279 matches
-
că libertatea sa încetează acolo unde ea încalcă libertatea altuia. Asta deoarece unitatea reprezintă esența și nu putem atribui numele de ființă decît cuiva care este unic. Asta spuneau și Platon și pitagoreicii. Prețuiesc mai mult libertatea decît "realitatea". Eu ipostaziez libertatea, iar împreună producem sens. Nu se întîmplă nimic nou, totul s-a mai petrecut sau a fost anticipat. Trăim o epocă revoluționară în sensul că suntem pe cale să producem o catastrofă, dacă nu apare o nouă putere spirituală. Mareea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
oarecum abstract, teoretic, fiind o proiecție a maturilor, o aspirație la care trebuie să se ajungă. Este un „pachet” de însușiri ce alcătuiesc o conduită care nu există încă, dar se speră că va fi. La nivelul acestui model se ipostaziază o funcție proiectivă și predictivă. 4. Specificarea prin performanțe. A performa înseamnă a concretiza atributele unei competențe. Performanța este o competență concretizată, întruchipată, devenită act. Se-nțelege că o competență întrece valoric o performanță vizibilă. Dar aceasta din urmă este
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
ale lui Scholem, ducîndu-l la inventarea unei „tradiții gnostice” care ar conduce, prin bogomilism și catharism, pînă la primii kabbaliști din Provența și la cartea Bahir din secolul al XI-lea, unde Dumnezeu este Înfățișat ca „deținător al puterilor cosmice... ipostaziate În eoni”83. Dar nimic nu justifică o asemenea interpretare În fragmentele din Bahir comentate de Scholem Însuși, ori traduse În engleză de alți specialiști 84. Organizarea lumii sau a neamului omenesc sub forma unui copac este o analogie - sau
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
exactitate modului de Înțelegere al nici unuia dintre autorii antici. Chiar dacă unele dintre utilizările termenului dau naștere la divinități, iar altele par mai degrabă să desființeze divinități, procesele nu sînt În mod necesar opuse, ci sînt uneori analoage. Divinități personificate care ipostaziază, la un moment dat, forțe abstracte (de exemplu, În religiile timpurii ale romanilor și sumerienilor) pot cunoaște ulterior o raționalizare, fiind scoase din cadrul lor mitologic și transformate În alt fel de ipostaze (de exemplu, zeii din Homer și Hesiod ajunși
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cyberspațială sau Internetul, cu înglobarea trăsăturilor realității virtuale și ale existenței artificiale, prin aspectul său expandabil și evolutiv, oferă astăzi imaginea unor realități digitale (inclusiv în zona societală și politicăă construite sub forma teritoriilor de date. Acestea din urmă sunt ipostaziate în diferite tipuri de încorporări sau întrupări: de la agenți inteligenți, roboți software (softbotsă sau roboți ai cunoașterii (knowbotsă la organisme digitale, specifice vieții artificiale. Ingineria genetică, științele cognitive, nanotehnologia sau protezările biologice, realitatea virtuală și telerobotica, democrația cibernetică sunt câteva
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
inerția imobilizantă. Eseul de față, diferențiindu-se de perspectivele negative ale simulacrului, se afiliază unei viziuni de deschidere a umanului spre alteritate, în toate dimensiunile acesteia. Se acceptă astfel faptul că metisarea umanului cu tehnologicul este un proces de eterogeneză ipostaziat în aspecte multiple, de la dorința „mașinică” (în direcția filosofiei deleuzo-guttarieneă a devenirii altceva/altcineva, la memoria protezată, de la corpul biopolitic (în sens foucaultiană, la distribuirea mintală și socială în rețeaua Internetului și la spațializarea pluripanoptică a puterii în realitatea virtuală
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
după sine echivalarea dintre artificial și virtual, în cadrul realului însuși. Totuși, artificiul cibernetic rămâne un construct uman și nu se vrea situat la polul opus al naturalului sau al biologicului. Dimpotrivă, se urmărește ca artificiul cibernetic să suplimenteze natura, fiind ipostaziat ca o a doua natură, una tehnologică: artificialului nu îi mai revine rolul de substitut al naturalului sau al organicului (ca în gândirea modernist-industrialăă, ci de complinire a acestuia. Dacă iluminiștii au recurs la separații de tipul minte-trup sau rațiune-simțire
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
evoluției este idealistă și futuristă, angajată în speculație și neglijând condițiile existențiale realiste actuale. O perspectivă ancorată în contingent și în practica existențială este mai relevantă, iar o analiză a regimurilor în care cyborgul, avatarul numeric și ființa transgenică se ipostaziază în aspecte concrete ale postumanismului virtual se dovedește mai eficientă. Astfel, pentru alți cercetători de specialitate, asumarea noii condiții postumane este o conștientizare necesară: „A fi cyborg este condiția secolului XXI, și nu o opțiune de identitate legată de stilul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spirituală, iar întruparea este un accident al ființei divine, sensul tehnologic al avatarului, configurat cu precădere în spațiul virtual al Internetului, comportă o răsturnare a valorilor și a semnificațiilor. Astfel, avatarul numeric este lipsit de o substanțialitate „absolută” și se ipostaziază, cu fiecare încarnare, în lumea profană a multiplicității și a absenței predeterminării. Chiar dacă entitatea sau imaginea avatarică online cunoaște unele aspecte ale spiritualității (unele avataruri aspiră la condiția ominscienței și a omnipotenței, a nemuririiă, secularizarea avatarului în domeniul iconicității este
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
se află în corespondență și în dependență de procesul de permanentă devenire a ființei umane. Precum virtualitatea este o conviețuire între fizic și digital, alteritatea este o confluență a identicului și a diferitului. În conformitate cu familia lexicală a termenului, alteritatea se ipostaziază fie în înțelesul de alterare, ca o trecere dintr-o stare în alta sau ca o degradare a identicului, fie în sensul de alternare, ca o schimbare succesivă între planuri, lumi și dimensiuni. Totuși, raportul identitate-alteritate nu trebuie privit drept
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
1994Ă atribuie Internetului perspectiva unei conștiințe universale compuse din mulțimea conștiințelor individuale conectate. E vorba de „o inteligență colectivă” a cyberspațiului sub forma unui „spirit” al umanității aflate în transformare. Împărțirea unei unice conștiințe, colective, de către utilizatorii rețelei se poate ipostazia în dimensiunile totalitariste, ale unei minți sau gândiri unice și uniformizate, în dauna manifestării individualității, a singularității și a diferenței, a alterității. Temerile de tip Big Brother pot fi îndreptățite din acest punct de vedere, în contextele controlului și ale
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Își caută afinități și vecinătăți în cele mai îndepărtate zone existențiale și tehnoculturale și în cele mai tribulante situații, fiind tolerantă și permeabilă cu străinătatea, deși se situează contextual și temporar în oricare dintre toposurile în care poposește. Avataritatea se ipostaziază astfel sub zodia nomadismului, chestionând sedentarismul identitar, logica asemănării și principiile aceluiași. În spațiile imersive, generate în timp real și interactive ale realității virtuale, interfața mediază între corporalitatea biologică și cea tehnologică, astfel că simbioza dintre aceste două tipuri de
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
22. Identitatea subiectului postuman este definită prin ontologia virtuală a noilor configurații caracteristice deopotrivă corpului și minții. Metafizica virtualității își propune să răspundă la întrebările „ce este?” și „cum cunoaște?” ființa postumană, deopotrivă corporal, mintal și identitar, indiferent dacă este ipostaziată ca model cyborgic, avataric sau transgenic (transmutat genetică. Am văzut deja că aceste întrebări ontologice și epistemologice sunt dublate de o serie de chestiuni antropologice care vizează condiția umană în proximitatea alterității sau a celuilalt în numeroase accepții: întrupările biotehnologice
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spațiului și timpului. Prin scindarea, ruptura și diferența care îi caracterizează, cyborgul, avatarul și subiectul transgenic prezintă atât modele ierarhice și structurale, cât mai ales tehnici contradictorii și subversive de rezistență la organizarea definitivă și implacabilă. Încă o dată, individul se ipostaziază ca un „corp fără organe”, o identitate dezorganizată care sfidează integritatea, stabilitatea și universalitatea prin ansamblul eterogen de organe, interfețe, gene și proteze. Astfel, acționând contingent, parțial și flexibil, individul cyborgic încearcă să se sustragă normalizării și standardizării (ca în
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
reveni. Deocamdată, iată: „Ieri, duminică, am făcut peste douăzeci de kilometri la marginea pădurii Lyons, mai cu seamă în splendida vale a Lovreriei (plecând de la Gisors). Astăzi, euforie și frenezie filozofică” (I, 340). De unde această frenezie? O rătăcire fără sens ipostaziază adevărul și îi oferă lui Cioran mai multă proximitate a lui decât cititul. Să nu fi fost Cioran din același motiv un împătimit al cititului, mai ales când aflăm că era pasionat de biografii? Dar cititul poartă deseori tocmai semnul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
tale și poți admite totodată, fără urmă de deprimare, că, la urma urmei, era mai bine să nu fi fost nicicând” (III, 376). Or, în secvența imediat următoare, consecință, în fapt, a acestei sinteze între tot și nimic, Cioran se ipostaziază drept „profet al sfârșitului”. Dar un profet disprețuit și uitat, de care să nu-și amintească decât ultimul om. „În clipele mele de megalomanie, spune Cioran, îmi spun că e cu neputință ca avertismentele mele, prezicerile mele să fie disprețuite
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
starea dintâi a creației. IV. AERUL Simbol al elevației spirituale și liant gnoseologic dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care se ipostaziază în lumea cognoscibilă, perceptibilă, aerul convertește starea latentă a formelor exterioare la devenire. În mitologia românească, aerul a fost asociat cu vântul, cu pomul vieții sau cu pasărea, elemente care fac posibilă continua relaționare dintre planul cosmic și planul terestru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
luna când se culcă/ Și noaptea câtu-i de lungă, / Cine n-are dor în lume / N-are inimă, nici nume. / Eu am două doruri grele: / Dorul meu și-al mândrei mele / Și trăiesc numai cu ele!"108 Paroxismul trăirilor sufletești ipostaziază multiplele fețe ale sentimentului uman, fie că este de înstrăinare, de suferință sau de dor, ca participare cosmică la viața de zi cu zi. Paralelismul explicativ, îmbinat cu paralelismul sinonimic ("mă plec / se-nchină"), transfigurează umanul, transformându-l în ființă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în spate și doi luceferi în cei doi umeri.""148 În imaginarul tradițional, legătura ontologică dintre ființa umană și ființa universală este prezentată, în literatura populară, fie indirect, prin intermediul paralelismelor, a comparațiilor și a analogiilor, fie direct, umanul devenind microcosm, ipostaziat sub forma elementelor cosmice. Încă de la începutul vieții omenești, "ursirea" se realizează într-un cadru cosmic, soarta fiind pecetluită prin analogia ființei umane cu ființa universală: "Nani, nani, copilaș, / Dragul mamii fecioraș, / Că mama te-a legăna / Și mâna ți-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fii viteaz la război, / S-aperi țara de nevoi. / Nani, nani, puiul meu, / Tare drag te mai am eu, / Să fii `nalt, să fii frumos, / Ca un soare luminos!"149 Repetiția paralelistică pune în evidență înveșnicirea trăirilor lăuntrice, planul exterior ipostaziind transfigurările interioare ale umanului: "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; Drumul suie și coboară, / Al dorului mă omoară. Mare-i muntele Rarău, / Dar mai mare-i dorul meu; Dorul meu îi cântărit, / Că l-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ar trece numai ea / Și eu de-aș mai rămânea; M-aș ruga lui Dumnezeu / Să nu rămân numai eu, / Să rămâie și mândra, / Care m-am iubit cu ea!..."213 Paralelismul explicativ realizează portretul unei sorți lipsite de norocire, ipostaziată metonimic urât, boală, străin, pământ, toiag și definită tautologic, tocmai pentru a pune în evidență datum ul vieții: "Foaie verde și-o lalea, / Maică, măiculița mea, / De ți-a fost dragă lumea, / La urât nu mă-ndemna! / Decât cu urâtu-n
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o cruciuliță la cap!"214 Reprezentarea metaforică a norocului, ca întrupare a naturii, conturează spațiul antinomic al metamorfozelor sortirii. Prezentarea gradată a "făuririi" destinului, de la cadrul descriptiv, portretistic, la tonul invectivei care evocă norocul personificat, întruchipează stările existențiale,universale, ipostaziate, ipostaziate de alternanțele semantice afirmativ / negativ: "Frunzuliță ca bobul, / Mândră floare-i norocul, / Dar nu crește-n tot locul, / Nici nu-l are tot omul. / El crește cam lângă vale, / Nu iese la nime-n cale, / Că și eu mi-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
căldurii, fertilității și vieții, în general, un timp de manifestare a forțelor benefice, în timp ce noaptea, ca simbol al întunericului, reprezenta frigul, somnul, sterilitatea și moartea, forțele malefice. Calendarul popular are la bază tocmai aceste opoziții diurn / nocturn, benefic / malefic opoziții ipostaziate de "pragurile de trecere" ale soarelui răsăritul și apusul la echinocții și solstiții în strânsă legătură cu ritmicitatea fenomenelor terestre succesiunea anotimpurilor, ciclurile biologice ale animalelor, plantelor și păsărilor.45 Anul nou se stabilea în funcție de echinocții și solstiții, de începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ilustrând moartea și învierea, sunt reprezentate în colindă printr-o adevărată simbolistică a "furtului", ca figurare a lumii căzute, de la solstițiul de iarnă; se poate observa mai întâi, raptul cunoașterii binelui și răului, dar și al misterului divin, cunoașterea fiind ipostaziată de măr: " La mărul lui Dumnezeu, / Florile dalbe, / Nu știu ce s-o înjitat / Că merele le-o furat, / Dumnezeu straj-o mânat / Să măsoare pământul, / Tot pământul cu cotu` / Și ceriu cu stânjenu`, / Peste munții cei înalți, / Cu zăbrele răzimați. / La zăbreaua
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Astfel, se descântă cu 9 pietre, se stropește cu apă, iar pietrele se pun pe capul bolnavului, iar, în timpul descântecului, se împrăștie în cele patru zări. Portretul evocativ al soarelui este realizat de epitetele cromatice și de indicii temporali care ipostaziază destinul soarelui, de la răsărituri la apusuri, măsurat, în descântec, de pietrele întemeietoare: "Soare negru, / Soare alb, / Soare vișiniu, / Soare sturungiu, / Soare di la prânz, / Soare de la amiaz`, / Soare di după amiază, / Soare di la chindie, / Soare di după chindie, / Soare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]