344 matches
-
labirintului. Când nu înseamnă un alt chip al morții, acesta face ca efortul de căutare să nu aibă sfârșit. Atât în cazul celui care rătăcește în labirint, cât și al celui care parcurge povestirea, se lasă văzut mai curând ceva incomprehensibil și liber. 6. Exces și singularitate Ne dăm imediat seama că imaginea labirintului sfidează logica obișnuită, înainte de toate pe cea binară, îndatorată terțului exclus. Discută acest lucru Umberto Eco atunci când vorbește despre noile enciclopedii de tip renascentist și baroc. Acestea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sa fizică. Ci întrucât excede nemăsurat subiectivitatea omenească, dându-se indefinit și deodată. În această privință, este de-a dreptul copleșitor. Știm apoi că o rețea se poate figura analogic, însă deșertul nu suportă nici o analogie. Este de nefigurat și incomprehensibil. În cele din urmă, am văzut că rețeaua comportă puncte și linii care se intersectează, putând valora ca poziții, repere. Deșertul însă, asemeni mării sau asemeni nopții, nu mai oferă nici un reper. Nisipurile mișcătoare refac în același fel, aproape atemporal
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Unele dintre afirmațiile filozofilor sunt, într adevăr, prostești, inepte, fără sens. Sunt absurde în accepțiunea vulgară a termenului. Altele însă, mai ales în cazul celor care au dat de gândit, sunt absurde în altă accepțiune. Ele îți apar mai curând incomprehensibile, stranii. Cred că acesta este termenul potrivit: „stranii“. Par să apar țină unei alte lumi, străină cu totul celei din care vorbim în viața de toate zilele. Însă de ce anume sunt resimțite astfel, stranii? Nu știm ce motive deosebite au
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în a te pregăti pentru moarte. Ce să mai spun despre unele credințe și idei proprii timpurilor medievale, socotite mai târziu ca desăvârșit obscure? În fața unor scrieri de atunci, imediat vei spune că s-a petrecut ceva cu totul ciudat, incomprehensibil pentru gândirea de astăzi. Te vezi imediat dincolo de toate acestea și te simți sigur pe logica proprie, ca și cum ți-ar fi străină orice dispoziție născută în adâncul echivoc al voinței de viață. Prejudecata pe care o sesizează Montaigne („Adevăr dincoace
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
atâtea secole de dispute și excomunicări reciproce, nu ne lasă deloc în pace? Când noi spunem de pildă că Platon gândește LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 95 absurd, cel mai probabil un anume „Platon“, revăzut după pu terile minții noastre, ne devine incomprehensibil. Altfel spus, noi înșine, așa cum ne regăsim în unele imagini cu privire la celălalt, ne trezim de neînțeles în propriii ochi. Nu mai suntem pentru noi înșine rezonabili. Însă pentru aceasta, pentru a ne da seama că e vorba de noi înșine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
un loc și ați satisface dorința însăși. De altfel, locul străin începe cu noi înșine, cu simțurile și trupul pro priu, mergând până în punctul în care, așa cum intuiește Rimbaud, eul însuși este celălalt. Poate fi regăsit cu ceea ce omul rostește incomprehensibil în propria limbă și cu fiecare „acasă“ în care nu se simte acasă (Bernhard Waldenfels). În astfel de situații, nonsensul se constituie altfel decât atunci când alteritatea se delimitează după criterii neutre, exterioare. Nu mai înseam nă neapărat ceva propriu unui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lipsă de sens“ și „nonsens“. Cele absurde nu mai păstrează o formă implicită de apartenență la sfera de posibilitate a sensului. Dimpotrivă, această sferă e lăsată acolo unde îi e locul, spre a se recunoaște, dincolo de ea, ceva straniu sau incomprehensibil. Când Kierkegaard vorbește despre paradoxul clipei în experiența religioasă, consideră că acesta este un paradox quia absurdum.<ref id="124">Søren Kierkegaard, Fărâme filozofice, traducere din daneză de Adrian Arsinevici, Editura Symposion, Iași, 1994, p. 68. Va face trimitere la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
s-au extins către alte zone ale celor omenești și neo menești. Unele sunt de o ambiguitate aparte, ca atunci când e vorba de ceva nebunesc, terifiant. Altele, grație modului în care apar, tind să se elibereze de orice accepțiune comună: incomprehensibil, straniu. Conduc uneori dincolo de ceea ce apare cu sens și fără sens, ca atunci când privesc ceva realmente paradoxal. La limită, termenul poate semnifica prezența unui mister, în accepțiunea religioasă a cuvântului. Astfel de accepțiuni, mai rare sau mai greu de sesizat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că astfel de propoziții, în stare să provoace pe oricine, nu sunt lipsite de o anume ambiguitate. „Dacă prorsus credibile, quia ineptum est sau certum quia impossibile est înseamnă pur și simplu: trebuie să credem acest lucru, de vreme ce credința caută incomprehensibilul, și tocmai de aceea este cert, de vreme ce credința este mai sigură decât rațiunea, Tertulian nu a spus nimic original. Dacă, dimpotrivă, înțelegem literal acest dublu quia, textul său va spune că tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
creștin un filozof oarecare, de felul celor numiți neoacademici, pe care el însuși îi discută cu severitate (XXIII, 2). Ce ar putea să asigure saltul de la improba bilitatea maximă la certitudine? Doar credința însăși, când s-ar accede la cele incomprehensibile. Știm însă că Tertulian face încă un pas, dincolo de această logică. Revine la ideea radicalei neasemănări între cele create și cele necreate, ca să recunoască în definitiv paradoxul absolut al Întrupării. Iar acest eveniment nu se rezolvă în datele logicii sau
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
îndeosebi §§ 17-19. </ref> Odată PARADOX ȘI NONSENS 159 156. 157. cu aceasta, recunoaște deschis caracterul lor antinomic. Ne amin tim că, vorbind despre mirum, Rudolf Otto distinge câteva trepte în experiența religioasă a numinosului. Mai întâi, un asemenea element apare incomprehensibil, scapă categoriilor în care gândim de obicei. În al doilea rând, se opune acestor categorii și uzajului lor obișnuit, „nu mai este doar incomprehensibil, ci de-a dreptul paradoxal“. Mergând mai departe, își fac loc unele enunțuri care sunt antinomice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Rudolf Otto distinge câteva trepte în experiența religioasă a numinosului. Mai întâi, un asemenea element apare incomprehensibil, scapă categoriilor în care gândim de obicei. În al doilea rând, se opune acestor categorii și uzajului lor obișnuit, „nu mai este doar incomprehensibil, ci de-a dreptul paradoxal“. Mergând mai departe, își fac loc unele enunțuri care sunt antinomice atât în propriii termeni, cât și unele în raport cu altele. „Forma sa cea mai acută [a lui mirum] este aceea pe care o numim antinomie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Împotriva lui Praxeas, III, 4- 6. Înțelege că, în ceea ce privește dogma trinitară, se modifică atât înțelesul unor termeni, cât și cel al chestiunii reale (sensus rei, spune în III, 6). De această dată, antinomia va privi ceea ce în ființa sa este incomprehensibil, sau, cu o expresie mai potrivită, dincolo de cele comprehensibile și incomprehensibile. Așa cum vedem, unele antinomii se ivesc imediat ce logica obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
se modifică atât înțelesul unor termeni, cât și cel al chestiunii reale (sensus rei, spune în III, 6). De această dată, antinomia va privi ceea ce în ființa sa este incomprehensibil, sau, cu o expresie mai potrivită, dincolo de cele comprehensibile și incomprehensibile. Așa cum vedem, unele antinomii se ivesc imediat ce logica obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității omenești. Sau când devine posibilă acea experiență prin care se arată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității omenești. Sau când devine posibilă acea experiență prin care se arată omului ceea ce-l transcende, inepuizabil ca atare și incomprehensibil în sine. Vor fi atunci resemnificate, pe cât posibil, opozițiile inflexibile de felul temporal- nontemporal, condiționat-liber, ca și altele asemănătoare. Cum ne PARADOX ȘI NONSENS 163 160. 161. dăm seama, nu mai este vorba acum de simple antinomii, în sensul comun
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
plică existența -, și cu totul altceva să te referi la existența de fapt a unui om.<ref id="167">Ibidem, p. 57. </ref> Nevoia de paradox a intelectului nu merge prea de parte, se lovește mereu de ceea cei apare incomprehensibil. Iar lucrurile se complică și mai mult când e în joc rapor ta rea nemijlocită la divinitate. Intelectul face din prezența divinității un concept, ceva necunoscut și, în consecință, „concepe necu noscutul ca pe o limită“. Se întâmplă astfel chiar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
termenul absurdum, cum știm, poate desemna atât ceea ce apare potrivnic sensului, cât și ceea ce nu se supune unor criterii obișnuite ale sensului. Poate desem na, de exemplu, ceea ce este realmente straniu. Sau, într-o altă privință, ceea ce este în sine incomprehensibil, eventual mirabil, minunat. Nu ar trebui confundate aceste accepțiuni, mai ales că ele pot privi atât unele moduri omenești de expresie, cât și ceea ce este străin acestora. Aș dori să aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
136-137; excesiv față de sfera sensului 20-21, 53, 132 (n. 128), 141, 194, 196; imposibil 19, 24 (n. 13), 55, 58, 59, 81, 109, 137, 147- 148, 157, 180-181, 192-193; inclasabil sau fără loc (átopon) 145, 177 (n. 188); incoerent 135; incomprehensibil 32, 46-47, 90, 97, 145, 160, 163, 191; in con gruent 48-49, 138- 139, 194-195, 196; inept 9, 69, 71; ineptum (nebunesc, teribil) 145-148, 154-157; ilogic 9, 184; irațional 9, 22 (n. 11), 145, 184-185; limită a celor cu sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
72-73, 75, 81, 95-96, 105, 119 (n. 107), 140 (n. 139), 192 ~ străină sensului comun 31, 37, 40, 45-47, 73, 75, 95, 117, 192-194 ~ imposibilă 36-37, 45-46, 81, 192 incognoscibil 79, 162 (n. 159), 166-167 (vezi și „limite ale cunoașterii“) incomprehensibil 10, 19, 32, 150, 157, 163, 191 ~ sau străin sensului (vezi „absurd“) incongruens 49 incongruență (ce suspendă sensul) 48-49, 138-139, 194-195, 196 indiferență ~ a privirii (sau a gândirii) 123-124, 168 (n. 169) ~ de alegere 123 (n. 115), 140 ~ de ființă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu totul neobișnuit, la distanță de cele comune. Sau ceva profund ambiguu, ca și cum ar ascunde o dublă natură (vorbindu-se, ca în paginile lui Pascal, despre om ca o făptură terifiantă). Deopotrivă, când se are în vedere ceva inefabil și incomprehensibil în sine. Sau ceva cu adevărat straniu, cum ar fi golirea de orice semnificație a lumii trăite, nimicul acesteia. La limită, termenul poate semnifica locul unui mister, o taină. În astfel de cazuri, distincția elementară dintre cele cu sens și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Acest din urmă cuvânt, ce produce în continuare o teamă greu de înțeles, îl iau într-o accepțiune simplă, aproape etimologică: a privi ceva ca în oglindă, în lumina calmă a îndepărtării, spre a vedea deopotrivă ceea ce este echivoc sau incomprehensibil, distanța însăși care se tot reface. Voi lăsa deoparte, pe cât posibil, unele analize ce propun delimitări exacte, atitudini reactive și ferme, ce scot în afara jocului destule experiențe „lipsite de sens“. Sub astfel de atitudini, criteriile ajung asemeni unor arme, la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Cu orice distanță față de percepția obișnuită a lucrurilor, nonsensul se face resimțit într-un fel sau altul. Nu trebuie să ne gândim doar la unele întâmplări mai ciudate. Nici doar la acele propoziții, idei sau experiențe care ne apar deodată incomprehensibile. Multe situații pe care le socotim comune lasă uneori să se întrevadă ceva cu totul necomun. Și multe dintre întrebările noastre pot să apară stranii, precum cele cu privire la existența proprie și lumea în care trăim. Înainte de orice, probabil, întrebarea cu privire la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în puterea omului și cele ce nu stau. Ne lasă a înțelege că omul nu este singur și nu se poate edifica pe sine în solitudinea reflecției sale. Cu acest simț al finitudinii, omul religios va căuta să recunoască ceea ce, incomprehensibil fiind (akatálepton, spune Sf. Ioan Gură de Aur), originează însăși posibilitatea sensului. Sau faptul că orice comprehensiune - și sensul propriu acesteia - se sprijină pe o non-comprehensiune originară. Metafizicianul, în schimb, este tentat să gândească în alți termeni. El caută uneori
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se sprijină pe o non-comprehensiune originară. Metafizicianul, în schimb, este tentat să gândească în alți termeni. El caută uneori imposibilul ca atare, ține cu tot dinadinsul să exprime clar ceea ce este inefabil și să înțeleagă în mod conceptual ceea ce este incomprehensibil în sine. De unde, atâtea propoziții lipsite de sens. E adevărat însă, în vorbirea metafizică nonsensul nu cunoaște doar această expresie orgolioasă și tristă. Cum vom vedea în paginile ce urmează, uneori prezența sa e intenționată, mai ales în formulări paradoxale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
catalog figurile ciudate pe care le cunoaștem, aparițiile de felul lui Erostrates nu ar putea sta în rând cu altele, ci mai degrabă solitar. Un asemenea catalog, dacă s-ar putea numi totuși astfel, trebuie să facă loc unor singularități incomprehensibile ca atare. În astfel de situații, ceea ce „se spune“ devine mai real și mai sensibil decât cele văzute nemijlocit. Realitatea sa poate fi resimțită întocmai, aproape carnal. Nu mai poți afirma că, față de cele de primă instanță, reprezintă o simplă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]