367 matches
-
cu puterea de a modifica viitorul, și de aceea el este propriu unor instanțe inițiate, cum sunt colindătorii sau descântătoarele. Aceștia au cunoașterea necesară pentru a asista și ghida traseul inițiatic al tinerilor. Modul condițional optativ primește valoare imperativă în imprecațiile mamei care își menește fiul să treacă prin moartea simbolică a înghițirii inițiatice. Șarpele se adresează în același registru „Spargem’ țasta capului”, așa cum o face și bourul cu leagăn între coarne, semn că întrupările zoomorfe își cunosc rolul de animal
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mai ales tineri, ai oricărei epoci, ai oricărei culturi de „idei noi” -, de „răsturnarea tradiției” etc.?! În loc de aceasta - deși, o știm, precoce, la doisprezece ani, părinții săi l-au găsit conversând tocmai cu unii dintre acești Învățați -, el aruncă grave imprecații În bloc și se lasă Înconjurat de inși fără o minimă pregătire intelectuală, niște „primitivi, proști” (pescari, vameși, femei simpleă, știut fiind, mai ales, că oamenii din popor sunt cei mai puțin apți de o „altă viziune” asupra tradiției, Îmbibați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
posibile și variate, vorbind, de exemplu, despre experiența sa brutală carcerală sine ira et studio, cu detașare, umor și uriașă vivacitate intelectuală, fapt ce ne permitea nouă, ascultătorilor săi, să ne „apropiem” și să înțelegem cu adevărat, dincolo de „clișeele” și „imprecațiile” pe care le exersau alți deținuți politici incapabili să-și depășească animozitatea firească și spiritul justițiar. Am găsit un remarcabil caz asemănător în cele cinci volume Închisoarea noastră cea de toate zilele ale de curând dispărutului Ion Ioanid, fost redactor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pe brânci. La sfârșit obții fix 18 cubulețe, dar e puțin probabil că-ți mai arde să le mănânci. Dacă ar fi să mă refer la limbajul și stilul revistelor pentru doamne ar trebui să izbucnesc într-un torent de imprecații. Dar n-o fac, pentru că vina nu aparține exclusiv redacției. Cititoarele contribuie și ele cu ticăloșiile unor locuri comune și stângăcii jenante. Povestea siropoasă a prieteniei dintre cățelul Blacky și motanul Sică te face să te rușinezi că aparții rasei
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
mare207, iubitul se cufundă în stele/ Și în nori și-n ceruri nalte 208, ceru-i câmpie senină/ Cu râuri de lapte și flori de lumină, iar norii cei negri par sombre palate/ De luna regină pe rând vizitate 209. Imprecații dramatice, ca cele din Mortua est!, translează în miezul bolții cerești eternitatea morții, plină de cele mai adânci mistere: Se poate ca bolta de sus să se spargă,/ Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,/ Să văd cerul negru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bietul „Ravelstein”, ceea ce mi se pare o combinație de lașitate și răutate auctoriale: „Chick”, mai cu seamă dacă distanța lui Bellow față de el era cu adevărat importantă, putea avea curajul opiniilor sale. Căci ale sale sunt, În ciuda convenționalei delegări a imprecației de la narator la personaje. „Abe” Îi spune lui „Chick” că „Kogon” e „atras de bărbați”; tot „Abe”, uneori completat de neprihănita „Rosamund”, e cel care-l denigrează pe „Grielescu”. „Radu Grielescu” apare Întâia dată În roman după prima sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
trădat și el. A găsit o scuză ca să nu vină aici, dar, la Întoarcere, am descoperit că ține legătura cu Hideyoshi. Și când te gândești că un om care a fost atât de apropiat clanului Akechi e capabil de așa ceva! Imprecațiile lui Dengo nu se mai sfârșeau, dar, pe chipul ridat al lui Toshimitsu, nu se citea nici o surprindere. Mitsuhide plecă pe la amiază, fără a fi realizat nimic. Ajunse Înapoi la Shimo Toba cam În același timp În care Hideyoshi trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
imagistic”, acest poet așa-zis fără înaintași direcți s-ar afla, într-o măsură, în descendența suprarealismului românesc ilustrat de Virgil Teodorescu, Gellu Naum ș.a., ralierea la acest patrimoniu fiind însă amendată de opțiunea pentru postura etică și recursul la imprecație; alteori de factură onirică, având puternice inflexiuni expresioniste, articulată într-o savant orchestrată construcție parabolică abstrusă. Poezia lui S., cu o componentă aforistică și oraculară definitorie, e aparținătoare neomodernismului contemporan, „înaltului” modernism sau extrem-modernismului. Nu este lipsit de tâlc faptul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
de comunitatea internațională. În fine, merită subliniată relativa popularitate de care se bucură strategiile geoeconomice în sînul aparatului de stat, funcționarii și reprezentanții, eventual demotivați de pierderile relative de suveranitate legate de globalizare, căpătînd noi misiuni și devenind preocupați de imprecațiile politico-economice inter-state ale noilor măsuri. Identificarea sectoarelor de activitate cheie sau vitale, a întreprinderilor de apărat sau de promovat pe plan internațional, constituie activități noi pentru aparatul de stat, aflat în serviciul intereselor țării respective. Spontană sau programată, acestă susținere
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
convingător, criticile care îi fuseseră aduse - chiar și pe acelea evident ignare. Una dintre liniile „apărării” a stat în invocarea „calității... de mărturie asupra unei situații istorice date” a epistolelor; alta în încadrarea scrisorilor în convenția literară a „culturii de imprecație”, nefamiliară cititorului român. Dintre critici, e de reținut reproșul lui Liviu Antonesei, care observă în construcția volumului o „lipsă de coerență”, dată de ecartul dintre limbajul etnopsihologiei, esențialist, folosit în scrisorile către Alexandru Paleologu, și critica adusă esențialismului în partea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
pe munte; ele se cațără și sar de-a lungul stâncilor și se aud urletele prelungi ale tânguirilor lor; îl roagă pe domnul să le pună capăt chinului; dar Cel Rău, suit pe vârful cel mai înalt, schimbă rugăciunile în imprecații și suspinele în blasfemii și trimite asupra lor un fulger de foc albastru. La poarta cerului veghează un înger, iar când aude o rugăciune de căință adevărată și sinceră, se repede în chip de stea căzătoare și-i smulge lui
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
curăție grăim aceasta”), în care soțul voievodal, „din firea lui [...] rău și pismătariu, îndelungăreț la mânie și lacom la avuție”, a fost un creator de faimă negativă, aducător al oprobriului celor din jur, al unui blestem exterior și al unei imprecații interioare (Neculce: „Și se rugau toți lui Dumnezeu să-i mântuiască de mânile lui, și-l blestemau de la mic până la mare, de audzeau slugile lui cu urechile”), iar soția își manifesta aplecarea spre puritate doar în privința încăperilor și a mobilei
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în neagră negurice: Și ea se făceare, Neagră negurice, Neagră negurice ’N vad de Dunăre 478 sau în mică țipătoare: Și ea se făceare Mică țipătoare, Mică țipătoare Pe-o rază de soare”479. Femeile mâhnite din blesteme Dintr-o imprecație severă a unui Yahweh mânios pe cei care furau și păcătuiau - „Și se va aprinde mânia mea și vă voi ucide cu sabia și vor fi femeile voastre văduve și copii voștri orfani” ( Ieșirea 22, 24) - Deuteronomul („A doa leage
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
24) - Deuteronomul („A doa leage”, căci mă adresez iarăși Bibliei de la 1688), acel veritabil „cod de legi” pe care îl reprezintă a cincea Carte a lui Moise (unde toate culpele posibile, virtuale, sunt așezate sub puterea blestemului) a construit o imprecație (27, 19) care încearcă să protejeze paupertatea și neajutorarea produse prin omorârea sprijinitorului (bărbat): „Blestemat să fie cel ce va judeca strâmb pe străin, pe orfan și pe văduvă! Și tot poporul să zică: amin!” (sau, cum zisese traducătorul din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unei lungi „teologii a amenințării”, a fricii, a păcatului. Blestemul bisericesc (cel românesc l-a urmat pe cel grecesc 480), cel arhieresc, mai cu seamă - fie cel „punitiv”, „de interzicere” ori „de protecție” - a făcut apel la aproape toate „mobilele imprecației” consacrate de Sfânta Scriptură și la aproape toată „experiența” acumulată în materie: [...] pe unii ca aceia cu toții împreună că dintr-o gură îi legăm și-i blestemăm; și într-acesta chip zicem: Să fie blestemați de Dumnezeu, Domnul Atotputernicul, și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
toată averea lor să fie jăfuită, și casele lor întru răsipire... Hrisovul mitropolitului Ștefan, datat (ca și al lui Matei Basarab) 18 ianuarie 1652 împotriva lui Stroe Leurdeanu și a celorlalți „furi fățișați”, este o carte de blestem, în care imprecația, lăsată ca o moștenire grea („[...] pre unii ca aceia [este vorba de cei care-i vor „milui” pe vinovați] să-i bată Dumnezeu și în trup și în suflet, procleți să fie și anathema de Vlădica ~Hs și de toți
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
articolelor lui B., care împarte lumea în săraci și bogați, vine dintr-un complex social, cu energice descărcări resentimentare. Violent, dar fără spirit, el încearcă să-și convertească înverșunările în sarcasme. Numai că, în „petardele” rimate, pamfletarul nu-și alege imprecațiile. O grimasă de răutate ia locul umorului și în broșurile în versuri Demonii Mehedințiului (1932) și Romanța Severinului pe 1938 (1938). Intenția etică se perturbă în instantaneele lui grotești, luând forma unor șarje de cârcotaș. Cu un debit abrupt, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285774_a_287103]
-
de etică nu reușește să efaseze efectele agresive ale eșuatului. scenariu redempționist. Evadarea, chiar atunci când pare fructuoasă, se dovedește ratată, și nu dintr-o carență actanțială a personajelor, ci pentru că umbra unui destin tragic apasă asupra muntenilor de pe Culmea Scripetelui. Imprecația bătrânului sublimează neputința frustrantă a omului în fața acestuia: "Ajungă atâta risipă, atâta jaf la vulturi! din mana bietei țări și din carnea noastră!". 2.3. Teroarea de frontieră Între natural și supranatural Adevărații aficionados ai prozei terorii prețuiesc, mai presus
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
o susținem (în aceeași direcție cu Dragomirescu 2013b, dar în dezacord cu Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016) este că inversiunile din româna veche, care s-au păstrat în româna modernă în cazul imperativului (Du-te!), al imprecațiilor condiționale și subjonctivale (Lua-l-ar naiba!; Ducă-se pe pustii!), precum și în câteva alte contexte puternic marcate stilistic (Fi-mi-ar / Fi-ți-ar scârbă / silă) sau intenționat arhaizante (Făcutu-s-a! Cândva am trăit într-o românie democrată
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
verbal, soluția centrului complex se lovește de o serie de probleme empirice, sincronice și diacronice. În primul rând, nu este clar cum poate fi analizată inversiunea V-CL / V-CL-AUX, normă gramaticală contemporană a formării imperativului pozitiv, a gerunziului și a imprecațiilor condiționale și subjonctivale; în limba veche, inversiunea este mult mai răspândită (v. §IV.3.2.1): (9) a. Citește-mi scrisoarea! b. citindu-mi scrisoarea c. Găsi-l-ar ăl din baltă! (internet) d. Ducă-se pe pustii! Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Spec, IP] prin convenție). În primul rând, dacă strategia de deplasare a verbului este XP, nu X0, în construcții perifrastice cu ridicare la C, constituentul verbal deplasat va fi verbul lexical, nu auxiliarul, după cum se poate observa și din comportamentul imprecațiilor condiționale (9c). În al doilea rând, după cum va rezulta din analiză, în deplasarea V-la-C, verbul se ridică la proiecția FINP din periferia stângă, situată la dreapta proiecțiilor FOCP și TOPP (proiecții care găzduiesc subiectul preverbal). (11) *Aucopiii înțeles problema? (12
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
any other material (thus giving the impression of head movement)" (Cinque 2013: 62-63, subl. ns. Alexandru Nicolae). Din punct de vedere empiric, prin raportare la română, observațiile de mai sus se verifică imediat dacă analizăm structurile cu imperativ pozitiv și imprecațiile condiționale din româna contemporană: (17) a. Bate-l pe Ion! b. *Batepe Ion-l! (18) a. Dă-mi banii! b. *Dăbanii-mi! (19) a. Bate-l-ar soarta pe Vasile! b. *Batepe Vasile l-ar soarta! După cum se poate observa din
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
101)-(102): pronumele clitice sunt precedate de verbul la gerunziu, de imperativul pozitiv (101) (sub coordonare, encliza este obligatorie în limba standard cel puțin pentru primul conjunct, (101b)); tot cu encliză pronominală apare și inversiunea subjonctivului și a condiționalului în imprecații (102) (101) a. văzându-l/nevăzându-l b. citește-l / du-te și citește-l/du-te și îlcitește (102) a. ducă-l pe pustii b. lua-te-ar naiba! - o situație specială de encliticizare prezintă cliticul de acuzativ feminin
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de analiză adoptate și aplicate până în acest punct al lucrării, distribuția are întâietate în fața interpretării. Reamintim că inversiunea în româna contemporană este atestată cu imperativul (obligatorie; sub coordonare, cel puțin la primul conjunct inversiunea este obligatorie) (140a), gerunziul (obligatorie) (140b), imprecațiile condiționale (140c) și subjonctivale (140d)79. Inversiunea este declanșată, în general, de factori obligatorii: verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ (Niculescu 2015), verificarea trăsăturii [nonfinit] la gerunziu - strategie de compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
subjonctivale (140d)79. Inversiunea este declanșată, în general, de factori obligatorii: verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ (Niculescu 2015), verificarea trăsăturii [nonfinit] la gerunziu - strategie de compensare a instanțierii paradigmatice prin deplasare 80 -, verificarea trăsăturii [+directiv] asociată cu trăsăturile pragmatice specifice imprecației pentru inversiunea condițională și subjonctivală - i.e. verificarea trăsăturii [+directiv] proiectată în plan irrealis. Onu (1965)81 identifică semnificațiile cu care se asociază inversiunea condițională: imprecație dinamică (Înghiți-l-ar pământul), imprecație disimulată, ironic-glumeață (Fire-ai să fii!) sau cu funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]