139 matches
-
înseamnă dezbinare, schizofrenie, ci unitate intimă a umanității și divinității. O formulă memorabilă în acest sens: „El scuipa ca oamenii, dar saliva Lui era dumnezeiască, pentru că prin ea îi făcea pe orbi să vadă”. Există două categorii de eretici: unii, increduli, neagă divinitatea lui Isus și-L reduc la umanitate. Alții, dimpotrivă, Îl amputează de partea umană, neadmițând decât divinitatea. Fariseii sunt protoeretici reprezentativi pentru prima categorie, ei Îl reduc pe Isus la uman, iar când trebuie să acorde un verdict
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aceștia se pot converti și boteza, iar prin botez, primind Duhul Sfânt, devin curați ca lacrima. Cazul iudeilor: și aceștia, cum spune protomartirul ștefan, se încăpățânează împotriva Duhului. Dar există și cazuri excepționale, când harul îi transformă pe torționari sau increduli în apostoli ai lui Isus: convertirea lui Pavel pe drumul Damascului oferă cel mai formidabil contraargument. La fel stau lucrurile și cu ereticii. Indiferent de învățăturile false pe care le proclamă împotriva Duhului, dacă la un moment dat ei revin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la piață, exact la timp ca să audă ultima propoziție, se uitară neîncrezători unul la altul când observară cât de atenți îl ascultau oamenii pe Sampath. — Ai auzit? o întrebă domnul Chawla pe Pinky. — Un șoarece mort și împuțit? spuse Pinky incredulă. — Dacă nu plivești buruienile, spuse Sampath, roșia ta nu va da roade. Ammaji și Kulfi, îmbujorate de mândrie, făceau deja parte din mulțime. Ascultau fiecare cuvânt rostit, aplecându-se înainte ca să audă un bărbat cu fața rotundă întreabând: — Sunt depășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ne pot riposta că tot ceea ce spun ei sânt lucruri riguros adevărate. Da, rupte din contextul vieții și operei, puse cap la cap și confecționată astfel o biografie și o operă pe gustul comun. E posibil așa ceva? ar întreba cineva incredul. Un mare scriitor rămâne un mare scriitor, orice i-ai face! Ba nicidecum, puteți încerca dumneavoastră înșivă și veți vedea că nu e atât de greu pe cât pare la prima vedere. Faceți o ediție Caragiale în care să puneți în
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
stat liber cu manualul pe bancă și tot nii ți-ar fi folosit la ceva. În acest timp priviri nedumerite, dar nu admirative se ridicau spre mine. Stăteam mai în spate și cei din față se răsuciseră și se uitau increduli, nu prea curioși, strâmbi ca în fața oricărei întîmplări care iese din albia obișnuinței: dacă putusem învăța de zece (fiindcă, mârâind de neplăcere, profesorul mă anunță că îmi dă zece, dar că mă va verifica îndată printr-un examen oral) atunci
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
că un altul Îi urma, ceea ce făcea ca totul să devină, brusc, trecut. Povestirea lui Amir nu se desfășura cu totul logic, ci sărea uneori de la o amintire la alta, ca și cum undeva totul ar fi avut o explicație. Alexandru află, incredul, că fratele său fusese prins de pirații japonezi, că se eliberase singur și că furase un cal cu care gonise spre munți. Asta o știa Amir de la Anda, dar ceea ce urmase era mai degrabă o legendă decât o posibilitate reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
va putea face cu ocazia fiecărei întâlniri. Pentru moment există vreuna? ― Da ― se auzi o voce în spatele lui Gosseyn. Recuz prezența aici a unui individ care pretinde că se numește Gilbert Gosseyn. ― Ce? ― tresări Gosseyn. Se întoarse și-l privi, incredul, pe Nordegg. Omul îl fixă fără să clipească, apoi ochii îi alunecară spre fețele celor plasați în spatele lui Gosseyn. Apoi rosti: ― Când Gosseyn a intrat aici, mi-a făcut un semn ca și cum m-ar fi cunoscut; asta m-a determinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
birou. Nu am la mine decât mobilul. Vibrează din nou și mă uit la el câteva clipe. Apoi, cu o gheară în stomac, îl ridic la ureche și apăs pe Răspunde. — Bună. Am vocea spartă. Eu... sunt. — Samantha ? Glasul lui incredul îmi răsună în ureche, spărgându-mi timpanul. Tu ești ? Unde ești ? — Nu știu. A trebuit să scap de acolo. Am... fost efectiv șocată. — Samantha, nu știu dacă mi-ai primit mesajele. Dar... Șovăie. Știe toată lumea. — Știu. Mă rezem de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
a valorilor tradiționale. Eddie se întinde după ziar și îl deschide. „Samantha Sweeting crede că femeile ar trebui să se întoarcă lângă plită de dragul sănătății lor și a societății”. Poftim ? N-am zis niciodată așa ceva ! Înșfac ziarul și scanez textul incredulă. De ce sunt atât de obsedați cu toții ? — E un sezon prost, spune Eddie, apucând ziarul Express. E adevărat că ai descoperit de una singură legăturile Mafiei cu firma la care lucrai ? — Nu ! Ridic privirea îngrozită. Cine a zis așa ceva ? — Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
săturat de sex și încă pot satisface mai multe femei într-o singură noapte. Astfel de cazuri de longevitate în China au continuat să se înregistreze până în secolul XX, și chiar și astăzi există adepți taoiști care, uitând o lume incredulă, continuă să își cultive modul de viață și să atingă durate normale de viață de peste 100 de ani. În cartea sa Taoism: The Road to Immortality, John Blofeld citează un articol care a apărut în cel mai important ziar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
am pierdut de ani îndelungați. Când dragomanul soliei otomane a tălmăcit aceste vorbe, întreaga adunare n-a mai avut ochi decât pentru mine, iar Guicciardini a răsuflat ușurat. Eu însumi nu aveam pe buze decât un singur cuvânt, năuc și incredul: — Harun! Mi se spusese, într-adevăr, în ajun că ambasadorul Marelui Turc se numește Harun Pașa. Dar nici măcar o clipă n-am văzut nici cea mai mică legătură între el și prietenul meu cel mai bun, ruda mea cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lumi și orașe îndepărtate. Se întoarse spre Mubarrak și acesta înțelese, pentru că își îndreptă privirea spre ofițer. — Ospitalitatea este sfântă pentru noi, zise. E o lege mai veche decât Coranul. Militarul cu stele pe mânecă rămase câteva clipe nehotărât, aproape incredul în fața absurdității acelei explicații, și se pregăti să-și continue drumul. — Eu reprezint legea aici, spuse tăios. Și nu există alta. Trecuse deja de el, când Gacel îl apucă de braț cu forță și îl obligă să se întoarcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aminteam defel. Era, deci, faimoasă! Poate că de aceea nici nu se prezentase - presupunea că o s-o recunosc. Dar, nimic. Sincer vorbind, nu știu. E cumva faimoasă? Privirea fixă pe care am primit-o drept răspuns a fost În parte incredulă, În parte disprețuitoare. — Mda, a zis Emily plină de ifose, cu ochii Îngustați, și acel „mda“ suna de parcă ar fi spus: Că tâmpită mai ești. E Jessica Duchamps. După care a așteptat. Am așteptat și eu. Nimic. — Știi cine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
în intertextualitate și alte șiretlicuri la fel de rafinate, se apucă de noul volum cu o oarecare descurajare, veșnic repezit de autor, până când, brusc, se întâmplă o minune și lectura se preschimbă. Lectorul învață de la autor să sfideze, iar lectura Desperado devine incredulă (e oare adevăr sau operă?) și nemulțumită. Criticul e mai ușor redus la tăcere. Ideea că opera e adevăr și nu doar imagine a adevărului duce la concluzia că, din moment ce adevărul nu se poate schimba, opera nu poate fi contestată
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]