KorAP: Find »[drukola/base=impresiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...29 >

706 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

semne pentru intuițiuni nesensibile. Așadar (însămnătatea) importanța sunetului, productul înrudirei semnului cu obiectul însemnat, nu va putea fi acasă decât cu deosebire pe treapta aceea a activității limbistice unde aceasta cearcă a reproduce întreaga copiozitate a vieții nemijlocite și viile impresiuni a lumei sensuale. Cu cât limba se depărtează de acest cerc cu-atît se retrage mai mult originala putere formatorie a limbei, care constă în pătrunderea reciprocă a sunetului cu obiectul său; c-un cuvânt limba cedează din ce în ce

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
noțiuni atât de importante pentru actor și de puțin băgate în seamă, noțiunea accentului simbolic în treptele importanței sale și a creșterei puterilor sale creatorii. Se vede din dezvoltarea noastră că pe întrebuințarea accentului simbolic se bazează cele mai adânci impresiuni asupra sufletului nostru, se vede însă totodată că, cu cât apare mai creatoriu, precum anume în stadiul lui al treilea, cu-atîta se sustrage mai mult facultății de-a-l învăța si de-a fi învățat. În întrebuințarea sa cea mai succesă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de sine el nu produce o unitate spirituală. Amândouă momentele acestea ni dau avizarea unei unități (monade) mai naltă a lor. O unitate care face să se nască înainte-ne un întreg organic în formă. Prin aceasta noi căpătăm o impresiune artistică, și prin ton suntem transpuși într-o mișcare amăsurată coprinsului vorbirei. Această mișcare o împlinește ondolațiunea ritmică. Asta ni se prezintă deocamdată în două forme: Ritmul prozei și acela al poeziei. Accentul logic predă minții noastre construcțiunea în conexiunile

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
constelațiunea vorbelor și în întrebuințarea eptitetelor. Ritmul iambic răsuflat în vorbire și redus la simplă proză ne-ar rumpe din direcțiunea ideală pe care o trezește în noi ritmul în genere, pe când întreaga compozițiune a vorbirei ar contrazice acestei rele impresiuni. După întîmplătorul coprins pe care-l închide în sine iambul de cinci picioare, [el] cere din partea artistului dramatic una din cele mai varii tratări. Acea lege generală a declamațiunii pusă în frunte, ca versul ca atare să nu se audă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de] ridicare a vocei, care, repețindu-se mereu, produce în declamațiune cântarea (Singsang) cea mai urâtă. Pe cât de puțin trebuie să auzim ritmul în elementele sale pe-atât de puțin și rima. Precum are artistul dătoria de-a lăsa să răsune impresiunea etică a ritmului și învălui în el sensul ca cu un văl des, tot astfel trebuie să reproducă urechei noastre și elementul muzical al rimei, fără însă de-a sili urechea noastră ca să stăruie asupra rimei. Numai acolo unde rima

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în reprezentarea dramatică poate să se-amestece și momentul epic, care se arată în elementul narațiunei. Se-nțelege că acest moment nu se-prezintă niciodată curat, căci declamatorul se arată și el, într-un mod oarecare, că e mișcat de impresiunea celor enarate și reflectă într-un mod cert în vorbirea sa această impresiune. Acest moment epic percurge firește toate gradele, de la o descriere obiectivă a întîmplărei, pe care naratorul o dezvoltă cu o liniște epică ca pe un fapt cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în elementul narațiunei. Se-nțelege că acest moment nu se-prezintă niciodată curat, căci declamatorul se arată și el, într-un mod oarecare, că e mișcat de impresiunea celor enarate și reflectă într-un mod cert în vorbirea sa această impresiune. Acest moment epic percurge firește toate gradele, de la o descriere obiectivă a întîmplărei, pe care naratorul o dezvoltă cu o liniște epică ca pe un fapt cu totul discret de personalitatea și simțirea sa, până la participarea cea mai vie și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
simțirea sa, până la participarea cea mai vie și mai personală la cele enarate, astfel încît factele ni se transmit prin mediul simțirei. Aicea narațiunea obiectivă trece și se identifică cu mișcarea psihică a naratorului și în o descriere care reproduce impresiunea însuși a factului. Aceste scăriri trebuie să le reproducă și tempo, mișcîndu-se încet și moderat în narațiunea liniștită și obiectivă, crescând în ondolațiuni din ce în ce mai repezi cu cât e mai vie impresiunea pe care ne-o dă naratorul despre obiectul său

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
psihică a naratorului și în o descriere care reproduce impresiunea însuși a factului. Aceste scăriri trebuie să le reproducă și tempo, mișcîndu-se încet și moderat în narațiunea liniștită și obiectivă, crescând în ondolațiuni din ce în ce mai repezi cu cât e mai vie impresiunea pe care ne-o dă naratorul despre obiectul său. Daca însă sufletul întîrzie mai lung timp la zugrăvirea narațiunii, atunci această întîrziere cere un tempo mai încet, pentru că aicea sufletul nu e nemijlocit pornit de impresiune, ci și-o obiectivează

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cât e mai vie impresiunea pe care ne-o dă naratorul despre obiectul său. Daca însă sufletul întîrzie mai lung timp la zugrăvirea narațiunii, atunci această întîrziere cere un tempo mai încet, pentru că aicea sufletul nu e nemijlocit pornit de impresiune, ci și-o obiectivează. în părțile zugrăvitoare a unei narațiuni se probează mai mult elementu 1 epic, retardiv, și acestui element îi corespunde un tempo moderat. Aceste indicațiuni ar fi să procure în genere intuițiunea nemărginitei varietăți a declamațiunii dramatice

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
procese descrise de poet, astfel încît ele să se impună auditorilor ca o narațiune poetică și nu ca o întîmplare din viața naratorului. Această declamațiune e de-aceea esențial recitativă, adică fără dezapropriațiunea personalității sale proprii. Recitatorul urmează într-adevăr impresiunilor cari se escită în el prin natura obiectului, însă fără de-a se demite de individualitatea sa. La gingaș, la ceea ce escită groaza, energiei pasiunilor, tuturor acestora el li dă un corespunzător colorit de ton, însă el totuși esprimă toate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
despărțit de el. Cu un cuvânt el e totdeuna narator, rapsod. Deaceea în declamațiunea epică abandonul pasionat, schimbarea personalității sale în obiectul care se declamă sânt cu totu1 inadmisibile. Schimbarea diferită în ton și tempo e numai o urmare a impresiunilor diferite ce le fac obiectele asupra declamatorului și pe care el vrea să le reproducă și în auditori. El rămâne însă totdeuna atât pentru sine cât și pentru auditor despărțit de materia sa. Cu toate astea declamațiunea epică va trebui

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și pentru auditor despărțit de materia sa. Cu toate astea declamațiunea epică va trebui să constituie un studiu deosebit pentru reprezentatorul dramatic. El învață aicea acea liniște și claritate în espresiune condiționată de despărțirea declamatorului de obiectul său, deși toate impresiunile deosebite pe cari le provoacă obiectele și situațiunile vor trebui indicate. Fără de-a deveni uniform or trăgănat, artistu 1 trebuie totuși să se ferească de-a cădea într-o astfel de dezapropriațiune. de sine însuși și să plutească ca

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
aceea ea cere o liniște mai mare și o claritate sensibilă în declamațiune, apoi o mare cultură plastică a tonului spre a reda întreaga espozițiune în tot naivul ei detaliu. Așadar tonul va fi mai puțin colorat de simțământ, ci impresiunile obiectelor vor trebui să fie reflectate mai mult prin accentul simbolic. În epopea romantică, la care numărăm cu deosebire pe Tasso, Ariost și Camoens, intensivitatea {EminescuOpXIV 328} putem zice focul simțimântului, muzicalul rimei vor condiționa, pe lângă toată obiectivitatea, un alt

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
aberațiune în care se lăsase sedus un lector cunoscut, de a renega în role femeiești cu totul vocea lui de bărbat și de-a se servi în ele de falsetă (Fistelstimme), o transformare care nu putea să producă decât o impresiune comică și care în urmă după cum se vede a fost părăsită. Cumcă o declamațiune artistică va colora distinctiv și prin tonul fundamental deosebirea dintre princesa și Eleonora, Eboli și regina în Don Carlos, Porzia și Nerissa, regina și Ophelia și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
acolo și declamatorul să fie mișcat de mărimea și însemnătatea ideei. Declamațiunea în partea sa ultimă va avea ceva solemn și profetic; și astfel, prin însuflețitoarea mărime a ideei și prin tonul însuflețit al actorului, declamațiunea va face ca acea impresiune adâncă făcută asupra sufletului sultanului să fie, ca curat umană, îndreptățită pe deplin și să răsune ca atare și în pieptul auditorului. REPREZENTAREA CARACTERELOR (DIE CHARAKTERDARSTELLUNG) (CARACTERIZAREA. GRIMA. MASCA. COSTUMUL) NATURA CONCEPȚIUNII IDEALE A CARACTERULUI Orce reprezentare a unui caracter

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
care-o întîlnim totdeuna în calea creării artistice. Numai rațiunea intuitivă edifică podul care conduce de la idealitatea concepțiunii la realitatea arătărei sensibile. Așadar cele trei momente, a mascărei, a ținutei și a îmbrăcămintei, se întregesc reciproc spre-a produce ca impresiune totală individualitatea în elementele arătărei ei esterioare. Această impresiune a totalității trebuie să ni avizeze prin aparința ei la o viață internă din individ, arătîndu-ne în individualitate o icoană cât se poate de determinată din anumită ordine a lumei. Cu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
rațiunea intuitivă edifică podul care conduce de la idealitatea concepțiunii la realitatea arătărei sensibile. Așadar cele trei momente, a mascărei, a ținutei și a îmbrăcămintei, se întregesc reciproc spre-a produce ca impresiune totală individualitatea în elementele arătărei ei esterioare. Această impresiune a totalității trebuie să ni avizeze prin aparința ei la o viață internă din individ, arătîndu-ne în individualitate o icoană cât se poate de determinată din anumită ordine a lumei. Cu cât aceste momente pătrund mai mult unu-ntr-altul cu-atîta actorul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cu mai multă intuitivitate. Tonul fundamental ne apropie de patosul caracterului, ni descopere chiar întreaga dispozițiune a vieții sale, și prin asta el înviază în noi o dispozițiune corespunzătoare pentru desfășurarea caracterului întreg. Tonul fundamental asigură de-aceea înainte de toate impresiunea artistică a reprezentațiunii întregi. Un ton fundamental fără coloare, care nu stârnește în noi nici un fel de iluziune, i-o face foarte greu actorului ca să [ne] dispună pentru lumea aceea pe care caracterul trebuie s-o provoace în noi, un

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
prin toate fazele mișcărei sale ca o viața unitară în sine. De-aceea e înainte de toate condițiunea absolută a oricărei esecutări a unui caracter, necesitatea adică de-a mijloci între ele toate mișcările sufletești a individului și suma întreagă a impresiunilor, pe care le produc împrejurările și întîmplările în {EminescuOpXIV 354} sufletul personalității. Inamicul absolut al esecuțiunei caracterelor e așadar izolarea, pentru că ea bucățește firul vieței și sfarîmă dispozițiunea artistică din noi. e condițiunea absolută a unei istorii naționale ca să ție

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sufletul personalității. Inamicul absolut al esecuțiunei caracterelor e așadar izolarea, pentru că ea bucățește firul vieței și sfarîmă dispozițiunea artistică din noi. e condițiunea absolută a unei istorii naționale ca să ție cont de mișcările sufletești a unei națiuni, de toată suma impresiunilor pe care le produc împrejurări și întîmplări în sufletul ei. Firul cel roșu, antiteza împrejurărilor de din afară e individualitatea caracteristică și internă a poporului însuși - aceasta trebuie să fie călăuza în labirintul istoriei, numai că individualitatea aceasta trebuie înțeleasă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
fără o viață individuală unitară. Mijlocirea de speția primă împreună într-o unitate vie vorbirile singuratece a caracterului în cari acesta se relevează în vremea prezenței sale pe scenă; însă astfel încît fiece vorbă succedentă să se prezinte cu rezultatul impresiunei totale pe care-a produs-o cei ce coagează asupra individului. Caracterul, prin vorba vie, arată participarea directă la acțiunea întreagă; însă momentele tăcerei lui, în care el însoțește ca o participare oarecare vorbirea persoanelor coagente, aceste momente trebuie să

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ar putea să facă asta ar rumpe firul acestei vieți. [În] Wallenstein, după acea ducă a lui plină de-o eroică conștiință {EminescuOpXIV 356} de sine spre-a readuce la supunere trupele revoltate, când se întoarce, trebuie să se simtă impresiunea acelei puternice catastrofe ce i se-ntîmplă când vede pentru prima oară frîngîndu-se (atotputința) omniputința sa, trebuie din fața lui înnorată să se trădeze acest punct solstițiar al sorții sale, trebuie din tonul lui să se vadă că se silește ca să-i

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sufletească individuală. Aceasta o împlinește jocul mut al reprezentatorului. Condițiunea absolută a jocului mut e așadar: ca caracterul ce e a se reprezenta să fie totdeauna conceput în raportul său adevărat cu celelalte persoane și din asta să se măsoare impresiunea care trebuie s-o provoace cu necesitate celelalte persoane asupra lui. Proprie vorbind, jocul mut continuă tacit acțiunea vie și ne arată individul cum e întotdeauna productul necesitat a relațiunilor lui concrete. Fără jocul mut vorbirile nu sânt decât singuratecile

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
357} între ele și le face să fie espresiunea conexă a vieții individuale, căci el arată oarecum firul roșu care trece prin împleticirea tuturor situațiunilor unui caracter. În jocul mut se împreună așadar toate elementele elocuțiunii trupești, spre a reflecta impresiunea care e produsă într-un caracter prin fapta și vorbele celor ce (coagează) colud. Mai întîi jocul mut mijlocește patosul vorbirei întrerupte cu cea începută. Prin această mijlocire vorba începută apare motivată în sine însăși și pare într-adevăr membru

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]