258 matches
-
De la plăpânda iarbă la fruntea gânditoare,/ Și blondul șir de forme, urcând din soare-n soare,/ În largurile vieții revarsă un trecut". Roiul de existențe ce răsare din neființa unității înfășurate în sine configurează forme existențiale posibile sau potențe ale increatului desfășurate în marea țesătură a undei creatoare, șir de forme în peregrinarea lor ascensională spre lumina ființei. Imaginea- undă se desprinde astfel "din apele eterne" pentru a-și însuși "vestmântul acelor care mor"; întruparea sa în lumină ia forma pieritoare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
alcătuiesc "imaginea senină" (s. n.) a unei distanțe transparente, forma luminoasă a diafanului. Diafanul nu arată ceva decât în transparența inaparentului; el oferă vederii ceea ce în esență nu se arată, făcând vizibil ceea ce este inaparent în ființare. În cazul poemelor barbiene: increatul ce iese din ascundere ca potență a creativității. Ieșire sub forma unei necurmate unduiri a cărei imagine e dubla reflectare a ascunderii și neascunderii, a mișcării spre ființă și a rămânerii în ființarea pură: "oglindă călătoare, cer mobil" (Râul). Dialectică
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mai adânc, sub blana de mușchiuri unduiesc// Nelămuriri de cărnuri, cum se răsfiră vine,/ Cum toată viața aspră, sălbatecă din lunci/ Se-adună, se strecoară prin rădăcini și vine/ Ca laptele-n gâtlejul nesățios de prunci". Originarul apare în chipul increatului, ca ieșire din ascundere și ridicare la vedere. Pentru a putea fi văzut, inaparentul îmbracă "strai de sărbătoare", ia trupul unei imagini prin care transpare, mai adânc, unduirea cărnii lucrurilor, urcând din rădăcina Vieții universale, din miezul sălbatic, silvestru, al
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
doar în amurgul limbajului, căci "punerea în abis a cuvântului în acel fără-de-fund al tăcerii"19 nu numai că eclipsează subiectivitatea (pretenția unui subiect fondator), dar - tocmai prin ex-fondarea oricărui fondat - desfundă posibilitatea întâlnirii cu altul inaugural, cu natura unui increat inaparent, cu adevărat refondator: nimicul și tăcerea, natura - alta decât cultura - sălbatică, virgină, cuvântul frânt de anarhia sensului. Răzbătător prin palimpsestul faldurilor suprapuse, prin fisura cuvântului răsfrânt, traversat în tăcere, inaparentul se revelează el însuși în imaginea increatului nevăzut, epifanie
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
natura unui increat inaparent, cu adevărat refondator: nimicul și tăcerea, natura - alta decât cultura - sălbatică, virgină, cuvântul frânt de anarhia sensului. Răzbătător prin palimpsestul faldurilor suprapuse, prin fisura cuvântului răsfrânt, traversat în tăcere, inaparentul se revelează el însuși în imaginea increatului nevăzut, epifanie a originarului în vederea creației. B. Fundoianu sau inimaginabilul priveliștii Lumină și transparență: o viziune a sufletului Atunci când B. Fundoianu proclamă, în prefața din 1929 la volumul Priveliști, că poezia lui de început "nu din imagini se încleia, nici
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
21). Inima consimte acestei răpiri, resimțită ca o smulgere; este "străpungerea salvatoare a inimii", potrivit lui Hugues de Saint-Victor. Abia atunci ea strălucește ca icoană, precum "aurul de minuni și lumină": "un istm de frumusețe"63. Atinsă de suflarea mângâietoare a increatului, "inima s-aprinde îndată cu o rază", arde în focul ce nu o mistuie, devine ea însăși scânteie a slavei, "scânteia inimii", synderesis (scintilla animae sau apex mentis)64, fiind expresia fondului increat al sufletului: "Ce inimă domnească-mi visam
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
frumusețe"63. Atinsă de suflarea mângâietoare a increatului, "inima s-aprinde îndată cu o rază", arde în focul ce nu o mistuie, devine ea însăși scânteie a slavei, "scânteia inimii", synderesis (scintilla animae sau apex mentis)64, fiind expresia fondului increat al sufletului: "Ce inimă domnească-mi visam!/ Doamne, atinge-te de ea, să s-aprindă, ori să n-o mai am"65. Fondul nu e fundamentul; el nu fundamentează nimic, întrucât nu e o determinație cauzală a vreunui orizont fenomenal
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înfășurate strâns/ și orice naștere de-acum se va petrece/ pe-un izvor tăinuit de fântână curată/ vântul venit de departe cum bate/ linii de sânge negru șterge/ pe-un sânge mai luminos". De acum totul se întoarce în informul increatului, dar nu pentru a se pierde în nonsensul unei imposibile imagini, ci pentru a primi puterea manifestării. Doar prin înfășurarea în nemanifestatul inaparent al semnificabilului originar manifestarea se află în putința de a se desfășura, de a imagina creator esența
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și proză, ed. cit., pp. 75-109. 14 "Intuiția donatoare originară ne dăruiește presentimentul său", "un presentiment al invizibilului ascuns în interiorul vizibilului" (Michel Camus, op. cit., p. 34). 15 Aceleași elemente sunt reluate, nu peste mult timp, în concisul poem intitulat chiar Increat (în vol. Joc secund, 1930) și într-o viziune mai amplă în Oul dogmatic (1925), unde oul- simbol propune, prin straturile celor "trei atlazuri", revelarea plodului inaparent, vizibil doar în imaginea sa devoalată în perspectiva luminii solare. Nu am putea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în ascunderea de sine, viul ca posibilitate a vieții și a nunții. Ultimele două versuri ("Că vinovat e tot făcutul,/ Și sfânt, doar nunta, începutul") exprimă tocmai desfacerea din proiectul ființei pentru a regăsi revelator calea către posibilul pre-ființial al increatului, pragul inaparent al unui veșnic (re)început. 16 Așa cum întâlnim și în poemul Dionisiacă, unde actul de desființare implică pierderea - vitală, regeneratoare - în informul orgiastic al elementarului: "Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia;/ Iar peste lutul umed și trupul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Pentru a te eschiva, mai presus de orice, e necesar să încetinești ritmul vieții. Să devii slab. Să nu ieși în evidență în nimic din ceea ce faci. Nu trebuie să-ți forțezi destinul. Altfel sfârșești în hybris. Imperativ zalmoxian Alege increatul! Impotență Căzusem într-o stare de totală apatie amoroasă. Mi se întâmpla asta des până și cu Corinna. Mă întâlneam cu ea, în fiecare joi, într-o vilă aristocratică (martoră a celor mai ațâțătoare aventuri erotice), pe care o împodobisem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
alternativă îmi provoacă brusc fiori de plăcere. Dar când tocmai mă pregătesc să mă arunc, sosește Aia, care mă ia de mână și mă duce cu ea. Sunt fermecat de prezența ei și aleg să rămân. Sunt un laș bătrân. Increat Îmi dau seama că, în acești ultimi ani, am trăit mai intens decât în toată existența mea anterioară. Acum am căpătat o nouă conștientizare a trăirilor proprii; știu că e necesar să dobândești o justă dimensiune morală a vieții și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
și, cu atât mai puțin, dacă va fi în stare să se confrunte cu propriu-i destin. Moartea, însă, pune în cele din urmă capăt încercărilor sisifice ale existenței și-l conduce pe ins înapoi, la starea originară, redându-l increatului. Dorința supremă este aceea a recuperării nimicului. Sufletul fiind nemuritor se reîncarnează în alte forme. În realitate, noi am dori să nu ne fi născut niciodată, să nu fi fost niciodată creați. Religia locală exorcizează existența cu ajutorul unor ritualuri caracterizate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de realitate („reală” și textuală), poate fi aflată influența, parțială (ca atmosferă, frazare), a poeziei ivănesciene. În Șocul oxigenului (2002; Premiul Asociației Scriitorilor din București), cel mai valoros volum al său, marile teme sunt iubirea și întoarcerea la origini, la „increat”, oglindirea în matricea feminină preformală. Aici se atinge nivelul maxim al unei formule poetice neomoderniste ca substanță și postmoderne ca structură, în poeme cosmogonice și (pseudo)autobiografice mozaicate, livrești (Șocul oxigenului, Veneția, Terra ballerina), unde este proiectată, cu aceeași tehnică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
acestei poezii sunt candoarea, discreția, aerul auroral, fragilitatea, reveria, toate exprimând disponibilitatea deschiderii ființei lăuntrice spre lume. Tonalitățile de cantilenă, ca și preferința pentru imaginile florale permit stabilirea unor conexiuni cu poezia simbolistă, obsesia hibernalului și a albului pur, a increatului sugerând apropieri de G. Bacovia sau de Ion Barbu. SCRIERI: Recital, București, 1976; Nuntă pe ape, București, 1980; Estivale, București, 1980; Piatra soarelui, București, 1982; Scriere de mână, București, 1983; Stampe, București, 1984; Ordinea lucrurilor, București, 1989; Broscuța albastră și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286994_a_288323]
-
uni cu strămoșul său. Poteca poate fi și o axă între lumi pe orizontală, corespondentă celei verticale a Arborelui Cosmic, diferența fiind că aceasta din urmă face legătura și cu sfera sacră a zeilor, în timp ce drumul unește doar profanul cu increatul, monstruosul. Dimensiunea redusă, în comparație cu drumul inițiatic, corespunde unei miniaturizări holomorfice, căci neofitul constituie replica subdimensionată a eroului arhetipal și nunta pe care o va face el repetă unirea principiilor. Nucul de aur din basmul citat în subcapitolul despre dominanta solară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
s-așeza./ Dar șarpele ce-mi făcea?/ De la tălpi că-l lua/ Și voinicu greu ofta”. Groapa unde a mâncat șarpele în illo tempore reprezintă punctul originar al agresiunii asupra cosmosului, ea face legătura, ca și fântâna din Scorpia, cu increatul. Foarte aproape de grotă ca reprezentare a „celeilalte lumi și de asemenea a întregului univers”, groapa sugerează și ea o aspirație inițiatică ce reface și modifică nașterea eroului. Așa se explică grija rituală cu care voinicul se pregătește pentru un act
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Neagră corăbioară,/ Neagră și smolită,/ De prunturi trântită,/ De valuri bătută” (Grădiștea - Ialomița). Ocupația cu încărcătură mitică a cusutului se desfășoară, așadar, nu în pântecele Gaiei, cum am văzut în basmul din Scheiu de Sus, Dâmbovița, ci în apropierea apelor increatului, pentru a transforma virtualitatea existenței în destine reale, de factură pozitivă. Instanțe inițiate cu ochean dublu, înspre sacru și înspre profan, colindătorii sunt văzuți și ei ca oameni ai mării de către fata de măritat: „Pe mare privește/ De-o corăbioară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
metale prețioase, succedanee ale soarelui și lunii prin culoare, asigură echilibrul cosmosului. Raptul lor pune universul social într-o stare de vulnerabilitate, privându-l de sacru și de fertilitate. Izolat de lumea mitică, planul profan riscă să fie absorbit de increat, contingentul fiind salvat de posesia „fructului care întreține tinerețea, un simbol al reînnoirii și al veșnicei prospețimi”. Ideea aceasta se susține în textul baladei prin faptul că mărul are o rodire continuă. Sfera simbolică nu se oprește însă aici. „Inițiații
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
definească tocmai această „extragere”, „separare” nu numai de masa, de colectivitatea În care Hazardul te-a aruncat - prin grație sau nefericire, În funcție de firea ce ți s-a dat! -, dar, mai ales, de „separare”, de „extragere” din anomie, din inform, din increatul care ne pândește În orice naștere, În orice ființă, În orice aparență. Creația, „exprimarea” ca o șansă a libertății. Deoarece, vorbind de ratare, nu putem ocoli problema libertății, atât de discutată de vreo câteva secole, din zorii Revoluției franceze și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
A zeilor Înșiși! Iată cât de... slabi sunt și ei, iată forța noastră, prometeică, brusc izvorâtă din simpla „acceptare” a existenței, a unui dat pe care foarte mulți, ipocriți sau nu, Îl pun În discuție! Astfel, categoria dragă romanticilor, a „increatului”, a trebuit să fac un efort amplu de abstractizare ca să mi-o „integrez”, să o folosesc ca un automatism spiritual, așa cum fac cu altele; Împreună cu fraza presocraticilor care, cu siguranță, a fost primum-ul movens al acestuia: „cum de a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Încă o dată să-i aplicăm acea „cheie de cifru” și să Înțelegem altceva din ceea ce vrea să ne convingă cu atâta ardoare; ca și atunci când are nostalgia după „coasta Boacii”! Poate este animat În acele clipe de iluzia sau nostalgia increatului - cercetată și la divinul Goethe, cu probabilitate! Nostalgia paradisiacului pe care o are doar acela care are norocul de a fi izgonit din Raiul ce se află „dincolo de Bine și de Rău”, Omul ce, Împins dincolo de porțile cerești de spada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
singura realitate) în "nașterea cea mai exterioară". Paracelsus, pe de altă parte, era de părere ca primă materia este materia unică, misterium magnum (mare mister), mama elementelor (matricea facerii lumii materiale, din eter) și a tuturor creaturilor, este un mister increat care nu poate fi exprimat prin nimic și a fost pregătit de Dumnezeu încît să nu-i semene nimic în viitor și nici el să nu se poată întoarce niciodată înapoi la ceea ce a fost. Observăm aici germeni ai evoluționismului
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
salturi-transformări adînci ireversibile. Misterium magnum (misterium increatum) este pentru Paracelsus mama unică a tuturor lucrurilor pieritoare care nu au fost create nici mai devreme, nici mai tîrziu, sau în particular, ci toate împreună, deoarece toate lucrurile au fost create în increat 157. Toată realitatea a fost creată în veșnicie deodată, misterium magnum paracelsic fiind un fel de mama divină 158. Creația această "sincrona" indică existența în sistemul lui Paracelsus a ceea ce putem numi un panprimordialism. Acesta teorie are afinități cu ideile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
mituri fundamentale (oglinda, nunta, soarele), corespunzându-le trei culori (albastru, verde, galben) și o serie de poeme-cheie. Astfel, mitul oglinzii e travestit îndeosebi în artele poetice barbiene, mitul nunții se asociază cunoașterii inițiatice în Ritmuri pentru nunțile necesare și „nostalgiei increatului” în Oul dogmatic, mitul soarelui își află una dintre cele mai bune întrupări în Riga Crypto și lapona Enigel ș.a.m.d. Ulterior, după elaborarea teoriei transdisciplinarității, N. revine în Les Racines... cu câteva nuanțări, socotind, spre exemplu, Joc secund
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288450_a_289779]