545 matches
-
Eliade numea ,,metodă oceanografică" sau studierea amănunțită a vieții, așa cum afirma Radu Petrescu, ca și cum am privi-o cu un ,,ochean întors". Ochiul lăuntric cu care privește naratorul-personaj în propriul său interior nu trădează trăirile personajului, ci halucinațiile, viziunile lui. În incipitul romanului Întâmplări în irealitatea imediată, observăm că naratorul-personaj are experiența unor fenomene vizuale, de tip halucinatoriu, fără existența unor stimuli senzoriali, astfel, conform teoriei lui Jaspers, forma devine mai importantă decât ceea ce vede pacientul, anume conținutul halucinației. Aceste viziuni-forme creează
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
că prin raportarea la anumite genuri de discurs, acesta participă, în fapt, la validarea lor. Discursul literar se constituie tematizându-și propria sa constituire. Astfel, putem afirma că discursul blecherian se definește reflectându-și în funcționarea sa, ,,constituirea". În acest sens, incipitul romanului Vizuina luminată este concludent: ,, Tot ce scriu a fost cândva viață adevărată"161. Același text continuă cu identificarea celui care stabilește ,,contractul enunțiativ"162, care validează în același timp narațiunea și pe naratorul ei: ,,...impresia care renaște este, înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
trei tipuri de paratopii: ,,paratopia de identitate", ,,paratopia spațială" și ,,parato pia temporală". ,,Paratopia de identitate", rescrisă metaforic în termenii lui Maingueneau ,,grupul meu nu e grupul meu"175 poate fi identificată în Întâmplări în irealitatea imediată dilema naratorului-personaj, din incipitul romanului, este legată de identitatea sa: Când privesc mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă să nu mai știu nici cine sunt, nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identității mele de departe ca și cum aș fi devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sedus sau, dimpotrivă, în dauna lui229. Plecând de la această ipoteză, putem observa traseul pe care personajul blecherian, aflat în ipostaza seducătorului îl parcurge pentru a comuta regimul existențial dat, într-un alt orizont de existență. Astfel, ceea ce critica literară numea incipitul crizei identitității naratorului-personaj din Întâmplări în irealitatea imediată: Când privesc mult timp un punct fix pe perete mi se întâmplă câteodată să nu mai știu nici cine sunt, nici unde mă aflu. Simt atunci lipsa identității mele de departe ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mult mai târziu. Orice ieșire în exterior, orice experiență nou trăită, în afara celei la care a fost condamnat, nu înseamnă decât o închidere și mai mare. 4.3. Vizuina luminată sau discurs despre degradare și descompunere ca efecte ale suferinței Incipitul Vizuinii luminate pare un poem bacovian. Eul narativ se ia pe sine, asemenea eului bacovian, ca subiect și obiect al discursului literar: ,,regăsesc întotdeauna aceeași cavernă intimă și necunoscută, aceeași viziune călduță și iluminată de pete și imagini neclare, care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Care sunt aspectele din real pe care în mod intenționat Blecher le vrea sub o altă formă? Răspunsul la ultima întrebare ar lămuri și problema obsesiilor autorului și a metaforelor textuale. O primă reprezentare subiectivă a lumii o avem în incipitul romanului Întâmplări în irealitatea imediată. Deformarea realității începe la Blecher cu deformarea eului care ocupă spațiul acestei lumi. Astfel, una dintre ,,metaforele obsedante" ale prozei lui Blecher este cea a unei noi identități. Iată modul în care se percepe naratorul-personaj
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
bolnav etern" îi permite lui Blecher să meargă ,,dincolo" și să creeze pagini de inegalabilă măsură. În ceea ce privește ultimul roman al lui Blecher, demersul pe care naratorul-personaj al Vizuinii luminate îl face este oarecum sinonim cu cel al naratorului primului roman. Incipitul celor două romane este asemănător. Vizuina luminată va debuta tot cu un discurs reflexiv despre propriul eu, de data aceasta constatator și nu interogator. ,,Deschiderea" se produce în acest ultim roman mai des, tocmai datorită faptului că tentativele de cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
justețea ideologiei lor estetice. Ca urmare, pentru a putea crea în aceleași linii ale valorii supreme, este necesară o reactualizare a acestui model viabil, reactualizare care se produce prin revalorificarea regulilor Antichității. " Totul s-a spus" afirma La Bruyère în incipitul la Caracterele "și noi ne-am ivit prea târziu, după mai bine de șapte mii de ani de când există oameni pe lume și de când cugetă. Pe tărâmul moravurilor, ce-a fost mai frumos și mai bun s-a recoltat; nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
astfel în formă și nu în conținut, Boileau dând dovadă de un talent excepțional în a transforma materialul ideologic în formule axiomatice, având forța unor aforisme. Această trăsătură corespunde finalității didactice a poemului, finalitate care este clar evidențiată încă din incipit. La fel ca Arta poetică a lui Horațiu, textul autorului francez își organizează substanța sub forma unor îndemnuri scrise la persoana a II-a singular sau plural care accentuează dinamismul comunicării conceptelor. De asemenea, la fel ca la poetul latin
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
deosebită a gândirii autorului care pare să-și devanseze cu mult timpul. Dacă partea a doua a poemului a urmărit cauzele ce duc la o critică incorectă, partea a treia vizează calitățile pe care trebuie să le posede un critic. Incipitul acestei ultime secvențe are în centru sintagma "critică morală", conturându-se astfel ideea corectitudinii din punct de vedere etic. Astfel, dincolo de intuiție, judecată și cunoștințe, criticul trebuie să se subsumeze adevărului și purității, să fie modest și temperat. Iată idealul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de sorginte clasică, însă opțiunile sale în această direcție se întrevăd, prin ricoșeu, din numeroase alte scrieri, cum ar fi articolul Critica literară în care analiza nu mai este reflexivă, ci are ca obiect o fabulă a lui Grigore Alexandrescu. Incipitul plasează demersul autorului sub un scop educativ, Heliade folosind o adresare directă către cititor ce are rolul unei captatio benevolentiae, fiind totodată accentuată ideea unei critici constructive: "Dragul meu cititor, criticarea următoare vei vedea singur că nu este o dărăpănare
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
este necesară și luarea-n considerație a unui text ca Domnul Sarsailă, autorul, care se organizează în liniile ironizării prototipului de scriitor romantic. Pamfletul este viu, suculent și este însoțit de ilustrațiile autorului, integrate organic în substanța textului. După cum sugerează incipitul, obiectul ironiilor îl constituie acel autor care nu-și asumă ontologic creația, ci are pretenția de a deveni scriitor dintr-un capriciu, considerând arta doar o trambulină spre nemurire: "Domnului Sarsailă i-a intrat în cap să-și facă numele
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ce urmează, voi încerca să argumentez că, după o sută de ani de romantism, e timpul pentru o renaștere clasică, și că arma specifică acestui nou spirit clasic, atunci când se manifestă în vers, va fi fantezia."263 Declarația făcută în incipitul eseului este directă, asumată și fără ocolișuri, sugerându-se o anumită epuizare a spiritului romantic și promovându-se, totodată, întoarcerea la clasicism. Reperul temporal "după o sută de ani" accentuează ideea unei reveniri la formula pe care au întărit-o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
erau asemănători cu noi."286 Căutarea generalului și a universalului sunt coordonate pe care le evidențiază astfel ambii scriitori, sugerând existența afinităților de tip clasic. În același spirit clasic este scris și articolul Hamlet al lui Eliot, articol al cărui incipit reia atitudinea de respingere față de critica impresionistă, condamnând acel gen de critici "al căror spirit e din fire creator, dar care din pricina unui cusur al puterii lor creatoare, în loc s-o exercite ca atare, o exercită în domeniul criticii."287
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
chiar dacă natura textului este de a stabili coordonatele generale ale acestei noțiuni, nu de a mărturisi o afiliere directă, aceasta se resimte, în mod implicit, prin tonalitatea apologetică pe care autorul o folosește. De asemenea, după cum o sugerează explicațiile din incipit, alegerea subiectului este și în legătură cu numele societății în cadrul căreia a fost ținută conferința. De altfel, pentru Eliot, poetul latin și cultura din care provenea reprezentau repere ale clasicismului total, după cum o va demonstra pe parcursul textului și după cum o mai declarase
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mai revoluționare consecințe ale mesajului creștin. Potrivit lui Harnack, exegeza marcionită pornește de la principiul „discordiei Între Noul și Vechiul Testament”, Întemeiat În primul rînd pe o lectură intențională a Epistolei lui Pavel către Galateni, cu care se deschide canonul lui Marcion. Din incipit-ul epistolei Marcion deduce că al treisprezecelea apostol, ales direct de Isus Cristos și de Dumnezeu, iar nu per hominem, adică de către omul Isus, este superior celor doisprezece „superapostoli”, cum sînt ei frecvent denumiți 36. Pavel se plînge că galatenii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a scrisorii deschise argheziene (cu detaliile semnalate la începutul acestui demers) trimite la intenția strategică a polemistului de a se plasa pe un teren neutru, în care rigorile etice sunt transparente și îi vizează în egală măsură pe preopinenți. Prin incipitul și finalul exagerat de politicoase, polemistul recurge la o formulă circulară aparent închisă și supusă unui general valabil cod al onoarei. Abandonarea acestui spațiu presupune o variabilă doză de prudență, pentru a evita sancțiunea publicului. Prin urmare, vehemența (cu figurile
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este traductibilă de sensul etimologic al convingerii (con+vincere = a învinge definitiv 158). Dar microtextul interpelării directe ia, alteori, forma unei scrisori deschise miniaturale (câteva paragrafe), inclusă într-un compozit eterogen, cum ar fi, de pildă, articolul Un răspuns 159 (incipit explicativ, contextualizant, apoi citare adversă, iar în final, o concisă epistolă polemică). Aici, în afară de dimensiunea alocată adică un spațiu restrâns care presupune un efort al calibrării ideii, în sensul de a fi pe cât de concisă, pe atât de percutantă -, tot
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a textului pamfletar. 1. Violența limbajului: fundament etic, intenție performativă, efect estetic. Privită gradat, pe o virtuală scară a ambiguizării discursului, violența limbajului arghezian cunoaște ca limită "de jos" acuza tranșantă (categoria, conform taxinomiei lui Halsall). Ea apare deseori în incipit, pretextând saltul în imaginar sau justificând ofensiva directă, în corpul textului, cu funcție de releu, reconectând lectorul la realitatea imediată sau, la final, luând aspectul inferenței polemice. În toate cazurile, acuza tranșantă se comportă ca un barometru al referențialității, menținând aspectul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
menținând aspectul de editorial al discursului. Exemplele sunt nenumărate, de aceea am selectat doar două reprezentative. Plecând de la un mobil real, solicitarea B.O.R. de a nu se ține spectacole de teatru în săptămânile de post, invocat neutru în incipit, pamfletarul dezvoltă un scenariu în care interdicția dobândește, treptat, o aură comic-absurdă. Excursul în imaginar, asupra căruia vom reveni puțin mai încolo, devansează concluzia subiectivă, prin generalizare, din final: "Spiritul meschin al popilor a fost întotdeauna înclinat spre jignirea celorlalți
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cazul alegoriei, mizând însă pe imaginarea unei situații comice, de data aceasta la limita verosimilului, în care adversarul sau adversarii devin protagoniștii expunerii. Decodarea intenției polemice este mult mai dificilă, pentru că, în planul suprafeței textuale, implicarea polemistului este nulă. Forma incipitului trimite la construcția narativă a bancului, ceea ce face mai ușor inteligibilă intenția deriziunii: "Trei episcopi s-au întâlnit în București: episcopul Gorgonie, episcopul Ghelasie, episcopul Dionisie. Fiecare din ei e însoțit de un prieten, doctor în teologie" După un asemenea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
zile necontenit, este că, dacă țara se află în rea stare, vina e a partidului conservator, care a guvernat-o secoli întregi, pe când d-abia vreo cinci-șase ani a putut să se bucure România de fericita oblăduire a partidului Brătianu". Incipitul reia, așadar, printr-o pseudoaserțiune ideea de bază a discursului opozit, adăugându-i o subtilă tușă ironică, detectabilă de către cititorul familiarizat cu background-ul acestei dispute, pentru ca, apoi, polemistul să denunțe, fără dubii și în cel mai direct mod cu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ci o atitudine ludic-intelectuală în fața degringoladei valorice. Un articol întreg 253 reprezintă, de pildă, o ironică descriere a "intelectualilor". E o combinație savuroasă între modul parodic, prin analogia cu geneza și evoluția sectelor religioase, și cel ironic, anunțat încă din incipitul retoric: "Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! Avem destui". Urmează povestea "capuținiștilor" (= secta intelectualilor, definită în contrast cu marea masă a "profanilor"), care aveau sediul la Brofft, un sediu care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
angajat explicit în dimensiunea intersubiectivă (Benveniste) a unei comunicări, în mare parte performative. Privit global, textul se prezintă ca un ansamblu eteroclit de secvențe: descriere, narațiune, argumentație, intercalate ingenios în scopul de a servi demersului persuasiv al eului polemic. În incipit, autorul stabilește, fără echivoc, tripartiția: "Aș fi voit [eul angajat polemic, n.n., M.S.] să mai stăm de vorbă cu cititorul și despre alte obiecte decât domnul Nicolae Iorga [...]"; cititorul este, evident, partenerul de dialog, acel tu persuadabil care, din martor
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prima până la ultima frază, în registrul comicului subversiv, înscriind textul în categoria largă a pamfletului ironic, în alte cazuri, cum e, spre exemplu, "Neamul românesc și Facla jidovească", polemistul alternează registrele și trece de la limbajul referențial și tonul neutru, din incipit, la "dubla enunțare", fie prin falsul acord, fie prin diversele forme ale ironiei, pentru a aborda, apoi, o tonalitate grav-acuzatoare, afină, pe palierul afectivității retorice, cu rechizitoriul lui Caragiale din studiul-pamflet 1907. Din primăvară până în toamnă. În acest registru, Arghezi
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]