KorAP: Find »[drukola/base=intertext & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...18 >

428 matches

Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873

Recherches, pour une sémanalyse, Paris, Le Seuil) și traduce conceptul de dialogism, inventat de Bahtin pentru a urmări raportul stabilit între diferite enunțuri literare astfel se deschide articolul alocat de Dictionnaire de critique littéraire (Gardes-Tamine și Hubert : 2004, pp. 105-106) intertextului. Într-adevăr, nu există o propoziție perfect izolată de altele. Fiecare enunț se raportează la cele anterioare, ceea ce prilejuiește relații intertextuale sau dialogice, dintre care citatul (s.a.) și plagiatul nu sunt decât cazuri particulare"8 (ibidem). Observăm o răsturnare a

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Această relație este omniprezentă, indiferent de forma sau de miza ei: reverență în fața predecesorilor sau ironie. Cert este următorul fapt: împrumutul poate fi reperat, dacă este semnalat într-un fel sau altul, în text. Și mai important, consideră autoarea, identificarea intertextului depinde de cultura cititorului (Reuter : 2005, pp. 109-110). Una dintre formele ludice ale intertextualității, exploatate de puțini scriitori, rezidă în utilizarea pistelor furnizate de romane clasice ca punct de plecare pentru o nouă carte. Un exemplu în acest sens este

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
și posibilitățile semnificante ale structurii de adâncime, Julia Kristeva atinge prin ipoteza intertextualității socialul și istoricul, elemente inaccesibile dispozitivului produs de dihotomia semnificant/semnificat (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 372). Istoricii conceptului nu au ezitat să puncteze slăbiciunile definirii kristeviene a intertextului. Situându-și discursul critic pe coordonatele unei semiologii care consideră textul ca o producere/transformare 13 și care va căuta să formalizeze mai curând structurarea (s.a.) decât structura, Julia Kristeva stabilește funcția ideologemului. Vom numi ideologem funcția comună care leagă

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
și deschide acest număr al revistei. Laurent Jenny consideră că, în afara intertextualității, opera literară ar fi neinte ligibilă, asemenea cuvântului dintr-o limbă necu noscută. Studiul este foarte prezent în bibliografia ulterioară, ca și articolul lui Lucien Dällenbach, care delimitează intertextul de autotext 15, motiv pentru care am ales să ne oprim asupra altor pagini din acest număr al revistei de teorie și analiză literară, pentru ca mai târziu, în partea aplicativă din cuprinsul prezentei lucrări, să recurgem la instrumentele critice furnizate

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
diferențelor dintre cei trei, este faptul că intertextualitatea poetică și cea critică se bucură de același regim. Barthes, Butor și Blanchot ne arată, de o manieră diferită, modul în care critica literară poate să depășească citatul și să acceadă la intertext diseminare, colaj sau bruiaj scriitură. Dificultatea intervine în situația în care criticul are complexul auctorial (Barthes) și încearcă să și-l depășească, printr-un discurs critic mai puțin riguros. Cu timpul, în istoria legăturii hipotextului cu hipertextul, s-a produs

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
în care criticul are complexul auctorial (Barthes) și încearcă să și-l depășească, printr-un discurs critic mai puțin riguros. Cu timpul, în istoria legăturii hipotextului cu hipertextul, s-a produs o parțială suprapunere conceptuală intertextualitate-intertext: Laurent Jenny desemnează prin intertext "textul care absoarbe o multiplicitate de texte, toate rămânând centrate pe un sens" (Poétique: 1976, 277), dar Michel Arrivé lărgește sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
o parțială suprapunere conceptuală intertextualitate-intertext: Laurent Jenny desemnează prin intertext "textul care absoarbe o multiplicitate de texte, toate rămânând centrate pe un sens" (Poétique: 1976, 277), dar Michel Arrivé lărgește sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
rămânând centrate pe un sens" (Poétique: 1976, 277), dar Michel Arrivé lărgește sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea la finalul anilor șaptezeci. 1.2.3. Anii 1980: productivitatea și stabilizarea conceptului Intervalul 1978 1982, bogat în

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea la finalul anilor șaptezeci. 1.2.3. Anii 1980: productivitatea și stabilizarea conceptului Intervalul 1978 1982, bogat în publicații teoretice, este sinonim intrării conceptului de intertextualitate în faza sa de maturitate. Relevante, în acest sens, rămân lucrările

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
1982, bogat în publicații teoretice, este sinonim intrării conceptului de intertextualitate în faza sa de maturitate. Relevante, în acest sens, rămân lucrările lui Michael Riffaterre La production du texte (Paris [1979]), precum și Sémiotique de la poésie (Paris [1982]) care consideră că intertextul înseamnă perceperea, de către lector, a raporturilor dintre o operă și altele care au precedat-o sau au urmat-o. Intertextul este caracterizat ca fenomen ce orien tează lectura textului, îi guvernează, eventual, interpretarea și se opune lecturii lineare : în timp ce lectura

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
rămâne faptul că intertextualitatea a dobândit în timp sfera de generalitate a transtextualității, a surclasat inclusiv hipertextualitatea (defavorizată de suprapunerea cu termenul din teoria informației). Revista de critică și teorie literară Texte consacră în 1983 un număr intertextualității 20: "Intertextualité: intertexte, autotexte, intratexte"21. Intertextualitatea este, fără îndoială, la ordinea zilei, considera Andrew Oliver în "Introducere" (istoria a confirmat anii 1983-1985 ca pe o perioadă productivă, sub aspect teoretic, pentru intertextualitate, consecință a preocupării pentru localizarea ariei de acoperire, pentru identificarea

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
și a repercusiunilor extraliterare ale noțiunii). Marea absentă la această dezbatere editorială a fost Julia Kristeva. Michael Riffaterre 22 (marea prezență, probabil; sau dublă, dat fiind că semnează două articole) consideră că prin intertextualitate trebuie înțeles conflictul dintre text și intertext. Textul devine o unitate de semnificație (signifiance) unind într-un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
prin intertextualitate trebuie înțeles conflictul dintre text și intertext. Textul devine o unitate de semnificație (signifiance) unind într-un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie. Această viziune surprinde dimensiunea transliterară a inter

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie. Această viziune surprinde dimensiunea transliterară a inter textului, conducând către o abordare antropologică a noțiunii. În orice caz, pentru prezenta cercetare, propoziția lui Daniel Bilous

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie. Această viziune surprinde dimensiunea transliterară a inter textului, conducând către o abordare antropologică a noțiunii. În orice caz, pentru prezenta cercetare, propoziția lui Daniel Bilous 23 aduce mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
definiție: o revelație. Este unul dintre puținii cercetători de la masa respectivei dezbateri care a înțeles intertextualitatea. Ceilalți păreau prea absorbiți de polemică: Uri Eisenzweig critică poziția lui Michael Riffaterre, acesta îi oferă o replică, la rândul său: "Sémanalyse de l'intertexte (réponse à Uri Eisenzweig)". Michael Holland ("De l'Intertextualité: métacritique") nu este de acord cu sistemul ricardulian, motiv pentru care Jean Ricardou ia atitudine: "Le Texte survit à l'excité (réponse à Michael Holland)". Cu lucrarea lui Raymonde Debray Genette

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
considerată în cazul particular al intratextualității"25 (ibidem, 27). 1.2.4. Anii 1990 : "topiri definiționale" Nathalie Piégay-Gros (1996, 94) propune un protocol de lectură (în descendența privilegierii receptorului, promovate de Michael Riffaterre) în trei pași : intuirea, identificarea și interpretarea intertextului. Această procedură de decriptare a intertextului a făcut carieră în cercetarea dintre milenii. Însă ea este, la rândul ei (declarat sau nu !), intertextualistă: cu mai bine de douăzeci de ani înainte, Geneviève Idt fixa trei etape ale perceperii unui text

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
25 (ibidem, 27). 1.2.4. Anii 1990 : "topiri definiționale" Nathalie Piégay-Gros (1996, 94) propune un protocol de lectură (în descendența privilegierii receptorului, promovate de Michael Riffaterre) în trei pași : intuirea, identificarea și interpretarea intertextului. Această procedură de decriptare a intertextului a făcut carieră în cercetarea dintre milenii. Însă ea este, la rândul ei (declarat sau nu !), intertextualistă: cu mai bine de douăzeci de ani înainte, Geneviève Idt fixa trei etape ale perceperii unui text parodic: "1 lectorul să recunoască prezența

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
urmăreau întâlnirea textelor, nici traiectoria "sursei" până la textul de sosire, ci ele erau aplicate textului rezultat, solicitate numai să deceleze ideea străină din pagină (ca și cum am vorbi despre zmeul care simțea miros de om). Imaginea este justificată de "vânătoare de intertexte", pe care comparatismul o practica avant la lettre. Intertextualitatea joacă o dublă funcție: de definire (a literaturii) și de operare (analiza procedeelor literare) se precizează în deschiderea manualului intertextualității. Cartea prezintă extrase din lucrările cercetătorilor care s-au ocupat de

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
din perspectivă intersemiotică, André Gervais (Université du Québec à Rimouski) consideră că orice text ar fi un citat mai mult sau mai puțin exact, mai mult sau mai puțin rescris, deturnat, returnat (întors). Orice text este deja, "mereu deja", un intertext (2009, 54). Se pune problema amplasării intertextului și mai ales a interpretării locului lui. Textul B poate fi juxtapus, alăturat textului A, ceea ce produce un efect de discontinuitate ; dacă textul B va fi integrat, așezat în ramă, vom ști că

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
Québec à Rimouski) consideră că orice text ar fi un citat mai mult sau mai puțin exact, mai mult sau mai puțin rescris, deturnat, returnat (întors). Orice text este deja, "mereu deja", un intertext (2009, 54). Se pune problema amplasării intertextului și mai ales a interpretării locului lui. Textul B poate fi juxtapus, alăturat textului A, ceea ce produce un efect de discontinuitate ; dacă textul B va fi integrat, așezat în ramă, vom ști că accentul este pe continuitate. Juxtapunerea corespunde intertextualității

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
populează spațiul tipografic, dar mai ales cel al comunicărilor științifice și al site-urilor în domeniu. Poate că acum este un moment potrivit să ieșim din arhitext și să ne îndreptăm, de pildă, către mit. Să ne îndepărtăm puțin de intertext, ca să îl vedem mai bine. Compartimentarea taxinomică de la care am putea să începem, așadar, vizează, transcendența textuală ce aparține lui Gérard Genette (Genette: 1982, pp. 10-12). Semioticianul francez propune o abordare cât mai tehnică, noneseistică și cuprinzătoare, a domeniului teoretic

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
imitare (de exemplu, parodia sau pastișa); o arhitextualitatea traduce apartenența unui text la o anumită categorie generică. Un astfel de dispozitiv noțional a limpezit considerabil impresionismul critic în care fuseseră conturate până atunci (1982) conceptele importante din teoria textului. Totuși intertextul este definit de o manieră nu tocmai matematică : "o relație de coprezență între două sau mai multe texte". Dictionnaire d'analyse du discours (Charaudeau et Maingueneau: 2002, 328) utilizează taxinomia genettiană, semn că nu s-a impus nicio altă abordare

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
de aluzie, poate fi analizată ca o metaforă, motiv pentru care autorul studiului propune să ne gândim la aluzie in praesentia și in absentia, opoziție din care decurge o alta: o citatul, care convoacă și numește alt text prezent; o intertextul, care trimite la un text niciodată prezent text ascuns, text sub text. Citatul este explicit, în timp ce intertextul este implicit, în consecință, se ajunge la o contradicție în termeni (comisă de M. Riffaterre, căruia articolul îi adresează o replică), dacă imaginăm

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
la aluzie in praesentia și in absentia, opoziție din care decurge o alta: o citatul, care convoacă și numește alt text prezent; o intertextul, care trimite la un text niciodată prezent text ascuns, text sub text. Citatul este explicit, în timp ce intertextul este implicit, în consecință, se ajunge la o contradicție în termeni (comisă de M. Riffaterre, căruia articolul îi adresează o replică), dacă imaginăm citat implicit. E.Vasiliu 42 prezintă alte două forme de manifestare intertextuală care derivă prin aplicarea criteriului

[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]