192 matches
-
ceață "care nu s-a rupt", ca o cataractă și care este orașul însuși. Sensurile neverbalizate sînt concordante cu modelul "developării": membrana captînd lumina, plăcile sensibile, retina deopotrivă "fotografică" și vie, metaforă a conștiinței. Paradoxul mecanismului reprezentării ține aici de ipostazierea reciprocă / dublă, ca și privire care se privește, ochi care se "dezvelește" spre existența celuilalt, pe care-l conține și care-l privește, fiindcă Mini este conștiința iubitoare a acestui paradis care este pentru ea Cetatea vie. La o lectură
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nu se produce numai în personajul lui Fred Vasilescu. Ladima datorează mult, temperamental, autorului său. Există însă, în această insistență asupra datei de naștere, transformată în roman în momentul crucial pentru istoria de iubire dintre cele două Personaje, o voluntară ipostaziere secretă. O "semnătură" a scriitorului. Numele, de asemenea, al lui Fred pare descins direct din ALFREDO, Germont, cum îl cheamă, în La Traviata, pe Armand Duval. Convocînd și celelalte "variante" anterioare / complementare ale Personajului, obținem, poate, un traseu al "desprinderii
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
din ceea ce se spune nu este ce pare a se spune. Tentația mistificatoare este unul din fundamentele pragmaticii ironiei. Ea este și cea mai comună, regăsindu-se și în cotidian, în lumea "vorbită", în relațiile obișnuite. Joc și reflex de ipostaziere superioară a celui care o produce, ironia este la ea acasă și în salonul aristocrat și în berăria "amicilor", și la fierăria lui Iocan. Avem aici, putem considera, definiția scurtă a registrului ironic, instituit prin mesajul care ascunde un sens
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
imediat dorința de a explica misterul prin gîndire logică.) Misterul nu poate fi gîndit, el nu poate fi decît simțit pe plan emoțional. Cel mai mic efort de a gîndi misterul duce în mod necesar la explicarea, adică la eliminarea, ipostazierea (făcînd din el un lucru sau o ființă) sau dogmatizarea lui. În măsura în care încercăm să gîndim misterul, distrugem sentimentul evidenței lui. Tentația de a gîndi misterul este cea care explică dificultatea de a-l simți și de a se teme de
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
alteritate pentru care comprehensiunea simbolisticii sacre este o pură utopie, de nu cumva chiar o inutilă, rizibilă pierdere de vreme. Din această perspectivă, rețin atenția, pe de o parte, lexemele care polarizează ideea unei exteriorități adormite într-o aberantă, grotescă ipostaziere a bâlciului, semn al demenței colective și al morții spiritului: "înspăimântătoare procesiuni: oameni demenți, măști agățate de dosuri de animale/ purtând bonete, pălării cu pene, lumânări./ Sălbatica feerie prin fața tronului trecea: viori, fluiere, acordeoane/ tobe și clopote răsunând absurd,/ iar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prezent care se vrea etern în succesiunea lor; regăsim, astfel, un prezent al celebrării întâlnirii îndrăgostiților Sărut mâinile Doamnă! La revedere Domnule!, unul al adâncirii într-o Noapte gurmandă, altul al suferinței, în Bătrânii sau Mă bărbieresc și plâng, multiplele ipostazieri ale prezentului revoltei, în Talanga, Presiunea luminii sau Demonul, în fine, un prezent al creației în Cititorilor, dulcilor mei contribuabili. Există, surprinzător, și un poem în care sunt unificate cele trei timpuri, cu o ironie mușcătoare, menita deghizării disperării cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de un adjectiv de proveniență participială 15, painjinit. Tabloul încăperii cu aer monahal oferă hipo textul pentru imaginea pânzei de păianjen, pe care o vom reîntâlni de multe ori în Sărmanul Dionis. De reținut este faptul că, în această primă ipostaziere intratextuală, termenul apare cu sensul lui propriu. Pânza de păianjen încurcată trimite la dezordine, a doua serie intratextuală. Rezultă imaginea unei noi constelații intratextuale: painjiniș/dezordine (3). (S3b) Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe care cititorul ar trebui să îl deslușească. Intertextualitatea explicită (poate prea, o fi capcană, avatarii celor doi scriitori nu aparțin aceleiași familii mitologice) realizează punerea în abis (ideea hipotextului lămurește, retroactiv, ce a rămas confuz din mesajul hipertextului), în ipostazierea primului tip din cele trei evocate de L. Dällenbach: reduplicare simplă, la infinit și aporistică 22. Însă, în cazul Cezarei, deși portretul îngerului căzut întregește imaginea lui Ieronim, adăugând trăsăturilor fizice (descrise de narator) semnificații mitice, totuși hipotextul nu presupune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cari îngrădesc intuițiunile noastre și au pentru noi o valabilitate generală" (Eminescu:2011, IX, 481). Repetarea este și mai ușor de reperat în paragrafe în care aria de manifestare intratextuală se restrânge de la morfologia demonstrației la idee. Semnalăm o altă ipostaziere a dihotomiei hipo-/hipertext:"Dinafară timpul nu poate fi intuit, tot așa de puțin spațiul, ci numai în noi.Ce sunt așadar spațiu și timp? Au ele ființă aievea?" (Eminescu: 2011, IX, 479)"/ În faptă lumea-i visul sufletului nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a taxinomiei intratextului, pentru a urmări diminuarea intensității intratextuale dinspre centru spre marginea operei. Dincolo de circumferința acestui cerc se găsește nesfârșirea intertextuală sau interdiscursivă. Revenind la intratextul transauctorial, acesta prezintă o situație de dublă încadrare (cine știe dacă nu o ipostaziere a paratopiei lui D. Maingueneau): aparține și nu aparține autorului pe care prezentul studiu îl urmărește. Ideea confirmă o preocupare, chiar o formulare intratextuală, dar, în același timp, ea vine din opera altuia. Metafora obsedantă îl trădează pe Eminescu, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Coșeriu se regăsește în aceste versuri, tocmai în multiplele semnificații atribuite ploii, care, din fenomen natural, devine ființă vie, cu variate funcții și personaje, căpătând rolul de veritabil personaj sau, mai bine zis, de veritabile personaje, ținând cont de variata ipostaziere. Identificarea cu ploaia, adică identificarea cu ceilalți, deci raportarea la alteritate, se regăsește și într-un alt poem, similar acestuia, ploile fiind oamenii aceia, tineri și exuberanți în suflet. "Răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoși: oamenii, ploaia?", pare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
aproape de fruct/ Decât sâmburele lui./ Așa cum sâmburele așteaptă./ Numai trecerea verii,/ Să se desfacă din fruct,/ Eu trebuie numai s-aștept/ Viața să treacă" (Trebuie numai să aștept) De altfel, "patosul candorii devine la Ana Blandiana o condiție a poeticului, ipostaziere lirică, într-o stare de echilibru ambiguu, în care sinceritatea nu este decât o atitudine stilistică"96. Condiționată de același anotimp, anticipat în volumul anterior, poeta încearcă și de această dată jocul, însă fără șanse de reușită, deoarece, volum al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în fapt pe numeric? A fost destul de simplu și-a proiectat "monstrul" în exterior, sub forma unor personaje și aventuri așa-zis horror, dar pe care le tratează limpede cu acea distanțiere ironică, parodică, postmodernă. De fapt, profită de această ipostaziere pentru a "înțepa", în trecere, miturile distorsionate ale unei civilizații ce a luat-o la vale, care a sfărîmat, cu corectitudinea politică și alte utopii contemporane, relațiile umane, ca și reperele esențiale ale oricărei societăți funcționale. Satira e atît de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și sistemele lor de informații că ar deține-o; a doua, separarea cosmosului de om prin teoriile lui Galilei și Descartes și reducerea sacrului la profan, prin mecanicismele și determinismele secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea; a treia, ipostazierea istoriei și transformarea omului într-o jucărie a unei "fatalități oarbe", așa cum se poate vedea la iluministul Condorcet, la pozitivistul A. Comte, la dialecticianul Hegel și la radicalul Marx înfățișând proletariatul ca un gropar al capitalismului; "Or, primul pozitivism (s.
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
poate face trecerea spre atelierul Ceciliei Cuțescu-Storck, aflat la parterul casei din strada Vasile Alecsandri, al cărui hall-atrium este decorat de pictoriță, reproducând ambianța unei sere sau a unei păduri tropicale. Ca și în alte situații, am ales o dublă ipostaziere a fenomenului, atât din perspectiva literară, cât și din perspectivă pictural-arhitectonică, ca fațete ale aceluiași fenomen prin care locuinței estetului-artist i se conferă o întrebuințare simbolică care decurge din amenajarea spațiului profan într-unul devoțional, sacru, destinat artei. Ultimul capitol
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de ficțiune prin sugestie, joc al imaginației în marginea reveriei, a dicteului oniric, toate, forme de translație simbolistă într-o lume chimerică sau feerică, de la caz la caz. O a doua trăsătură simbolistă a picturii lui Loghi decurge din dubla ipostaziere a artistului, ca pictor și poet, literatura servind asemeni unui libret picturii simboliste care își manifestă metabolismul poetic deopotrivă cu libertatea fanteziei pe care basmul o condiționează în formule bine precizate. Orientalizarea basmului, "fantezia orientală", consună cu un exotism pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a moșteni însă capitalul malefic ale femeii fatale a decadentismului, o femme tentaculaire. Este clar că în aceste figuri feminoide, larvare, turgescente nu avem deplina realizare a unei feminități devoratoare înscrisă în bestiarul decadent și că, în contextul simbolist al ipostazierii geniului, ele nu marchează o insurgență malefică, ci dimpotrivă, semnifică domeniul fertil al imaginației creatoare conotată întrucâtva voluptuos. Chiar dacă subliniază clivajul, opoziția, între spiritual și instinctual, între masculin și feminin, așa cum apar în ecuația decadentă cu resorturile violent contrastive de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei enigme, a sa, a umanității. Accentul s-a deplasat spre chipul acestuia, misterul se află în insolitarea acestui chip impenetrabil, care nu presupune numaidecât prezența unui adversar sau escaladarea unui conflict. Este posibil ca acest Sfinx să fie o ipostaziere a geniului eminescian, însă, în acest caz, figura se detașează de abordarea romantică prin închiderea ei într-o mască a misterului. Frontalitatea personajului are caracterul unei provocări ce nu poate fi eludată, fruntea evocă un imperiu al gândurilor, intangibile, așa cum
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simboliste ale pictorului Smigelschi, cel intitulat Quartetul este dedicat, așa cum și titlul o indică, muzicii. Virgil Vătășianu este de părere că pictorul a dorit să realizeze "un imn al primăverii sau al naturii și o preamărire a muzicii"393. Prima ipostaziere a temei, datând de dinainte de 1900, înfățișează un grup de șapte copii care compun nu un quartet, ci mai degrabă o mică orchestră. Este drept că numai patru dintre ei dispun de un instrument: o harfă, o viola da gamba
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lupta... Concret, în primele trei secțiuni, m-am străduit să demonstrez că examinarea poeticii vizionare blakeene trebuie să includă trei aspecte fundamentale: problemă eului, problema factorilor inductori și problema viziunii. Ulterior, am introdus în ecuația critică al patrulea aspect: chestiunea ipostazierii, la nivel textual (în cărțile profetice), a premiselor teoretice dezbătute anterior. Eul este un concept alunecos, dar, dată fiind importantă pe care el o dobândește în teoria poetica pe care am încercat s-o forjez, am căutat să-i aduc
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
motiv că femeia, întruchipând o esență de ordin general ("natura", "pasiunea" etc.), nu e un "tip", un "caracter", o "individualitate", și prin urmare nu se lasă "descifrată" schematic, în grila unor automatisme oarecare. Dar poate fi, în schimb, admirată, ca ipostaziere seducătoare a "eternului feminin", răscolind sufletul și imaginația bărbatului. Ergo: în absența femeii nu există nici psihologie, nici melodramă. Și, evident, nici viață adevărată 98. Revenind la cele afirmate anterior, dacă în lucrările de doctrină Lovinescu vedea în propensiunea spre
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mie în gănd să scriu lucruri folositoare pentru cei care le pricep, mi s-a părut mai potrivit să mă îndrept spre adevărul concret al faptelor decăt spre simpla lor închipuire.” Contemplarea republicii romane nu se va transforma într-o ipostaziere a “statului ideal” (ca la Platon), ci dimpotrivă, atenția Secretarului florentin are mereu în vedere examenul realității așa cum este ea “și nu cum ar trebui sa fie.” În politică și în cunoaștere, ne precizează Machiavelli, este nevoie să plecăm de la
Scopul scuză mijloacele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Iulia Tatomir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2271]
-
mie în gănd să scriu lucruri folositoare pentru cei care le pricep, mi s-a părut mai potrivit să mă îndrept spre adevărul concret al faptelor decăt spre simpla lor închipuire.” Contemplarea republicii romane nu se va transforma într-o ipostaziere a “statului ideal” (ca la Platon), ci dimpotrivă, atenția Secretarului florentin are mereu în vedere examenul realității așa cum este ea “și nu cum ar trebui sa fie.” În politică și în cunoaștere, ne precizează Machiavelli, este nevoie să plecăm de la
Scopul scuză mijloacele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Iulia Tatomir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2273]
-
mie în gănd să scriu lucruri folositoare pentru cei care le pricep, mi s-a părut mai potrivit să mă îndrept spre adevărul concret al faptelor decăt spre simpla lor închipuire.” Contemplarea republicii romane nu se va transforma într-o ipostaziere a “statului ideal” (ca la Platon), ci dimpotrivă, atenția Secretarului florentin are mereu în vedere examenul realității așa cum este ea “și nu cum ar trebui sa fie.” În politică și în cunoaștere, ne precizează Machiavelli, este nevoie să plecăm de la
Scopul scuză mijloacele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Iulia Tatomir () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2272]
-
ca, de exemplu, la Arghezi "cititorul știe", "cu îngăduința cititorului", "cititorul, firește, mirat se va întreba", "cititorii vor fi o dată mai mult edificați", traduce și un alt statut al naratarului, și anume acela de co-partener al polemistului. Această a doua ipostaziere a naratarului evidențiază cel mai bine intenția polemistului de a institui un acord tacit cu lectorul său, în baza unei complicități presupuse. În ceea ce privește ținta (exceptând scrisoarea deschisă, în care este vizată direct, atribuindu-i rolul de personaj principal al disputei
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]