428 matches
-
parametrilor și sunt interpretate rezultatele; o corpus de lucru, ansamblul textelor pentru care vrem să obținem o caracterizare; o corpus specific, sub-corpus al corpusului de lucru, definit prin trăsături care îl particularizează în raport cu acesta. Raportul scriitorului cu textul, din unghiul intertextului, nu coincide cu al cititorului. Perspectivele diferă, în consecință, identificarea nu va fi aceeași pentru cititor și pentru autorul textului. Întoarcerea la hipotext semnifică revenirea in illo tempore. Dar segmentele de suprapunere hipotext/ hipertext diferă de la scriitor la (fiecare) lector
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lumină un fapt esențial: illud tempus al lectorului nu este același cu al scriitorului. Rescrierea este un nume pentru repetarea care acționează mecanismul intertextual (privit din perspectiva autorului). Repetarea invocă hipotextul; în același timp, diferirea particularizează hipertextul și desăvârșește acțiunea intertextului. Termenul "rescriere" disimulează în simplitatea lui semantică, accesibilă oricui, o piatră de încercare pentru cercetătorii stăpâniți de magia unui concept atât de abordabil, cum este sau pare a fi intertextualitatea. Douwe Fokkema opune rescrierii, intertextualitatea. Deși în accepțiunea curentă rescrierea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
concept atât de abordabil, cum este sau pare a fi intertextualitatea. Douwe Fokkema opune rescrierii, intertextualitatea. Deși în accepțiunea curentă rescrierea este inclusă în sfera noțională a intertextualității, cercetătorul optează cu riscul asumat de a surprinde pentru decelarea textului de intertext. Rescrierea ar desemna "tehnica prin care se pune accentul pe un anumit pretext sau hipotext, confirmând astfel noțiunea de text ca entitate structurată, cu un început și un sfârșit clar [...]". Intertextualității nu i-ar rămâne decât să justifice poziționarea accentului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dintre critica surselor și intertextualitate, comparatiștii susțin că nu este vorba de nicio noutate în intertextualitate. Propunem spre ilustrare punctele de vedere exprimate de doi cercetători români, primul fiind un intertextualist, celălalt comparatist. Trebuie precizat încă de la început că prin intertext nu vom înțelege nicio clipă cursa în urmărirea unor anterioare zone de inspirație, ci textul ca loc de răscruce, de întâlnire (de receptare și de inserție totodată) cu ansamblul social-istoric al umanității. De fapt, nu este vorba decât de un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nou pentru binecunoscutele și foarte tradiționalele "influențe" (plagiate, citate, reminiscențe, aluzii, imitații, parodii, pastișe, parafraze, pe scurt întreaga sferă a "literaturii făcute cu literatură"). Aceeași Mărie cu altă pălărie. (Hăulică: 1981, 20)51 (Marino: 1998, 97) Pentru Michael Riffaterre 52, intertextul se referă la "unul sau mai multe texte pe care cititorul trebuie să le cunoască pentru a putea să înțeleagă o operă literară în termenii semnificației ei de ansamblu", în timp ce intertextualitatea concerne "rețeaua de funcții care constituie și reglează relația
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unul sau mai multe texte pe care cititorul trebuie să le cunoască pentru a putea să înțeleagă o operă literară în termenii semnificației ei de ansamblu", în timp ce intertextualitatea concerne "rețeaua de funcții care constituie și reglează relația între text și intertext". Pe urmele lui M. Riffaterre, Smaranda Vultur urmărește locul lectorului atunci când operează o decelare a intertextului de intertextualitate: "o utilă distincție cea dintre intertext al cărui domeniu e constituit de totalitatea textelor care pot fi asociate unui text de către un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înțeleagă o operă literară în termenii semnificației ei de ansamblu", în timp ce intertextualitatea concerne "rețeaua de funcții care constituie și reglează relația între text și intertext". Pe urmele lui M. Riffaterre, Smaranda Vultur urmărește locul lectorului atunci când operează o decelare a intertextului de intertextualitate: "o utilă distincție cea dintre intertext al cărui domeniu e constituit de totalitatea textelor care pot fi asociate unui text de către un lector (deci o variabilă în funcție de competența de lectură a acestui lector) și intertextualitatea care se referă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de ansamblu", în timp ce intertextualitatea concerne "rețeaua de funcții care constituie și reglează relația între text și intertext". Pe urmele lui M. Riffaterre, Smaranda Vultur urmărește locul lectorului atunci când operează o decelare a intertextului de intertextualitate: "o utilă distincție cea dintre intertext al cărui domeniu e constituit de totalitatea textelor care pot fi asociate unui text de către un lector (deci o variabilă în funcție de competența de lectură a acestui lector) și intertextualitatea care se referă la un mecanism interior de funcționare a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
texte determinate (s.n.) întrețin cu alte texte legăturile intertextuale (cu adevărat, permutare de texte...). În micul dicționar de analiza discursului, dar și în cel mare, realizat împreună cu Patrick Charaudeau, Dominique Maingueneau precizează faptul că el este cel care a diferențiat intertextul de intertextualitate, în 1984 Genèses du discours. Articolul de dicționar referitor la intertext/intertextualitate punctează diferența, uitând să menționeze contribuția (anterioară lui 1984) lui Michael Riffaterre la împărțirea apelor. Intertextul ar fi ansamblul fragmentelor citate într-un corpus dat, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
texte...). În micul dicționar de analiza discursului, dar și în cel mare, realizat împreună cu Patrick Charaudeau, Dominique Maingueneau precizează faptul că el este cel care a diferențiat intertextul de intertextualitate, în 1984 Genèses du discours. Articolul de dicționar referitor la intertext/intertextualitate punctează diferența, uitând să menționeze contribuția (anterioară lui 1984) lui Michael Riffaterre la împărțirea apelor. Intertextul ar fi ansamblul fragmentelor citate într-un corpus dat, în timp ce intertextualitatea ar desemna sistemul de reguli implicite care susțin acest intertext (Maingueneau: 1996
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
referitor la intertext/intertextualitate punctează diferența, uitând să menționeze contribuția (anterioară lui 1984) lui Michael Riffaterre la împărțirea apelor. Intertextul ar fi ansamblul fragmentelor citate într-un corpus dat, în timp ce intertextualitatea ar desemna sistemul de reguli implicite care susțin acest intertext (Maingueneau: 1996, p.52). Cu un deceniu și ceva înainte, Jean Ricardou (vezi supra, în prezentul subcapitol) deja grupa fragmentele citate în ceea ce numea bibliotext, ca specie de intertext restrânsă, integrată unei subdiviziuni a intertextului general. Ne declarăm reținerea față de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în timp ce intertextualitatea ar desemna sistemul de reguli implicite care susțin acest intertext (Maingueneau: 1996, p.52). Cu un deceniu și ceva înainte, Jean Ricardou (vezi supra, în prezentul subcapitol) deja grupa fragmentele citate în ceea ce numea bibliotext, ca specie de intertext restrânsă, integrată unei subdiviziuni a intertextului general. Ne declarăm reținerea față de abordarea teoretică asupra intertextului din Les termes clés de l'analyse du discours. Intertextul astfel definit trimite mai degrabă la o sumă de texte-fragment, pierdute într-un melanj hipertextual
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reguli implicite care susțin acest intertext (Maingueneau: 1996, p.52). Cu un deceniu și ceva înainte, Jean Ricardou (vezi supra, în prezentul subcapitol) deja grupa fragmentele citate în ceea ce numea bibliotext, ca specie de intertext restrânsă, integrată unei subdiviziuni a intertextului general. Ne declarăm reținerea față de abordarea teoretică asupra intertextului din Les termes clés de l'analyse du discours. Intertextul astfel definit trimite mai degrabă la o sumă de texte-fragment, pierdute într-un melanj hipertextual din care cu greu se va
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
52). Cu un deceniu și ceva înainte, Jean Ricardou (vezi supra, în prezentul subcapitol) deja grupa fragmentele citate în ceea ce numea bibliotext, ca specie de intertext restrânsă, integrată unei subdiviziuni a intertextului general. Ne declarăm reținerea față de abordarea teoretică asupra intertextului din Les termes clés de l'analyse du discours. Intertextul astfel definit trimite mai degrabă la o sumă de texte-fragment, pierdute într-un melanj hipertextual din care cu greu se va distinge un element de altul. Puțin interesează într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Hipertextul joacă rolul de protagonist individul, nu mulțimea. Finalitatea (inclusiv a prezentei cercetări) vizează înțelegerea hipertextului în sistemul de relații pe care acesta le stabilește cu hipotextul, cu vecinătatea textuală, precum și cu opera. Așadar, considerăm că este o accepțiune asupra intertextului demnă de reținut, dar prea puțin utilă în analiza unei situații punctuale de manifestare intertextuală. Dominique Maingueneau operează încă o diferențiere terminologică legată de intertextualitate și legile ei în același mic dicționar de analiza discursului care fusese deja realizată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reduplicării tinde spre un număr infinit de reprezentații" și unde "raportul dintre Arhiși Metadevine reversibil" (Spiridon: 1989, 20). Pentru a pregăti cadrul diferențierii a trei clase intertextuale, Théodore Thlivitis remarcă tripla determinare a sensului, în cercetarea despre semantica interpretativă și intertext, care a făcut carieră imediat după susținerea tezei de doctorat, în 199855. În primul rând, pe o direcție verticală și ascendentă, sensul este determinat de nivelurile inferioare (părțile constitutive ale întregului); în hotarele aceluiași nivel și urmând o direcție orizontală
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
celor trei este parcursă de la 1 la 3 de către autor și de la 3 la 1 de către cititor. Cele trei clase intertextuale sunt: o intratextul cuprinde elementele inferioare dimensional textului (lexie, frază, capitol etc.); o textul privit în unitatea sa; o intertextul stabilit relațional, în "societatea" textelor, sub cerul genurilor, epocilor, bibliotecii universale etc. (Vom prelua pentru necesitățile hermeneuticii asupra prozei eminesciene noțiunile de intratext și intertext, considerând că linia de demarcație este dată de opera lui Mihai Eminescu, indiferent de câmpul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
elementele inferioare dimensional textului (lexie, frază, capitol etc.); o textul privit în unitatea sa; o intertextul stabilit relațional, în "societatea" textelor, sub cerul genurilor, epocilor, bibliotecii universale etc. (Vom prelua pentru necesitățile hermeneuticii asupra prozei eminesciene noțiunile de intratext și intertext, considerând că linia de demarcație este dată de opera lui Mihai Eminescu, indiferent de câmpul discursiv în care ne-am situa. Altfel spus, tot ce poartă semnătura autorului la care ne-am oprit se încadrează în sfera intratextului). Forma tripartită
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1998) îl invocă pe Francois Rastier (1987) (elementele fiecărui nivel textual sunt interpretate în contextul entității de nivel textual superior), pentru ca autorul Semanticii interpretative să îl invoce pe Bernard Pottier (1974) cu lexiile simplă, compusă, complexă, textuală. Ca și pentru intertext, și în cazul lexiei, Roland Barthes manifestă o generozitate noțională care o face atractivă prin dimensiunea arbitrară (după necesități), dar nu o ajută deloc. Dacă pentru autorul Semanticii generale, lexia compusă corespunde unui cuvânt compus/locuțiune, lexia complexă ar trimite
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
literar. Atâta instrumentar critic pentru studiul intertextualității, totuși, 9o% din paginile care se opresc la dialectica repetare/diferire, în critica noastră literară, se mențin într-o analiză a intertextualului în termeni de aproximare. 2. O perspectivă antropologică asupra Intertextului. De la Intertext la Mit L'intertextualité parle une langue dont le vocabulaire est la somme des textes existants. (Laurent Jenny) Prezentul capitol propune ipoteza în virtutea căreia intertextul răspunde principiilor care guvernează funcționarea mitului. Mecanismul intertextualității se poate bucura de un plus de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o analiză a intertextualului în termeni de aproximare. 2. O perspectivă antropologică asupra Intertextului. De la Intertext la Mit L'intertextualité parle une langue dont le vocabulaire est la somme des textes existants. (Laurent Jenny) Prezentul capitol propune ipoteza în virtutea căreia intertextul răspunde principiilor care guvernează funcționarea mitului. Mecanismul intertextualității se poate bucura de un plus de lumină conceptuală, în momentul în care "îl scoatem din mediul lui" sau ne poziționăm undeva în afara spațiului literar. Intertextul, ca și mitul, relevă condiția omului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
căror traseu uneori labirintic sau disimulat orientează cercetătorul, dacă este cititor atent, către repere ale destinului auctorial. Este ca și cum opera l-ar scrie pe autor, definind, cu fiecare nod intratextual, sensul Nirvanei lui. Caracteristicile esențiale ale mitului se verifică pentru intertext, dacă acesta din urmă nu este perceput ca simplu transfer al unei secvențe textuale dintr-o pagină în alta, adică dacă vom depăși abordarea simplist-citațională. Psihologia funcționării, anumite resorturi ale mecanismului, o serie de semne din adâncimea intertextului au ispitit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
verifică pentru intertext, dacă acesta din urmă nu este perceput ca simplu transfer al unei secvențe textuale dintr-o pagină în alta, adică dacă vom depăși abordarea simplist-citațională. Psihologia funcționării, anumite resorturi ale mecanismului, o serie de semne din adâncimea intertextului au ispitit analiza dezvoltată în prezentul studiu. Discursul semiotic utilizează pentru intertextualitate termenul "dispozitiv"1. Noi preferăm "mecanismul"2. O atare abordare ne va ajuta să urmărim jocul repetare/diferire care animă conceptul kristevian (după unii, mai curând barthesian). Dispozitivul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu mașinăria intertextuală. Dacă am încerca să vizualizăm rotițele care ajută intertextualitatea să învingă timpul, așa ar arăta. Nu există text 100% original, după cum nicio zi din viața fiecăruia dintre noi nu este în întregime nouă pe Pământ. Mitul și intertextul ne ajută să ieșim din situație [!], fie că suntem creatori de opere sau doar de amintiri. Mijloace de eludare a prezentului și a propriei condiții, mitul și intertextul comportă consecințe întrucâtva similare în dialectica sacru/profan. Omul modern (în urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fiecăruia dintre noi nu este în întregime nouă pe Pământ. Mitul și intertextul ne ajută să ieșim din situație [!], fie că suntem creatori de opere sau doar de amintiri. Mijloace de eludare a prezentului și a propriei condiții, mitul și intertextul comportă consecințe întrucâtva similare în dialectica sacru/profan. Omul modern (în urmă cu jumătate de secol contemporan cu Mircea Eliade), ca și cel postmodern, ilustrează nevoia de a fugi pentru a supraviețui: Dar "ieșirea din timp" realizată prin lectură îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]