536 matches
-
perioada politeistă (evreii adorau alături de zeul lor tribal YHWH diverse alte zeități locale precum El, Milkon, Anat, Așera, Baal, Kemoș) și de tranziție spre monoteism, YHWH fiind numele zeității masculine, așa cum atestă mărturiile epigrafice găsite la "Kuntilet Ajrud" (ostrace cu invocații spre "Iahve și a sa Așera") și cele găsite la "Șefela" (tăblițe cu inscripția "Iahve și a sa Așera", ca și numeroase statuete care demonstrează că partenera divină a lui YHWH era adorată de evreii timpului atât în templu cât
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
mâncăruri, la care îi invitau pe flăcăi și pe ceilalți săteni, pentru a se ospăta din pomana caloianului. Adesea, cu această ocazie se cânta din fluier și cimpoi, făcându-se horă și joc, până seara târziu. Textul poetic este o invocație pentru ploaie și urare de belșug, se cântă pe o melopee cu ambitus redus, cu profil ascendent, în valori ritmice egale: <poem> „Iene-Iene, Caloiene, Ia cerului torțile Și deschide porțile, Și pornește ploile, Curgă ca șuvoile, Umple-se pâraiele printre
Caloian () [Corola-website/Science/335336_a_336665]
-
a ritualurilor, devine un nou aspect al lui Isis. Zeița joacă un rol central în rituri și formule magice, mai ales în cele care invocă protecția și vindecarea divină. În multe formule ea chiar se contopește cu Horus, iar o invocație a zeiței presupune și o implicare a puterilor lui Horus. După ce autoritatea Thebei a crescut, Amon a devenit un zeu mult mai important, dar apoi a decăzut și a fost asimilat de Ra. În consecință, Mut, soția lui Amon, care
Isis () [Corola-website/Science/297876_a_299205]
-
limba latină și prezentare, în OS, nr. 4 5, 1987, p. 16. 7. William Ockham, Logica și limbaj (Summa logicae, 1,1), traducere din limba latină, prezentare și note, în OP, nr. 5 (118), 1989, p. 8. 8. Sfîntul Augustin, Invocație, Meditație asupra timpului (Confessiones, I, i, 1 — I, v, 6; XI, xiv, 17 — XI, xxii, 29), traducere din limba latină și prezentare, în “Convorbiri literare”, nr. 5 6 7, 1992, p. 4 5. 9. Toma de Aquino, Argumentele existenței lui
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
latină: "Exorcismus in Satanam et angelos apostaticos" Pe lângă aceasta, există rugăciuni care pot fi recitate în particular de către toți credincioșii, atunci când au motive întemeiate să considere că sunt supuși la influențe diabolice. Un exemplu de astfel de rugăciune este următoarea invocație către Arhanghelul Mihail: "Sancte Michael Archangele, defende nos in proelio; contra nequitiam et insidias diaboli esto praesidium. Imperet illi Deus, supplices deprecamur: tuque, princeps militiae caelestis, satanam aliosque spiritus malignos, qui ad perditionem animarum pervagantur in mundo, divina virtute in
Exorcism () [Corola-website/Science/306448_a_307777]
-
forma dreptunghiulara cu lățimea egală cu cea a textului. Se realizau și miniaturi pe suprafețe mai mari care permiteau observarea artei compoziției: scene biblice, scene de bătălie, încoronări de împărați și regi. La actele emise de cancelariile regatelor erau ornamentate invocația simbolică (de multe ori crucea), inițială și monograma, folosindu-se o serie de elemente vegetale. Pentru chenare frumos ornamentate, frontispicii cu stema țării sau portrete ale regelui și familiei sale era utilizat lichidul auriu. Geografia este știința care se ocupă
Științe auxiliare ale istoriei () [Corola-website/Science/298675_a_300004]
-
se adaugă copta, latina și vechi idiomuri turcice. Iată câteva exemple: "rahmăn" (milos, milostiv), împrumutat din ebraică, ce reprezintă unul dintre cele 99 de nume cunoscute ale lui Dumnezeu (toate surele coranice mai puțin a IX-a încep cu o invocație ce cuprinde și acest cuvânt); "nabī" (profet), împrumutat din ebraică; "salăt" (rugăciune, rugăciunea de tip islamic), împrumutat din aramaică; "sirăt" (cale, calea cea dreaptă amintită chiar în prima sură din Coran, al-Fătiha), care a intrat în aramaică din greacă unde
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
fără greș. Cel mai cunoscut poem safic, cântecul I din cartea I, a fost considerat încă din antichitate o capodoperă. Poemul este un imn inchinat Afroditei. Dacă facem o apropiere între "Iliada" și "Imnul Safic", ne dăm seama că asemenea invocații adresate divinității protectoare a iubirii și fecundității erau o practică curentă în creațiile poetice ale vechii Grecii. Iată prima strofă: ""Afrodita, fiica lui Zeus, vicleană/Tu din tronul tău scăpărând lumină,/ Nu mă frânge în chinuri, te rog, stăpână/ Nici
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
și îi adresează poetei următoarele cuvinte: ""Cine te supără? Persuasiunea pe cine vrei să convingă? În curând cea care fuge acum de tine te va urmării, și, dacă nu te iubește, te va iubii"." Oda se încheie cu o nouă invocație către zeiță, poeta cerându-i să fie dezlegată de neastâmpărul care o roade, să i se îndeplinească dorințele inimii. Într-o altă odă - adaptată într-o limbă latină desăvârșită de Catul, marele admirator al poetei - revărsarea de pasiune descrisă sub
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
cu aripi de acvilă cunoscute și de către alte populații canaaneene , serafimi (șerpi înaripați) etc. În limba română termenul este un împrumut de la păgânism, el provenind din latinescul „Domine Deus”, mai exact din forma sa populară fără „i” („Domne Deus”), „veche invocație păgână adoptată și de creștini pentru unicul lor Dumnezeu”. În creștinism, Dumnezeu, YHWH, este văzut ca fiind creatorul Pământului și al Lumii. De obicei se consideră că are atributele de sfințenie (separat de păcat și incoruptibil), justețe (are dreptate în
Dumnezeu () [Corola-website/Science/297907_a_299236]
-
a fost necesară intervenția marinarilor flotei militare ruse pe solul atonit pentru a potoli patimile. Totul a pornit de la scrierile lui Ilarion, un obscur călugăr rus a cărui opinie era că repetarea "rugăciunii inimii", departe de a fi o simplă invocație creștină, "radiază sfințenie". O parte din călugării de pe muntele Athos au privit asta ca fiind o formă de idolatrie, în Biserica Ortodoxă Rusă însăși existând teologi critici în ce privește conflictuala teză a lui Ilarion. Disputa teologică între călugări și oameni ai
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
înțelesul său inițial, militant, acela al imaginii lui Hristos impusă de înseși puterile cerești de îngerii care îi purtau figura înscrisă în medalion, dar și semnificația sa funerară, deoarece la Judecata din urmă Hristos apărea, de asemenea, înconjurat de îngeri. Invocația ca intercesori și protectori în lupte a sfinților militari pictați în friză era accentuată și de reprezentarea Sfântului Eustație cu fiii Agapie și Theoctistos, ținând discul cu imaginea lui Hristos. Pe arcul lat care boltea trecerea dintre naos și pronaos
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
țării faraonilor, Regatul Nou Asirian atinge maxima sa expansiune teritorială. Înalți demnitari asirieni sunt numiți pe lângă guvernatorii celor 22 de provincii pentru a asigura strângerea tributului. Situația dificilă de la hotare, sănătatea șubredă ca și nesiguranța monarhului sunt reflectate de frecvența invocațiilor adresate divinităților panteonului asirian, situație nemaiîntâlnită la predecesorii săi. În 672, Assarhaddon desemnează ca succesor la tron pe fiul său mezin Așurbanipal, fratele acestuia, Șamaș-Șum-Ukin, fiind desemnat principe al Babiloniei, opțiune care sporește lupta dintre fracțiunile rivale de la curte. Assarhaddon
Assarhaddon () [Corola-website/Science/303825_a_305154]
-
virtuoase, în timp ce Antoinette și Alfonsine Plankenhorst, Bence Rideghváry și Ottó Palvicz au trăsături negative, fiind întruchiparea duplicității, a ipocriziei și a cruzimii. Eroii lui Jókai sunt purtătorii unui destin istoric. Romanul are un caracter de epopee eroică, aspect evidențiat de invocațiile lirice ale autorului. Vorbind despre moartea lui Sándor Petőfi, Jókai se întreba retoric: "„Iar poetul care a străbătut bolta cerească aidoma unui meteorit nu cânta decât această luptă sfântă; despre această luptă răsuna ecoul de acolo din înălțimi, când a
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
București, 1993; Apocalipsa de fiecare zi sau Lumea în care trăim, București, 1994; Iad contra Rai sau Frontul cosmic (Confesiunile contelui Incapucciato), București, 1994; Inocenții și blidul Satanei, București, 1994; Strania iubire, București, 1994; Intoleranță și ultimul înger, București, 1995; Invocațiile Fericitului fără chip, București, 1995; Apocalipsa și generația următoare (Viziunile intergalactice ale contelui Incapucciato), București, 1996; Fratele Negru - Fratele Roșu, Constanța, 1998; Inocența și păcatele. Reflecții despre lumea în care murim, București, 1998; Arta fascinației, București, 2002; Păstorul de păsări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
Manechini și sentimente, București, 2003. Repere bibliografice: Andrei Apolzan, „Versuri”, GL, 1967, 34; Zaharia Sângeorzan, „Lava intermediară”, CRC, 1971, 2; Nicolae Prelipceanu, „Ochii fastului”. „Cânturile marelui pod”, TR, 1973, 18; Dinu Flămând, „Cânturile marelui pod”, ARG, 1973, 5; Ovidiu Ghidirmic, Invocația orfică, R, 1973, 5; Mihai Minculescu, „Ochii fastului”, RL, 1973, 29; Adrian Popescu, „Ochii fastului”, ST, 1973, 12; Constantin, A doua carte, 257-259; Aureliu Goci, „Ochii fastului”, CRC, 1974, 6; Piru, Poezia, II, 283-285; Nicolae Ciobanu, Proza de analiză; pastelul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
ignora evidența că poemele lui Mircea Cărtărescu, apropiindu-se de epic și descriptiv, creează impresia de deschidere, de adecvare la stările lumii. Multe dintre ele au o mișcare amplă, de epopei în miniatură (Căderea, de pildă, începe parodic printr-o invocație către muză - „Lyră de aur, pulsează din aripi/până-mi închei acest cânt” - și se încheie în cu totul alt registru: „toamna s-a cărăbănit dracu’ s-o ia/și nu mai putem să mergem la o bere.”). În cel
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
bisericii și mânăstirilor în domeniul public. Odată cu aceasta, desigur, influența religiei în societate a avut de pierdut. Secularizarea se mai referă și la faptul scăderii conținutului teologic al discursului religios și creșterea modurilor populare de a fi, renunțându-se la invocațiile explicite ale sacrului. Același fenomen se întâmplă și atunci când viața omului se corelează cu sfera religioasă, dar prin intermediul artei, al eticii și moralei sau chiar al politicii culturii, promovată de partide, organizații ori de stat. Tendința iluministă prin care lumea
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
autentic filosofic și emblematic pentru condiția umană, asumată într-o stare și mai profundă decât cea explicată de cele două întrebări precedente. În întrebarea despre posibilitatea speranței se manifestă o tensiune existențială dusă până la limită, reieșind din context aproape o invocație. Invocația nu este încă rugăciune, nu așteaptă în mod necesar un răspuns, ci este o atitudine revelatoare a unei structuri esențial deschise spre o transcendență, constitutivă condiției existențiale a omului. Punerea noastră în discuție Dacă ținem seamă de multiplele elemente
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
filosofic și emblematic pentru condiția umană, asumată într-o stare și mai profundă decât cea explicată de cele două întrebări precedente. În întrebarea despre posibilitatea speranței se manifestă o tensiune existențială dusă până la limită, reieșind din context aproape o invocație. Invocația nu este încă rugăciune, nu așteaptă în mod necesar un răspuns, ci este o atitudine revelatoare a unei structuri esențial deschise spre o transcendență, constitutivă condiției existențiale a omului. Punerea noastră în discuție Dacă ținem seamă de multiplele elemente ce
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
eliberatoare. O notă ulterioară, esențială oricărei experiențe religioase, este sentimentul de dependență față de realitatea ideală, sau față de un Absolut, ca totalitate de sens ce determină depășirea rupturii și transformarea semnelor descurajării în speranță de mântuire. Din simțământul de dependență izvorăște invocația iar cadrul vieții religioase se completează în experiența rugăciunii. Dependența și invocația izvorăsc din «mirare», din uimirea în fața a ceea ce se prezintă ca soluție totală, al acelui «Total Altul» care este izvor de mântuire. Înaintând în analiză putem identifica momentul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
față de realitatea ideală, sau față de un Absolut, ca totalitate de sens ce determină depășirea rupturii și transformarea semnelor descurajării în speranță de mântuire. Din simțământul de dependență izvorăște invocația iar cadrul vieții religioase se completează în experiența rugăciunii. Dependența și invocația izvorăsc din «mirare», din uimirea în fața a ceea ce se prezintă ca soluție totală, al acelui «Total Altul» care este izvor de mântuire. Înaintând în analiză putem identifica momentul în care atitudinea religioasă devine obicei religios. Nu este vorba despre un
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
care suntem asaltați astăzi cu toții. Interpretarea acestor date, a exigențelor și expresiilor unor obiceiuri precum cele pe care am încercat a le descrie, indică destul de clar o nevoie de sens, exigență care, uneori, se prezintă ca un apel, ca o invocație. Aprofundând această linie hermeneutică putem vedea că cerința, apelul, invocația sunt de fapt expresia unei nostalgii. Este nostalgia față de un absolut îndepărtat și totuși atât de urgent în experiența autentică a vieții cotidiene, nostalgia Absentului. Prin această expresie intenționăm să
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
și expresiilor unor obiceiuri precum cele pe care am încercat a le descrie, indică destul de clar o nevoie de sens, exigență care, uneori, se prezintă ca un apel, ca o invocație. Aprofundând această linie hermeneutică putem vedea că cerința, apelul, invocația sunt de fapt expresia unei nostalgii. Este nostalgia față de un absolut îndepărtat și totuși atât de urgent în experiența autentică a vieții cotidiene, nostalgia Absentului. Prin această expresie intenționăm să calificăm ca instanță religioasă manifestările cele mai variate ale vieții
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
precipitații atmosferice difuze. Însă și cel care caută doar aburi lăptoși sau, viceversa, exclusiv narații baladești, ar găsi în lumea lui Șerban Foarță material pentru bucurii estetice enorme. Dacă poezia lui este, la prima vedere, o construcție în epură, o invocație de tip mallarméan sau barbian, adică oricum din zona pe care a încercat s-o descrie și s-o identifice abatele Bremond ca fiind a poeziei pure, în fond ea are o fascinantă anecdotică interioară, o anecdotică a limbii, o
La aniversară by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13623_a_14948]