333 matches
-
un primus tanpa pares (primul fără egali), este dl Nicolae Breban. Joi, 8 august, Domnia sa anunță că polemica noastră a luat sfârșit. Salut și accept hotărârea dlui Breban, dar, asemeni Domniei sale, nu trag obloanele înainte de a face câteva precizări. „Neadevărul insolent” că dnii Breban și Pleșiță sunt prieteni nu îmi aparține, cum fals afirmă dl Breban. Nu sunt vinovat nici de informația eronată potrivit căreia dl Breban i-ar fi dat dlui Pleșiță un exemplar cu autograf din Îngerul de gips
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
cărui partid. Practic, sunt prizonierul viziunii unor oameni despre ce, cât, când și cum are dreptul să facă Dorin Tudoran. În fond, este o reacție totalitară, practicată de unii cu „tandrețe”, de alții cu iritare, de cei mai mulți - cu o furie insolentă, insinuări ori aroganță pigmentată de calomnii odioase. În ceea ce-l privește pe dl Dan Voiculescu, nu știu ce să înțeleg prin acest „să opteze corect în câmpul democratic de la noi”. În primul rând, ne place ori nu ceea ce a hotărât PUR și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
sau altul, într-o măsură mai mare sau mai mică, îmi complicau existența, sau, pur si simplu, mă stânjeneau, mă incomodau. Poate că, într-adevăr, nu erau vinovați față de mine, îmi greșiseră cândva cu ceva: unul se purtase perfid, altul insolent, al treilea îmi era nesuferit din cine știe ce pricină ș.a.m.d. Și atunci, fiindu-i eu drag Domnului, ca să mă scape de povara unor relații nedorite, acesta îi nimicea, unul după altul, ca pe niște muște. Chiar așa, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu toată Îngustimea Canalului. Oferindu-i prietenii Ideei o masă la Excelsior, În vechea casă Török din Piața Teatrului Național, Mitrany, trecut prin res tricțiile unui război purtat atât de greu de patria sa adoptivă, a rămas consternat de belșugul insolent al restaurantelor bucu reștene și, mai ales, de proporțiile prăjiturilor, iar În ce privește luptele noastre politice din acea vreme, cu apariția Partidului Țărănesc, ne declara că nu Înțelege nimic din programele par tidelor noas tre politice, pline de făgăduieli și de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pandantive strălucitoare. Oniricul este prezent peste tot iar eroina are etape mefiente dar, în genere, personajul principal este unul brav, care nu dă înapoi în fața greutăților vieții, un veritabil intrepid moldav. Romanul surprinde o serie de oameni și fapte insiduoase, insolente și inestrictibile, dar autoarea le filtrează prin propria sită de valori. Trecerea de la poezie la roman nu a prezentat mari dificultăți pentru autoare, stau ca dovadă aspectele lirice care populează cartea de la început și până la sfârșit. Val Andreescu Vaslui, 04
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
judiciare. Consecințe ale acestei prăbușiri, sărăcia, insecuritatea și marginalizarea socială afectează cu precădere persoanele în vârstă și tinerii, într-o măsură și cu o virulență complet necunoscute sub regimul precedent, fiind cu atât mai dureroase cu cât evoluează alături de averi insolente și noi-nouțe... Fragilizarea instituțiilor statului, carențele noilor politici publice și sociale destinate să se ocupe de nedreptățile cele mai flagrante, descompunerea serviciilor publice, mai ales la țară, pot fi interpretate tot ca eșecuri sistemice ale tranziției. Absența politicilor de administrare
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
pune mai multă ardoare ca să câșige, decât ca să păstreze. (De aici izbânda, în etaje, a răsturnărilor sociale) Soldatul și hoțul sunt mai curagioși decât proprietarul. În general satisfacția oamenilor supuși e în insolență. În general oamenii supuși preferă să fie insolenți, nu mulțămiți, iar cei mici sufără mai degrabă impilarea decât umilința. De aceea făgăduiala și bunăvoința celor mari fac mai puțini ingrați decât serviciile reale; căci bunăvoința se adresează vanității, pe când serviciile nevoilor curente. Rezultă că trufia își crează mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
azi care „am suportat și susținut” Într-un fel sau altul dictaturile comuniste, ca și de „incapacitatea noastră” de a eradica rapid relelele grave ale societății, corupția administrativă și judiciară, diletantismul politicienilor, apariția unor mafii și a unor „noi bogați” insolenți, șomajul crescut etc. „Ei” Întorc spatele nu numai „adulților” care au suportat „rușinos” o jumătate de secol autocrația roșie, dar și rădăcinilor lor, lucru care se va răzbuna acolo, În deșerturile Australiei sau În megapolisurile europene sau americane, unde Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
auzit sforăind În receptor, făcându-mi inutilizabil aparatul! - și nici pe numeroșii mei colegi care zâmbeau și-mi dădeau Încurcați mâna când mă Întâlneau și care apoi, harnici, În spate, „aveau voie” să debiteze variantele cele mai comice și mai insolente despre persoana și scrisul meu. Da, după cum se vede, securitatea „noastră” le-a permis celor invidioși și frustrați, semidocți și impostori, să se răzbune cu vârf și Îndesat asupra cuiva care Îi Întrece radical În profesiune și care mai are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
utopicilor italieni, francezi sau ruși, ci, mereu, numai „pentru unii” și, În acest fel, prin excluderea „celorlalți”, numeroși și dintre care mulți aveau unica vină de a se fi născut, ea, libertatea, era decapitată În formele cele mai arbitrare și insolente. Poate, mai știi, tinerelul zvăpăiat care eram ar fi fost dispus să intre și el „În revoluție”, cu atât mai mult cu cât sloganele ei păreau Îmbibate de raționalitate, deși „ea” Îi ataca pe cei În mijlocul căreia mă născusem și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În primul rând, și care le-au exprimat desăvârșit și inegalabil, Într-un fel, prin limbajul lor ce era cel al măștilor și al figurilor hibride, numiți monștri, sau prin Zeii lor care s-au amestecat Întotdeauna, adesea nepoftiți și insolenți, brutali, În destinele „celor de jos”, trăind ei Înșiși, apoi, ca printr-o contagiune sau printr-un firesc „reflex de oglindă”, „boala” muritorilor, boala numită destin! Și, ca și În chestiunea evocată de noi mai sus, În câteva rânduri, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și s-o făcut o fatâ atîta d’i frumosă șî d’i mîndrâ cari nu sâ mai pominș pi fața pămîntuli. - Ma cunoș, prostuli? - T’i cunoașt’e Dumnăzău! - Io sunt soțîiș ta!”. Dialogul care poate părea banal și insolent cu împăratul are o semnificație inițiatică limpede: emersiunea și metamorfoza în copacul suflet (motiv cu recurențe vaste în cultura tradițională românească și universală) au transformat fecioara în însuși principiul feminității (armonia muzicală o definește, după cum vom vedea în capitolul următor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
feminină. Baba întâlnită pe drumul ce duce la consacrare reprezintă o ipostază a maternității atotcunoscătoare, ce a înglobat experiența lumii într-un mod magic, propriu feminității. Greșeala ignorării ei sau a lipsei de respect compromite definitiv inițierea și condamnă feciorii insolenți la eșec. Valorizarea comportamentului social potrivit permite preluarea cunoștințelor rituale și asigură succesul în călătoria inițiatică. Rolul babei este pur pedagogic, ea dă date exacte despre locul și funcția ajutoarelor necesare. Interacțiunea ei cu personajele feminine se datorează tiparului dinamic
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
alții, i-a aruncat În brațele lui Zelea Codreanu; iar pe acesta, oricât de „domn” era Carol, l-a asasinat pur și simplu, dintr-un reflex medieval barbar, pe Nae Ionescu l-a internat În lagăr, iar tinerii „inteligenți și insolenți” - spre norocul lor! - au fost vânturați În toată lumea!Ă - Nu, am continuat eu discursul meu Înfierbântat, noi, grămăticii de azi, ne-am Înșelat În calculele pe care mulți ni le-am făcut cu acest „Domn”: deși, tot noi, În istorie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o prezență egoistă din partea celor de care „atârnăm” cu acel fir de mătase ivit din viscerele noastre melodice, păianjeni lucizi ai plaselor sentimentale sau erotice... 2 ...Ce m-aș fi făcut fără literatură? Sau fără acest „valet” slugarnic, uituc și insolent, absent În momente de criză, deranjant când Îmi reclamam o minimă intimitate, eul meu, forma mea absolută de „lașitate”, deoarece prin „vorbe” sau „gânduri” se scurge toată voința sau hotărârea noastră; oamenii „practici” știu acest lucru... dar, ca atâția „oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care noi Îl numim Eros, Cupidon, Amor și nu mai știu cum, este una absolut „normală”, la fel cu cea a croitorului, a fierarului, a olarului, a luptătorului sau a magului, a neguțătorului sau a cerșetorului ce stă umil și insolent, dar viu! - pe treptele marilor catedrale... Numai că vederea ta, tinere domn, e puțin cam... cum să spun, hai să-i zicem - naivă! Da, nu te simți jignit, știu că voi tinerii acceptați orice „injurie”, dar nu să vă facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ființe, instituții și credințe, dar și idoli și reflexe de existență fundamentale - ei bine, aceste„unelte” ale mele nu numai că nu s-au uzat, nu s-au perimat, dar sunt mai „lucitoare”, mai vii, mai neschimbate, aș zice -, mai insolente ca niciodată! Același Eu - valet sâcâitor, persiflant și, ciudat, profet uneori! -, libertatea mea - aceeași, insuportabil de aceeași, Îngustă cât o palmă de copil -, literatura: hazardul meu, ei bine, până azi el joacă, se pare, În favoarea mea, dar atenție: numai a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
forma cea mai absurdă de centralism comunist, condusă de un dictator extrem de abil, cu multe relații occidentale și În ceea ce se chema pe atunci „lumea a treia” și care, simțind că se clatină rigoarea „Bibliei moscovite!”, a trecut, cu o insolentă nonșalanță și o demagogie pe măsură, spre un fel de național-comunism, Încercând să păstreze comandamentele leniniste mari - primatul absolut al partidului, ura față de imperialism, contra proprietății private, ațâțarea maselor contra elitei și contra oricărei individualități etc. Interesant și grotesc e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
din jurul lui Edgar Papu și ai revistei Luceafărul - sau cei care veștejeau „decadența Occidentului”, din jurul luminatului și contradictorului C. Noica și al „Școlii de la Păltiniș”, dând, vrând-nevrând, apă la moara demagogică și reacționară a puterii politice. Iar „tinerii, inteligenți și insolenți” care s-au grăbit, după ’89, să atârne pe umerii statuii naționale faldurile murdare ale unei istorii și ale unei firi românești jalnice, penibile, naționale nu au polemizat În fapt cu „adevărul” istoriei, ci cu minciuna și demagogia unui regim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
un roman satiric mai degrabă, ocolindu-se problema Politicului, văzut ca mit abisal. Acest reproș apropo de Bunavestire, îl fac și acelor critici francezi care s-au ocupat de cărțile mele, traduse acolo. De la abordarea superficială, „mondenă”, până la trișeria critică insolentă nu a fost decât un pas. Voi discuta altă dată contactul meu, întâlnirea mea cu mediile literare franceze, dar ca un exemplu de aroganță, de trișerie critică, voi cita doar ampla cronică pe care mi-a făcut-o în importantul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Eliade, dragul meu, este marea noastră valoare și nu putem să-l atingem cu un fir de pai!”. Iată, adeverită încă o dată și trecând toate frontierele, vorba pe care, se pare, i-ar fi aruncat-o Arghezi, tânărului, sclipitorului și insolentului oportunist care era T. Popovici: „Ehe, tinere, una spui - alta fumezi!”... (Probabil, junele fuma Marlboro...Ă. Sigur, toate acestea erau încă departe în anii când mă pregăteam să-mi public primul roman, acesta a fost însă prima și ultima oară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu de puține ori forme acut partizane, uneori chiar isterice! -, asupra foștilor activiști și securiști care au ocupat, unii dintre ei, posturi sub binecuvântarea dlui Iliescu, iar alții, mai „practici”, au făcut pur și simplu avere, în forme lacome și insolente. Toată lumea vorbește de corupție și nimeni nu o neagă, corupția însă e o boală veche românească, ca și birocrația care-și trage rădăcinile nu numai din vechiul sistem comunist, hipercentralizat, dar și din tipul centralist al statului român modern. Acelei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
șefi de state comuniste europene, o renaștere a unei „monarhii comuniste”, o feudalitate ciudată, abruptă, strident anacronică, ce se baza cu un picior pe nostalgia maselor după adevărata istorie a Românilor, iar cu altul, pe o poliție din ce în ce mai rigidă, mai insolentă. 14 ...Cum îmi spunea, parcă, cineva, odată: - Poți să fii ori martor, ori complice!... Cu vitalitatea mea, într-o anume entuziastă onestitate a persoanei, eu voiam, atât în prietenie, cât și în alianțele sau contractele mele sociale, să fiu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și arta, fiind expresii de vârf ale socialului, nu pot trăi în afara modei. Lucizi fiind că forme ale modei, unele dintre ele, anunță viitoarea, marea artă, în timp ce altele, vai, cele mai numeroase și nu rareori cele mai insistente, cele mai insolente, nu sunt decât forme ale tropismelor sociale, ale sterilității și veleitarismului; când nu sunt simple și scuzabile, uneori fermecătoare aspecte ale snobismului; cum sunt, azi, atâtea forme ale avangardismului, ce, „el însuși”, din marginal și „revoluționar” odată, se instituționalizează, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și cred că astfel mă vedeau și forurile politice. La asta a contribuit și refuzul meu de a publica în periodice, mai ales texte „sugerate” de oamenii puterii, ca și atitudinea mea destul de tranșantă față de abuzurile tot mai marcate, mai insolente, mai brutale ale cenzurii, făcute de astă dată cu „mâna noastră”, deoarece tov. Ceaușescu desființase cu surle și tobe „cenzura”, numind în posturile corespunzătoare la redacțiile editoriale sau la reviste colegi de-ai noștri, uneori scriitori marcanți, care nu rareori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]