1,046 matches
-
ai statului. Statul pretindea servicii atât de la vechea cât și de la noua nobilime, în primul rând în domeniul militar, datorită permanentei stări de război de la frontierele de sud și de vest. În scmb, nobilii au primit moșii și sate de iobagi. În secolele care trecuseră, statul restrânsese treptat dreptul țăranilor de a se muta de la un stăpân la altul. Codul din 1649 lega în mod oficial țaranii de moșia pe care își aveau domiciliul. Statul a legiferat iobăgia, țăranii care încercau
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
încercau să-și părăsească moșia devenind astfel fugari de stat. Proprietarii de pământ aveau puteri depline asupra tăranilor lor, putând să-i cumpere, vândă, dea la schimb sau să-i ipotecheze. Țăranii care trăiau pe moșiile statului nu erau considerați iobagi. Ei erau organizați în comune, care erau responsabile pentru o diversitate de obligații în muncă, produse sau bani. La fel ca și iobagii, țăranii de pe moșiile statului erau legați de pământul pe care-l lucrau. Clasa urbană de mijloc a
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
vândă, dea la schimb sau să-i ipotecheze. Țăranii care trăiau pe moșiile statului nu erau considerați iobagi. Ei erau organizați în comune, care erau responsabile pentru o diversitate de obligații în muncă, produse sau bani. La fel ca și iobagii, țăranii de pe moșiile statului erau legați de pământul pe care-l lucrau. Clasa urbană de mijloc a negustorilor și meșteșugarilor trebuiau să plătească diferite taxe și, la fel ca șerbii, nu aveau permisiunea să părăsească orașul. Toți membrii societății trebuiau
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
până la cote alarmante. O zonă principală de refugiu pentru fugari era ținutul cazacilor de pe Don. În regiunea râului Volga, în 1670 și 1671, cazacul Stenka Razin a condus o revoltă a unor largi pături de nemulțumiți, de la cazaci bogați până la iobagi fugiți în căutare de pământ. Neașteptata revoltă s-a întins de-a lungul cursului râului Volga și a ajuns să amenințe Moscova. Trupele țarului au reușit în cele din urmă să-i invingă pe rebeli. Razin a fost capturat, torturat
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
Șeful administrației comitatului a fost eliberat numai după satisfacerea revendicărilor haiducilor de către însuși împăratul Iosif al II-lea. Nu peste mult timp, la 3 noiembrie 1784 au sosit aici cetele lui Horia, Cloșca și Crișan, cărora li s-au alăturat iobagii de pe domeniu, care au refuzat să se opună răsculaților. Proprietatea castelului s-a transmis prin nobilimea maghiară, pentru că spre sfârșitul dominației maghiare asupra Transilvaniei să treacă în fine în proprietatea lui Carol Hunyady, care a stăpânit domeniul Săvârșin până la moartea
Castelul regal de la Săvârșin () [Corola-website/Science/309536_a_310865]
-
vechea boierime cât și noua aristocrație să servească statul în primul rând din punct de vedere militar, datorită stării continui de război din regiunile sudice și vestice și a atacurilor popoarelor nomade. În schimb, nobilimea a primit pământ și țărani iobagi. În perioada de până în 1649, statul a îngrădit treptat dreptul țăranilor de mutare de la un stăpân la altul, pentru ca în acel an, codul de legi să lege definitiv țăranii de pământ. Statul a sprijinit necondiționat iobăgia, iar fuga șerbilor de pe
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
de pe moșiile stăpânilor lor a devenit o infracțiune împotriva statului. Proprietarii funciari aveau o putere totală asupra țăranilor lor, pe care îi putea cumpăra, vinde, negocia sau depune garanție. Țăranii care trăiau pe pământurile deținute de stat nu erau considerați iobagi. Aceștia erau organizați în obști, care erau responsabile pentru colectarea taxelor și achitarea unor obligații în natură. La fel precum iobagii însă, țăranii de pe moșiile statului erau legați de pământul pe care îl munceau. Membrii clasei de mijloc a negustorilor
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
îi putea cumpăra, vinde, negocia sau depune garanție. Țăranii care trăiau pe pământurile deținute de stat nu erau considerați iobagi. Aceștia erau organizați în obști, care erau responsabile pentru colectarea taxelor și achitarea unor obligații în natură. La fel precum iobagii însă, țăranii de pe moșiile statului erau legați de pământul pe care îl munceau. Membrii clasei de mijloc a negustorilor și meșteșugarilor erau obligați să plătească diferite taxe și, la fel cu iobagii, nu aveau dreptul să-și schimbe reședința. Toate
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
achitarea unor obligații în natură. La fel precum iobagii însă, țăranii de pe moșiile statului erau legați de pământul pe care îl munceau. Membrii clasei de mijloc a negustorilor și meșteșugarilor erau obligați să plătească diferite taxe și, la fel cu iobagii, nu aveau dreptul să-și schimbe reședința. Toate clasele sociale aveau obligații militare și trebuiau să plătească taxe speciale. Prin legarea celor mai mulți dintre supușii țarului de domiciliu, noul cod legat din 1649 subordona cetățenii intereselor statului. Acest cod de legi
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Satul Manja a fost înființat în anul 1860 de către țărani moldoveni iobagi fugiți de pe moșii. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Manja a făcut parte din componența României, în Plasa Volintiri a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și o comunitate mare
Manja, Sărata () [Corola-website/Science/318615_a_319944]
-
luat în seamă aceste presiuni printr-o combinație de reforme incomplete și represiune. Iobăgia din Rusia a fost abolită în 1861, dar eliberarea țăranilor a fost făcută în condiții nefavorabile pentru aceștia și a alimentat presiunile revoluționare. Între momentul eliberării iobagilor și cel al începerii primului război mondial din 1914, reformele lui Stolîpin, prima constituție rusă și alegerile pentru prima Dumă au adus schimbări importante în viața economică și politică a Rusiei, dar țarii nu au cedat puterile autocratice. Înfrângerile militare
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
și puteau să-i dea la schimb, să-i împrumute, să-i vândă sau să-i pună garanție, cu sau fără moșia pe care trăiau. Statul și aristocrația au aruncat povara copleșitoare a impozitelor și taxelor pe umerii țărănimii. Datoriile iobagilor crescuseră de o sută de ori în secolul al XVII-lea față de nivelurile secolul care trecuse. În plus, și pătura mijlocie a negustorilor și meseriașilor era supusă impozitării, aceștia fiind obligați, la fel ca țăranii, să nu-și părăsească orașul
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
fiind obligați, la fel ca țăranii, să nu-și părăsească orașul. Reprezentanții tuturor claselor sociale aveau îndatoriri militare și trebuiau să plătească taxe speciale. Într-o perioadă în care răscoalele țăranilor erau endemice, cea mai mare ridicare la luptă a iobagilor a fost cea din 1667. Atunci când cazacii s-au răsculat împotriva centralizării crescute a statului, iobagii li s-au alăturat și au părăsit moșiile stăpânilor feudali. Liderul cazac rebel Stenka Razin și-a condus tovarășii în susul râului Volga, incitând țăranii
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
îndatoriri militare și trebuiau să plătească taxe speciale. Într-o perioadă în care răscoalele țăranilor erau endemice, cea mai mare ridicare la luptă a iobagilor a fost cea din 1667. Atunci când cazacii s-au răsculat împotriva centralizării crescute a statului, iobagii li s-au alăturat și au părăsit moșiile stăpânilor feudali. Liderul cazac rebel Stenka Razin și-a condus tovarășii în susul râului Volga, incitând țăranii la răscoală și înlocuind conducerile locale cu șefi numiți din rândurile cazacilor. Armata țarului a reușit
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
guvernamentale în provincie reprezentanților aristocrației. Ecaterina cea Mare a extins controlul politic al Rusiei asupra statului polono-lituanian prin acțiuni cum a fost aceea a sprijinirii Confederației de la Targowica. Costul campaniilor militare ale împărătesei a fost plătit în special de țăranii iobagi, obligați să muncească mai mult pe pământurile stăpânilor lor, ceea ce a dus la o răscoală de proporții în 1773, după ce Ecaterina a aprobat legea care permitea vânzarea șerbilor separat de pământul pe care lucrau. Conduși de un cazac, Emilian Pugaciov
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
-lea, dorința de reforme era generală. Mișcarea umanistă rusească, care era legată moral și ideologic de aboliționismul din Statele Unite ale Americii de dinaintea războiului civil american, ataca în mod public iobăgia. În 1859, în Imperiul Rus trăiau 23.000.000 de iobagi, deseori în condiții mai grele decât șerbii vest-europeni de pe feudele din secolul al XVI-lea. Țarul a hotărât să abolească iobăgia printr-o mișcare de sus în jos, decât să aștepte desfiintarea șerbiei de jos în sus prin revoluție. Emanciparea
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
deseori în condiții mai grele decât șerbii vest-europeni de pe feudele din secolul al XVI-lea. Țarul a hotărât să abolească iobăgia printr-o mișcare de sus în jos, decât să aștepte desfiintarea șerbiei de jos în sus prin revoluție. Emanciparea iobagilor în 1861 a fost singurul eveniment important din istoria Rusiei în secolul al XIX-lea. A fost începutul sfârșitului monopolului puterii aristocrației funciare. Emanciparea țaranilor a eliberat forța de muncă a țăranilor, care aveau astfel posibilitatea să aleagă liber munca
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
sarcina lui era de a menține pacea în Europa și Rusia. Cu toate acestea, el credea că doar o țară cu o armată puternică ar putea păstra pacea. Acordând o atenție deosebită armatei, oferind mai multă libertate Finlandei și elberând iobagii în 1861, el a câștigat mai mult sprijin popular. Viața familiei sale ajunsese să fie tulburată. Iubita lui soție, Maria Alexandrovna, a murit de boală pulmonară, dizolvând apropriații familiei sale și căsătorindu-se cu amanta lui, Prințesa Caterina Dolgoruki. Legitimizarea
Dinastia Romanov () [Corola-website/Science/299327_a_300656]
-
Obligativitate de ajutor în acest sens avea și "comandantul militar a cetății (maior castri)", iar în judecate "magistratul regal." "Száznagy" conducea slugile semilibere "specializate" - "locuitori de cetate". Armata comitatului era condusă de jupân sau de locotenent. Acesta era compus din iobagii cetății "(miles, jobagio castri)", - ofițerii lor fiind "száznagy" și "caporalii (decurio)". Numărul lor în anul 1168 a fost de 400 persoane/comitat. Comitatele de graniță "(marchia)" erau conduși de "jupâni-grănicieri (marchio)". Pădurile au fost controlate de jupânatele silvice, organizate în jurul
Comitatele Ungariei () [Corola-website/Science/299753_a_301082]
-
bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Zolocari a fost fondat în anul 1812 de către cazacii transdanubieni pe locul unei tabere militare turcești. Mai târziu, în 1818, s-au stabilit aici țărani iobagi ucraineni fugiți de pe moșiile unde lucrau. Ei au denumit colonia Liman. În secolul al XIX-lea au fost construite în sat trei biserici: în 1818, 1830 și 1861. Din 1899 s-a deschis o bibliotecă parohială. La începutul secolului al
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
publice. Pe actul de nobilitate era imprimat că blazon o stemă pe cerul azuriu și un pușcaș în goană. Între actele administrative păstrate în biografia comitatului Solnoc se specifică că la 30 martie 1644, Cupșa Bota a primit împrumut trei iobagi de la Gheorghe Toldalagi pe aceștia András Alvinci (Andras Alvinți) i-a primit că zălog. Iar la 16 mai 1689, la Făgăraș, principele Mihai Apafi pe frații Grigore Marcu și Ioan Marcu, pe fiii acestuia Grigore Pop, Tivadar (Teodor) Pintea și
Cupșa () [Corola-website/Science/323664_a_324993]
-
necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter".” Primele urme ale numelui "Slavici" în zona Șiriei, apar în recensămintele din 1746 și 1747, când un Slavit Arzinte și un Slavity Szav sunt înscriși drept iobagi cu statut de "hospites" (oaspeți), iar după 1770 "Slavicii" erau nu mai puțin de șapte familii. Cu certitudine se cunoaște că bunicul poetului, pe latura paternă, a fost Ilie Slavici, născut în 1782 și decedat în 1829, iar din căsătoria
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
cele următoare din 11 septembrie 1321, 10 aprilie 1329 și 5 septembrie 1412, aflăm că această localitate a aparținut voievodului Transilvaniei, Ladislau, apoi regelui Ungariei, pe urmă devine domeniu feudal al diferiților nobili maghiari, care îi transformă pe români în iobagi și jeleri. Despre biserica din Șopteriu nu deținem prea multe date, viața spirituală de pe aceste meleaguri fiind strâns legată de existența unei mănăstiri de călugări în hotarul localității. Documentul cel mai vechi în care se pomenește despre preoții din Șopteriu
Biserica de lemn din Șopteriu () [Corola-website/Science/317781_a_319110]
-
Bratca (în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bihor, Crișana, România. Localitatea Bratca este atestata documentar în anul 1435. La început se numea Brața. Din vechi documente aflăm că pe la anul 1470 iobagii români apartinatori de domeniul Sinteu, aflat sub stăpânirea familiei Bánffi de Losonc, au defrișat câteva hectare de pădure și au înființat un sat nou, Wybrathka. Prin urmare, cu siguranta satul Bratca datează din prima jumătate a sec. XV. Această așezare
Bratca, Bihor () [Corola-website/Science/300848_a_302177]
-
reiese că instituțiile feudale aduse de statul feudal maghiar s-au suprapus peste vechile autonomii autohtone și au trăit încă o perioadă de timp alături de acestea. Treptat pământul obștei din satul Chintelnic devine proprietatea regelui, iar populația este transformată în iobagi. Din variantele numelui localității reiese ca în anul 1279 se numea Kendtelek, la 1300 Kenteluk, la 1458 Kentheleke, la 1612 Kendteleke, iar românii îi spuneau dintotdeauna Tintelnic. Așa după cum se obișnuia în feudalism, satele împreună cu pământul ce le aparținea, erau
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]