192 matches
-
strigăte prin care soldații comentau la distanță, iar între ele, după tonul de comandă, puteau fi recunoscute cele ale ofițerilor. Zidul, în ciuda grosimii sale considerabile, pe o distanță lungă prezenta umflături, fisuri și chiar crăpături adânci; în aer plutea încă, impalpabil, norul de praf ridicat de loviturile de berbec. Grupul ajunse repede la marele turn de piatră, unde se afla poarta masivă, întărită și armată cu stâlpi solizi de lemn. Rutilius trecu printr-o poartă mai mică situată în lateralul construcției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
subțiri o floare pământească de nufăr, degetele i s-ar fi veștejit pe loc, ca niște petale. Am înțeles toate acestea! Această fecioară, nu, acest înger, era pentru mine sursă de uimire și de inefabilă revelație. Ființa Ei subtilă și impalpabilă trezise în mine adorația și nu mă îndoiam că privirea unui străin, a unui om normal ar fi întinat-O și ar fi veștejit-O. Din momentul în care am pierdut-O, iar între noi s-a ridicat un zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
discurs analitic: Carmelia Leonte nu este nici în structuralism (deși, printre numele citate, figurează un R. Jakobson) și nici în "impresionismul" critic: fraze precum "Putem conchide că Emil Botta imaginează o lume exacerbată, frenetică unde până și abstracțiunile cele mai impalpabile, cele mai nerușinate cu putință îți pot da cu tifla, te pot fenta într-un mod surprinzător, îți pot face cu ochiul, te pot linguși, îți pot înșela așteptările sau te pot ucide" sau " Se simte la tot pasul regretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
unde înseamnă ceva sau unde sărbătorește ceva, își are locul în sfera sărbătorii și în cea a cultului, adică în sfera sacră"5. Putem conchide că Emil Botta imaginează o lume exacerbată, colorată, frenetică, unde până și abstracțiunile cele mai impalpabile, cele mai nerușinate cu putință îți pot da cu tifla, te pot fenta într-un mod surprinzător, îți pot face cu ochiul, te pot linguși, îți pot înșela așteptările sau te pot ucide. Ele devin personaje ("palpabile") ale unui teatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ci mai ales dintr-o necesitate logică, pragmatică, survenită într-o stare de criză, în regim de urgență, ca instinct de supraviețuire: starea androginală este cea din oglindă. Iubirea-pasiune este spiritualizată în lumina necruțătoare și neînduplecată a oglinzii. Filtrul este impalpabil și în același timp foarte eficient. Se realizează totuși o sciziune dureroasă. Efortul nu este pentru a recupera jumătatea pierdută, ci pentru a lua distanță față de aceasta, detașarea fiind unica posibilitate de cunoaștere. Înjumătățirea în-seamnă dublarea voinței. Este o operație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
caută dublul, pentru a ameți mai mult. Este o realitate incapabilă să atingă echilibrul, desăvârșirea. Ne referim, desigur, la realitatea interioară, pentru că exteriorul, concretul este lăsat undeva în contre-jour de unde își trimite irizările malefice. Comedianțul este un neajutorat. Pasta eterogenă, impalpabilă a lumii presimțite de privire își urmează cursul. Cu alte cuvinte, nimic nu este definitiv, nimic nu este categoric. Există o senzație de atingere în intangibil, așa cum există o dorință a ochiului de a renunța să vadă. Nimicul este copleșitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în fața oglinzii."41 Această sentință ne duce neapărat cu gândul la tema dublului, la numărul 2, cel care induce absență de sine, disperată luptă de autoafirmare, de recâștigare a prezenței. Cum să faci față realității când concretul devine atât de impalpabil, încât îți scapă printre degete și se strecoară sub ochii tăi în oglindă? Cum să mai ai încredere în realitatea propriei existențe? Cum să crezi când ești atât de conștient de mimetismul în care te afli? Imaginea care își imită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Ne-am tras în lături, înnebunite de spaimă, în câteva secunde, din femeia enormă rămăseseră numai câteva fragmente de oase înfășurate în cârpe putrede: un maxilar pământiu, un femur, câteva coaste... Și acestea se pulverizară până la a deveni o materie impalpabilă, din care nu rămase în cele din urmă nimic. Am fi început să urlăm dacă Balena nu s-ar fi întrupat deodată lângă noi, afară din cărarea blestemată. Și văzînd-o cum ne privește nedumerită, am înțeles că nu știa nimic
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nepotrivită pentru un om bine cunoscut pentru sângele său rece. Soarele ăsta blestemat mi-a ars ochii. Despre Bruno Serafian s-ar fi putut spune orice, doar că era prost nu, și orele petrecute pe o căldură ce părea o impalpabilă ploaie de plumb topit îl făcură să se gândească la numeroasele greșeli pe care le comisese atunci când plănuise ceea ce, la început, părea a fi o obișnuită operațiune de cercetare și capturare. Era evident că recunoscuta sa experiență în nesfârșitul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
interpretările diverse, atmosfera melancolică, dureroasă că totul a fost iluzie”. Vocea naratorială își impune chiar reguli de construcție ale numelui pentru a surprinde “spațiul perfect gol”, spațiul de incomunicare care se întinde între el și iubita sa: “să întrebuințez cuvinte impalpabile” și să “las deoparte dialogurile lungi”, ce rezultă tocmai din teama unei posibile falsificări. Pe Sandu femeia cu un singur atribut, feminitatea, nu-l interesează. Dacă Viky se prezintă tot timpul ca fiind draguță, Ioana apare pe rând urâtă și
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
plăcere de a gâtui realitatea. Prin cablurile de oțel sosesc la el exact acele minime dovezi ale existenței, suficiente pentru a reconstitui opusul. I se oferă o Danie prezentă și absentă în același timp, aproape și îndepărtată totodată, vie și impalpabilă.”<footnote Al. Protopopescu, op. cit., p. 104 footnote> Iulian Băicuș face precizarea că inventatorul telefonului e Alexander Graham Bell, vărul lui Thomas Alva Edison și că telefonul nu e nicidecum un trouvaille, ci o idee primită de la Proust. Marcel vorbește de
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
suplețea intră în noi sub forma acestei atingeri. Dansul parcurge secretul acestei atingeri și repetă mișcarea prin care auzul se lasă atins de curgerea ei invizibilă. Și dansul dă trup acestei atingeri și curge din ea ca o întrupare. Ceva impalpabil devine undă tactilă și naște tangenta imaginară dintre trup și suflet. Dansul este sărbătoarea trupului, după felul în care viața locuiește în trup, atingându-l cu viață... Sub soarele Greciei străvechi, cu o generație înaintea lui Clistene, reformatorul, în ținutul
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
tipuri opuse de joc teatral. Olivier se instalează în rol, cu rolul aproape sculptat dinainte - așa face în Hamlet - și nu mai joacă rolul devenirii acestui prinț, ca personaj care înaintează în necunoscut și se lasă înfășurat de acest contact impalpabil cu necunoscutul; nu, la Lawrence Olivier, prințul danez apare de la început ca hotărât și iremediabil dat, adică sub forma actorului care zice: vedeți, eu sunt Hamlet, pentru că știu de la bun început care este Hamlet și ce atitudine trebuie luată în
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
pe cehi. Dacă n-ar exista rațiunea, acest laser care înșiră pe raza lui un fel de curent, de energie care leagă lucrurile și le face să curgă, ele însele și vorbele care poartă și conduc această legătură invizibilă, această impalpabilă mișcare de sens; dacă n-ar fi rațiunea și dacă n-am ști cum se urmărește mereu ceva de-a lungul acestui circuit vorbitor, un sens care nouă ni se pare logic și pe care îl declarăm rațional, nu pentru că
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
dincolo de praguri fizice, face ca totul să apară mai larg, trecând în același timp în partea de jos a lumii, în adânc, în centrul lucrurilor. Astfel, din toate părțile și spre toate direcțiile deodată, gândirea apare ca fiind acel fenomen impalpabil, care ne face să trecem peste marginile palpabile ale lucrurilor, către nemărginirea unei întinderi care este mai sus, mai largă, mai adâncă și care se așază „dincolo“ de tot ceea ce rămâne „dincoace“. Asta face gândul, și în aceste expresii trebuie
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
punct maxim, după care urmează declinul, rigidizarea mișcărilor, coborârea lor înspre anorganic, spre lipsă de mișcare, spre solidificare minerală. Însă toate aceste semne privesc materia, materialul materiei, adică fizicul, corporalul. Spiritul, atunci când se manifestă, cere altă lege, o formă mai impalpabilă de articulație, el cere mișcarea gândului. Și aici, evoluția nu se mai petrece „dincolo“ de specii, ci ea se articulează ca diferență intra-specifică, ca ceva care privește viața fiecărui individ. Cu alte cuvinte, aici, când spiritul începe să existe
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
puțin, care se adună și ele în forme mai consistente, în stări afective. Acestea se strâng, sau se destramă, în formații mai ample, ca prinse într-un vârtej în jurul unei axe și produc, prin această mișcare, sentimente și afinități armonice, impalpabile construcții afective. Îmi aduc aminte de un episod care a avut și o latură caraghioasă, deși faptele nu erau deloc; pentru că erau direct legate de controlul pe care Securitatea se simțea „însărcinată“ să-l exercite în privința mea. Am fost mereu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
una a uitării. Un om care practică o viață întreagă luciditatea ajunge un clasic al deznădejdii. Femeia ce privește spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, și setea de impalpabil pe care ți-o satisface funebrul și parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuți. Ochi ce nu zăresc nimic și din fața cărora dispari, ca să nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenței tale. Privirea pură a melancoliei este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
chinuri și gânduri legate de cer și de pământ, fără să te-ntrebi de rostul acestui gol numit aer și care se interpune atât de vag între cele două aparente realități. Deodată, într-o după-amiază îngreuiată de plictiseală și veșnicie, impalpabila lui imensitate ți se descoperă irezistibilă și moleșitoare. Și atunci te miri de ce-ai umblat pentru înec după întinderi, când el te cheamă, vast spațiu diafan, spre destrămare și pieire. Cosmogonia mea adaugă neantului inițial o infinitate de puncte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul asentiment dat suferinței este acela pe care-l exprimă regretul eventualei vindecări. Dar regretul acesta este atât de impalpabil și de difuz, încît nu se poate cristaliza în conștiința nimănui. Toate durerile care se sting aduc cu ele un sentiment de tulburare, ca și cum intrarea într-un ritm echilibrat ți-ar închide calea pentru regiuni torturante și încîntătoare în același
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ele se realizează melodic, într-o formă de ondulație misterioasă. Ființa iubită se purifică într-o imaterialitate, întocmai cum s-ar risipi într-o melodie. Și atunci nu poți ști absolut deloc dacă iubirea ta e vis sau realitate. Caracterul impalpabil ce-l împrumută realității această convertire în melodic a tot ceea ce se petrece în insomnii provoacă în sufletul omului o neliniște și o tulburare, care nu sânt atât de intense pentru a duce la o anxietate universală, ci păstrează toate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu sânt atât de intense pentru a duce la o anxietate universală, ci păstrează toate elementele unei neliniști și tulburări de esență muzicală. Moartea însăși, fără să înceteze a fi hidoasă, se manifestă într-o universalitate de noapte, a cărei impalpabilă transparență, deși e fructul iluziei, nu este mai puțin muzicală. Dar tristețea acestei nopți universale este întocmai ca tristețea muzicii orientale, în care predomină mai mult misterul morții decât al iubirii. Precum, în explicarea nașterii iubirii, fenomenul iraționalității ("iubirea e
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
regrete. Sau înțelepții n-au înțeles nici acum că adevărul nu poate să existe? Frumusețea flăcĂrilor Întregul farmec al flăcărilor este de a cuceri printr-un joc ciudat, care este dincolo de armonie, de proporție și de măsură. Nu simbolizează avântul impalpabil al flăcărilor grația și tragedia, naivitatea și disperarea, voluptatea și tristețea? Nu este în transparența lor consumatoare, în imaterialitatea lor arzătoare, ușurința și zborul care rezultă după marile purificări, după marile arderi lăuntrice? Aș vrea să fiu ridicat de elanul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
elogiu nu poate fi decât acela al transfigurării. Mă atrag depărtările, mă atrage marele gol, proiectat din mine asupra firii. Un gol ce se ridică din stomac până la creier, trecând prin toate organele și membrele ca un fluid ușor și impalpabil, ca o insesizabilă pâlpâire internă. Și nu știu de ce, în întinderea progresivă a acestui gol, în mărirea neîncetată a acestui vid crescând în infinit, simt prezența misterioasă și inexplicabilă a celor mai contrare sentimente care agită sufletul omenesc. Sânt fericit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
țipetele diverșilor copii, bolborositul radiourilor și țîrÎitul telefoanelor din camerele goale. Apropiindu-se de Baker Street, Începură să audă fanfara din Regent’s Park, la Început un sunet slab de zang și pa-ra-pa-pa care se umfla și dezumfla odată cu briza impalpabilă, ca rufele puse la uscat pe-o sfoară. Julia o prinse pe Helen de Încheietura mîinii, se copilări, prefăcîndu-se că o trage după ea. — Hai odată! Hai repede! O să pierdem parada! Își trecu degetele de-a lungul palmei lui Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]