KorAP: Find »[drukola/base=ipohondrie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 >

175 matches

Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610

homosexuală (Yourcenar a avut dreptate să nu oscileze între identitățile bisexuală și homosexuală Hadrian a fost unul din puținii împărați antici care a fost în accepțiunea noastră aproape pe deplin homosexual); o melancolie întinsă pe viață l-a predispus la ipohondrie și alte boli psihosomatice (aici în secret și insidios Yourcenar s-a proiectat pe sine, o ipohondră pe viață și o depresivă); un interes profund în ocultism tradiția orfică, misterele eleusine, magie; și o preocupare față de moarte de la mijlocul vieții

by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
a decurs destul de bine, dar s-a întors în Maine obosită și cu o durere de spate. S-au instalat complicațiile și prin noiembrie se afla la spitalul Bar Harbor. Diagnosticul era nesigur, poate chiar tot atât de minor ca o veche ipohondrie. Oricare ar fi fost evoluția bolii, care nu a fost niciodată trecută în foaia de observație și indiferent că suferise un atac de cord sau un atac cerebral sau o combinație între acestea două, ea și-a pierdut din forța

by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

este expresia unui conflict între trup și suflet, a unui dezacord. Se produce un clivaj, o „dedublare” a persoanei între „trup” și „suflet”, resimțită în sfera propriului Eu (A. Tatosian). Aceste aspecte capătă conotații specifice în sfera psihopatologiei. În cazul ipohondriei Eul își reflectă propriul său corp printr-o „poziționare excentrică” a acestuia. Pentru persoana ipohondră, preocuparea principală este reprezentată prin „grija” de a nu-și pierde posesiunea propriului său corp. Este o stare de tensiune permanentă, de factură narcisică și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
relație de continuitate cu lumea, pe când corpul (soma) este limitat la suportul biologic și fiziologic al acestuia. Important este însă rolul pe care trupul îl joacă în patologia psihiatrică, ca sediu „resimțit de bolnav” al simptomatologiei unor boli psihice: isteria, ipohondria, halucinații, suicid, nevroze, automutilări, cenestopatii, alcoolism, toxicomanii etc. În cazul acesta lucrurile se diferențiază din nou. Corpul extern este în raport cu prezentificarea persoanei ca acțiune, a lui „a-fi-în-lume” în cadrul comunicării. Corpul intern este sediul instinctelor și al afectivității pe care le

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cel de-al doilea urmărește să convingă interlocutorul de existența unor tulburări imaginare sau inexistente; fiind conștient de acest fapt, o face în scopul realizării unor interese personale. Tot în această categorie se înscrie și „limbajul suferințelor imaginare” din cursul ipohondriei, limbaj care, spre deosebire de cel „inventiv” al simulanților, este relatarea unor suferințe inexistente, dar de care bolnavul este ferm convins că sunt reale. A treia categorie o reprezintă limbajul bolnavilor psihici care relatează în mod curent stările lor sufletești anormale, pe

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în detaliu rutele; - restrângerea marcată a intereselor și preocupărilor la un singur interes mărunt. Sindromul autist își fixează debutul fie în perioada de sugar, fie în prima copilărie, evoluția clinică fiind cea care a fost prezentată mai sus. Sindroamele ipohondriace Ipohondria este o tulburare psihopatologică ce se manifestă prin teama excesivă pentru sănătatea proprie, concentrarea atenției asupra unor reprezentări referitoare la sănătate, precum și tendința de a-și atribui boli care nu există în realitate. La baza stărilor ipohondrice stă „ideea ipohondriacă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o tulburare proiectată asupra imaginii corporale a individului. Ea are două aspecte principale: - preocupare patologică pentru exterioriul propriu; - încercarea bolnavului de a-și corecta defectul prin orice fel de mijloace posibile. P. Janet include dismorfofobia în sfera clinică a psihasteniei. Ipohondria este un sindrom psihopatologic care, în diferite forme și grade, poate fi întâlnit atât în nevroze, cât și în psihoze. În sensul acesta se descriu două grupe de ipohondrie: a) Ipohondria nevrotică este o tulburare nevrotică actuală a cărei simptomatologie

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mijloace posibile. P. Janet include dismorfofobia în sfera clinică a psihasteniei. Ipohondria este un sindrom psihopatologic care, în diferite forme și grade, poate fi întâlnit atât în nevroze, cât și în psihoze. În sensul acesta se descriu două grupe de ipohondrie: a) Ipohondria nevrotică este o tulburare nevrotică actuală a cărei simptomatologie cuprinde tulburări cenestezice, stare de anxietate și ruminații morbide, în sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri clinice: anxioși ipohondriaci, fobici ipohondriaci (nosofobici) și isterici

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
P. Janet include dismorfofobia în sfera clinică a psihasteniei. Ipohondria este un sindrom psihopatologic care, în diferite forme și grade, poate fi întâlnit atât în nevroze, cât și în psihoze. În sensul acesta se descriu două grupe de ipohondrie: a) Ipohondria nevrotică este o tulburare nevrotică actuală a cărei simptomatologie cuprinde tulburări cenestezice, stare de anxietate și ruminații morbide, în sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri clinice: anxioși ipohondriaci, fobici ipohondriaci (nosofobici) și isterici ipohondriaci. b

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nevrotică este o tulburare nevrotică actuală a cărei simptomatologie cuprinde tulburări cenestezice, stare de anxietate și ruminații morbide, în sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri clinice: anxioși ipohondriaci, fobici ipohondriaci (nosofobici) și isterici ipohondriaci. b) Ipohondria psihotică sau ipohondria delirantă este un delir de interpretare la care se pot asocia uneori halucinații. Bolnavul acuză si descrie, cu o certitudine ireductibilă, afecțiuni imaginare, inexistente în realitate (tumori, infecții, prezența unor corpi străini în organism etc.). Uneori tulburarea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tulburare nevrotică actuală a cărei simptomatologie cuprinde tulburări cenestezice, stare de anxietate și ruminații morbide, în sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri clinice: anxioși ipohondriaci, fobici ipohondriaci (nosofobici) și isterici ipohondriaci. b) Ipohondria psihotică sau ipohondria delirantă este un delir de interpretare la care se pot asocia uneori halucinații. Bolnavul acuză si descrie, cu o certitudine ireductibilă, afecțiuni imaginare, inexistente în realitate (tumori, infecții, prezența unor corpi străini în organism etc.). Uneori tulburarea poate lua aspectul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de nebunie pe cel de vesanie, considerată ca o „tulburare a rațiunii”. Acesta distinge patru ordine ale vesaniilor, așa cum se poate vedea mai jos: Ordinul I, cuprinde halucinațiile, considerate ca afecțiuni care tulbură imaginația, reprezentate prin următoarele specii morbide: vertijul, ipohondria, somnambulismul etc. Ordinul II, cuprinde bizareriile, considerate ca tulburări ale apetitului și în care sunt reunite următoarele specii morbide: apetitul depravat, antipatia, setea excesivă, teroarea, panica, satiriasisul, furia uterină, hidrofobia. Ordinul III, este rezervat delirului, ca tulburare a judecății si

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
același an, K. Linné în lucrarea sa Genera morborum (1763) menționează trei clase de boit psihice și anume: 1) Boli ideale, reprezentate prin: delir, transport, demență, manie, demonomanie și melancolie. 2) Boli imaginative în care include viziunea, vertijul, teroarea, panica, ipohondria, somnambulismul. 3) Boli patetice care cuprind gustul depravat, bulimia, polidipsia, satiriasisul, erotomania, nostalgia, turbarea, hidrofobia, antipatia, anxietatea. Dacă în clasificările de mai sus, se poate remarca influența unei „atitudini morale” față de boala psihică, considerată ca o „depravare a sufletului” cu

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau delirul, - inversiunea rațiunii sau mania (delirul, mania și demența). Ultimul în această serie este Ph. Pinel, „medicul-filosof” care, medicalizând pasiunile și incluzând definitiv „nebunia” în sfera medicinei ca „boală psihică”, recunoaște următoarele forme de tulburări: melancolia, mania, demența, idioția, ipohondria, somnambulismul și hidrofobia. Nosologia medico-psihiatrică Nosologia psihiatrică înregistrează progrese importante în cea de a doua jumătate a secolul al XIX-lea, în special în sfera clinicii, odată cu acumularea unui enorm material de observație psihiatrică. Aceasta a fost posibilă numai în urma

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ce cuprinde: a) tulburările datorate ingestiei unor substanțe toxice (alcool, opiu etc.); b) tulburări psihice de cauză alimentară; c) tulburări psihice legate de factori de mediu, climă etc.; 3) alienația rezultată prin transformarea unor nevroze cum ar fi: isteria, epilepsia, ipohondria; 4) alienația idiopatică, de cauză încă necunoscută în epocă, reprezentata prin PGP; 5) alienația simptomatică, consecutivă unor alte afecțiuni, 6) Demența. În aceeași perioadă, Baillarger, plecând de la clasificarea bolilor psihice propusă de Marcé (1862) va distinge și descrie următoarele tipuri

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
pe care o consideră a fi specifică psihozelor. O contribuție importantă, adevărată „răsturnare revoluționară”, a reprezentat-o teoria psihianalitică despre nevroze. S. Freud, de pe pozițiile modelului de gândire psihanalitic, distinge două grupe principale de tulburări psihice: a) Nevrozele actuale (neurastenia, ipohondria, nevroza de angoasă), în raport cu tulburările recente ale vieții instinctuale; b) Psihonevrozele sau nevrozele de apărare, care au la baza lor situații conflictuale legate de dezvoltarea afectivă precoce, în special cea a sexualității infantile și în cadrul cărora delimitează următoarele forme: - psihonevrozele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fobie simplă - angoasă de separație 4) Nevroză obsesivă - tulburări obsesiv-compulsive 5) Depresie nevrotică - depresie majoră (episod izolat fără melancolie) - depresie majoră recurentă fără melancolie - tulburarea distemică - tulburarea de adaptare cu dispoziție depresivă 6) Neurastenie 7) Sindromul de depersonalizare - depersonalizarea 8) Ipohondria nevrotică - ipohondrie 9) Sindromul lui Briquet - tulburări somatomorfe 10) Tulburări de personalitate (nevroza de caracter) 11) Deviații și tulburări sexuale (frigiditate, impotență, dispareunie psihogenă) - tulburări ale funcțiilor psihosexuale 12) Tulburări funcționale fiziologice de cauză psihogenă - factori psihologici care influențează sau

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
angoasă de separație 4) Nevroză obsesivă - tulburări obsesiv-compulsive 5) Depresie nevrotică - depresie majoră (episod izolat fără melancolie) - depresie majoră recurentă fără melancolie - tulburarea distemică - tulburarea de adaptare cu dispoziție depresivă 6) Neurastenie 7) Sindromul de depersonalizare - depersonalizarea 8) Ipohondria nevrotică - ipohondrie 9) Sindromul lui Briquet - tulburări somatomorfe 10) Tulburări de personalitate (nevroza de caracter) 11) Deviații și tulburări sexuale (frigiditate, impotență, dispareunie psihogenă) - tulburări ale funcțiilor psihosexuale 12) Tulburări funcționale fiziologice de cauză psihogenă - factori psihologici care influențează sau generează tulburări

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tip anal caracterizată prin ordine, parcimonie, încăpățânare. 6) Nevroza ipohondriacă Termenul a fost creat de Hipocrate. Boissier de Sauvage (1770) a denumit această afecțiune ca pe o „halucinație a omului privind propria sa sănătate”. J.P. Falret insistă asupra diferenței dintre ipohondria delirantă și ipohondria simplă. S. Freud o include în grupa „nevrozelor actuale”, considerând-o ca pe un exemplu de investire obiectuală și de regresiune narcisică. Ipohondria reprezintă grija exagerată a unei persoane privind starea de sănătate personală în plan fiziologic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
prin ordine, parcimonie, încăpățânare. 6) Nevroza ipohondriacă Termenul a fost creat de Hipocrate. Boissier de Sauvage (1770) a denumit această afecțiune ca pe o „halucinație a omului privind propria sa sănătate”. J.P. Falret insistă asupra diferenței dintre ipohondria delirantă și ipohondria simplă. S. Freud o include în grupa „nevrozelor actuale”, considerând-o ca pe un exemplu de investire obiectuală și de regresiune narcisică. Ipohondria reprezintă grija exagerată a unei persoane privind starea de sănătate personală în plan fiziologic, somatic sau psihic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
o „halucinație a omului privind propria sa sănătate”. J.P. Falret insistă asupra diferenței dintre ipohondria delirantă și ipohondria simplă. S. Freud o include în grupa „nevrozelor actuale”, considerând-o ca pe un exemplu de investire obiectuală și de regresiune narcisică. Ipohondria reprezintă grija exagerată a unei persoane privind starea de sănătate personală în plan fiziologic, somatic sau psihic. Din acest punct de vedere, ea este o „boală imaginară” în cursul căreia individul „inventează” o suferință de care se simte, sau crede

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a unei persoane privind starea de sănătate personală în plan fiziologic, somatic sau psihic. Din acest punct de vedere, ea este o „boală imaginară” în cursul căreia individul „inventează” o suferință de care se simte, sau crede că este atins. Ipohondria poate fi un simptom al unei nevroze structurate (isterică, fobică, obsesivă), focalizând neliniștea din cadrul unei nevroze de angoasă. Ea poate lua însă și aspecte majore, ca în cazul „delirului ipohondriac” din cursul schizofrenici sau al paranoiei. Psihopatologia de frontieră Am

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
personalității acestora și ceea ce este legat de dezvoltarea patologică. Langfeld și Kretschmer, susțin existența unei personalități de „natură senzitivă” ca substrat constituțional al dezvoltării psihozei paranoide. Pentru Miller, modelul personalității bolnavilor deliranți se caracterizează prin rezervă, suspiciune, neîncredere, tendință la ipohondrie. Bonner remarcă faptul că la paranoici predomină introversia și tendințele dominante. Klein și Horwitz disting trei grupe de personalități delirante: un grup nesemnificativ a cărui personalitate nu iese cu nimic în evidență, un grup cu o personalitate caracterizată prin neîncredere

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
moarte datorită faptului că prezintă palpitații ale inimii, eructații, barborisme sau alte suferințe, mai mult sau mai puțin imaginare, variabile și fără o origine precisă”. Ipohondriacii sunt persoane „vaporoase”, bolnavi imaginari. În cadrul acestei grupe Gilbert-Ballet distinge următoarele forme clinico-psihiatrice: Mica ipohondrie se manifestă ca o preocupare exagerată a individului în fața unor suferințe minore ale sănătății sale. Se manifestă ca o atenție și neliniște exagerate, dar poate fi corectată de o explicare logică sau printr-o psihoprofilaxie. Fobia ipohondriacă constă în faptul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
atenție și neliniște exagerate, dar poate fi corectată de o explicare logică sau printr-o psihoprofilaxie. Fobia ipohondriacă constă în faptul că ideea ipohondriacă devine obsesie, cu caracter de fobie angoasantă, tenace, nepermițând raționamentul logic decât în intervalul interparoxistic. Marea ipohondrie este forma în care ideea ipohondriacă se precizează, se sistematizează, neputând fi combătută cu nici un fel de argumente, dar neatingând gradul de absurditate al delirului. Ipohondria delirantă are caracter de absurditate. Ea este o convingere fermă, sistematizată, care nu poate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]