplinirii („Ca un vis viața mea, ca un vis”; „E o tristețe între noi culcată / și câmpul verde pare imbecil”). Viața începe să-și piardă culorile vii ale primei tinereți, care revin doar la conjunctivul aspirației îndepărtate: „Să deschizi ochii în dimineața / unei ierni vechi / cu gustul ierbii în gură. Lumina să aibă miros de măr verde.” Treptat, intimitatea e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286465_a_287794]
-
foarte importantă pentru că În jocul acesta, dintre Împrejurări și oameni, de fapt se definește condiția umană. Reprezentantul filosofiei clasice grecești, Aristotel, a definit omul ca „mamifer rațional”. Pascal insistă asupra condiției tragice a omului În lume „judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme Peripatethice de pământ, depozitar al adevărurilor, mărire și lepădătură a universului.” (Cugetăriă Meditațiile lui Pascal alimentează de altfel gândirea existențialistă, care ridică paradoxul (Camusă la rang definitoriu pentru condiția umană. În acest raport dintre „Împrejurări și oameni”, În mod
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
a universului.” (Cugetăriă Meditațiile lui Pascal alimentează de altfel gândirea existențialistă, care ridică paradoxul (Camusă la rang definitoriu pentru condiția umană. În acest raport dintre „Împrejurări și oameni”, În mod real omul poate fi și „mărire” și „lepădătură”, poate rămâne „imbecil vierme de pământ” sau „judecător al tuturor lucrurilor”. Astfel, se Înscrie dimensiunea conștiinței sale morale, care-i permite realizarea, la un prag de jos sau de sus al condiției sale umane. Dimensiunea etică este deci extrem de importantă pentru definirea personalității
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
în realitate, de „altceva” (mult mai grav și mai serios). Dar care este de fapt cadrul în care ar trebui să se înscrie noul delict de eutanasie? Iată-l: cândva, cuplul era binecuvântat; astăzi, el este blestemat. Convenția și jurnaliștii imbecili continuă să se înduioșeze vorbind despre „dulcea pereche” (în acest mod abominabil o numesc ei), fără să-și dea seama că, de fapt, e vorba despre un mic pact criminal. La fel și căsătoriile: odinioară erau motiv de sărbătoare și
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
actului de naștere a regimului totalitar: suprimarea premeditată a Adunării Constituante, fapt confirmat și prin crearea Cekăi, poliția politică*, pe data de 20 decembrie. Nedispunând de majoritate în Adunare, Lenin inaugurează, pe 15 decembrie, logica „poporului nedemn” sau a „poporului imbecil”: „în alegeri, poporul a votat pentru cei care nu exprimau voința și dorințele sale”. Câteva decenii mai târziu, Brecht va rezuma această logică vorbind de „conducătorii politici nemulțumiți care doresc să desființeze poporul și să «aleagă» altul”. Pe 18 ianuarie
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]