313 matches
-
implicit și explicit în toate actele sale. Să ne gândim la lecția plină de generozitate intelectuală pe care studentul filolog ieșean a primit-o încă din primul semestru de studii, îndreptate, prin Elvira Sorohan, spre fenomenul culturii, care înglobează traseul insondabil al unor înclinări stilistice "abisale", în constructul numit de Lucian Blaga "mioritic", spre literatura vechilor cronicari, spre construcția aparent inexpugnabilă a primului roman cantemirian și spre mustoasa țesătură "eroicomică" a Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Doamna Elvira Sorohan ne-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
indica în mod precis condiția omului: aceea a unui navigator pe valurile mării care - prin abilitatea pe care o detaliază versurile următoare - „reușește să se mențină la suprafață, fiind totuși expus puterii nestăpânite a adâncurilor”. Pe acest adânc tumultuos și insondabil își află temeiul „partea” omului, interioritatea sa care se exprimă prin cuvânt. Acesta, la rândul său, articulează comunitatea. „Cuvântul este la originea posibilității de a crea un spațiu închis care apără de exterior, de a avea un al-său-propriu, un cămin
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mitul este un mod de a regândi lumea, o formă specifică de a retrăi spiritual existența umană în lume, de a înțelege ființa omenească în proiecție cosmică, fie când această proiecție reflectă un univers finit sau infinit, dar deschis și insondabil, fie când se limitează la un univers închis, terestru, social".123 Mitul este matricea culturii, căci în aria lui s-au născut filozofia, religia, artele și chiar știința, rămânându-i tributare și după ce au devenit preocupări autonome ale spiritului.124
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
sunt niște organisme vii care însoțesc pas cu pas istoria omenirii și nu au părăsit-o nici acum. Iată prin urmare de ce am putea vorbi de o mitosferă ca sistem de expresie absolut al uneia dintre cele mai profunde și insondabile nișe spirituale ale speciei homo. Această mitosferă este un sistem stabil, chiar dacă detaliile i se modifică de la o epocă la alta; și nu este sigur că modificările din mitosferă sunt determinate de modificările parametrilor istorici ai psihosferei, întrucât e posibil
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
suflete atinse de taina și efervescența iubirii ce-și dăruiește narcoza plutitoare pare de nedespletit orice încercare de fracționare și desprindere fiind aparent sortită eșuării ireversibile. Perspectiva și opinia comună ne spun aici că sfera ce învăluie asemenea unui basm insondabil doi oameni pătrunși de vârtejul iubirii reciproce este inviolabilă ca atom de sine stătător. Cât timp cele două conștiințe se deschid întru dragoste una celeilalteia nici o primejdie externă nu poate zdruncina globul fidelității și dăruirii inter-oferite. Forța iubirii evocate aici
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și adevărului acestor deșertăciuni dar și prin dificultatea teribilă a recunoașterii propriei ființe ca fiind o astfel de palpitantă deșertăciune. Umilința îndurată aici este, în esență, o trezire din hipnoza iubirii, o deșteptare ce tranzitează conștiința asemeni fulgerului bezna unei insondabile furtuni. Această redeschidere dureroasă a ochilor interiorității aduce în prim-plan adevărul relativității ființelor și a oricăror conexiuni între ele. A fi părăsit, a fi decuplat metafizic de persoana dragă ce tocmai se îndepărtează înseamnă a simți sfârtecarea propriei ființe
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
progresiv din simplă atenție redirecționată spre sine luciditate care-și aprofundează sinele. Pe fundalul suferinței de ordin spiritual, eul se reia în posesie ca entitate deschisă sieși, ca dimensiune lăuntrică ce se revarsă metafizic în imensitatea unei individualități cu adâncuri insondabile. Metamorfozele impuse prin suferințele de ordin spiritual vizează convertirea modalității de abordare a paradigmei sufletului de către suflet. Înainte de survenirea cutremurării aduse de aceste suferințe, conștiința se raportează la propria ființare precum și la prezența celorlalte conștiințe prin intermediari, într-o formulă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
luat de privirea purificată prin îndurerări, privirea unei conștiințe ce își întâlnește revelația efemerului mundan, al limitării acestuia și-al învecinării cu un nedeterminat în structura strălucirii sale absolute. O astfel de extensie abisală a cărei nobile perfecțiuni se dovedește insondabilă spiritului uman în acest sens fiind nedeterminată, adică necircumscrisă sau incompatibilă cu demersul unei definiri cuprinzătoare, se între-zărește pentru suferind, pentru intuiția sa palpitândă drept dimensiunea primordialităților întemeietoare. Cel pătruns de sfâșierea ascuțită ce sfredelește dinspre trup spre spirit ca
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ai sufletului omenesc. Pe cînd occidentalii pe urma greco-romanilor antici își deschideau gîndul mai ales către panorama variată la nesfîrșit a realității externe, pe malurile Gangelui indienii își retrăgeau ochii de la această realitate din afară, întorcîndu-i spre aceea din adîncul insondabil al spiritului și atingînd astfel culmi cu adevărat amețitoare. Orientarea diferită a preocupărilor unora și altora i-a condus pe cei dintîi la întemeierea așa-ziselor științe exacte, pe cei din urmă la constituirea psihologiei și metapsihologiei (cf. A. FRENKIAN
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
comunică tot ceea ce este în Cel cenaște: ființă, atribute, mărire, Astfel provine Fiul de la Tatăl, nașterea Fiului din Tatăl este, se `nțelege, o mare taină; iar Sfântul Ata-nasie nu se simte chemat să încerce pătrunderea rațională a uneitaine cu adâncimi insondabile, pe care însă Revelația o mărturisește hotărât.La întrebarea „este nașterea voluntară din partea lui Dumnezeu sau nu?”, Sfântul Atanasie răspunde: și da, și nu. Da, întrucât nueste contrară voinței Iui Dumnezeu și nu-i este impusă de nimeni;nu, întrucât
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
care le întâlnim în efervescențele muzicale din zilele noastre, sau în aceste ample liturghii pe care le reprezintă paradele de modă contemporane, mărturisesc din nou în fond același lucru: creația unei ambianțe emoționale în care fiecare este "prins". Mare mysterium insondabil în care și grație căruia persoana singulară se simte integrată într-o comunitate care o depășește. Ceea ce forțează la revenirea unei forme de existență în același timp simplă și fundamentală: aceea a lui "a fi acolo". Teatralitatea ca o condiție
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
primitive. Aceasta este forța "deontologiei": să trăiești în prezent moduri de a fi cum nu se poate mai vechi. Motiv pentru a reveni la mai multă umilitate! Instinctul societal Profund este puțul trecutului. N-ar trebui să spunem că este insondabil? Thomas Mann, Josif și frații lui Teama de paganism este aici, constantă, solidă, într-un fel irațională. La fel în ceea ce privește naturalismul. Nici unul, nici celălalt nu trebuie să existe, pentru că ceea ce face specificitatea occidentală este stăpânirea, domesticirea unei naturi prin esență
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
încă nu este, spre viitorul unui înainte neanticipabil, ci un demers prospectiv prin care avem acces la o realitate ce ne este contemporană: un înainte care vine de departe, dar nu din spațiul nedefinibil al unei depărtări ori din adâncurile insondabile ale timpului. Este imemorialul pe care îl purtăm în noi, ca semn arătător al unui sălaș lăuntric, al părții neștiute din noi. Într-un fel suntem după ceea ce ne definește în miezul intimității noastre, dar nu suntem decât ca urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de văzut, de întrezărit în pre-realul neînchegat al întemeierii, al lumii poetale care ni se dă din nimicul încă posibil? Nu este aceasta tocmai donația inversă, vederea obliterată, ștearsă, a ceea ce nu se dă vederii, nu apare decât în adâncul insondabil al inimaginabilului? Căci "înainte ca văzul care vede totul să vadă/ se întâmplă această aventură-n eter"40. Iar ceea ce se întâmplă nu se vede dar este, chemarea veșnică a ființei, a ceea ce vine, ad-vine în chemarea unei necurmate aventuri
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prezintă, survine în întâmpinarea privirii. În esența ei, arătarea este adresare, desemnare și destinare, donație și semnificare. Semnul religios e întotdeauna arătător, adică purtător al unui mesaj de dincolo de el, și păstrător al unui sens transcendent. El e arătare a insondabilului, a infinitului incomprehensibil și nefigurabil. Dar în ceea ce se arată se revelează imaginea către care trimite 67. De aceea, radicalitatea și exigența cuvântului religios nu se propun în primul rând ca noutate, ci ca alteritate; am spune că el este
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
din poemul discutat anterior. După asceză, extazul, dar el nu e cu adevărat revelator decât în asceză, în despuierea radicală de orice imagine fenomenală. Ceea ce nu înseamnă că exterioritatea se defenomenalizează în favoarea unei percepții numenale care ar scruta adâncul, altfel insondabil. Am văzut că interioritatea însăși a eului nu mai are natura unui subiect coagulant, fibra unui nucleu tare, devine fluidă, evanescentă, neutră 89. Dar actul acestei resorbții se spune în chiar întoarcerea sa în potență, dă de văzut desfacerea care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Floare carnivoră (E), pp. 135, 150. 25 Certarea filosofilor (E); Epifania (E), pp. 157, 190. 26 Cel care, neștiut (PD), p. 293. 27 Și cum fusesem chemați (PD), p. 261. Dezgolirea este smerirea în Dumnezeu: "partea cea mai înaltă din insondabila sa profunzime răspunde coborârii supreme în profunzimea umilinței" (Predica 10, în Meister Eckhart, Benedictus Deus, Editura Herald, București, 2004, p. 183). Abia acum sufletul intră în imagine, dar într-o imagine care e una cu Dumnezeu, "omul umil" fiind cel
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
alcătuirilor lumii. Drama ei provine dintr-un păcat originar, acela de a investiga cu metodele științelor particulare (pentru a obține valabilitatea universală) un conținut extraștiințific din punctul de vedere al cunoașterii pozitive ("enigma vieții și a lumii", adică un obiect insondabil, care scapă atât controlului experienței, cât și capacității noastre de a reduce totul la un ultim temei universal valabil). Ea caută astfel "unitatea și sensul ultim al existenței", intenție care o apropie de artă și religie 4. Tocmai din pricina acestei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
referință al lui Hegel, nu avea cum să-l conducă și pe Dilthey spre niște rezultate universal-valabile, de tip hegelian 140, fiindcă autorul unei Weltanschauungslehre vizează cu precădere un alt conținut: el "pune un preț hotărîtor pe <<articulația>> istorică a <<insondabilului>> vivo: pe durata <<care se deschide>> în articulația și individuația istorică"141. De aici, Metzger, căruia îi aparține observația de mai sus, trage concluzia că la Dilthey "teoria categoriilor se află în opoziție cu ontologia vieții"142. Deși ideea privitoare
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de drama metafizicii în genere, așa cum a fost ea pusă în lumină de către Dilthey: avansând pe terenul filozofiei, nu ai cum să nu te supui exigențelor ei, altfel spus nu te poți sustrage sarcinii de a investiga "enigma vieții" (un "insondabil" tratat programatic de Comte drept o iluzie, de vreme ce scapă controlului experienței) prin metodele riguroase ale științelor particulare în scopul obținerii unei cunoașteri universal valabile. "Oroarea de metafizică" te poate determina să creezi o altă metafizică, dacă nu ai prudența să
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
altele în discontinuitatea lor -, suntem totuși datori să precizăm că aceste caracteristici sunt valabile pentru toate categoriile diltheyene, care ca "forme deschise", romantice au propria lor istorie (vezi I, 3E și II, 2Ba). Observând că ele rămân în fond la fel de "insondabile" (unergründlich) ca și viața însăși 20, Virgil Drăghici definește categoriile lui Dilthey drept "categorii reale" (s.n.), care "se raportează comprehensiv la întreaga realitate". El le diferențiază astfel de cele kantiene (socotite "categorii ale rațiunii întemeietoare") și conchide că "acest lucru
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Boboc 45), cu structurile ei, nu poate fi înțeleasă decât în "contextul vieții", într-un mai larg Lebenszusammenhang: Viața este cunoscutul din interior, este acel ceva dincolo de care nu se poate trece", observă Dilthey în Der Aufbau...46. Ea este "insondabilul" despre care am mai vorbit și la care vom reveni. Pentru un alt Lebensphilosoph, Nietzsche, "nu există nici un reper în afara vieții, un punct pornind de la care să putem reflecta asupra existenței, și nici o instanță în fața căreia viața s-ar putea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
apud A. Marga, op. cit., p. 61. 19 Id., Einleitung..., p. 31. 20 Așa cum am arătat deja, viața îi apare lui Dilthey ca ultimă realitate. De altfel, în capitolul următor, unde se creează un context mai potrivit, vom relua discuția despre "insondabilul" vieții și vom vedea că el se transferă și în filozofie, făcând din aceasta însăși în ceea ce privește paradigma ei o "formă deschisă". 21 V. Drăghici, Prefață la W. Dilthey, Construcția..., pp. 9-10. 22 W. Dilthey, Einleitung..., p. 119. 23 Ibid. 24
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Fr. Nietzsche, Menschliches, Allzumenschliches, München, 1960, p. 338. 163 M. Scheler, op. cit., p. 11. Să ne reamintim că, potrivit lui Metzger, pentru Dilthey "existentul" este o "structură" descriptibilă și analizabilă nu însă și explicabilă, fiindcă ea rămâne "inaccesibilă" explicației în virtutea unui "insondabil" la care ne vom referi în capitolul următor -, iar elementele pe care le descoperă analiza, inclusiv prin intermediul raportului dintre parte și întreg, sunt "ale unei <<ordini>>, și-i sunt <<date>> existentului ca <<particularitate imanentă>>" (vezi II, 2Bc). 164 T. Vianu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
păstra naturalețea exprimării și a nu mai complica inutil lucrurile sintagma "viziune despre lume", care s-a impus atât în uzul lingvistic, cât și în limbajul filozofic. Toate considerațiile anterioare ne conduc spre aceeași idee: la Dilthey rămâne o zonă "insondabilă", neacoperită conceptual, cea a vieții. Dar aceasta nu este, așa cum crede Metzger, o carență a filozofului, ci a filozofiei înseși. Carența, relativitatea unui sistem rezidă în dualismul funciar al filozofiei înseși. Tocmai acest dualism provoacă păcatul originar al filozofiei: acela
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]