208 matches
-
aceasta ar fi trimis prea mult la "cadrele" vorbirii "în general". Tipul de semnificat pe care îl propunem aici se apropie într-un anumit grad de "semnificatul în uz" despre care vorbea lingvistul japonez Tsugio Sekiguchi (Emma Tămâianu Morita, "Valorizarea integralismului în lingvistica japoneză. Câteva repere", în Studia Universitatis "Babeș-Bolyai" - Philologica, vol. 46, nr. 4, 2001, p. 111). Insistăm, totuși, asupra faptului că semnificatul pe care îl avem în vedere nu se situează în planul vorbirii individuale (nivelul III al tabelelor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a pus capăt disparității între arte. Sub impulsul lui, „poezia, plastica, drama, muzica și mai ales arhitectura, toate converg într-un acord abstract pe același drum arcuit ca o coardă: sinteza”. Sinteza ar fi expresia clasicizării avangardismului prin constructivism și integralism. Clasicizarea implicând obiectivitatea, urmează că „artistul adevărat creează direct, fără simbol, în pământ, lemn sau verb [...]; cuvântul trăiește indiferent de sens, precum fierul, piatra sau plumbul”. Codul creației literare va trebui să cuprindă un articol prevăzând suprimarea adjectivelor. În toate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
proprie. Fondul său prim, elegiac, e luat în stăpânire autoritar, adeseori chiar strangulat (în Invitație la bal, spre exemplu) de inteligența estetică. Poetul se autoconstruiește în limbaj prin destructurarea discursului. În izbitoare contradicție cu propriile pledoarii patetice pentru constructivism și integralism, pentru „ordinea sinteză, ordinea esență constructivă, clasică, integrală”, el sfidează orice construcție, cedând inițiativa nu cuvintelor, ca dadaiștii, ci fanteziei, unei frenezii nesupravegheate cel puțin la prima vedere. De aici rezultă erupții de imagini analoage focurilor de artificii, fenomen similar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
prin cerebralitate, V., deși de regulă nu înlănțuie reprezentările coerent și, în consecință, nu realizează acea „armonie abstractă cu legi fixe” pe care a salutat-o, poetizează în spiritul curentelor impulsionate de ideea „creației pure”, „impersonale”, „obiective”, „clasice”: cubism, constructivism, integralism. Prezență modelatoare constantă, artisticul nu se realizează deloc sau se realizează prea rar în planul compoziției. Niciunde nu e vizibilă o preocupare de selecție, de concentrare, de reliefare imprevizibilă a sensului, de sugerare a lui, subtilă, de gradare a efectelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
scrie articole de direcție și de estetică generală, Lucian Blaga oferă un fragment din volumul sub tipar Despre gândirea magică, iar Gh. Tulbure publică scrisorile literare ale lui Ioan Bogdan, Vasile Coman dă studii de estetică dogmatică, Al. Dima discută „integralismul estetic”, Ștefan Muscalu face un portret lui Aldous Huxley. Cronica literară e susținută de Mihail Chirnoagă, iar cronica străină de Nicolae Enescu. Se traduce din François Villon, José-Maria de Hérédia, Arthur Rimbaud, Maurice Maeterlinck, Rafael Alberti, A. P. Cehov, Leopold von
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290253_a_291582]
-
divers în cadrul conceptului unui obiect (comprehensiva), 3. Întruchiparea (exhibitio) pe planul intuiției a obiectului corespunzător acestui concept. Pentru întâia întreprindere e nevoie de imaginație; pentru a doua, de intelect; pentru a treia, de facultatea de judecare". 5 Cf. Mihail Dragomirescu, Integralismul. Dialoguri filosofice, Editura Insitutului de Literatură, București, 1929. 6 Atât Croce, cât și Collingwood consideră că intelectul are o inclinație aparte de dependență față de artă. 7 Cf. Walter Benjamin, "L'Oeuvre d'Art à l'Époque de sa Reproduction Mécanisée
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
asemenea confuzie. E direcția dată de acel misticism vag, de așa-zisul complectitudinism (pe care Vulcănescu îl denumise, în 1922, viață integrală), de mistica incoloră, un fel de vague à l'âme numit de Nae Ionescu Schwärmerei. Un astfel de integralism i se părea lui Vulcănescu pur și simplu o zădărnicie. În ceea ce privește spiritualitatea care înseamnă viață culturală, Vulcănescu o judecă prin vizorul filosofiei culturii și arată că, aici, confuzia provine din caracterul deopotrivă obiectiv și ideal al valorilor, un echivoc ivit
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
IX-lea, "atitudinea învinșilor", la "noul intransigentism", acela al lui Leon al XIII-lea, "sufletul cuceritor", care înțelegea să cucerească secolul pentru Christos și "să făurească o lume altfel decît prin forțele non-creștine din prezent"16. Se impune, astfel, ideea integralismului, întărită de Georges Goyau, istoric și catolic social, apropiat al lui Leon al XIII-lea, și preluată de Émile Poulat: catolicismul social nu este altceva decît consecința creștinismului integral, adică aplicat în mod integral, cu toate consecințele sale sociale: religia
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
creștine" (ianuarie 1944), el pune bazele unui Stat democratic, oferind Bisericii garanția libertății în acțiunile ei, dar departe de orice formă de clericalism. La acest catolic, care îi datora mult lui Lacordaire și părintelui Gratry, nu exista nici un fel de integralism. Biserica nu constituia pentru el decît inspiratoarea valorilor morale ale vieții sociale. Partidul a jucat un rol determinant în acești ani nesiguri dar cruciali, între 1943 și 1945; în Sudul eliberat, creștin-democrații au participat la viața politică ce a renăscut
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
unde se aflau B. Fondane (B. Fundoianu) și Hans Mattis Teutsch. I. este una dintre cele mai importante manifestări ale grupărilor de avangardă românești, sufletul ei fiind Ilarie Voronca. El și semnează în primul număr un articol-program intitulat Suprarealism și integralism, în care respinge suprarealismul în numele noii arte care trebuie să fie „constructivismul integral”, rezultat al interferenței artelor moderne: „poezie, muzică, arhitectură, dans, toate merg înlănțuite integral spre o gamă definitivă și înaltă”; în locul dezagregării suprarealiste, se propune „ordinea de esență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
În articolul Precizări lui Cezar Petrescu și etc. (5/1925) se promovează un nou mod de a înțelege tradiția: „tradiție numim a merge în pas cu vremea”, așadar „să arăm primăverile cu autoplugul și să ne hrănim cu electricitate”. Cu integralismul „începe stilul veacului XX”, iar tradiția lui ar fi cele șapte manifeste dada. De altfel, apariția revistei fusese precedată de o pagină publicitară, sub formă de manifest, în care se spunea: „«Integral», fără protectoratul oficialităților majore și minore, aduce la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
român adevărat: Iar în lumea cea comună a visa e un pericul,/ Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul". Ei bine, a scrie poezie în aceste vremuri: ce ocupație donquijotescă! De mai bine de un secol avangardismele, integralismele, tehnicile postmoderniste ale discontinuității și pluralismului, limbajele experimentale au complicat totul. Și, fără îndoială, poetul a decăzut din rolul de sacerdot al cetății, de apostol al umanității, însă poezia, îmi place să cred, va reveni la simplitatea ei presocratică. A
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
încă sărbătoarea unei răni.” O abordare mai sistematică - și, fatalmente, mai didactică - se întâlnește în Avangarda în literatura română (1990). Teza rămânând aceeași, accentul cade acum pe radiografia limbajelor și nu a autorilor. Odată delimitate compartimentele (precursorii, dadaismul, constructivismul, futurismul, integralismul, suprarealismul, „marginalii”), comentariul se desfășoară pe trei niveluri: discutarea manifestelor (de unde se deduce o posibilă suprastructură retorică ce urmează a fi verificată prin confruntarea cu textul literar), descrierea poeticilor individuale și o foarte aplicată analiză de text. Fără a fetișiza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
ale dialectelor etnologice: ne-ntrerupta continuitate dialectala și circulațiunea" (Hașdeu, 1881/1984, p. 110). Desigur, "lingvistică integrală coșeriană" reprezintă o teorie mult mai complexă, dar ideea susținută de Hașdeu se înscrie și ea pe una dintre liniile de forță ale acestui integralism, dacă luăm în considerație declarații de genul celei care urmeaza: " Întâi, ceea ce m-a îndemnat pe mine să susțin primatul istoriei și să afirm, apoi, că numai istoria este știința lingvistică integrală a fost tot această discuție cu Ferdinand de
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
sub conducerea lui D. și a lui George Murnu. Participant în 1931 la primul congres de istorie literară de la Budapesta, alături de Benedetto Croce, Fernand Baldensperger, Paul Van Tieghem, Oskar Walzel și alții, esteticianul aborda disciplina din punctul de vedere al integralismului. A devenit membru de onoare al Academiei Române (în 1938). Principalele sale opere sunt Știința literaturii (1926), reluată și dezvoltată în La Science de la littérature (I-II, 1928-1929) și Dialoguri filosofice. Integralismul (1929). Inițial, D. jura pe modelul Maiorescu, „conducătorul literar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
alții, esteticianul aborda disciplina din punctul de vedere al integralismului. A devenit membru de onoare al Academiei Române (în 1938). Principalele sale opere sunt Știința literaturii (1926), reluată și dezvoltată în La Science de la littérature (I-II, 1928-1929) și Dialoguri filosofice. Integralismul (1929). Inițial, D. jura pe modelul Maiorescu, „conducătorul literar al marii epocii Eminescu-Creangă-Caragiale”, personalitate de care fusese „pătruns poate mai mult decât toți discipolii”. Prin Maiorescu s-a orientat spre Kant, Hegel, Schopenhauer, Vischer, pentru a ajunge la un sistem
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
poate spune că d-l Dragomirescu este primul critic literar român care nu vrea să facă decât critică literară. [...] Critica trebuie întemeiată pe estetică, și estetica pe filosofie. Într-o elaborare dintre cele mai lungi, deoarece rezultatele ei cuprinse în Integralismul și în Știința literaturii apar după ce autorul lor atinge maturitatea, temeliile și bolțile sistemului sunt construite în același timp. Este evident, atunci, că, prevăzută cu armături atât de sigure, critica d-lui Dragomirescu nu poate lăsa nici un loc îndoielii, ezitării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
Amintiri din propaganda în Rusia (1917), București, 1928; Fabule, București, 1928; Poezia dramatică, București, 1928; Poezia lirică românească, București, 1928; La Science de la littérature, I-II, Paris, 1928-1929; Capodopera, opera de talent și opera de virtuozitate, București, 1929; Dialoguri filosofice. Integralismul (Prolog. Principii. Lumea fizică. Lumea sufletească), București, 1929; Curs de enciclopedie literară și clasificări literare, București, 1929; În ce constă cursul de literatură românească?, București, 1930; Nouveau point de vue dans l’étude de la littérature, București, 1931; Primul congres de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
e că prin intervenția rasei, sau prin cine știe ce fatalități ale destinului, acest iepure vrea să necheze și să muște, vrea să mugă și să sfâșie ca leii, acest contemplativ visător vrea să fie revoluționar. Voronca este, anume, unul din șefii integralismului, adică al unei arte complexe, energetice, cu imagini de 75 H.P. de care nu te poți apropia fără a fi electrocutat pe loc, cu pocnet de mitraliere și cu descărcări de artilerie grea... Voronca al nostru, păpădia risipită la vânt
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cuvânt”. E o idee pe care poetul o va relua în mai multe rânduri, la scurte intervale, în articole din revistele Punct și Integral, în termeni sensibil asemănători. „Mai presus de pulsul individual - se poate citi sub titlul Suprarealism și integralism - stăruie pulsul epocei. Există un fond social care fecundă stilul artistului în stilul vremei. Realizările de artă se proiectează pe un perete de contimporaneitate”. Sunt formulări ce participă la fondul comun de idei al tendințelor „moderniste” ale momentului, neavând în
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a se menține “în pas cu vremea”. Surprinderea „pulsului epocei” e urmărită însă cu atâta încordare, încât secvențele de timp avute în vedere devin tot mai mici, iar procesul metamorfozelor artistice corespondente e tot mai accelerat. Astfel că, vorbind despre „integralism” ca mișcare de sinteză modernă în care se contopesc elemente de expresionism, futurism, dadaism și suprarealism, Voronca le împinge de fapt pe toate acestea într-un trecut, ca evenimente precursoare în raport cu mișcarea cu adevărat vie, care este și ultima, cea
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar câteva rânduri mai departe: „La glasul secolului integral, suprarealismul însemna deci o absență. ș...ț Suprarealismul a ignorat glasul secolului strigând: INTEGRALISM. După expresionism, futurism, cubism, suprarealismul era tardiv”. Un atare atașament față de realitatea imediată ca proces, dinamică transformatoare, supusă unui ritm al metamorfozării permanente, presupune în mod logic opoziția, pe de o parte, în raport cu achizițiile culturale ale timpului revolut, cu tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a implicat la noi mai mult decât el în definirea (și asumarea) acestei „stări de spirit”, marcată în egală măsură de ceea ce am putea numi teroarea convenției, a formelor moștenite și stereotipizate, și patosul înnoirii. În citatul articol Suprarealism și integralism, el evidențiază „efortul contimporan de neîncetată căutare de forme noi și lepădare a celor găsite” (s.n.) adăugând că: „Vizionarii de azi ne conduc fiecare cu un pas mai aproape de India Sufletească actuală. Dintre premergătorii aceștia se va înălța mâine Columbul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
valabil, cum s-a observat, pentru întreaga avangardă românească) unei deschideri plurale a sensibilității spre acea „sinteză modernă”, de natură să fructifice - acum, într-o viziune predominant constructivistă - toate ideile novatoare difuzate în spațiul avangardist internațional. În cadrul grupării unu, unde „integralismul” inițial (vezi Manifestul semnat în primul număr al revistei de Sașa Pană) va ceda treptat locul unei tot mai evidente simpatii pentru programul suprarealist, Voronca va face și el uitată respingerea ideilor lui André Breton ca necorespunzând „ritmului vremei” și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ordinii-sinteză, clasice, integrale”, Voronca rămâne în fond un dezordonat și un ne-clasic, o sensibilitate ardent pasională - și această „mișcare ce deplasează liniile” străbate până în miezul celor mai voit austere geometrii, proclamate (cu patos!) în scrierile sale „integraliste”. „Sintetismul” sau „integralismul” în care i se pare că aude, în acest moment, împreună cu cei de la „Bauhaus”, „glasul secolului”, îl și situează, de altfel, într-un punct de răscruce al mai multor direcții avangardiste străbătute subteran de marea obsesie a dinamicii absolute a
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]