213 matches
-
lumina lor este legată de divinitate, devenind astfel un simbol pozitiv special: în creștinism, lumina lumânărilor a devenit semnul prezenței lui Dumnezeu; în budism reprezintă transmiterea vieții; în doctrina musulmană simbolizează spiritul divin. Lumânările funerare, așezate la capul defunctului, simbolizau imortalitatea sufletului. La romani, lumânările mai erau considerate „purtătoare de noroc“ sau aveau rolul, la fel ca și clopoțeii, de a alunga influențele malefice ce acționau în beznă. Timp de secole, cu lumina lor slabă, dar caldă, lumânările au iluminat casele
Agenda2004-15-04-supliment () [Corola-journal/Journalistic/282297_a_283626]
-
obsedat de sex și prins într-o relație conjugală nefericită. În jurul acestui personaj se petrece întreaga acțiune din romanul lui Charles Bukowski, un scriitor al cărui crez este: „Să nu încerci, fie că e vorba de Cadillac-uri, de creație sau imortalitate. Aștepți și, dacă nu se întâmplă nimic, mai aștepți un pic. La fel și cu gândacul de sus de pe tavan. Aștepți până vine el spre tine. Când ajunge destul de aproape, îl prinzi, îi dai o palmă și îl omori. Sau
Agenda2005-52-05-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/284553_a_285882]
-
la altul. De la daliile estete, baconskyiene, ușor convenționale, ai zice, livrești, "Dalia culthorum", la tufănici, niște crizanteme mai modeste, cu flori mărunte, mai regionale, numite dumitrițe, la superbele simboluri solare ale crizantemelor, universal considerate nu doar semne ale "longevității și imortalității", dar ale "plenitudinii". Mai mult, ele sunt emblema casei imperiale japoneze (vezi Dictionnaire des symboles, Robert Laffont, 1982, al lui Jean Chevalier, Alain Geerbrant). La Baconsky "sentimentul dominant este pillatian, prin plenitudine, deși grădina de flori este a lui D.
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
etc.), iar când nu, moartea este supusă tendinței autoarei de a filosofa - nepeiorativ, de așezare în discurs filosofic. Sunt supuse deconstrucției culturale mai multe elemente care intră în alcătuirea paradigmei morții postmoderne, precum obsesia pentru fitness, puterea medicală, substitutele de imortalitate etc. Acest prim palier este unul al teoretizării morții și are o relevanță crescută pentru domeniile inter și multidisciplinare ale tanatologiei sau studiilor asupra morții, fiind regăsibil, într-o manieră dispersată, amalgamat cu analizele literare efective, pe tot parcursul cărții
Beneficiile culturale ale morții by Adriana Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/3581_a_4906]
-
Sontag, iar informarea cu privire la o scriere literară relativ recentă ar putea să trezească interesul lectorului pentru autorul acesteia ori pentru alte opere ale sale. Luceafărul eminescian, de pildă, redobândește prospețime atunci când este interpretat ca valorizare a împletirii dintre moarte și imortalitate, iar personajul prototipic caragialian Mitică pare a purta haine noi când autoarea îl deconspiră ca fiind incapabil de murire. Toate cele trei paliere sunt traversate de dimensiunea personală a morții: nu prezența inerentă a subiectului în orice obiect supus procesului
Beneficiile culturale ale morții by Adriana Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/3581_a_4906]
-
Presocraticul Empedocle a susținut chiar o teorie a metempsihozei (fragmentele 115, 117, 146-7 în: Hermann Diels/Walther Kranz (îngrijitori de ediție): "Die Fragmente der Vorsokratiker", vol. I, Berlin 1951). Filosoful grec Platon susținea, probabil influențat de orfism, că sufletul deține imortalitate. Drept pedeapsă pentru nelegiuirea primordială, sufletul este închis în corp ca într-un mormânt. Astfel, existența întrupată, ceea ce noi numim viață, însemna pentru Platon, moarte. Moartea era începutul vieții adevărate, dar aceasta nu avea loc decât după judecarea greșelilor săvârșite
Moarte (mitologie) () [Corola-website/Science/302138_a_303467]
-
oferă el una cu-noscută, trecând peste stratul de adâncime pe care-l presupune nuvela și care este recuperabil prin sensurile basmului lui Petre Ispireascu, amin-tit prin aluzie în titlu, este vorba de Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Tema imortalității aduce în nuvela lui Eliade tema universală a Timpului, iar scriitorul român nu ezită să recurgă atât la doctrinele ezoterice indiene, la mitologia aferentă, cât și la basmul cult al lui Ispirescu, un basm atipic prin care este recitit și
Visul chimeric al tinereții eterne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6979_a_8304]
-
mai puțin femeile, cât ideile, chiar dacă acest lucru nu se vede totdeauna în film. Tot din fericire, Coppola nu cedează ispitei de a folosi ingrediente atât de apetisante, ezoterism, reîncarnare, ocultă nazistă, spionaj, femei fatale, zen, S.F., apocalipsă, exotism est-european, imortalitate, iubiri imposibile etc., potrivite pentru ghiveciul unui blockbuster, însă nu rezistă până la capăt și cedează melodramei, pentru a asezona subiectul pentru un public pentru care filmul înseamnă acțiune plus pasiune. Cred că filmul aduce ceva în plus unui spectator român
Visul chimeric al tinereții eterne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6979_a_8304]
-
Tacoi instituie aproape un cult, un de profundis clamavi ca un cântec neîntrerupt, când oracular, când evocator-răscolitor dedicat Prințului Chiparos. Respectivul arbore peren, arhetip al vieții și al morții, și ale cărui semințe și rășină se foloseau în compoziția drogurilor imortalității, nu este deloc întâmplător ales de poetă pentru a colinda amintirea fiului, cu dicțiunea maicii oierului ucis din "Miorița": Nimeni vine, stă la masă/ Umbre de păuni apasă/ Peste chipul lui frumos/ De aur, de abanos/ De plop și de
Mater dolorosa by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12733_a_14058]
-
de înțelegere, transformând dorințele în trup și ființă, integrând partea inertă în totul invadat de viață, investind cauză și scop în existența și ființarea omului și materiei. Un flux al duratei din trecut spre viitor în continuă creație liberă împărtășind imortalitate lumii și conștiinței. Memorie, suflet și timp, dincolo de materie, corp și spațiu. Fluiditate încorporată în tipare, purtată de voință. Creație evolutivă. O permanentă stare antientropică. Adam și Eva au fost creați din același principiu divin. Nu își cunoșteau natura și
Inteligența creatoare by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7203_a_8528]
-
unde multă lume ar fi putut să-i aducă un omagiu. La funeralii au luat parte Horia Moculescu, Viorel Gavrilă, Ionel Tudor, Titus Andrei, Paul Grigoriu, Margareta Pâslaru. “Zâna bună” din filmul “Veronica” s-a despărțit de compozitor cu cuvintele: “Imortalitatea lui Temistocle Popa este asigurată. A fost un mare compozitor, care a ajuns la sufletul tuturor ascultătorilor, de la mic la mare”. Peste numai câteva zile i-am revăzut pe Temistocle Popa și pe Cornelia Teodosiu, soția sa, în postură de
Adio, Temistocle Popa! by Octavian Ursulescu () [Corola-journal/Journalistic/83414_a_84739]
-
simpatică și imaginile în oglindă constituie o nouă interdicție în receptarea lui. Sesizînd acest pericol, în 1965, Berlin îi propune Ahmatovei să-și adnoteze versurile pentru a le face accesibile și a le asigura astfel posteritatea. Poeta răspunde, aparent sfidîndu-și imortalitatea, că atunci cînd această lume despre care scrie va muri, vor trebui să moară și versurile pe care ea le-a inspirat. E interesant de observat cum Berlin sesizează încă din 1965 problema care va frămînta pe bună dreptate, după
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
1990 majoritatea criticii literare pusă în fața unei inevitabile reevaluări și a unei generații căreia îi lipsește cifrul de deschidere a sensului anumitor texte. Reacția Ahmatovei sună însă paradoxal din gura unei poete care în 1946 era deja conștientă de propria imortalitate. La puțin timp după întîlnirea cu Berlin, asupra consecințelor erotice ale căreia cartea de față insistă poate prea mult, poeta scria următoarele versuri : "Lunecoasă și perfidă, luna/ De din dosul porții, vede cum/ Pe o seară-ți vinzi pe totdeauna
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
din dosul porții, vede cum/ Pe o seară-ți vinzi pe totdeauna,/ Scrisul și renumele postum./ Te vor da uitării-adînci: icoana-ți/ Fi-va cartea moartă în sertar./ Nici o stradă numele tău, Anna,/ N-o să-l poarte, nici un stih măcar." Imortalitatea a cîștigat chiar împotriva dorinței poetei. O stradă din Odessa, orașul din apropierea locului ei de naștere, se numește Anna Ahmatova. Și, parcă pentru a-i da posibilitatea să-și transmită mesajele interstelare de care vorbește în multe din poeziile sale
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
spune și Palomei, tocmai pentru că are un nume sinonim cu al surorii sale Colombe, dar se deosebește radical de ea. Numele lor înseamnă "porumbiță" și au conotații contradictorii, cea mai potrivită contextual fiind cea de simbol al purității și al imortalității sufletului, desprins de lucruri lumești și de păcat. Porumbelul este inima celui drept, iar ochii săi sunt termen de comparație pentru omul luminat și pur. Cea mai interesantă explicație onomastică o oferă prenumele Kakuro, ce apare în primul roman japonez
Ariciul și camelia by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7305_a_8630]
-
animal, care l-a modelat formîndu-l într-un organ al relației, al spațialității, al explorării interne și externe, pe când gonadele s-au ancorat în materialitatea fecundă a timpului. Și amândouă, în planuri diferite ale existenței, trăiesc și se scaldă în imortalitate. În orgasmul minții și-n silogismele fecundității, în sperma creierului și-n memoria ovarelor ne apare, sub două chipuri diferite, angelic și demonic, masculin și feminin, năpraznicul cosmos, bijuteria însîngerată în care trăim. Spațiul e paradisul, timpul este infernul. Și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cumzice Schopenhauer, vorbește însuși glasul speciei, cu alte cuvinte, nevoile imperioase ale naturii; pentru că ca este agățarea îndărătnică a omului de imortalitate. Iubirea apoi e sentimentul cel mai puternic și prin aceea că e cel mai complex, alcătuit dintr-o mulțime de sentimente, ele însele deja complexe. Această complexitate ne explică și cauza pentru care iubirea e subiectul cel mai prețios în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Este vorba nu numai de o "reproducere a naturii", ci și de o reproducere a actului, a privirii înseși: privirea este întoarsă ca din oglindă, opera de artă te privește, determinîndu-te. Arta, "inoculată", este trăită de spectator (de unde și sentimentul imortalității), privitorul identificat imaginii privite. Calitatea esențială a privirii artistice este aceea de a fi o privire transfigurată, întruchiparea unei închipuiri. De notat că Ibrăileanu folosește pentru "imagine", ca și Eminescu de altfel, un cuvânt care, în acest înțeles strict, a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
avea o viață mai lungă este extrem de seducător. Începând de la căutările legendare ale lui Gilgamesh până la Ponce de Leon în căutarea Izvoruluii tinereții și până în zilele actuale, când bioalchimiștii jonglează cu genomul uman și celule stem, preocuparea de a descoperi imortalitatea este veche și cere sacrificii. Dorința de a dobândi o viață mai lungă este întipărită în ADN-ul social al umanității și exprimată în nenumărate mituri și legende. Panteonul zeilor și al zeițelor era alcătuit din ființe nemuritoare și acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
cere sacrificii. Dorința de a dobândi o viață mai lungă este întipărită în ADN-ul social al umanității și exprimată în nenumărate mituri și legende. Panteonul zeilor și al zeițelor era alcătuit din ființe nemuritoare și acesta era miezul ideii: imortalitatea era o însușire a zeilor, pentru care oamenii se luptaseră să o câștige și totuși nu o atinseseră. Niciodată ființele umane nu au încetat să încerce să o dobândească, totuși, iar acum, medicina a început să ne pună la dispoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
drag lâng-al ei sân./ Primește-aste coroane ; prin noi ți le trimite.../ Salut și onor ție, poete strălucite ! (V 9). Omul este înfrânt de potrivnicia destinului, însă poetul se bucură de glorie eternă. Ultimele cuvinte ale piesei sunt adresate celui menit imortalității artistice : Adio, geniu în veci nepieritor !. Cele două piese cu structură similară se află în raport de continuitate, fapt confirmat de unele detalii din Ovidiu care reamintesc Fântâna Blanduziei : darurile lui Ibis pentru Corina, incapabile să-i aducă favorurile femeii
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să urzească un nou plan de pierzanie împotriva lui Ovidiu. Deși îi declară fostului iubit E moartă pentru tine de-acum a ta Corină, ea îl avertizează asupra pericolului, ceea ce determină recunoștința poetului, care i-a asigurat la rândul lui imortalitatea prin versurile sale : Căci de-a fi să peară poetu ți favorit/ Și care pe Corina cântând a nemurit,/ Să aibă mângâierea de-o moarte liniștită/ Gândind că-și perde viața iertat de-a lui iubită. Explicația gestului altruist al
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ei și-o plânge cu glasul istovit,/ Așa, zvârlit departe, pe geticele țărmuri,/ Jelesc și eu în versuri (Tristele, V 1). Obsesia sfârșitului e contrabalansată de obsesia artei : certitudinii morții iminente conștientizate în exil i se poate opune doar certitudinea imortalității poeziei. Asemenea delicatului cântăreț latin al iubirilor frivole, cel numit de Eminescu rege-al poezie veșnic tânăr și ferice, veselul Alecsandri își încheie opera printr-o reflecție asupra morții. Cu o anume vanitate întemeiată pe încrederea în valoarea propriei creații
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de elevi erau toți ai mei, ca fațetele În miniatură ale unui ochi de muscă. Chiar eram lumea Întreagă. Din când În când Îl auzeam pe Polster șoptind, În timp ce se plimba de la un băiat la altul, verificându-le aportul la imortalitatea artistică. Dar, de fapt, pe-atunci aveam altele pe cap... Dora Își schimbă poziția. — Brusc, am simțit că mi se scoală sub draperie. Nu era chiar din cauza plăcerii și nici din cauza fricii. Poate că plăcerea era Îndreptată spre interior, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
decît o carte de vizită, de fapt o hîrtie împăturită. Dumnezeule, oare venise momentul ? întreaga mea ființă fu răvășită de un fior, de un frison. avem oare, în sfîrșit, între degetele mele, fraza miracol care urma să mă propulseze în imortalitate ? Dar oare de ce decisese domnul Courtois să mi-o înmîneze într-un mod atît de puțin protocolar, atît de puțin cultural ? timp de luni și luni de zile așteptasem să mă convoace într-un loc încărcat de mitologie, într-una
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]