142 matches
-
Bose-Einstein în cazul gazului perfect, constă în suprapopularea nivelelor de energii joase. La temperaturi foarte scăzute și presiuni mari are loc o degenerare extremă a gazului în urma căruia se produce o condensare a gazului care nu se datorează acțiunii forțelor intermoleculare, fenomen cunoscut sub denumirea de "condensare Einstein", iar gazul aflat într-o asemenea stare energetică se numește condensatul lui Einstein. Un gaz perfect Fermi este un gaz format din particule numite fermioni, caracterizate prin aceea că au spinii semîntregi, aflate
Gaz perfect () [Corola-website/Science/309598_a_310927]
-
legătură împarte compușii în: "ionici" și "covalenți". Exista legături covalente (se realizează prin unirea atomilor care pun în comun electronii). - Legături polare (intre atomi diferiți) - Legături covalente nepolare (intre atomi identici) După nivelul la care se formează legăturile, există forțe intermoleculare (între molecule) și forțe intramoleculare (în cadrul aceleiași molecule). Legătura ionică este formată prin atragerea electrostatică cu sarcini opuse și are loc între metalele tipice și nemetalele tipice. Pentru a forma o configurație electronică exterioară de echilibru (8 electroni), atomii se
Legătură chimică () [Corola-website/Science/301477_a_302806]
-
mică la concentrație mare, este: Chiar și în cadrul aceleiași faze, structurile auto-asamblate sunt acordabile prin concentrație: de exemplu, în fazele lamelare, distanțele între straturi cresc cu volumul de solvent. Deoarece cristalele liotrope se bazează pe un echilibru subtil al interacțiunilor intermoleculare, este mult mai dificilă analiza structurilor și proprietățile acestora decât a celor ale cristalelor lichide termotrope. Faze și caracteristici similare pot fi observate în nemiscibili dibloc. Fazele cristalelor pot fi bazate și faze "anorganice" cu punct de topire scăzut, ca
Cristal lichid () [Corola-website/Science/314335_a_315664]
-
o concentrație suficientă, într-o fază nematică. Deși acest model este conceptual util, formularea matematică face mai multe presupuneri care îi limitează aplicabilitatea la sisteme reale. Această teorie statistică, propusă de Alfred Saupe și Wilhelm Maier, include contribuțiile unui potențial intermoleculare de atracție venite de la un moment de dipol indus între moleculele adiacente de cristale lichide. Atracția anizotropă stabilizează alinierea paralelă a moleculelor vecine, și teoria consideră o medie a câmpului mediu de interacțiune. Rezolvată autoconsistent, această teorie prezice tranzițiile de
Cristal lichid () [Corola-website/Science/314335_a_315664]
-
Gazul real este o expresie prin care în termodinamică se precizează explicit că modelul matematic se referă la gaze a căror comportare nu poate fi descrisă satisfăcător de legile gazului ideal. Abaterea de la idealitate se datorează acțiunii forțelor intermoleculare și volumului propriu al moleculelor, elemente neglijate sau presupuse neglijabile de modelul gazului ideal. Abaterea de la comportamentul gazului ideal se poate exprima cantitativ prin coeficientul denumit factor de compresibilitate. Modelele matematice (ecuațiile de stare) ale acestor gaze iau în considerare
Gaz real () [Corola-website/Science/319969_a_321298]
-
gazului ideal. Abaterea de la comportamentul gazului ideal se poate exprima cantitativ prin coeficientul denumit factor de compresibilitate. Modelele matematice (ecuațiile de stare) ale acestor gaze iau în considerare, de la caz la caz: Coeficientul virial secund e dat funcție de potențialul forțelor intermoleculare de formula Abaterea de la starea de idealitate e descrisă de factorul de compresibilitate sau echivalent de coeficientul de fugacitate. Fugacitatea este o presiune modificată cu coeficientul de fugacitate. Factorul de compresibilitate este legat de coeficientul de fugacitate prin formula:
Gaz real () [Corola-website/Science/319969_a_321298]
-
abaterile gazului ideal față de gazul real. În general valoarea lui formula 10 crește cu presiunea și scade cu temperatura. La presiune înaltă moleculele se ciocnesc mai des, iar la temperatură scăzută ele se mișcă mai încet. Asta face ca efectul forțelor intermoleculare să fie sesizabil, făcând ca volumul real al gazului (formula 11) să fie mai mic decât cel al gazului ideal (formula 12), ceea ce determină ca formula 10 să scadă sub unu. Când presiunea este mai mică și temperatura mai mare moleculele au mai
Factor de compresibilitate () [Corola-website/Science/319980_a_321309]
-
principiu, modelul gazului ideal este suficient de precis până la presiuni de 2 bar și chiar mai mari (până la 50 bar) pentru molecule mici, neasociate. De exemplu, clorura de metil (CHCl, clormetan), care are o moleculă polară, având ca urmare forțe intermoleculare semnificative, are la presiunea de 10 atm și temperatura de 100 un factor de compresibilitate determinat experimental de "Z" = 0,9152.. Pentru aer, care are molecule mici, nepolare, în condiții asemănătoare factorul de compresibilitate este "Z" = 1,0025 (v. tabelul
Factor de compresibilitate () [Corola-website/Science/319980_a_321309]
-
aproape ca un gaz perfect, lucru confirmat de cercetările experimentale. Valorile "Z" din tabelul următor au fost calculate în funcție de presiune, temperatură și volum (sau densitate) din lucrările lui Vassernan, Kazavcinski și Rabinovici. Amoniacul (NH) are molecule mici, polare, cu forțe intermoleculare semnificative. Valorile "Z" se pot obține din manualul lui Perry, ed. a 4-a. Relația universală între factorul de compresibilitate și presiunea redusă formula 16, respectiv temperatura redusă formula 17 a fost constatată pentru prima oară de Van der Waals în 1873
Factor de compresibilitate () [Corola-website/Science/319980_a_321309]
-
compresibilitate și presiunea redusă formula 16, respectiv temperatura redusă formula 17 a fost constatată pentru prima oară de Van der Waals în 1873 și este cunoscută ca legea stărilor corespondente. Această lege exprimă constatarea că proprietățile unui gaz care depind de forțele intermoleculare sunt legate de proprietățile gazului în punctul critic. Asta oferă o bază pentru corelarea proprietăților moleculare. Legea afirmă că orice gaz pur la aceeași presiune și temperatură redusă are același factor de compresibilitate. Presiunea și temperatura redusă sunt definite drept
Factor de compresibilitate () [Corola-website/Science/319980_a_321309]
-
de molecule, "C" între grupuri de trei molecule etc. Deoarece interacțiunile între un număr mai mare de molecule sunt rare, ecuația virială este de obicei trunchiată după al treilea termen. Factorul de compresibilitate e legat de potențialul Fi al forțelor intermoleculare prin relația: r fiind distanța dintre molecule. Alte modele teoretice care permit calcularea factorului de compresibilitate urmează a fi expuse în articolul gaz real. Factorul de compresibilitate este legat de coeficientul de fugacitate prin formula: Una dintre principalele aplicații este
Factor de compresibilitate () [Corola-website/Science/319980_a_321309]
-
de o mare complexitate matematică pentru acea perioadă, i-a consolidat reputația, atât ca astronom, cât și ca matematician. În fizică, lui Laplace i se datorează teoria forțelor de atracție capilare, care apar în situațiile în care forțele de adeziune intermoleculară dintre un lichid și un solid sunt mai puternice decât forțele de coeziune intermoleculare din interiorul lichidului. Capilaritatea poate induce o mișcare ascendentă a apei, contrară celei descendente induse de gravitație. Fenomenul fusese descris de Francis Hauksbee încă din 1709
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
astronom, cât și ca matematician. În fizică, lui Laplace i se datorează teoria forțelor de atracție capilare, care apar în situațiile în care forțele de adeziune intermoleculară dintre un lichid și un solid sunt mai puternice decât forțele de coeziune intermoleculare din interiorul lichidului. Capilaritatea poate induce o mișcare ascendentă a apei, contrară celei descendente induse de gravitație. Fenomenul fusese descris de Francis Hauksbee încă din 1709 în lucrarea sa "Physico-Mechanical Experiments on Various Subjects", dar Laplace este cel care a
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
transformă treptat în gaz, căldura transferată acestuia nu se manifestă printr-o creștere a temperaturii, de unde și calificativul de "latent". La nivel molecular, punctul de fierbere corespunde situației în care moleculele de lichid au suficientă energie pentru a rupe forțelor intermoleculare de coeziune a lichidului. Căldura latentă de vaporizare reprezintă o măsură a mărimii acestor forțe. Punctul de fierbere al apei la presiunea de o atmosferă fizică (101325 Pa) este foarte aproape de 100. Presiunea atmosferică scade cu altitudinea și astfel și
Punct de fierbere () [Corola-website/Science/297153_a_298482]
-
dar când se face referire la energie pe unitatea de arie, se preferă termenul de energie superficială — termen mai general, în sensul că se aplică și solidelor, nu doar lichidelor. Tensiunea superficială se datorează atracției dintre moleculele lichidului prin intermediul forțelor intermoleculare. În interiorul masei lichidului, fiecare moleculă este atrasă în egală măsură în toate direcțiile de către moleculele învecinate, în condiții de echilibru termodinamic, din care cauză rezultanta tuturor forțelor este nulă, în raport cu centrul de masă al moleculei considerate. La suprafața lichidului, moleculele
Tensiune superficială () [Corola-website/Science/317039_a_318368]
-
mai rece decât gheața și totodată nelăsând nici un reziduu. Entalpia sa de sublimare este de 571 kJ/kg (25.2 kJ/mol). Gheața carbonică este non-polară, cu un moment de dipol la zero, deci forțele van der Waals de atracție intermoleculară funcționează. Compoziția duce la un coeficient scăzut de conductivitate termică și electrică. Gheața carbonică („dry ice”) a fost descoperită pentru prima oară în 1834 de chimistul francez Charles Thilorier, care a publicat prima descriere a substanței. De-a lungul experimentelor
Gheață carbonică () [Corola-website/Science/327487_a_328816]
-
legături C-F, reprezintă motivele care duc la stabilitate termică ridicată a PTFE (punctul de topire este la 327°C). Afinitatea pentru electroni determină atomii de fluor să fie încărcați negativ și este de așteptat să aibă forțe intramoleculare și intermoleculare mai mari. Cu toate acestea, momentele de dipol ale structurilor simetrice învecinate anulează momentele de dipol ceea ce face ca PTFE să fie într-o stare electronică neutră. Și, în consecință, acest fenomen fizic duce la un coeficient de frecare redus
Politetrafluoroetilenă () [Corola-website/Science/332934_a_334263]