KorAP: Find »[drukola/base=intenționalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...35 >

853 matches

Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562

prin natura lucrării, suntem interesați de dimensiunea nonverbală a limbajului, raportarea la rolul lexemului în comunicare vizează doar considerentele operaționale. P. Watzlawick dezbate ideea că procesul de comunicare este un schimb de informație, care se produce doar ca rezultat al intenționalității. El extinde conceptul conform căruia comunicarea include întregul comportament al altei persoane (în prezența fizică/virtuală). Deși dimensiunile tacite ale comunicării pot fi neintenționate, ele au un enorm impact asupra reacțiilor și comportamentului ulterior al celeilalte persoane. Comportamentul poate fi

by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
existența punctelor de vedere critice, potrivit cărora axioma nr.1 "forțează" granițele a ceea ce constituie, de fapt, comunicare. Replică lui a fost ca, dacă suntem interesați de schimbul de informații, pe care îl numim nivel conștient, deliberat, voluntar, rezultă că intenționalitatea este un ingredient esențial al comunicării. Dar, daca adoptăm ideea că întregul comportament, în prezența altei persoane, este comunicare, acest punct de vedere trebuie extins la cel al axiomei. Pentru o mai bună înțelegere, autorul exemplifică printr-o situație de

by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
și pro-ducând niște tropăieli asemănătoare pașilor de step-dance. În mod evident, colegul și prietenul său nu bănuia că este auzit, drept care, pentru a nu-l face să se simtă stânjenit, Watzlawick a rămas nemișcat. Autorul vorbește despre absența clară a intenționalității, în acest caz, dar precizează impactul puternic pe care l-a avut asupra să comportamentul colegului. Explicațiile primite l-au condus pe intervievator la o nouă întrebare: Există vreun comportament pe care nu l-ați caracteriza drept comunicare?", iar răspunsul

by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
în preajma, ne aflăm în fața bine-cunoscutei interogații: Produce acel maiestuos copac din pădure vreun foșnet dacă nu e nimeni să-l audă? Pentru că o comunicare să aibă loc, trebuie să existe cel putin o altă persoană 106. Trăsătură distinctă a comunicării, intenționalitatea se înscrie în tradiția semioticii, incepand cu Eric Buysens 107, continuând cu Luis Prieto 108 și Georges Mounin 109. Potrivit lui L. Prieto, orice act comunicativ implică intenție din partea emițătorului, care trebuie să fie identificabila de către receptor. Numai în acest fel

by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
de către receptor. Numai în acest fel sunt transmise semnele; Prieto explică faptul că, în lipsa intenției emițătorului, informația observată de receptor nu este un semn, ci un index. Transmiterea semnelor este definită drept comunicare, iar transmiterea indicilor este numită semnificare 110. Intenționalitatea are la bază caracterul conștient al inter-relaționării cu cei din jur. "...pentru că transferul de informatie să devină un proces de comunicare, emitentul trebuie să aibă intenția de a provoca receptorului un efect oarecare. Prin urmare, "comunicarea" devine un proces prin

by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
Aceasta ar include vorbirea și unele comportamente non-verbale, precum punctarea diferitelor aspecte sau menținerea atenției. Din per-spectiva producerii și receptării semnelor, comportamentul intențional și cel conștient pot fi tratate din unghiuri de abordare diferite. Donald MacKay este de părere că intenționalitatea poate fi prezentă în următoarele tipuri de situatii: i. semnul este intenționat, dar nu interpretat că intenționat; îi. semnul nu este intenționat, ci interpretat că intenționat (comportamentul non-intențional care nu este interpretat astfel nu se înscrie semiozei). Conștiința se referă

by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680

în condiții optime a unor seturi de deprinderi și achiziții cognitive. J. Piaget distinge pentru dezvoltarea cognitivă urmatoarele stadii și substadii: - stadiul senzorio-motor (al inteligenței preverbale) - 0-2 ani: trecerea de la activitatea reflexă la apariția intenționalitații - 0-8/9 luni; trecerea de la intenționalitate la reprezentare - 8/9 luni-2 ani. - stadiul preoperațional - 2-11/12 ani: substadiul gândirii simbolice - 2-4 ani; substadiul gândirii preoperatorii: al intuiției simple (4-5/6 ani) și cel al intuiției articulate (5/6-7/8 ani); substadiul operațiilor concrete (al logicii concrete

[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235

În maniera sa epifanică, a făcut Portretul elaborând mai mult, a urmat mitologia lui Bloom și a lumilor sale, a Încheiat cu o surpriză de proporții a canonului romanesc În Veghea lui Finnegan. Anarhetipul s-ar putea lega de chestiunea intenționalității auctoriale. De la dislocări la Împrumuturi, contopiri, la libertatea alegerilor făcute pentru a crea un text. Există destule puncte de sprijin pentru studierea imaginarului pornind de la intenționalitatea autorului, a elementului anarhic existențial care se legitimează În construcția creației... Corin Braga: Suntem

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
a canonului romanesc În Veghea lui Finnegan. Anarhetipul s-ar putea lega de chestiunea intenționalității auctoriale. De la dislocări la Împrumuturi, contopiri, la libertatea alegerilor făcute pentru a crea un text. Există destule puncte de sprijin pentru studierea imaginarului pornind de la intenționalitatea autorului, a elementului anarhic existențial care se legitimează În construcția creației... Corin Braga: Suntem cu toții de acord că existențialul se suprapune esteticului și că nici nu merită să te apropii de estetic fără să cauți și valori sau experiențe existențiale

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
de judecată sau conferință de presă la care oamenii pun Întrebări autorităților și acestea trebuie să se explice de fiecare dată. Nu se mai desfășoară atunci un dialog pornind de la text, ci pur și simplu o Încercare de a explicita intenționalitatea autorului. Textul este Însă un discurs ce Își face propria treabă. Eu cred că sintagma „o lume de ficțiuni” nu este atât o creație a Mihaelei sau o alegere a ei, ci o concluzie În urma unei analize care pornește direct

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
refer decât la aceste câteva pagini care, foarte bine scrise, sunt de asemenea foarte incitante. Găsesc deosebit de interesantă ideea de reprezentare a auctorialității și, În această privință, sunt convins că subiectul este, ca să zic așa, În revenire, ca aspect al intenționalității, cel puțin. Deschid un sertar aici pentru a aminti diferența Între imaginar și imaginal. Îngerul, după Andrei Pleșu, ori Henry Corbin, este expresia imaginalului, expresia unei voințe a Subiectului creator, a prezenței sale care afectează În cele din urmă dimensiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
de manipulare nu cred că va avea vreodată șansa să șteargă urmele lăsate de acel proces manipulator. Așa Încât, vrând-nevrând, putem acționa asupra acestui psihic sau spirit doar cu un nou tip de manipulare. Trebuie atunci să vedem dacă originea sau intenționalitatea pe care o propune acest nou tip de manipulare, de educare, este moralmente mai bună, este normală, este o Întoarcere a unui firesc. Avem așadar niște principii În virtutea cărora știm care este educația de tip corect? Desigur, veți spune că

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
am prezentat este unul introductiv În chestiune și Încearcă să lanseze un concept. Dacă după dezbaterea de acum mă voi hotărî să merg mai departe, atunci pentru acest proiect va trebui să cercetez instituțiile pe care le-am evocat, cu intenționalitatea lor, cu dosarul lor de Întemeiere și de lucru, și să văd exact ce consider că au făcut ele pentru această de-programare a creierelor În România. Până acum, am făcut doar niște propuneri și am găsit un termen-cheie. Deocamdată

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746

scop. Fără îndoială, percepția realității este foarte importantă în înțelegerea modului în care personajele își construiesc traseul existențial. Distincția pe care Heidegger o făcea în Ființă și timp, între diferitele moduri de a percepe lumea își are originea în teoria intenționalității a lui Husserl: ,,eu nu percep pentru a percepe, ci pentru a mă orienta, pentru a-mi croi un drum, pentru a mă ocupa de ceva anume"262. Nefiindu-i străin propriul destin, personajul blecherian va încerca să se orienteze

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594

altă parte, intruziunea substanței lirice în discursul gazetăresc a avut ca rezultat o fecundă metisare a mesajului care, ulterior, a devenit produsul exotic al literaturii așa-numite, de frontieră (Silvian Iosifescu) sau a interferențelor (Ion Vlad), iar în acest caz intenționalitatea autorului, disimulată sau explicită, precis direcționată sau orientată spre o țintă cu un contur ambiguu, va genera o gramatică specifică a textului. Accentul, determinat conjunctural și subiectiv, se va deplasa dinspre dialectică ("polemică ad rem", după Eminescu) spre "arta de

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
a-l ironiza este pura provocare: uzanțele, distanța socială ar trebui, dimpotrivă, să impună expeditorului o rezervă de care el nu ține seama; în aceasta consta esențialul funcției de provocare pe care o are scrisoarea deschisă"151. În arhitectonica discursului, intenționalitatea polemică a scrisorii deschise nu lasă loc echivocului atâta timp cât autorul, în calitate de protagonist al disputei, își asumă direct și explicit ofensiva publică, vizând întotdeauna un destinatar identificat și denominat, prezumat ca prim destinatar al alocuțiunii. Formal, acest tip de discurs polemic

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843

ca aceasta ar fi fost motiv de discurs jovial; Ioanid Romanescu întârzie în ironie. Persistă, la el, acea oscilație între două polarități caracteristică solitarilor și taciturnilor, sufletelor torturate de întrebări și soluții; se îmbină în Ioanid Romanescu tentații hiperbolizante și intenționalități intimiste. O întrebare de genul: Ce știți dumneavoastră, Doamnă? presupune un dialog; în fapt, lectorului i se oferă un monolog interior, nu o convorbire. O aluzie la "uriași", la genii de mărimea lui Beethoven "demiurgul autoflagelat de groaza că niciodată

[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570

implicit, la schimbări în sistemul social datorate acțiunii actorilor sociali. Într-adevăr, acțiunea socială nu poate fi separată de structurile societale create prin aceasta; chiar dacă acțiunile nu dobândesc trăsături specific sociale decât în interiorul unor structuri în cadrul cărora acestea capătă sens, intenționalitatea lor și externalizarea scopurilor creează însuși caracterul lor social. Partea a II-a METODOLOGIA Capitolul 3 Spre o abordare paradigmatică morfogenetică Fără îndoială că orice cercetare științifică ar trebui să înceapă cu studierea cât mai comprehensivă a faptelor. Dificultatea majoră

by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755

a divorțului cu adevărul ființei 8. Interpretarea numelor ficționale eliadești înscrise într-un univers al nonarbitrarului lingvistic (tocmai pentru că aparțin unei literaturi care încearcă să dea sens, să resacralizeze, să descopere sensul/sacrul sub camuflaj) pornește, înainte de toate, de la o intenționalitate mărturisită de către Eliade, cu privire la ceea ce literatura de specialitate numește "desemnare rigidă" și "desemnarea contingentă". Referitor la prima sintagmă, există mărturisirea autorului din Încercarea labirintului, despre numele bătrânului Fărâmă (Pe strada Mântuleasa), în ce privește cea de a doua, scrisoarea din 11 ianuarie

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
chiar unul mai "românesc" sau mai "latinesc", constituia, de altfel, un lucru destul de obișnuit în România celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea"21. În ce privește opera de ficțiune, Eliade e mai puțin generos în a mărturisi o intenționalitate în privința numelor personajelor. Astfel, în interviul intitulat "traducătorul este cel mai îngrozitor cititor"22, Alain Paruit relatează cum încercase să traducă numele de familie al personajului Dayan din nuvela cu același nume, crezând că are de a face cu o

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
fiind chior) Eliade îi răspunde că nu s-a gândit la legătura care putea fi făcută. Eludare a unei întrebări incomode sau creativitate a inconștientului de care vorbesc Marta Petru și Alain Paruit? Un nume în cazul căruia există o intenționalitate recunoscută de Eliade este numele învățătorului Fărâmă (Pe Strada Mântuleasa) tradus de Eliade prin "miez", "fragment", aluzie a aparentei lui fragilități. Or tocmai el va supraviețui, pe când cei puternici vor cădea"23. În Încercarea labirintului, Eliade decriptează personajul ca întruchipare

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Or tocmai el va supraviețui, pe când cei puternici vor cădea"23. În Încercarea labirintului, Eliade decriptează personajul ca întruchipare a memoriei, "puer-senex: copil și bătrân în același timp. Puer-senex și Puer-aeternus: veșnic renăscând, veșnicul renăscut"24. Însă chiar în lipsa unei intenționalități, există o motivație în alegerea numelor proprii din textul literar, care se produce "chiar dacă scriitorul nu este conștient de aceasta"25. (Mariana Istrate face referire în studiul ei, la situația unor nume ca Amparo din Pendulul lui Foucault și Bizu

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
sens denotativ perceput în contextul operei drept motivat, întrucât desemnează fie o însușire a actantului, fie vreo semnificație a operei" (Apostol Bologa, Acvila Baldovin). În ceea ce privește intepretarea numelui propriu din textul literar din perspectiva etimologiei sale, pertinența demersului se justifică prin intenționalitatea operei, "dacă discursul sugerează, din vreo perspectivă anume, necesitatea explorării etimologice"181. De aceea, nu se poate pune semnul egalității între etimologia unui nume și conotațiile lui care reprezintă "fie ceea ce aduce numele din alte contexte, fie ceea ce sugerează contextul

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
al operei (absența nominală poate avea frecvent o semnificație contextuală), posibilitatea de a vorbi de propriul idiom onomastic al fiecărui scriitor (marii scriitori au conștiința rolului jucat de onomastică și îi acordă o atenție specială)183. Raportând poetica onomasticii la intenționalitatea autorului sau a operei, Mihai Ignat impune o nouă distincție, între o poetică explicită a numelui propriu, situată la nivelul declarațiilor de intenție ale autorilor (interviuri, articole, studii, note de jurnal) și o poetică implicită, reprezentată de totalitatea caracteristicilor onomasticii

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
o nouă distincție, între o poetică explicită a numelui propriu, situată la nivelul declarațiilor de intenție ale autorilor (interviuri, articole, studii, note de jurnal) și o poetică implicită, reprezentată de totalitatea caracteristicilor onomasticii așa cum reies din contextul operei; una reprezintă intenționalitatea auctorială, cealaltă, intenționalitatea operei 184. Poetica onomasticii presupune trăsături ca unicitatea (absolută sau contextuală), adecvarea (numele adecvat personajului și contextului onomastic sau al operei), frecvența (ocurența unității sau numărul de unități designatoare în text; absența nominală) și expresivitatea sonoră (valoarea

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]