385 matches
-
cristaline, să semene cu un juvaer furat din coroana regelui Infernului. Să revenim însă la povestea noastră. în timpul expediției care se sfîrșise prin capturarea acelei pungi de ambră, vîslașul de la pupa ambarcațiunii lui Stubb își scrîntise o mînă, devenind astfel infirm pentru ceva vreme, iar Pip fusese pus să-l înlocuiască. Cînd Stubb îl luă pentru prima oară în ambarcațiunea lui, Pip se arătă foarte nervos, dar, din fericire pentru el, scăpă de orice contact direct cu balena și, astfel, ieși
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
la Adela lui G. Ibrăileanu, prin acreditarea ideii că iubirea trupească nu este un „păcat”. Amazoană fără gingășie, Adelina rămâne un personaj confuz într-un roman minor. Nici Dezmoșteniții (1935) nu are alt merit decât acela al priorității tematicii (lumea infirmilor). Predilecția pentru situații-limită ajunge aici la paroxism și generează pagini tipice de melodramă. Moara Roșie (1939) este o frescă a satului bănățean dinainte și de după Unirea din 1918. Paginile despre revolta locuitorilor din Moara Roșie și înăbușirea ei, precum și acelea
ATANASIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285483_a_286812]
-
acte de imoralitate, la suicid sau la crimă. Toate cele trei tipuri prezentate mai sus sunt stigmatizate fizic, pentru a se sublinia amoralitatea lor. Acestea sunt personaje „la vedere”, care circulă prin cetate sub diferite Înfățișări: monstrul, bufonul, clovnul, cerșetorul, infirmul, prostituata, etc. Începând Însă din secolul al XIX-lea imagologia nebunului se schimbă odată cu „medicalizarea” nebuniei. dă Nebunul ca bolnav psihic este ultima formă imagologică a nebuniei. Medicalizarea nebuniei și transformarea ei În boală psihică, va aduna nebunii din cetate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
noi, și rămîn vreo zece mii de suspecți. Nu! Pentru că trebuie să scădeam femeile și copiii. CÎte femei și cîți copii crezi că sînt? — Mai multe femei decît bărbați. În privința copiilor... — Stai!.. Întîlnești un anumit număr de oameni În fotolii de infirm. Alții merg În cîrje sau cu un baston. Cei mai mulți bătrîni n-ar fi În stare să strîngă de gît o femeie Încă viguroasă. Doamna Maigret se Întreba dacă era serios sau glumea. Să spunem o mie de bărbați În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
organizarea comunelor rurale din 1 mai 1904, comuna era datoare a asigura sedii pentru școli, pentru sfaturile sătești și câte "o casă comunală"2753. Totodată, comuna avea obligația: să îngrijească bisericile, să asigure cele necesare copiilor orfani, bolnavi, lăuzelor și infirmilor săraci din comună. De asemenea, comunele erau obligate a asigura înmormântarea săracilor, precum și să înființeze și să întrețină cimitire. O altă obligație a administrației comunelor rurale era înființarea de pepiniere pentru arbori fructiferi și arbori comuni ce urmau a fi
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
sau chiar întinși cu fața la pământ, în timp ce alte câteva persane - diaconi, poate, ori voluntari - se mișcau repede și în liniște, părând să se dedice unor însărcinări precise. în portic, câteva femei, unele dintre ele doar niște copile, îi mângâiau răbdătoare pe infirmii ce zăceau, acoperiți în niște pături sărăcăcioase, rezemați de coloane. Sebastianus simți toată durerea și epuizarea ce-i măcina pe oamenii aceia, dar și solidaritatea lor, voința lor de a rezista. Și în primul rând, în spatele a tot ceea ce văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și contur, am fost primul care s-a tăvălit de râs. Dragă înțeleptule, mi-am zis eu. Liniile și contururile vieții par nostime, până când să aibă înfățișarea capcanelor și blestemelor, a invalidării, a handicapului inuman. Poate că suntem cu toții niște infirmi - sau provocați cum se spune pe aici. Eu sunt. Eu am fost provocat și provocarea a câștigat. Fără luptă. Sunt un infirm. Fiecare bucată din mine o infirmă, cu numeroasele mele locuri virane. Sunt un cretin, o putoare ordinară, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nostime, până când să aibă înfățișarea capcanelor și blestemelor, a invalidării, a handicapului inuman. Poate că suntem cu toții niște infirmi - sau provocați cum se spune pe aici. Eu sunt. Eu am fost provocat și provocarea a câștigat. Fără luptă. Sunt un infirm. Fiecare bucată din mine o infirmă, cu numeroasele mele locuri virane. Sunt un cretin, o putoare ordinară, un drogat. Am probleme cu inima. Habar nu am de nici unele. Sunt slab, destrăbălat, șocat, laș. Am nevoie de o nouă dimensiune. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am avut șansa să-i reamintesc. A contracarat enumerându-mi toate torturile rafinate la care mă va supune într-o bună zi și eu l-am tot ascultat până la capăt. A urmat o tăcere, după care am spus brusc: — Ești infirm, nu-i așa? — Am - am... Da, răspunse el. Și atunci, cum crezi că o să poți să te lupți cu mine, jigodie? am vrut să-l întreb. Dar n-am spus (cu toată sinceritatea) decât: „Îmi pare rău. Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu viziune asupra viitorului, un gînditor ce nu se temea de acțiune. Fumero i-a preluat postul cu mîndrie, conștient că făcuse bine atunci cînd Îl Îmbrîncise, fiindcă Durán era cam bătrîn pentru această meserie. Lui Fumero, bătrînii - deopotrivă cu infirmii, țiganii și pederaștii - Îi făceau silă, cu sau fără tonus muscular. Uneori, Dumnezeu greșea. Datoria oricărui om integru era să corijeze aceste mici neajunsuri și să păstreze lumea prezentabilă. La cîteva săptămîni după Întîlnirea din cafeneaua Novedades, din martie 1932
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
luxul ăsta. Suntem, În fond colegi, chiar dacă facem parte din branșe diferite.” „După cum observați, eu nu sunt ciung”, se gândi să spună Noimann, dar se răzgândi. Celălalt Însă păru să-i fi ghicit gândurile, căci spuse: „Desigur că nu sunteți infirm ca mine. Dar sunteți Într-o situație nu tocmai fericită. Ați putea să vă pierdeți piciorul...” „Lăsați piciorul la locul lui. Mai bine lămuriți-mă mai Întâi cum stă chestiunea cu sarcina...” „Am spus că dumneavoastră sunteți excepția de la excepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se culcaseră. Cina Încă nu venise. Dar Oană știa că aceea nu putea fi decât ultima lui noapte. Luase decizia cu o săptămână Înainte, când Își dăduse seama de două lucruri. Primul, că torturile Îl vor aduce În starea de infirm absolut, chiar dacă va scăpa cândva cu viață. Al doilea, că există pericolul ca, delirând de febră și de durere, să scape vreo informație. Hotărâse că rezistența nu mai are rost. Trecuse mult timp, săptămâni sau chiar luni, de când se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
șir, viră, se îndreptă brusc spre coada șirului. Nimeni nu-i dădu atenție, apucase deja căruciorul, pardon, vă rog, dați voie. Lumea se dăduse, intimidată, în lături, Domnul rotea cu mare grijă căruciorul paraliticului, eaia, iae, aie... ceva, cumva... scâncetul infirmului abia se deslușea. Vehiculul pătrunsese deja în hală, elegantul domn în alb îl dirija cu mare demnitate. Fular roșu, lucios, în jurul gâtului, chelie, siguranță cosmopolită. Spectatorii se dădeau, sfioși, în lături, să facă loc distinsului samaritean și rudei sale infirme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cântar, 109 lei, se auzi. Patru pui, 109 lei, se auzi verdictul. Domnul întinse 110 lei, refuză, lehamite, restul, reapucă bara căruciorului, îl roti, eaa, aie, scânci paraliticul. Erau din nou la ușă. Pachetele cu puii decapitați zăceau pe genunchii infirmului. Flancul de clienți avu o tresărire. Vocea mulțimii se strânse în răgușeala pensionarului care sălta, sufocat de furie: Nerușinatule! Profiți de acest nenorocit! Golanule, sfidezi sute de oameni care își așteaptă rândul. Porcule, măgarule, răsfățatule... Prea târziu. Căruciorul părăsise hala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Era un semn bun pentru cariera lui, a fost totdeauna de părerea celor care cred că femeile cântăresc instantaneu și instinctiv nu doar masculinitatea viitorului partener, ci și statutul lui social: așa aleg, chiar și cele care se devotează rataților, infirmilor vieții, dintr-un instinct matern excesiv sau deviat. Nu era Însă cazul Christei, care, doar Într-o cămașă a lui, Încheiată strâmb pe sânii mici, ușor muiați (doar alăptase deja de două ori), deschisese larg ferestrele, nepăsătoare la cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mai dilatată și mai risipită, ca și cum văzuse mai multe în același interval de timp, și aceeași paloare argiloasă, la Rafael de o asprime sporită, imprimată de cicatricele vechi de vărsat. Și mâinile cu degete subțiri și lungi, cum au cei infirmi din naștere, li s-ar fi asemănat, și siluetele longiline, doar că el era mai înalt cu un cap și îndeajuns de lat ca să-ți închipui că Elenuța ieșise din el. Unii vecini din bloc se uitau la Rafael ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
bucăți mari de telemea. Erau uzi până la coate de zeama aceea lăptoasă. Prin intersecția de la Obor fiecare trecea cum vroia. Nu exista semafor, iar milițienii care se mai rătăceau pe-acolo erau ocupați mai curând să stea de vorbă cu infirmul care ținea cântarul de precizie sau cu vânzătorul de lozuri în plic. Era o viermuială ce mirosea a piele, a tutun, a cârpă, a balegă proaspătă, a mititei. Eu cu mama, îmbrăcate de oraș, luam tramvaiul, care abia putea înainta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aruncau unii altora semne de recunoaștere discretă, bezele, ridicau pălării etțetera, iar cele mai frecvente comentarii erau provocate de nemulțumirea generală că, odată cu starea de asediu, guvernul a interzis consumul băuturilor spirtoase, văzând deci acest spectacol frivol, onestul domn Nicolaid (infirm din cealaltă campanie) s-a indignat. Cum, a spus, în ziua când s-au anunțat primele pierderi, peste cinci sute de răniți, iar morți desigur mai mulți de câți ni se spune, este posibil ca aici să nu se fi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ca să știu că, dacă nu rezolv în următorul quart de oră, nici nu voi mai reuși să o fac astăzi ; cât despre mers și la lemne, nici vorbă !... Văzându-mă deodată cum continui să stau, ca un nevolnic și un infirm, pe canapea, călcat în picioare de cei mai înfipți, am sărit în sus atât de decis, încât am strâmbat pălăria vecinei mele, care o mulțime de vreme s-a tot silit să și-o așeze, scoțându-și și vârându-și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
e un diagnostic care sună destul de periculos, de care nu poate scăpa decît În urma unei operații complicate. Uneori, ambii umeri i se desfac din omoplați și brațele Îi atîrnă, lăsîndu-l În chinuri, bun de nimic. Așa că plecăm la drum, un infirm și un ciung În devenire, ducînd cu ei două bidoane murdare Într-un cărucior, ca două personaje dintr-un basm danez, scris de un domn bolnav de nervi - o fabulă cu care o bunică neatentă Își maltratează nepotul. — Și de ce
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în dormitor un pat turcesc, cu două spătare, acoperit cu damasc bleu. Scaunele și perdelele erau de aceeași culoare. Sau cum arăta fotoliul rulant al lui Couthon, celălalt triumvir și prieten al lui Robespierre. Probabil, știți că acest Couthon era infirm de ambele picioare. Ca să meargă prin Paris, se folosea de un fotoliu rulant, inventat special pentru el. Fotoliul avea două manivele adaptate la extremitatea fiecăruia dintre brațe. Un angrenaj transmitea mișcarea celor trei roți și căruciorul putea să capete o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să plec, pentru a nu-mi lăsa timp să mă răzgândesc. Acum, mă simt de parcă aș fi trecut un Rubicon. Angoasat, dar și mulțumit. Marea înseamnă enorm pentru mine. Dacă n-aș fi venit, aș fi căpătat o psihologie de infirm. Ar fi trebuit să mă consolez cu ideea că marea ține de trecut. Pentru totdeauna! Și nu mă văd în stare, deocamdată, de așa ceva. Atmosfera de la "Casa scriitorilor" nu mai e cea de altădată. Cei mai mulți "locatari" îmi sunt necunoscuți. Probabil
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
doar din mașină în magazin și, pe urmă, de la mașină până în casă. De altfel, e de neconceput să locuiești la Los Angeles și să n-ai mașină. Ar trebui să stai în casă ca un paralitic pe scaunul său de infirm. Încerc să-mi explic de unde vine sentimentul de disconfort pe care mi-l dă un asemenea megalopolis. Am rămas, oare, sufletește un rural? Nu cred. Sau, oricum, nu într-o formă care să mă facă să am nostalgii sămănătoriste. Obsesia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cu douăzeci și cinci de cenți, cu un dolar, cu zece dolari, cu o sută de dolari; joacă adolescenți, maturi, pensionari care își aruncă uneori pe postavul verde întreaga pensie pe o lună, joacă până și handicapați, stând în cărucioarele lor de infirmi în fața automatelor care înghit continuu monede. Se joacă la micul dejun, la prânz, la cină, crupierii fiind supravegheați prin camere video ascunse pentru a nu se preta la vreun aranjament. Aud că ar exista, într-adevăr, în America, naivi care
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de partea lor. Mă gândeam, de pildă, să îmbrâncesc orbii pe stradă, gând ce trezea în mine o bucurie surdă și neașteptată, arătându-mi cât de mult îi urâse întotdeauna ceva din sufletul meu; plănuiam să înțep pneurile de la cărucioarele infirmilor, să urlu: "Nespălaților", sub schelele pe care lucrau muncitori, să pălmuiesc copiii de țâță în metrou. Visam la toate acestea, dar n-am făcut nimic sau, dacă am făcut ceva asemănător, nu-mi mai aduc aminte. Turbam de mânie numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]