160 matches
-
explorator al etniei, pasional și reflexiv, programul său tinde spre panoramic și uriașenie. Stilistic, arhitectonic, Imnele bucuriei prefațează toate construcțiile viitoare de gen: viziunea (supradimensionată hugolian), regia, mișcarea, instrumentația verbală, toate instituie o heraldică particularizantă între introspecție și oracular. Texte imnice, acum uitate, publicase în 1934 Adrian Maniu în Cartea țării. Țara lui Ioan Alexandru, începând cu Imnele Transilvaniei (1976), se revarsă în aproape două mii de poeme motive de ceremonial, de solemnități și elegie. Preluând clișee de la începutul veacului, evocatorul Clopotarului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
clamează Grigore Vieru, într-o elegie cu acest titlu, propulsând-o într-un timp cosmic, undeva deasupra limitelor planetare: Pe fag dulce-amărât / Arde, mamă, alba-ți stea. / Te uitași la ea atât / Încât semeni azi cu ea" (Steaua mamei). Accente imnice imensifiante alternează cu paranteze mohorâte, lamentatorii, nimic neputând suplini dispariția ei: "Nu-mi mai e dor de nimic, mamă, / Numai de tine mi-i dor" (Litanii pentru orgă). Văzută ca prezență complexuală a-tot-veghetoare, ea dă sens unor chemări prelungi, reminiscențelor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un conglomerat de alte texte și inserturi, reciclându-le energiile semantice și formale, începând cu epitaful ovidian, motivul Parcelor, al triumfului Morții, cu predica hrisostomică a egalității stărilor sociale în fața morții, și sfârșind cu modelul parenetic sau omiletic, cu canonul imnic, elegiac, epigramatic sau alegoric. Prin urmare, obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de autoritate pledează pentru caracterul profund formalizat al scrierilor noastre timpurii, străbătute de o neliniște a obârșiilor, prisoselnice în citate, aluzii, referințe livrești și operații intertextuale
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
2006), Descoperă-mi ceea ce eu am pierdut (Editura Cronica, Iași, 2007), Această moarte care mă învie (Editura Cronica, Iași, 2008) și Aveți nevoie de mine (Editura 24: ORE, Iași, 2012), chiar dacă tonul emițătorului de discurs erotic variază constant, de la incantația imnică pe care o naște devotata ori Sfânta la resemnarea amară sau apostrofa indignă pe care o stârnește uscata, frigida sau târfa. Am selectat, aici, doar unele dintre cele șapte femei adăpostite în cele șapte poeme care compun ultimul ciclu al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce a fost/ și va fi-n cer bucurie/ îmi este substanță toată iubirea/ a tot ce a fost/ și va fi-n lume iubire/ îmi este ființă -/ a toată lumina/ aprinsă vreodată/ mă-ntrup fulguranță -/ a toate cuvintele/ care-au imnic rostit/ în putere-adevărul/ mă știu cunoștință" (mărturie din Cer de cer) Ori: "O, frumusețe-a tot ce-n bucuria/ iubirii-i frumusețe! Legământ/ făcut cu mîntuirea noastră-n via/ întemeiere-a toate câte sunt!// O, împlinire-a tot ce proorocia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
caracterizează. Căci dacă trăsăturile surprinse cu pătrundere și finețe de E. Lovinescu (și atestate de toți cei care l-au cunoscut) califică o sensibilitate fragilă, gata să vibreze entuziast în fața obiectului sau evenimentului celui mai neînsemnat, întâmpinat adesea cu o imnică fervoare (a se vedea, în acest sens, primele paragrafe ale evocării din aceleași Memorii lovinesciene), ele acoperă și nostalgia, sentimentalismul „răvășit descompus”, adică un fond de anxietate răbufnind nu o dată la suprafață din miezul „contemplației visătoare”. Între asemenea coordonate, „minunata
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
suprarealism, cu al său dicteu automatic, prezent aici în forme oarecum mai moderate. E de notat, totuși, abandonul în voia hazardului asociativ, o anume estompare a contururilor obiectelor, fluența și transparența materiei, ușoară atmosferă onirică. Colomba, spuneam, e o suită imnică de variațiuni pe o unică „temă”, - a iubirii, a ființei iubite, - în căutarea unei foarte libere „definiții” lirice. De un portret propriu-zis nu poate fi totuși vorba, căci, abia închegate, liniile, culoarea, reliefurile se descompun într-un spațiu el însuși
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
regim al interferențelor susținut cu o tensiune egală pe parcursul celor cinci secvențe ale poemului: text deschis, putând fi continuat la nesfârșit, și a cărui încheiere apare oarecum arbitrară, - o întrerupere ce putea avea loc în orice alt punct al itinerariului imnic (împinsă spre extreme, această experiență își va găsi manifestarea cea mai semnificativă în Incantații, volumul tipărit în 1931). E un mod de a sugera, indirect, acea disponibilitate a spiritului neîngrădită de nici o convenție, amendabilă - și nu în mică măsură - doar
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
constituie Invitația la bal și cu Colomba, noul poem sugerează un fel de sinteză, definitorie de acum înainte pentru toată creația poetului: viziunii caleidoscopice a universului citadin constrâns de disciplina relativ austeră a modelului plasticii constructiviste i se imprimă fervoarea imnică, un suflu discursiv cu accente, pe alocuri, whitmaniene, ce-și găsește aici spațiul amplu, cel mai adecvat, de expresie. Înfățișările feerice ori sumbre ale metropolei moderne (în ocurență, Parisul) interferează insolit cu „oaze” naturale, descoperite cu încântare în miezul agitației
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu țărâna din pântecul întunericului nu ne uita întărește-ne cu uleiul nopților mâna ................................................ cartof cu mâinile plugarului aspre cu răcoare de tunel de după-amiază tu ești al gliei glas pre tine ochiul îngerilor fără haraci te veghează... Asemenea elanuri imnice, ale căror linii de forță apar înscrise în însăși „evoluția” rostirii spre o expresie mai pură, ne propun și alte „panouri” din Ulise, sugerând, dincolo de planul pur expresiv al năzuinței de evadare în elementar dintr-o lume a modernității neliniștite
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
e tipărită sub forma unei scări descendente, concretizând extenuarea discursului. „Artificiu tipografic”, cum spunea G. Călinescu, dar semnificativ (ca și altele) pentru atenția acordată de poet „formelor expresiei”. Observații similare s-ar putea face și despre, bunăoară, secvența a opta, imnică, dedicată oglinzilor, ce urmează același model constructivist. În ansamblul său, poemul e de altminteri structurat ca suită de instantanee ale cotidianului citadin, luate ca puncte de reper și de pornire ale procesului imaginativ, ca „temă” pe care se glosează în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nici o înfățișare-a lumii”, iar „cântecul e cheia pentru astrala ușă, / Cristal de apariții deschis vederii noastre”. Incantații demonstrează încă o dată în ce măsură poezia este pentru Voronca o stare de grație permanentizată, absolută disponibilitate imaginativă, concretizată în emisia continuă a verbului imnic. Există mereu un prea-plin în această poezie saturată de imagini și totuși aptă, în fiecare punct al său, de noi adaosuri, într-un proces de expansiune „imperialistă” a imaginarului, niciodată satisfăcut de teritoriile cucerite, lărgindu-și necontenit frontierele. Însă aici
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
suind, Până-n monedele dansului, până-n hohotul pâinii Până-n părul conducând în mansarda din flaut, Până-n omida odihnită pe crepusculul mâinii, Până-n versul acesta în care te cânt și te laud. Nici un vers nu este însă un punct terminus al itinerariului imnic: poezia rămâne deschisă. Un asemenea discurs „infinit” ce-și caută pretextele pretutindeni, până la a lăsa impresia de autogenerare, contrazice desigur viziunea ratificată de tradiție asupra textului poetic „rotund”, echilibrat, cristalizat în precise structuri „definitive”. Dar el corespunde perfect unei definiții
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Spațiul ideal, dezvăluit de călătoria reală sau imaginară, e, de aceea, unul feeric și muzical, scenă a unui spectacol neîntrerupt: un univers-scenă și vitrină, o lume-oglindă, un cosmos melodios, în care se “încearcă instrumentele” cele mai diverse, într-o orchestrație imnică, cu „acorduri”, „arpegii”, „accente” și „ecouri” traducând în sunet aceeași răsfrângere a obiectelor în obiecte, a ființelor în ființe. Fiecare poem din Act de prezență conține asemenea pasaje în care se concentrează, ca în tot atâtea embleme, obsesia structurantă a
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
vremurilor osemintele nopții închini un imn cartofului pentru ca intenția anunțată să se și traducă în fapt textual, prin ordonarea muzicală a discursului „circumlocuționar”: vreau să am limpezimea tăcerea ta fruct al țărânei asemeni cu țărâna... În schimb foarte caracteristica secvență imnică a oglinzilor (Ulise, 8) e construită de la început până la sfârșit pe tiparul „temei cu variațiuni”, obiectul evocat fiind echivalat într-o întinsă serie metaforică: oglinda (atât de caracteristică recuzitei baroce a sărbătorii) devine astfel spațiul ideal pentru sugestia interferențelor eu-univers
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
aceeași structură de „odă” ca „temă cu variațiuni”, pentru ca în Incantații metafora multiplă să-și extindă enorm aria de cuprindere, într-o simetrie cu experiența din Colomba. Amplificarea e aici un procedeu retoric predilect, apt să traducă starea de exaltare imnică, revărsarea preaplinului sufletesc, năzuința de „istovire” - cum ar zice Ion Barbu - a cântecului, într-un discurs ce-și reia și variază la nesfârșit pretextele, cu atât mai mult cu cât tiparul strofic, armonia ritmică, muzicalitatea rimei încurajează menținerea atmosferei incantatorii
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
construcție a imaginii și cu sugestia unei dinamice viziuni simultaneiste, nu se dispensează de tiparul strofic tradițional, profitând chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar în Ulise, mișcarea însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curând de modernismul moderat decât de fronda avangardistă. Nota de discursivitate la care se referă și G. Călinescu nu lipsește nici din aluvionara Brățară a nopților, și ea se va accentua în Zodiac și mai ales
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pentru și întru poezie. Le înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei ideale identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii, de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie. Despre „vocația (sa) temperamentală” s-a spus, cu exactitate, că „și-a găsit
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
când își oficializează semnătura Dan Verona, după numele unui străbunic italian stabilit în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca antreprenor de căi ferate. Poet de substanță romantică și prerafaelită, V. se înscrie la început în linia unui lirism imnic, de viziune serafică, retoric și manierist, pentru ca în ultimele plachete contactul cu realitățile civilizației moderne să devină prilej de satiră și revoltă, dar și refugiu în spațiile înalte ale poeziei și purității. Nopțile migratoare, cea dintâi și cea mai izbutită
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
Hölderlin, pe temeiul imaginării similare a unei Grecii ideale și subliniază câteva dominante ale acestei lirici: orfismul, incantația centrată asupra principiului feminin ca factor cosmogonic. Figura mamei, nostalgia apelor amniotice sunt constante ale imaginarului lui V., care îmbracă o formă imnică, de unde și situarea în apropierea Imnelor lui Ioan Alexandru. Lirismul se hrănește din viziuni extatice, din recurența motivelor cu aură sacralizantă (fluturi, îngeri, fecioare, liră, crini), din hieratismul gestual, muzica interioară a versurilor accentuând inefabilul. Dacă în Nopțile migratoare mitul
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
cântecului, fiind totodată o luptă cu timpul: „Împotriva Absenței / și a Uitării cumplite / fiecare poem al meu / este o auroră / pururi din cenușa mea înălțându-se” (În umbra Paradisului). În Cartea runelor (Adaos la Parnasul dacic) (1976) se păstrează caracterul imnic, hieratismul, mistica, dar se îngustează sfera de referință la poeții români. Astfel, Eminescu „de tânăr a învățat limba Melancoliei”, el arată „calea spre Miradoniz, Castelul enigmă”, Arghezi „a tras veacul neostenit după dânsul / Ca un pescar năvodul prea plin înspre
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
ordinii materiei prin elementele introduse în aceste simboluri. Unele imagini migrează în volumele următoare. Se delimitează „nordul” de „sud”, dihotomia, inculcata în peisaje, semne, simboluri, revenind și în Poeme (1977), unde intra și reminiscențe de poezie patriotică, sentimentalizata, cu tonalități imnice: „Și cerbii, o, cerbii - frați buni vulcanilor / patriei mele, înserarea vâslind / câmpia sfințită de rod primenindu-i” (Corabie în roșu în altă Donaris). Este folosit metrul popular, baladesc, exulta bucuria lăuntrica ori se instalează pacea sufletească purificata ritualic. Același discurs
ZARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290709_a_292038]
-
de ceară, Fie-i de vedeală; Vălușel de pânză, Altul de peșchire. Scenariul epic e lung, de aceea femeile se mai opresc să răsufle și-l reiau pe același ton sacadat. Cuvintele par să se repete, ca-ntr-o invocație imnică. E reactulizat un melos tragic, smuls parcă din carnea trupului. Cu toate acestea, mesajul sună straniu și depărtat, ca și cum ar aparține unor ființe nepământești. Zorilor, zorilor, Voi surorilor, Voi să nu pripiți Voi să nu grăbiți, Să mi-ți răsăriți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe urmele Universalului așa cum Acesta și-a dat chip în creștinism, cum a fost experimentat pe calea contemplativă a creștinismului răsăritean. Interpretul intră în dialog cu acei călători care, transformați de misterul spre care înaintau, și-au exprimat teologic sau imnic cunoașterea trăită. Demersul lui ne pune în față asumarea creatoare a unei tradiții. Dar tocmai fiindcă asumă ortodoxia ca o cale privilegiată spre Universalul viu, André Scrima are o sensibilitate acută față de căile celorlalte tradiții, față de logica lor mobilizatoare spre
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
pe urmele Universalului așa cum Acesta și-a dat chip în creștinism, cum a fost experimentat pe calea contemplativă a creștinismului răsăritean. Interpretul intră în dialog cu acei călători care, transformați de misterul spre care înaintau, și-au exprimat teologic sau imnic cunoașterea trăită. Demersul lui ne pune în față asumarea creatoare a unei tradiții. Dar tocmai fiindcă asumă ortodoxia ca o cale privilegiată spre Universalul viu, André Scrima are o sensibilitate acută față de căile celorlalte tradiții, față de logica lor mobilizatoare spre
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]