148 matches
-
poezie este ceea ce Alex Ștefănesu numește poezie de idei, "care nu se aseamănă prin nimic cu ideologizarea forțată din timpul comunismului, care a creat o formă de aversiune împotriva oricărei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur și inautentic. Ana Blandiana reabilitază instantaneu genul, promovându-l pur și simplu, fără să-și ia măsuri de precauție. Așa cum alți poeți visează sau plâng sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă. Gândește firesc, în felul în care respiră. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu orice preț. Dar mai important este poate un crez pe care-l Împărtășește toată literatura franceză contemporană cu prețul scăderii notorietății ei la scară mondială: literatura nu trebuie să păcălească cititorul cu iluzii frumoase. Cel care crede altceva e inautentic - nu e scriitor. O spune de atfel un reputat filzof francez contemporan, Jean-Luc Nancy, Într-o carte publicată tot la sfârșitul anilor 1980: La Communauté désoeuvrée. Literatura este exercițiul prin care scriitorul se prezintă În fața lumii ca cineva capabil să
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se știe, pot fi mai puțin credibile decît verosimilul. Lorette Nobécourt cade cîteodată În capcana neîncăpătoare a literaturii: uită că, scriind ficțiuni, ea se află Într-un atît de hulit Sistem. Cu cît autoarea e mai sinceră, cu atît mai inautentică-i pare literatura (spre sfîrșitul cărții). Cu cît limbajul e mai agresiv, literatura pierde În estetică ceea ce cîștigă În retorică. Această intransigență a limbajului, uneori patetică, alteori ostentativă, exploatarea pînă la epuizare a bataillanului topos al transgresiunii, zgomotul unei scriituri
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al căror singur adevărat eroism este cel de supraviețui unor aventuri contrafăcute, vag autoscopici, vag patetici, fals impasibili. Jean Echenoz este un foarte bun interpret al simulării. Atîta vreme cît romanul de gen simluează viața și se mulțumesc cu un inautentic verosimil, scriitorul crede că simulînd aceste genuri nu face altceva decît să redea viață unor personaje mecanice și autenticitate unei literaturi prizoniere convenției. În romanele lui Jean Echenoz - dintre care Le Méridien de Greenwich, 1979, L’Equipée malaise, 1986, Nous
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a se înfăptui pe sine, în aspirația de a deveni ființa umană în adevăratul ei sens. A exista înseamnă a "transcende" către o posibilitate viitoare. Pentru filosoful german omului îi sînt proprii două modalități diferite de a exista: una efectivă inautentică ("existența banală", "anonimă") și alta posibilă autentică. Existența efectivă se identifică cu viața de toate zilele a omului obișnuit, dominat de problemele cotidiene, care nu pune întrebări lumii și nu se preocupă să fie el însuși omul care s-a
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
astfel sentimentul aruncării în lume, conștiința că existența proprie este un fapt lipsit de justificare rațională, absurd; se face prezent sentimentul de frică în fața morții, sentimentul neantului. Se ajunge astfel la o stare de criză, la limita extremă a existenței inautentice prin ea. Prin această criză se face trecerea la cea de-a doua modalitate de viață umană existența autentică, "existența care s-a regăsit pe sine însăși". Aceasta însă, precizează Heidegger, este mai mult posibilă decît reală, este o năzuință
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mult posibilă decît reală, este o năzuință. Oricum, aflat aici, omul își regăsește propria ființă; frica de moarte provocată de cunoașterea limitelor sale biologice (finitudine) își pierde din intensitate și se transformă în acceptare resemnată a morții (20). Spre deosebire de "existența inautentică", "existența autentică" se caracterizează, așadar, printr-un plus de luciditate (21, p. 203). La Heidegger, ca și la alți existențialiști, este prezentă ideea unei creații permanente a ființei umane din propriile sale resurse, a unei posibile realizări din sine și
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și tehnicii fără riscul da a ne reîntoarce cu cîteva secole înapoi; o educație prin excelență individualizată (de unde se vor lua atîția preceptori?) nu va putea să formeze decît oameni care, în colectivitate, se vor simți dominați de angoasă și inautentici. Mai mult, nu se va putea ști niciodată ce profil moral au putut dobîndi tinerii în urma unei astfel de educații. De fapt, tendința dominantă a educației urmărește tocmai socializarea în anumite condiții de personalizare a ființei umane. 14.4. Critici
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cumpărate de la anumite firme, excursii și sesiuni de shopping în străinătate, frecventarea anumitor restaurante și cluburi etc.) pe care nu și le pot permite în mod curent, iar relația lor cu aceste bunuri una crispată, de parvenit trădează condiția lor inautentică; nu este cazul celor care ocupă realmente o poziție "de top": "Indivizii cu adevărat dominanți își vor etala statutul superior în multe feluri vizibile. Își vor afișa însemnele dominației sub forma hainelor pe care le poartă, a caselor în care
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
sensuri ce le apropie. Timpul kantian nu este destinul personalist-energetic, dar este asemenea timpului matematic despre care vorbește C. Rădulescu-Motru, timp folosit pentru măsurare, spune el, de științele fizico-chimice. Filosoful român nu neagă timpul-instrument, dar, în manieră bergsoniană, îl consideră inautentic (ne-real). Poate că și ideea condiționării intuiției timpului de către intuiția destinului are un anume accent kantian, o legătură cu timpul-condiție a priori a intuiției empirice. Totuși, distanța dintre aceste două idei este suficient de mare pentru a limita curajul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
angajează în ceea ce eu consider a fi o autoimitație cvasimistică, pentru care aș sugera termenul imitatio nationis (pentru a surprinde și dimensiunea mistică). În România, în vreme ce grupul „Junimea” avea păreri împărțite despre imitație, respingând-o uneori ca sursă a unor inautentice „forme fără fond” (ca să folosesc sintagma proverbială a lui Titu Maiorescu), alții susțineau imitația sistematică, invocând legile imitației formulate de sociologul francez Jean-Gabriel de Tarde (1883-1904); în fruntea susținătorilor imitației se află E. Lovinescu (1881-1943), avocatul unei „imitații complete” ca
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
au caracteristici proprii, după cum se poate vedea în continuare. Atitudinea de negare, constă în ignorarea bolii, în refuzul bolnavului de a accepta sau de a recunoaște existența bolii și a faptului de „a fi bolnav”, ca fiind ceva imposibil și inautentic. Disimularea, este încercarea pe care o fac unii bolnavi de a ascunde prezența bolii, de a masca sau diminua simptomele existente, vizibile, căutând, în felul acesta să apară cu o „imagine de sine” normală, de persoană sănătoasă, nealterată de existența
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
favorizând prin aceasta o irupție a iraționalului în realitatea lumii posibile. În această atmosferă ideologică, populația nu se mai recunoaște pe sine și, din acest motiv, nu mai poate înțelege raportul firesc cu lumea reală pe care o simte străină, inautentică, ostilă sau chiar direct dăunătoare. În aceste condiții, încep să apară explicații fanteziste cu caracter catastrofic care accentuează și mențin această stare de incertitudine care generează o angoasă colectivă. În fața acestor situații, reacțiile de protest-opoziție nu vor întârzia să apară
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
explozia demografică ridică probleme deosebit de serioase. În sensul acesta se au în vedere următoarele situații morbigenetice: locuința supraaglomerată care generează conflicte, locuința de tranzit care generează sentimentul de insecuritate și înstrăinare al persoanei în raport cu reședința sa, impresia de artificial, de inautentic, promiscuitatea locuințelor supraaglomerate cauzează surmenajul psiho-senzorial, conflicte, tensiuni, angoasă, tulburări nevrotice, conduite deviante sau delictuale, violență. 6) Devalorizarea persoanei Ce va deveni în final persoana umană aflată în aceste condiții de viață socio-culturală, economică, morală? J. Folliet descrie un veritabil
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
obiective) și, pe de altă parte, după modul posibilului. Omul trăiește, în același timp, "în" real și "în" posibil. Realul și posibilul sunt două moduri ale oamenilor de "a fi în lume". Existența după modul realului este numită de Heidegger inautentică: a ființa în real înseamnă, mai ales, a căuta siguranța. A așeza realul (faptele) deasupra posibilului înseamnă a nu ființa cu adevărat. A ființa cu adevărat înseamnă a avea curajul de a trăi propriile posibile, de a le privi în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
am aduce acestui fapt, jurnalul intim rămâne, totuși, o terapeutică - cel puțin În măsura În care, obligând la autoanaliză și introspecție, ar trebui să Îndepărteze de act, și nu să-l amplifice. Din acest punct de vedere, jurnalele sinucigașilor au ceva pe cât de inautentic, pe atât de Înfricoșător. Ele ar trebui să sfârșească prin salvarea personajului care se confesează, dar eșuează prin distrugerea acestuia. Definit, de obicei, din perspectiva efectului (dispariția fizică a individului), el ignoră componenta socială a actului. Chiar dacă, În urmă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ura, speranța sunt adeverite drept puteri ale omenescului. Versul-fluviu, cu excepția poemului România mea, edificat pe largi dimensiuni de mit și de odă, este abandonat și înlocuit de un ,,cântec șoptit la ureche”, de rugăciune, de îndemnul direct la lepădarea formelor inautentice, comuniste: ,,Se-ndeasă negura din Răsărit”, ,, Nimicnicia până-n Neam s-a-ntins”, ,,Să nu uităm și să nu iertăm!”. Sunt fețele complementare ale unei personalități rămase, în ciuda vitregiilor vremii, cu o demnitate neștirbită de opresiune, izolare și sărăcie, în apărarea - chiar dacă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
pe urmele unor metodiști ai Iluziei, recomanda să reperăm " Cine vorbește?", adică poziția lui social-politică ca punct de plecare în formularea contra-argumentelor, (contra-)discursurilor. Putem formula contra-argumente și contra-discursuri pe baza unui "Cine vorbește?", care ne aruncă într-o cunoaștere inautentică, dominată de polemici gratuite și dominate de distructivitate. Instinctul criminal al polemicii despre care vorbea, într-un interviu cu Paul Rabinow, istoricul născut la Poitiers. Abolirea funcției și a mitologiei social-politice de autor este una utilă. De ce? Pentru că această funcție
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
aroganțe pseudo-liberale! se dovedește a fi nu numai o condiție de igenă mentală, dar și posibilitatea de a pacifica societatea și politica, precum și cele două instanțe între ele. "Cine vorbește?" și "Cine face?" sunt două regimuri intrigante ale unui retorism inautentic al gândirii; regimuri ale societății și ale politicii moderne. Acțiunile politicienilor și scrierile istoricilor nu ar fi de dorit să fie influențate sau manipulate de această formulare de retorică de doi lei: "Cine vorbește?". Să-i lăsăm pe scriitori să
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
inversării axiologice a evenimentelor, convertind nesemnificativul în senzațional și esențialul în banal, în "moft". Astfel, amicul Nae din Situațiunea acordă dimensiuni apocaliptice crizei economice și politice naționale, dar îngrijorarea sa profetică nu are o motivație interioară gravă, ci doar substituie inautentic o naturală preocupare pentru evenimentele majore desfășurate în plan domestic. Similar, Lache Diaconescu "sacrifică" plăcerile și îndatoririle familiale în favoarea dezbaterilor politice de berărie vizând "lacuna" din sistemul juridic, manifestându-se ca un obsedat al teoriei drastice a pedepsei capitale. Iată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tradițională a comicului de caracter, de situații și de limbaj. Întâlnim astfel un absurd comic de caracter bogat ilustrat prin personaje ca Leonida, Cațavencu, Coriolan Drăgănescu, deci acele ipostaze timpurii ale "rinocerului", și în general, în suita de personaje "miticiste" inautentice și fantoșizate, reduse la statutul de aparate de reprodus lozinci, clișee verbale și crâmpeie de fraze fără sens. Descoperim și un comic al absurdului de "situații" în poziția Catindatului care, deși muncește de doi ani într-un birou, sperând să
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Katherine Mansfield, Kafka - și jurnale ale fascinației morții - Amiel, Stendhal, Pavese, Sylvia Plath). Clasând de la bun început etica jurnalului intim în funcție de sentimentul creștin al morții, autorului nu îi rămâne decât să dezbată estetica aceleiași teme. De unde și analiza necruțătoare a inautenticului din aceste însemnări, a treptelor patologiei, a tentației narcisiste ce coagulează de fiecare dată în autoportret. Analiza intimității („miopia” jurnalului față de istorie, de pildă), tipurile de intimitate - una nordic-fatalistă la Virginia Woolf, alta mediteraneană la Cesare Pavese - prilejuiesc deschiderea altor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288118_a_289447]
-
încheiat secolul XX. Dispariția formală a comunismului și abolirea cenzurilor interne au adus în scenă societățile reale, iar acestea vorbesc din spatele culturilor lor. Cazul României e cazul unei națiuni care a întemeiat o cultură fantasmatică profundă și o realitate istorico-politică inautentică" (Traian Ungureanu, Despre România care a produs Generația Expirată, 13 nov. 2006, "Cotidianul") Liviu Antonesei: Păi, ce-ar mai fi de adăugat la ce spune atât de clar, de precis d-l Ungureanu? Poate de dat niște exemple? Păi, nu
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]