KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

în care: − Agr1 = Nom., Erg.; acordul subiectului; − Agr2 = Ac., Abs.; acordul obiectului. Conform acestei parametrizări, diferența dintre limbile de tip acuzativ și limbile de tip ergativ este dată de calitatea uneia dintre proiecțiile AgrP de a fi activă în construcțiile intranzitive: (a) în limbile de tip acuzativ, Agr1 este activ, Nom. = subiect; (b) în limbile de tip ergativ, Agr2 e activ, Ac. (numit Abs.) = subiect. Abs. și Nom. sunt asemănătoare numai pentru că sunt Cazuri obligatorii în cele două tipuri de limbi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbul atribuie absolutivul, iar I finit, ergativul (propunerea a fost făcută pentru limba niuean, care nu are acord). Limbile naturale au un Caz obligatoriu, care are prioritate în fața celuilalt − nominativul pentru limbile acuzative și absolutivul pentru limbile ergative. În propozițiile intranzitive, acest Caz percolează de la V la I, împiedicând atribuirea Cazului ergativ. Holmer (2001) își propune să demonstreze că Generalizarea lui Burzio (vezi Capitolul 3, 4.1.1.) nu este valabilă pentru limbile ergative, în locul căreia autorul propune Parametrul ergativ: Într-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar cel marcat, de Tr. În limbile de tipul nominativ−acuzativ, trăsăturile argumentelor interne sunt verificate în Spec,TrP, iar cele ale argumentelor externe, în Spec,TP. Centrul Tr nu are trăsături de Caz atunci când valoarea sa este [− Tranzitiv]. Subiectul intranzitiv se deplasează întotdeauna în Spec,TP, atât în limbile acuzative, cât și în cele ergative. Baker (1997: 79) susține că, în limbile cu ergativitate profundă (adică sintactică), Agentul este obiect intern al VP, iar Pacientul/ Tema ocupă poziția structurală de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1985), Bobaljik (1993), Chomsky (1995 [1993]), Laka (1993)18, Bittner și Hale (1996). Pe scurt, nodul AgrO este obligatoriu în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului O, iar AgrS atribuie nominativul (ergativul) argumentului A. În propozițiile intranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului S. Levin și Massam (1985) au formulat un Parametru al Cazului, conform căruia relațiile structurale dintre verb și argumente sunt identice în limbile acuzative și în cele ergative, dar diferă numai Cazul obligatoriu care trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
În limbile acuzative, trăsătura T e puternică, iar Agentul trebuie să urce pentru a o verifica. În limbile ergative, trăsătura Tranzitivitate, localizată în TrP, mai jos decât T, este mai puternică și atrage Agentul; proiecția TrP este absentă din propozițiile intranzitive, în care T atribuie nominativul argumentului S. În ambele tipuri de limbi, trăsătura mai puternică e verificată de argumentul extern (vezi și supra, 2.5.). Conform lui Ura (2001), verificarea Cazului este permisă în poziții tematice în limbile ergative. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în poziții tematice în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, v atribuie acuzativul argumentului A in situ, T atribuie nominativul argumentului O, EPP este satisfăcut de A, iar O avansează dacă trăsătura de Caz a proiecției T este puternică. În propozițiile intranzitive, T atribuie nominativul argumentului S. Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate cu sensul "imposibilitatea anumitor clase de verbe de a atribui Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului, ca fiind un Caz excepțional; ergativul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de limbi ergative: (a) în prima clasă, absolutivul este realizarea morfologică "default" a trăsăturii Cazului abstract, folosită atunci când nicio realizare a unei trăsături de Caz specifice nu este disponibilă; cazul morfologic "default" este inserat atât pentru Cazul nominativ al subiectului intranzitiv, cât și pentru Cazul acuzativ al obiectului tranzitiv; această situație din limbi ca warlpiri, niuean, enga este paralelă cu realizarea nulă a nominativului și a acuzativului în engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a doua clasă, absolutivul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
b) ergativitatea apare în construcții de tip pasiv: A este încorporat, iar un argument încorporat nu trebuie legitimat prin Caz sau prin acord; de aceea, O dintr-o structură pasivă este, de obicei, legitimat prin acord, în loc de Caz; în propozițiile intranzitive nu există încorporare, de aceea apare acordul de tip ergativ; conform acestei ipoteze, limbile pot fi complet ergative morfologic, dar ergativitatea sintactică este foarte rară. Urmându-i pe Jakobson (1936)22 și Andrews (1982)23, Van de Visser (2006: 31

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
realizărilor cazuale (Marantz 1991) Conform acestei ierarhii, ergativul este un caz dependent atribuit subiectului (coocurent cu obiectul), iar acuzativul este un caz dependent atribuit obiectului (coocurent cu subiectul); se explică astfel de ce ergativul și acuzativul nu sunt atribuite de verbe intranzitive. Nash (1997: 138) − fără a elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
categoriei Timp (Nash 1997: 139). În concluzie (Nash 1997: 140), ergativul și absolutivul au statut diferit: ergativul este un caz pur morfologic, atribuit Agentului legitimat tematic de un verb tranzitiv; (b) absolutivul este un Caz structural, atribuit obiectului și subiectului intranzitiv de categoria Timp. Cele două cazuri au surse gramaticale diferite: atribuirea ergativului are loc la nivel postsintactic (morfologic, în MD − Halle și Marantz 1993), iar atribuirea absolutivului are loc la nivel sintactic. Diferența dintre cele două tipuri de abordări este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
teoriei propuse de Bittner și Hale (1996). Chomsky (1995: 176) preia ipoteza lui Bobaljik (1992), conform căreia tiparele cazuale diferite din limbile nominative și din cele ergative apar ca urmare a opțiunii pentru poziția de verificare a Cazului în propozițiile intranzitive: ● AgrS − activ, AgrO − inert: Nom.−Ac.; ● AgrO − activ, AgrS − inert: Erg.−Abs. Numele nominativ și ergativ reprezintă nivelul descriptiv corespunzător Cazului structural verificat în Spec,AgrS; numele acuzativ și absolutiv corespund cazului structural verificat în poziția Spec,AgrO (Laka 2006

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-o: Cazul e inerent, legat de rolurile tematice. Legate (2006b: 143) analizează partiția ergativă din warlpiri și rolul absolutivului în sistemul cazual, după eliminarea absolutivului ca un Caz distinct 37. În warlpiri, absolutivul poate fi redus atât la nominativ (subiectul intranzitiv), cât și la acuzativ (obiectul tranzitiv). Legate (2006b: 151; 2008: 58) susține că ergativul este un Caz inerent, legitimat de v care introduce argumentul extern; diferența dintre cele două tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
autonomie: existență independentă; indispensabil; referință autonomă; posibil controlor pentru coreferință, în cazul reflexivelor și al pronominalizărilor; impune, de obicei, acord verbului; referință autonomă; statut de topic; cel mai predispus pentru avansare; (b) proprietăți de marcare cazuală: de obicei, subiectul verbelor intranzitive este nemarcat; își schimbă cazul în cauzativizare și în nominalizare; (c) proprietăți legate de rolurile semantice: de obicei, subiectul exprimă agentul acțiunii, dacă există un agent (situația din dyirbal demonstrează că agentivitatea nu e o condiție necesară pentru a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lucrările generative posttransformaționale, problema subiectului a fost tratată diferit. Haegeman (1994: 14), fără a lua în considerare limbile ergative (la nivel sintactic), susține că subiectul, obiectul, verbul sunt concepte universale, care există în toate limbile. Subcategorizarea unui verb (tranzitiv, bitranzitiv, intranzitiv) este o proprietate primitivă inexplicabilă a gramaticii și fiecare predicat are structura lui argumentală, adică un număr specific de argumente (Haegeman 1994: 42−44). Baker (1997: 77) formulează două reguli ale teoriei PP, bazate pe UTAH: (a) Agentul este întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
faptul că orice propoziție trebuie să aibă subiect este adevărat numai pentru anumite limbi; subiectul este aproape întotdeauna nominal; subiectul este o poziție de "promovare" a celorlalte nominale. Phillips (1996) arată că faptul că subiectul propozițiilor tranzitive și al celor intranzitive se comportă diferit în privința cazului și a acordului în sistemele ergative poate primi două explicații: (a) tranzitivitatea verbală afectează direct comportamentul sintactic al subiectului; (b) EPP face ca subiectul să se comporte diferit în sistemele ergative − situația din limba yimas

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fie definit conform unor criterii semantice, iar pivotul, după criterii gramaticale. Subiectul și pivotul coincid numai în unele limbi acuzative (cum sunt engleza și româna), iar, pentru limbile ergative − în care pivotul este reprezentat, în mod prototipic, prin subiectul verbelor intranzitive și prin obiectul direct al verbelor tranzitive −, cele două noțiuni nu se suprapun deloc (vezi Capitolul 1, 3.2. și supra, 4.1.). Comrie (1989: 106−120) susține că noțiunile de topic și de agent trebuie să fie luate în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2007) ajunge și la problema subiectului: în sensul relevant pentru cazul ergativ, categoria subiectului nu poate fi amalgamată cu agentivitatea, subiectul și agentul având funcții diferite în această limbă. Sistemul cazual din nez perce reprezintă un tipar ergativ rar: subiectul intranzitiv este nemarcat cazual, iar subiectul și obiectul tranzitiv sunt marcate diferit; această limbă permite existența unei propoziții în care mărcile subiectului și ale obiectului lipsesc (propoziție fără caz). Astfel, cazul subiectului tranzitiv este dependent de sintaxa obiectului, și nu de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipuri de subiect? Blake (1976: 281) arată că, în limbile australiene, definirea noțiunii de subiect este dificilă pentru că există numeroase situații de amestec între sistemul acuzativ și sistemul ergativ. Definirea ergativității − un sistem de marcare în care subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv sunt tratate la fel, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv − face referire la termenii subiect și obiect, dar aceștia pun probleme de identificare. Blake (1976: 295) arată că termenul subiect este folosit în două

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
295) arată că termenul subiect este folosit în două sensuri: (a) subiectul gramatical al unui verb tranzitiv este determinat în funcție de care constituent nominal are proprietăți gramaticale (marcare cazuală, acord verbal etc.) identice sau asemănătoare cu constituentul nominal dintr-o structură intranzitivă; subiectul gramatical e greu de identificat după criterii morfologice, ca urmare a amestecului de sisteme (acuzativ și ergativ); (b) subiectul semantic al unui verb tranzitiv este actantul care are rolul Agent, indiferent de proprietățile gramaticale; noțiunea de subiect semantic privește

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiect: (a) tematic, identificat cu DP generat în Spec,vP, cu rol tematic extern (Agent, Experimentator, Cauză); (b) gramatical: un DP care apare în poziție A (Spec,TP); subiectul în ergativ al verbelor tranzitive și subiectul în absolutiv al verbelor intranzitive sunt subiecte gramaticale (Legate 2006b: 147). 4.4. (A)simetriile subiect/obiect Deși pentru unele limbi a fost susținută ideea că nu există motive pentru a separa conceptual subiectul de obiect (vezi supra, 4.1.2.), cele două entități fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
distincția animat/inanimat funcționează în foarte multe limbi indo-europene (de exemplu, folosirea prepoziției a în spaniolă ca marcă a complementului direct). Creissels (1995: 257) observă că, în mod frecvent, limba tratează diferit subiectul în funcție de apariția acestuia în construcții tranzitive sau intranzitive − subiectul e marcat numai în construcții tranzitive, iar subiectul construcțiilor intranzitive și obiectul construcțiilor tranzitive sunt nemarcate (georgiană, bască). Din punct de vedere sintactic, au fost remarcate (Haegeman 1994: 50, 71, Avram 2003: 140) mai multe asimetrii între subiect și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
folosirea prepoziției a în spaniolă ca marcă a complementului direct). Creissels (1995: 257) observă că, în mod frecvent, limba tratează diferit subiectul în funcție de apariția acestuia în construcții tranzitive sau intranzitive − subiectul e marcat numai în construcții tranzitive, iar subiectul construcțiilor intranzitive și obiectul construcțiilor tranzitive sunt nemarcate (georgiană, bască). Din punct de vedere sintactic, au fost remarcate (Haegeman 1994: 50, 71, Avram 2003: 140) mai multe asimetrii între subiect și obiect: ● alegerea obiectului poate afecta rolul tematic al subiectului, însă alegerea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai proeminent decât argumentul intern; ● în limbi ca engleza, orice propoziție trebuie să aibă un subiect (nu neapărat și un obiect). 5. TRANZITIVITATEA Dixon (1994: 6) observă că deși toate limbile disting între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]